Limba română s-a născut, n-a fost găsită,

s-a format rotundă şi bogată, nu se învaţă şi se uită,

e vie şi molipsitoare în faţa unui altar la închinat.…

Viaţa-i marea taină închisă-n cetatea-adăpost de pândă,

Construită de un păianjen elegiac şi rătăcitor, dar omniprezent,

Care-şi decoltează în permanenţă ţesătura flămândă

Agăţat de marginile nopţii, aparent, inofensiv şi aproape transparent.

Călătorii geodezice – Coreea de Nord, 1989 (II)

(capitolul precedent)      

Înainte de sfârşit

            Motto 1: „Imperiile înghit popoare, dar nu le pot digera.” (din memorie)

            Moto 2: „Marile imperii, sufletele mici şi creierele mărginite se îmbolnăvesc…

ceas singuratic

 sorbind

 din şuierăturile plecărilor

 sosirilor

 încă o toamnă

 risipește amărăciunile

 ca pe…

   Ştii cum e iubirea, în tăcere, fără cuvinte? Nici eu,

încă,

   aştept să se (dez)lege cerul şi zborul să fie continuu, fără ţărm, să trezească (re)mişcările, (cu)tremurul unor valuri risipite în stropi de şoapte.

   Mai strig,

uneori,

din când în când,

   când mă leşuie furnicile şi fluturii de prin lăuntru, să nu-mi uit gândurile, în lipsă, de dor.

  …

Hoinărind prin oglinda amintirilor,

ochii gândului mă proiectează-n trecut.

Reiterată doar de umbra răsturnată,

o siluetă fulgerată, 

supus așternută în ghearele timpului.

Peste imaginile redesenate haotic,

o durere sfâșietoare destramă lumina-n fâșii.

Parcă pornite dintr-un clopot atemporal,

bătăile inimii curg metalic în timpane.

Altădată, călduroase și…

Cerceii mamei,

un ciorchine de perle false

împletit pe liţa ruginită de vreme,

îmi strivesc lobii urechilor.

Ce dor smintit,

voia din cer să o cheme

cu atâta dor nemărginit

încât nici nu mai ştiu

cum s-au deschis plămânii

într-un zâmbet lătăreţ, lălâu,

lăsând să se vadă în sepia

cât mi-am…

Își prinde gîndurile-n vorbe nespuse la lume

ca niște raze de lumină peste orașul galben…

Nu ştiu când s-au disipat clipele timpului meu

şi-au alunecat pe albia unui torent

plin de cuvinte promise şi jurate mie

în van şi invocate în numele Domnului şi-al cerului

dar ştiu că torentul s-a înfruptat cu poftă din ele

transformându-mă…

   Îmi pare că te cunosc, timpule, cum te treci dintr-un (ano)timp în altul, dar nu, nu,

tu te joci cu minţile noastre,

   ne sădeşti iluzia primăvara,

   ne creşti speranţa vara,

   ne trezeşti amintirile toamna

şi

   ne plecăm în iarnă,

dar nu a ta, a noastră, ale noastre sunt toate (ano)timpurile. Ne (pe)trecem prin ele şi tu,

tu te râzi, te plângi, te bucuri, te întristezi în noapte, în zi, în lună, în soare, în…

Se-mbulzesc vorbele pe limba omului

sunt numeroase şi pline

de durere şi suferinţă

pricinuite de alţii care nu mai ştiu

decât să râdă în surdină

că pe faţă le dansează ipocrizia

în paşi de batjocură.…

Spuma albă loveşte stânca tristă,

Aleargă valurile mari în goană.

Doar marea este o bună solistă,…

copilul 

a pus o sămânță în pământ 

a doua zi

un lujer i-a atins călcâiul 

după un timp

o floare galbenă 

i-a dat binețe 



oamenii au…

Nu sunt poet, cel mult un trubadur

Al zărilor foșnind arar sub pleoape,

Un rătăcit pe-al sorții abajur,

Ce-și ia răgaz din lună să se-adape!

Nu sunt poet, ci un refugiat

Pe marea găzduită de foneme,

Din timp în timp, la nori afiliat,

Îmi dezvelesc azurul prea devreme.

Sunt un golumb ori poate-un albatros,

Când zborul mi-e votiv, ce mai contează?

În orologiul meu de vânturi ros,

Tic-tacul se apropie…