Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Blogul lui Aurel Conțu -- Arhiva Martie 2018 (23)

Neîmpliniri

tremur în inima-mi înmugurită

acum la sfârșit de Marte

îmi simt tot mai alunecoase cărările gândului

zăpada îmi îngheață frunzele zilelor

degetele dimineții

cu care amestec cuvintele acestea încremenite

ca niște sloiuri

cum de-am putut fi atât de imprudent

mă întreb

să mă las ispitit de stihiile iernii

de cântecul îngeresc al fulgilor de nea

și să mă transform într-un țurțure

la streșina inimii tale

din care picur

aud…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 30, 2018 la 3:30am — 2 Comentarii

Limite

adevărul meu, adevărul tău,

adevărul lor,

toate sunt adevăruri absolute,

demonstrabile… (matematic),

le aflăm pe măsură ce le înțelegem,

trăim cu ele,

murim cu ele,

nu îndrăznim să privim mai departe,

să le confruntăm cu matematica Cosmosului

care operează cu alt fel de adevăruri,

spunem despre Universul acesta că este infinit ca întindere,

ca sfârșit,

uităm însă să spunem că este la fel de întins

ca…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 26, 2018 la 10:19am — 2 Comentarii

Catharsis

Mi-ai luat toată lumina dimineții cu ochii tăi lacomi

semeni tot mai mult cu o gaură neagră

în care absorbi totul din jur

deformezi spațiul și timpul

încalci toate legile fizicii

adunând în tine

într-un spațiu mai mic decât un nasture

o masă de materie mai mare decât Soarele

strivind cu forța gravitației ochilor tăi

forța gravitațională a dragostei

lumina

mă sfărâmi în milioane de bucăți neglijabile

și-mi spui că la celălalt capăt…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 23, 2018 la 4:09am — 3 Comentarii

Asfințit

m-am acoperit cu o bucată de noapte

după ce am văzut ziua înjunghiată

drept în inimă

sângele ei murdărindu-mi fereastra

de la sufragerie

prin care îmbrățișez infinitul

ca pe-o femeie

cearșafurile albe

de la marginea patului

rămase după plecarea îmbufnată a iernii

covoarele cu figuri geometrice

paharele de cristal din sticlă de Bohemia

și Murano

șampania din mijlocul mesei

nedesfăcută

Doamne

și tu ești înăclăită…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 20, 2018 la 4:21am — Nu sunt comentarii

Adorație

pentru noi cei mai tineri

cu aspirații la cer

ar fi nevoie de un milion de iedere

agățătoare

de-un milion de mâini

cățărătoare

poate și de o fărâmă de absolut

cât să ne acoperim sufletul

la început sfinții apostoli erau oameni

cățărați pe vrejuri

însemna mult să te cațeri

pe-un vrej

să-ți faci casă de odihnă veșnică în cer

din oasele blagoslovite de Dumnezeu

ale sfinților

nu puteai însă sufla în trâmbițele…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 19, 2018 la 12:59am — 1 Comentariu

Augur

în lupta aceasta inegală cu timpul

voi fi sigur strivit ca o muscă

nu am decât o inimă

de pierdut

când vor călca peste mine

picioarele grele ale morții

îmi vor plesni oasele

urletul de dinainte se va înfige în nori

ca o suliță

se va împrăștia în ploaie

apoi se va întoarce în iarbă

imaginați-vă miliarde de fire de…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 17, 2018 la 9:17pm — Nu sunt comentarii

În contumacie

e neplăcut să te trezeși într-o dimineață

ca aceasta

de sfârșit de Martie

în alt pat

lângă altă femeie

pe care n-o cunoști

să nu fii tu

dar ea să-ți zică pe numele mic

care nu-i al tău

și să te simți ca o reproducere proastă

un fals

așa cum ți se pare și bancnota de o sută de lei

trasă la xerox

cu care îți cumperi în fiecare zi

feliuța aceea dizgrațioasă de viață

de la chioșcul din colț

unde se vând tot…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 17, 2018 la 12:07am — 2 Comentarii

Operații cu numere naturale

pentru mine nu mai există demult

numărul natural unu

nici nu mi-am dat seama când am ajuns un zero virgulă cinci

întru-un șir descrescător al numerelor zecimale

matematic un om împărțit în două

face exact jumătate de om

la care se adaugă o virgulă

din punct de vedere statistic

jumătățile se rotunjesc ori se adună

nu se înmulțesc niciodată

nu se scad

nu se combină în perechi covalente

arzând la flacăra mistuitoare a…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 16, 2018 la 5:43am — 3 Comentarii

În stil Da-da

iarna se zvârcolește-n convulsii

pe drumul de țară

zăpada pe dealuri se prelinge

pe lângă garduri

ca o femeie ușoară

vântul își schimbă cureaua de ghimpi

din biciu-i de gheață

cu una mai acătării

din frunze de orhidee

cusută cu ață

ai putea zice că a venit primăvara

îmi șoptește de-alături iubita…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 15, 2018 la 12:27am — 3 Comentarii

Abisuri

să te uiți contrariat la propria-ți mână

și să nu vezi nimic asemănător cu o mână

să umbli dezorientat pe străzi fără să știi ce cauți

să faci dragoste fără să simți dragoste

să nu găsești sprijin nici într-o frunză galbenă

să-ți revină în minte amintirile cele mai negre

într-o ordine aproximativă

fără nicio logică

eliptic

parcă aș coexista simultan

în două lumi diferite

undeva într-o fisură a timpului

privind prin gaura neagră a…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 14, 2018 la 4:03am — 1 Comentariu

Exorcizări

de-o vreme nu fac decât să mă crucific

să calc peste tăciunii încinși ai zilei

să-mi blestem neîmpăcat ochii

vinovați de răsăritul Soarelui

de existența cerului

(o iluzie optică

confortabilă!)

