„ Întoarcerea-n cuvinte ” pare a fi - nu numai datorită sugestiilor titlului (cu rezonanţe nichitastănesciene) - o prelungire firească a primei cărţi a lui Marius Zinca         ( „  Cuvinte-n necuvinte ” ).

Periplul prin cuvânt presupune asumarea antinomiilor realului şi a absurdului condiţiei umane ( “Drumul spre absolut ”, “Oase de–ntuneric ”, “Cuvinte fără vamă ”), sub obsesia dictonului heraclitian “ Panta rei ”.

Timpul e un adversar…

Întors la viaţă de îngerul său păzitor, după ce, timp de mai multe luni, a tremurat ca puful de păpădie între lumi, stări şi dimensiuni, Marius Zinca se întoarce, în acest al doilea volum de versuri, la minunile simple ale existenţei. Emană dintre copertele cărţii, chiar   dacă puţin prea dulce, parfum de reverie adolescentină, dar şi de amintire contemplată bătrâneşte. Marius Zinca face aici apologia…

În taina mea,

ştiută doar de îngeri,

stă drumul

care duce...

spre mormânt.

Rămâi acolo,

prag al dimineţilor,

zăvorând oglinzi

când zborul urcă

prea abrupt.

Îmi lepăd toate veşmintele,

mă trec în trup de vânturi,

voi sosi mai devreme, să ştii...

Cu mâinile întinse

a chemare,

înfăşurat

în vuietul tăcerii,

pe strigătul luminii,

în pata de culoare

din oglindă,

cu limbi de clopot

mute în cuvânt,

spre fluviul fără vad

trece... timpul.

Urcat din rugă spre păcat,

pe-un ţărm de insulă-aruncat,

bântuit de vânt şi ploi,

în pat uşor de nori albi,

în trenul ultimului drum...

să mă îmbarci.

Poteci de fum prin ochii duşi

ai zilei,

pământul mi se aprinde

sub piele,

de-a curmezişul mă cheamă

o linişte,

o alta mă alungă.

Eram singur printre gânduri.

Priveam

focul mutând umbrele

în apa învolburată a vremii...

Îmi pâlpâiau

neliniştile sufletului,

zburând asemenea păsărilor

către nemărginire - singur.

Imn

LIMBA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ

        Muzica şi versurile Marin voican-Ghioroiu

Limbă dulce, fagure de miere,…

Tânjind în fiecare sfârşit

după un început

peste nisipul zilelor,

încet,

un rug

îmi arde... târziul clipelor.

S-a strigat bila cu numărul 29…

Am bifat şi-nfrigurat

aştept să apară 30; iată-l

apare… , dar, stupoare,

altcineva se ridică în sală

şi strigă: BINGO!

Linişte… s-a lăsat linişte.

Nu-mi rămâne decât s-aştept

să-nceapă un nou joc. Şi asta –

până când n-o să mai am ani

să cumpăr viaţa-n

cartoane de… BINGO.

În miezul de foc

al luminilor tale,

cu mâinile întinse

a chemare... timpul –

se scurge din cuvânt.

Oricât m-aş căţăra pe gândul tău

niciun semn advers,

totuşi mă apasă teama,

îmi dau drumu'-n inimă…

Pe strigătul luminii,

sub urma ce te duce

în viscole de trup,

mi-ai prăvălit

pe liniştea de gând

al vieţii rug.

Urcat înspre rugă sau blestem,

silindu-mă să mor,

deşi mai sunt,

pe timpul meu uitat

tăcerea plecării

însângerând un zbor,

în liniştea de gând

răscumpărând păcatul tuturor

din oase de-ntuneric.

…

În depărtarea dintre gânduri

câte clipe

respirăm...

Peste nisipul clipelor de-acum,

pe timpul

ce-mi repetă păcatele-n oglinzi –

sărutul depărtării

pe buzele de ceară-i,

neiertătorul zbucium

al clipei de povară.

Lumini de gând

îmi năruie chipul

pe drumuri

de cuvinte...

fără vamă.

Sub pasul

uşor  al miezului de noapte,

din marea-nvolburată a vieţii,

aud nisipul clipei,

alunecându-mi pe liniştea de gând,

... cum se zbate.