pe colțul acela m-a lăsat Dumnezeu

să nu împrumut nimic

avea cu îndestulare de toate

palma aceea nu era obosită

și plin căușul ei ne fericea

nu erau atâtea urme dureroase

eu fiind un chiriaș temporar

în cutreierarea mea

nu m-am întâlnit niciodată

cu nenorocirea plimbăreață

așa în slobozenie

în picurii de rouă mă săruta cerul

în fiecare dimineață

dar mai ales duminica

atunci

când mâinile…

am emigrat şi-azi noapte

pe tărâmuri fără constrângeri

voind să-mi vindec realitatea de-aici

tot uitându-mă în urmă

unde alergau sfidătorii

invidioşii

aroganţii

m-a rănit tristeţea

şi neputinţa de a face în jur

grădini cu nemuritoare

am emigrat de-atâtea ori

întinzând mâinle de-nconjurau

ecuatorul de câteva lungimi

voind să găsesc liniştea

tot uitându-mă în…

când lumea fuge ca după vise frumoase

unii întind piciorul

se rup tibiile

se dizlocă umerii

și se râde cu glas spintecător

ți se opresc cuvintele explozând ochii…

am tot crezut că nebuniile temporare

dizlocă doar gândurile mână-n mână cu tristețile

dar nu este chiar așa

când se pornesc fluturii să te toace

indiferent de oră

fac din minte terci

din inimă o plămadă curgătoare

și tu te privești din afară

ca pe o poartă nouă

râzând zgomotos și prea des

te-ai vrea mai cu vână

limpede și liniștit

dar te răscolesc taifunurile

te poartă din poartă în poartă

din…

în gara răsturnată şi cu moloz recent

ghişeul e-amintire şi ceasul nu-i prezent

acarul e la pat şi-aşteaptă miruire

mecanicul e dus departe şi are pomenire

 la gara răsturnată peronul e cu gropi

şi dincolo de şină nu mai foşnesc cei plopi

sunt cicatrici adânci la călători dibaci

dar cum s-aduci iar timpul şi ce-ai putea să faci

la gara răsturnată semnale nu se-aud

decât în mintea unuia ce…

am emigrat şi-azi noapte

pe tărâmuri fără constrângeri

voind să-mi vindec realitatea de-aici

tot uitându-mă în urmă

unde alergau sfidătorii

invidioşii

aroganţii…

nu mi-am pregătit nici glasul

nici vorbele

și nici oftatul

dar toate-mi vin deodată

ca stoluri de gânduri și idei

să-mi sape harnice

pe-ndoitele  perne

fântâni de remușcări

complice la sinucideri

cu atâtea fețe schimonosite

în strigătul nebun al nopții

tot aţipesc pe colțul lunii

și-nghesuiri cu anagrama

am ştrangulat atâtea umbre

de singură le-am plâns de milă

despic pământul din zorii…

oare să-ți spun și azi că ești viciul meu

și insistentul nopților de umblat

pe după lună

nu-mi pot scutura pleoapele de nesomn

nu mai pot arunca cu mii de ocări

în bufnița fantezistă

plină ochi de previziuni sumbre

ce-as mai vrea-o sinucisă

cu belladona într-o zi de sâmbătă seara

când nimeni nu va fi lângă copacul casă

și duminica până la prânz

să stea uitată fără vreo resuscitare

ce dospitură de…

mi-am luat picioarele în mâini

să pot ajunge la geamul grădină albă

dar m-am împiedicat de ceasul ticăitor…

- Ce ştii tu despre cele şapte chakre? Când te-am întâlnit în drum spre o mănăstire pledai în dragoste la prima vedere, ca apoi să-mi spui că numai unul Samuel al nu ştiu cui, are cunoştinţe despre gnosticism şi te uitai la mine ca la caravana cu piticii duşi la circ. Nu voiam să te subestimez şi să te întreb dacă Leabbeater era sau este clar văzător sau numai văzător.

Acum de ce îţi freci palmele ca pentru bătaie? Răspunde, esti metrosexual sau adeptul dezordinii…

Temeri

În nestingherita libertate

a nisipului alb,

caut contopiri repetabile

cu clepsidra învechită

de zăbave neadmise,

lasă-mă, egală în drepturi

cu tine şi nu-mi înregistra

opririle fără temei!

Închide ochii şi ai milă

de vremea mea cea rămasă

în pumnul de nisip!

Mă crispează şi valul şi ţărmul

şi-mi văd vieţi succesive

în jalnica mea…

Ard lacrimile pe obrajii prinşi între două mâini,

Rânjeşte ceasornicul unealta umilă a domnului Timp,

Se surpă în inimă dureri după suferinţi şi invers

Şi nu ştiu dacă este vreo întâmplare cu tâlc.

Nopţile-s trudnice şi viaţa e prinsă-n clenciuri

Strânse între două pâlpâieli de candelă nouă

Şi tare bine se vede câmpul care veghează

Sclaviile în ale lumii neştiute sensuri.

Prea multe păsări negre roiesc pe cer…

te-am iubit

ca pe o floare rară,

albă sau poate altfel,

şi-ngenuncheam lângă răsărit

să pot oferi surâsul

mai dezmierdător decât al dimineţii,

aş vrea să ştii că te iubesc,

ascunzându-mi disperarea

că vei pleca în vreo noapte

fără să-mi spui...

frâng mâinile cu care te-am ţinut

treaz demult...

scrijelind cuvinte pe spatele icoanei

când mă rugai să călătorim…

În anotimpul al cincilea

adica al nostru, al îndrăgostiţilor,

printre partituri noi,

strecuram sărutări fără întrebări

tăcerile nu mai erau elucubrante

răsăritul confundat cu asfinţitul

ne răsădea seminţe de drag

arătându-ne preţul iubirilor

şi-aşa te-am dorit o sculptură

din lutul meu, cu dalta mea,

după desenul meu, din dorinţa mea

în fiecare dimineaţă începută cu tine

mi-ai stat…

Viaţa pentru unii oameni este o lungă lecţie de umilinţă. Bucuria vieţii pare o himeră şi zbaterea pentru supravieţuire este la maximă intensitate. Neputinţa nevinovată provoacă un plâns năucitor din ce în ce mai stăpân pe personaj. Naufragiul prin această lume este greu şi umil.

- Cum să iei decizii când eşti plin de neîncredere şi inerţie? Nu mai ai percepţii, nu mai ai direcţii. Cine te ajută? Cum? În jurul tău sunt atâţia nefericiţi, ei ce sfat să-ţi dea?

- Poate că ţi-ai…

Răceala acestei zile de ianuarie se strecoară în mine ca într-un loc ştiut şi bine primit. Aşa ştie ea, aşa vrea ea, aşa insistă. Sentimentul nu este reciproc. Eu simt că mi se taie inima, îmi îngheaţă sângele, îmi amorţesc degetele şi limba fiind înţepenită, cuvintele stau grămadă în spatele ei. Ochii mi-s căutători de imagini care să înşele gerul laponian, dar parcă se usucă şi ei ca stele în nopţile încremenite de fratele siberian.

Printre crengile copacilor înlănţuiţi cu…