și iubirea…

iubirea de oameni

percepută ca o reacție nucleară

între dorințe

cu urmări apocaliptice

pe care o mai găsim doar în stele

( Hiroșima pare o glumă! )

izotopul vieții se înjumătățește o dată

la o sută de ani

abia…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 13, 2018 la 1:00am — Nu sunt comentarii

Accente

câteodată viața o ia razna

o pisică negră îți taie calea

ți se zbate ochiul stâng

( care anunță o primejdie! )

de unde o fi știind ochiul ce se va întâmpla

înaintea minții

ceva îmi șoptește că viitorul se află în noi

că adesea trăim înaintea timpului

cuantic

Sfântul Augustin spunea despre lume

că a fost făcută cu timp

(nu în timp!)

ca parte a lumii

avem

indiscutabil

timpul în inimi

un…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 12, 2018 la 1:30am — 3 Comentarii

Ipocrizii

până la urmă nu este decât un cocktail

dacă n-am să pot participa

mă voi mulțumi cu o  fotografie

vor lipsi cele trei săruturi obișnuite pe față

muu-muu-muu

defilarea acelorași vieți mediocre și repetitive

nelipsite de la asemenea evenimente mondene

oameni care trec pe lângă tine fără să te observe

parcă nici n-ai fi

dă-o naibii de…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 11, 2018 la 2:45am — 1 Comentariu

Dezamăgiri

aceeași brățară din aur îți atârnă de gleznă

și azi

în a zecea zi a lui Marte

un cercel îți sclipește-n ureche

ca o stea dintr-o galaxie îndepărtată

desfaci în genunchi cutii cu vize extraterestre

între două două orgasme

nimic nou în Cosmos

iubite

aceleași clișee

aceleași parfumuri Dior

aceleași corsete

aceleași jartiere

déjà vu-uri

ascunse în lucruri

prea multe lucruri

în aceste cutii

mi-ar fi ajuns o…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 10, 2018 la 12:06am — 1 Comentariu

Antologii

 dintr-o masă amorfă se aleg zece capete

reprezentative

și se așează pe-un trup

aceasta ar fi o antologie

nu contează că vorbim despre capete diferite

fractalii

Dumnezeu iubește jocul de puzzle

un fluture bate din aripi în Noua Guinee

și stârnește o tornadă în Mexic

ne-am obișnuit cu aceasta

există un alogaritm…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 9, 2018 la 4:18am — Nu sunt comentarii

Însingurări

în insula mea uitată de lume

descopăr apăsarea supărătoare a lucrurilor

dictatura lor

oriunde aș întoarce privirea

mă-ntâmpină un lucru

o piatră

un arbore

un munte

cărari neumblate de nimeni

mult verde 

și simt că devin la rându-mi un lucru

ceva fără inimă

plutind în apele sulfuroase ale…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 8, 2018 la 3:29am — 2 Comentarii

Încordare

auuu! auuu! auuu!

strigau pietrele de care îmi juleam gleznele

auuu! auuu! auuu!

strigau merii cu spinările îndoite de vânt

auu! auuu! auuu!

strigau bufnițele cu ochi închiși în lumina tăioasă a dimineții

auuu! auuu! auuu!

strigau câinii loviți cu pietre

pițigoii atinși de fulgere

înăbușind auuu! auuu! auuu-ul! meu rușinat

stânjenit

țipați voi

murmuram abia perceptibil

eu îmi mai pot ține durerea

nu-i chip să-ți așezi o…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 7, 2018 la 4:45am — Nu sunt comentarii

Recul

Impactul cu viața te-aruncă-napoi

(faimoasa ecuație a lui Einstein

 E=mc²

 pare o glumă!)

reculul acesta este ca o ieșire bizară din timp

fizica bătrânului Kepler

devine metafizică

nu se mai potrivește cu nimic

sufletul se sustrage oricărei mecanici

corpul se amestecă inexorabil cu sufletul

reculul nu e nici…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 6, 2018 la 2:41am — Nu sunt comentarii

Învolburări

 în fiecare dimineață ne trezim speriați

învăluiți de o neliniște viscerală

metafizică

ne uităm îndelung în oglindă

și ne-ntrebăm dacă mai suntem noi

dacă nu ne-au invadat atlanții

strămoșii ancestrali

primitivii

migratorii

pitiți în noi

cu toate instinctele lor caprofage

care sunt și ale…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 5, 2018 la 1:04am — 1 Comentariu

Împietrire

în fiecare femeie se ascunde o cârtiță

o mică doamnă Bovary subversivă

un fel de văduvă neagră antropofagă

o Naegleria fowleri

care-ți mănâncă creierul pe ascuns

îți săpa tuneluri prin inimă

te înconjoară cu o dragoste sinistră

în timp ce te devorează metodic

dinăuntru celulei

despre originea cuantică sau extraterestră

a…

Continuare

Adăugat de Aurel Conțu la Martie 4, 2018 la 4:29am — 2 Comentarii

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/