Călătorii geodezice – Franta, 1996, Angers (X)

(capitolul precedent)

Drumul spre Angers

Motto: „Les roses - l'espace d'un matin" (Trandafirii – spațiul unei dimineți). Lamartine

Așadar, spre Franța, țara castelelor! Aveam să merg, pe rând, la universități civile și militare…

Au trecut multe primăveri,

Parcă toate au fost ieri.

Mi-ai dăruit mulţi ghiocei,

Semănau cu doi mici cercei.

Au trecut multe calde veri,

Priveam cerul unei seri.

Cu ochii deschişi chiar visam,

Pe malul mării noi alergam.

Au trecut multe toamne,

Eram atât de fericiţi…

Simt cum timpul trece,printre anotimpuri petrece,

Înconjurată de ploi şi soare, scriu timpului o scrisoare.

Ascult câteva acorduri fine, încet un alt anotimp vine.

Caut în bibliotecă un volum,simt a timpului mare zbucium.

Multe cuvinte frumos scrise,de un suflet iubitor descrise.

Termin povestea, închid catea,la geamuri ploaia tare…

Au scăpat din mâini frânghia dreptăţii

aleargă toţi după foloase,

e o teamă care naşte înfrigurare.



Cineva mi-a spus că aşa a fost dintotdeauna,

nu-mi vine să aud,…

    Odată misiunea terminată, Giani se grăbi să iasă de sub dominația acelei făpturi îngrozitoare cu ochi de Hidră, care-l strivise cu energia ei ucigașă, pe parcursul celor mai cumplite două ore, din viața lui. Ochii ei de oțel topit îi incendiaseră creierul și îi spulberaseră tot echilibrul și siguranța pe care le recâștigase cu mari eforturi, de-a lungul timpului. Planurile de răzbunare ticluite cu multă perseverență și ingeniozitate se năruiau unul câte unul, lăsându-l…

SOLDAŢII DE PLUMB



Ciorchini de nori plutesc în depărtare,

iar cerul parcă-i rocă de bazalt,

pavat fără niciun petec de înseninare,

şi unde soldaţii de plumb trec la asalt.



Norii bocesc peste pământul steril,

iar umezeala-i brevet bacovian,

picurii-perechi se schimbă-n cadril,

căci ploaia-i dirijor şi muzician.



Sfârâie pământul când picurii-l sting

răscolind…

   Gândurile le-am lăsat, din nou, să crească în plete.

Atunci, se ondulau.

Acum, se-ncărunţesc, de timp. Le mai las. Poate o să mai rodească

-n crizanteme - stelele cerului meu.

                                                           02.08.2017

   Cocoţat pe un deal, un vârf, un pisc de dor

nechemat,

(mă) vântură zarea, nu se strigă, se deschide un ochi de cer albastru şi unul de pământ roşu,

(mă) risipeşte vântul se adună pic cu pic, strop cu strop

aşteptarea fără de timp

(nu va avea timpul vreme de uitarea unui niciodată pentru totdeauna),

fără regrete

_le unei ne_

împliniri de clipe rămase în urmă, fără trecut, în prezentul de mâine, doar, să mai fiu,…

Aseară mi-ai dat o cazma

când mi-ai spus că nu mai vrei

să ştii de mine şi că nu-ţi mai pasă

de nimeni şi de nimic.

Şi s-a pornit viitură mare prin mine

au răbufnit lacrimile din ochi şi-au luat-o

la…

E atât de târziu, tată!

nu pot să-ţi mai spun…

nu pot să mai adun anotimpuri cu tine…

fiecare clipă-ţi soarbe risipirea,

privesc trupul sufocat de cer,

ca şi cum aş asculta prevestirea,

ca şi cum mi-aş vedea recompunerea

dispre azi spre ieri.

nu ştiu ce mă doare mai…

Dumnezeu a poruncit,

să te închid în cochilia universului

şi să rabzi de foamea sferelor înalte

la masa tăcerii unde…