amintiri temporale din faptul serii
Uneori cred că n-am timp
să mă bucur de tot ce văd,
mă opresc într-un loc ca un sâmbure,
îmi înalţ lujerul şi…
Adăugat de Nicolae Valareanu Sârbu la Iulie 31, 2014 la 11:30pm — Nu sunt comentarii
De când mă știu pe-acest Pământ
Purtată-am fost de-un dor nebun,
Și rătăceam noapte de noapte,
Pe țărmurile unui gând.
Valuri de lacrimi îmi udau
Piciarele desculțe,
Iar stropi de vise se spărgeau
Lipindu-mi-se de buze.
Câmpii de dor am străbătut
Bătându-le cu pasul
Și apa dulce am băut
În ea lăsându-mi glasul.
Sorbind iubirea din izvor
Pe tălpi adunând…
Adăugat de Gabriela Mimi Boroianu la Iulie 31, 2014 la 10:47pm — 6 Comentarii
pe bancă, în faţa ta. Părea că avem atâtea
să ne spunem din clipele ce au zburat, dar
stăm şi ne privim tăcând.
Cuvintele gândurilor
nu vor să iasă.
Şi e albastru cerul
şi e senin
şi e cald
şi ce bine e la tine
tată,
cu pădurea ce-şi foşneşte vântul printre frunze.
În şoaptă strigă sufletul:
Te iubesc!
31.07.2014, ora 17,28’
Adăugat de Zinca Iulian Marius la Iulie 31, 2014 la 8:01pm — 2 Comentarii
a lăsat cerul să se odihnească o clipă,
pe pământ. Mi-a pus sufletul în braţe
şi grijă să am,
să-l învelesc cu pătura de stele
ce-şi coborau înaltul. Nu era niciun vis.
Era aievea. Fugise cu ele pe colina din zi
când zorii
îmi băteau ferestrele ochilor
să-mi spună
că mă aşteaptă
să termin curăţenia din casa gândului,
să mă primească. Albastru.
31.07.2014, ora 09,07’
Adăugat de Zinca Iulian Marius la Iulie 31, 2014 la 9:36am — 3 Comentarii
Știi...
Știi că te-am căutat
prin zborul de păsări, lumina mea încordată
ca să te cuprind în zborul aripilor
și apoi să te rescriu
pe margini de pădure, sau rădăcini de fag,
trăirea mea, care freamată
iubirea ?
Tu, te ascundeai pe culmi de ceas,
ca eu să-ți dăruiesc un vis,
să îl porți pandativ cu lacrimi
ce s-au scurs,îmbrăcate,
cu mine.
Mă iartă ,nu vroiam decât să îți amintesc
de…
Adăugat de Chiorean Aurel la Iulie 31, 2014 la 9:21am — 1 Comentariu
în şir de clipe a bătucit pământul şi el
a înghiţit-o. Toată. Strânsese tot albastrul
în cercul lui de roşu. Diguri de gheaţă controlate
aştern în locurile lui de răbufnire. La muşuroi.
În soare
să se topească,
să se reverse
dinlăutrul lui, toată apa. Să fie oglinda cerului.
30.07.2014, ora 21,33’
Adăugat de Zinca Iulian Marius la Iulie 30, 2014 la 10:00pm — 3 Comentarii
Adăugat de Costel Zăgan la Iulie 30, 2014 la 2:50pm — Nu sunt comentarii
Adăugat de Nicolae Valareanu Sârbu la Iulie 29, 2014 la 11:30pm — Nu sunt comentarii
Banale mi-s cuvintele ce azi le spun
Oricât le-aş ţine înmuiate în iubire
Emoţia ce-n ele încerc să o adun
N-are intensitatea celei din trăire.
Nu ştiu cum să te fac să înţelegi ce simt
Cuvintele nu pot să îmi redea deplin
Trăirile, ce-n mine c-o şoaptă se aprind
Şi sufletu' mi-l umplu asupra de prea plin.
Banale sunt cuvintele, doar ochii pot
Dacă-i priveşti să…
Adăugat de Gabriela Mimi Boroianu la Iulie 29, 2014 la 10:10pm — 4 Comentarii
Adăugat de Costel Zăgan la Iulie 29, 2014 la 2:16pm — Nu sunt comentarii
a rupt încordarea strânsă peste timpul
aşezat pe albastru. A curs în noaptea plină
de furnicări,
de gânduri,
de râuri ce-şi plouă fără oprire grădinile din suflet
cu dor,
cu dorinţa de lumină, de zi
şi
continuă
să-şi scuture norii.
289.07.2014, ora 13,37’
Adăugat de Zinca Iulian Marius la Iulie 29, 2014 la 1:54pm — 2 Comentarii
De ceva timp încoace, pietrişul înţeapă asfaltul şi se înfige în tălpile pantofilor tăi lăcuiţi, provocându-ţi o samba obosită pe aleea noastră.
Mimica feţei tale este furată de la bătrânul şi eternul Charlot,
în timp ce scuipi minciuni din poveştile cu zâne şi cu feţi-frumoşi
printre dinţii albi şi zâmbetul ce-ţi străluceşte în bătaia…
ContinuareAdăugat de Mihaela Moşneanu la Iulie 29, 2014 la 12:04pm — 1 Comentariu
Nu mi-este greu
Nu mi-este greu să scriu de tine
silabă mea ce izbești nesomn
în mine,
atunci când ne prefacem clipă
într-un ocean de viață,
ca să înțelegem timpul
și dorul,ca spăsire!
Nu mi-este greu
să retrăiesc veacuri,
sub zidul raspusurilor,
pe care încă nu mi le-ai pus,
din zbuciumul tău neînțeles în muguri
de floare,care îmi îmbibă
cu fericire slovele,
aripile și zâmbetul.
Nu…
ContinuareAdăugat de Chiorean Aurel la Iulie 29, 2014 la 8:31am — 1 Comentariu
Trăim într-un ungher la marginea lumii,
pe aici nu mai trece nimeni
şi nu se ştie de noi.
Ne întâlnim aproape-n…
ContinuareAdăugat de Nicolae Valareanu Sârbu la Iulie 28, 2014 la 11:30pm — Nu sunt comentarii
Cât de amară-i viața pe care o trăiești,
Dacă te sperie un boț de turtă dulce?
Și vii cu vorbe grele să-l bălăcărești,
Crezând că mâna care-l poartă-o să-l arunce.
Oare câtă frustrare aduni în tine
De ne privești de sus de parcă-am fi gunoi?
Te crezi poate vreun zeu? dar ești un oarecine
Ce din invidie aruncă cu noroi!
E loc destul sub soare să-ncăpem amândoi,
Eu nu…
Adăugat de Gabriela Mimi Boroianu la Iulie 28, 2014 la 10:50pm — 4 Comentarii
Multe lacrimi curg în mine
Ca-ntr-o mare fără fund
Speranța a rămas un nume
O scoică într-al mării prund.
Mi-am așezat zâmbet pe chip,
Să știe lumea că sunt bine,
De-s roșii ochii-i doar nisip,
Adus de vânt în ochii la mine.
Râd de lume-nconjurată
Dar sufletul îmi e furtună,
Sunt doar o ființă-nsingurată
Ce-afar din ea ar vrea să fugă.
de Gabriela…
Adăugat de Gabriela Mimi Boroianu la Iulie 28, 2014 la 10:48pm — Nu sunt comentarii
brăzdează cerul din suflet. Avertizare de nori sparţi
în privire. Se surpă malurile săpate în pleoape. Curg
pe obraji în cădere pe piept, să ardă dorul
(cu)prins de albastrul zilei
din zori
şi zbor
printre stropii de roşu-ars pământ
sub tălpi sfârâie jarul dorinţei. Cod portocaliu.
28.07.2014, ora 21,48’
Adăugat de Zinca Iulian Marius la Iulie 28, 2014 la 10:00pm — 4 Comentarii
Adăugat de CIOBOTARIU MARIA la Iulie 28, 2014 la 9:56am — 2 Comentarii
Adăugat de Costel Zăgan la Iulie 28, 2014 la 9:36am — 1 Comentariu
Se ascund poteci
Se ascund poteci iubito în calendare
de dorul tău îmi plânge în ochi lumina
și plouă în visele din văi cu-o zare,
în cer e scena, pe Pământ cortina.
E actu-ntâi, iubito, dar mai cântă
orchestra, în surdină rugăciuni
o toamnă-atârnă, spini se-mplântă ,
când îngerii mă prind de mâini.
Se ascund poteci, iubito, știi pe unde
se ascund sub frunze-doruri ca arsură
arhanghelii trădează uitări în…
Adăugat de Chiorean Aurel la Iulie 28, 2014 la 6:42am — 1 Comentariu
2021
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
1999
© 2021 Created by Lenuş Lungu.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor