Porunca a 9a: Să nu mătruriseşti strâmb împotriva aproapelui tău!

-Iată-ne ajunşi la un prag al găndirii noastre. De ce spun asta, dragii mei? Pentru că acest complicat enunţ, trebuie, mai întâi să-l înţelegem. Un   profesor  de-al meu, îmi spunea că , dacă vrei să te ştii puternic, trebuie să treci de anumite bariere ale necunoaşterii. Înţelegerea pe care trebuie să o ai asupra unor legi, trebuie formată temeinic de oameni…

        Păpuşa cu ochii de stele

Într-un sat îndepărtat, aşezat lângă o apă mare, pe malul căreia creşteau sălcii şi flori, unde erau turme de animale şi lanuri mari de grâu, trăia o fetiţă cuminte şi tristă. Numele ei era Mara.

Ea locuia împreună cu familia într-o casă în care pâinea niciodată nu era îndeajuns, iar hăinuţele erau mereu  prea puţine că să o ferească de frig. Părinţii copilei erau atât de săraci încât nu o mai…

Îl privesc pe domnul Gabi Cobori  cu admiraţie. Ştiu că de multe ori, uităm să le mulţumim celor de lângă noi, pentru ceea  ce fac pentru noi, iar asta nu e deloc înţelept. Ascultându-i poveştile acestui fost poliţist, am înţeles că niciodată nu e târziu să recunoaştem meritele unui om. Îi ating uşor mâna, care a ţinut cândva pistolul, care a dezarmat şi a încătuşat infractori periculoşi şi-i şoptesc : ,,Vă mulţumesc!”

Gata. Am terminat cafeaua, chiar…

Am intrat în magazin.  Singur, precaut şi cu curaj.   Era un magazin mic, cu mărfuri înghesuite şi de toate felurile. Câteva sticle de băuturi alcoolice erau sparte, înşirate pe jos. Am cerecetat cu privirea întreaga suprafaţă a localului. Întâi am observat vânzătoarea.  Era lividă, tremurând ca varga dincolo de tejghea. La vreo doi metri, după un raft, infractorul. Avea privirea unui consumator de alcool. Voia să pară fioros, ca să intimideze şi să poată obţine bani, ţigări…

-Bea apă, tăntălăule, urlu la el! Apoi, îi şoptesc: spune încet ce se întâmplă. Tuşeşte tare şi vorbeşte şoptit, ca să nu observe ceilalţi. Ai o şansă să te ajut, n-o irosi. Urlu iar: ,,Bea măi băiatule apă, n-auzi?”

Cu buzele învineţite de frică, tuşind din când în când, băiatul mi-a zis că  infractorii  din celula în care stătea smulseseră primul rând de gratii şi că lucrau cu oarecare viteză la cel de al doilea rând, în idea că vor reuşi să…

-Vrednicule…câţi ani ai?

-Treizeci, nea Gabi…

-Numai bun de treabă! Dar munceşte careva din casa voastră?

-Hî hî, hî! Nu putem, că suntem bolnavi amândoi, mânca-ţi-aş! Ea are cu şalili, eu cu capu’! Mă inervez rău, să moară mama! Să nu stai în faţa mea când mă inervez…sparg, rup, omor…nu ştiu ce fac. Mai ales dacă sunt beat, e mai rău… Mi se face pă urmă rău şî zac cu săptămâna în…

Omul nostru, simţind arma că îi atinge trupul s-a îngălbenit şi din cauza emoţiilor pe care nu le-a mai putut controla şi-a udat pantalonii.

-Măi, ţie ţi s-a vărsat ,,pătrăţica” de coniac din buzunar? Măi, păcătosule, de ce te bagi în fărădelegi d-astea ştiindu-te emotiv şi, mai ales, știind cum se termină? Spune, cui duceai plicurile astea?

Bâlbâindu-se, speriat peste măsură, omul nostru uitase şi de ironie şi de orice…

  -, , nu trebuie să fiţi judecătorii mei şi , cu atât mai mult călăii mei. Totuşi, eu cred că mă confundaţi…

-Grijania mă-tii de pui de târfă…ce bă, ai uitat când la Piaţa Rahova te-ai băgat tu să scoţi din ştremeleagu’ meu o târfă pă care o plătisem şi după aia’ i se părea că e greu să stea frumos pentru câte lovele primise?

Gata, ştiam cine sunt! Rămân pe loc şi dau să le…

 Cartierul meu se afla în zona Dosul Morii, între cârciuma lui Bobocică, Alimentara lui Ouate, grădinile de zarzavat ale bulgarilor ciopleni și biserica lor catolică. Un capăt al străzii ducea spre groapa de nisip, vecină acum cu Centrala Termoelectrică București Sud. Casa primilor mei ani de viață avea o cameră joasă, din pământ, mobilată doar cu două paturi și un godin. În curte se înșirau încă trei case mici, un grajd și un cais. Bunicul Gheorghe căra nisip pentru ridicatul caselor. Poate…

-E normal să avem un echilibru, pe care e musai să-l păstrăm în faptele şi vorbele noastre. Altfel se întâmplă cam ceea ce ne arată televiziunile, la emisiunile de scandal şi la ştirile de cancan. Ştiţi, continui discuţia, domnul meu profesor Beniamin Cotigaru, spunea că dacă nu poţi să dai iubire, înțelepciune, frumusețe, înseamnă că nu ai înţeles care este rolul tău în lumea asta…

-Doamnă dragă, lucraţi pe undeva acum? Mă întrerupse doamna Angela…

 Aici, chiar aici unde piciorul meu a călcat pentru întâia oară, Regina României mele oprea trăsura. Dincolo de gardul acesta din piatră albă, văd aşa-zisul Castel. O clădire modestă, ţinând cont că era construită pentru o Regină, dar care inspiră rafinament şi bun gust, încă de la prima vedere. O urmez pe Irene, care îşi deschide umbrela, fiindcă suntem deja printre alte zeci de turişti, sosiţi aici, gata să simtă spiritul Reginei noastre.

Mai întâi,…

 -Am fost căsătorită cu un domn, ofiţer în armată, îmi şopteşte doamna Angela.L-am iubit, poate şi fiindcă a acceptat-o pe mama, cu care s-a înţeles.Din păcate, am fost martoră la o scenă, pe undeva pe Calea Vicoriei, când soţul meu a binevoit să intre cu o tânără într-o maşină.L-am văzut. Dacă mi s-ar fi spus, aş fi zis că persoana care mă informează, mă minte, din oarecare interes. Însă, a trebuit "să-l las", cum zice Maria Tănase, chiar dacă îl iubeam.. M-a adorat, recunosc, dar…

- Toţi au fost aşi, iar eu am văzut că şcoala românească de medicină a dat absolvenţi de geniu. Însă, altceva m-a făcut să fiu mândră de faptul că am lucrat cu aşii vremii şi al vremurilor bune ale medicinii româneşti: doctorul Popovici, care luptase în primul război mondial, om destoinic şi doctor de excepţie.  A avut norocul s-o cunoască pe MS Regina Maria. Îmi povestea că, într-o zi, în timpul unui atac periculos al inamicului, MS a intrat pe linia frontului, ca să salveze viaţa…

Îmi făcusem un plan. Speram ca el să mă ajute să termin şcoala, fără să aduc vreo atingere cuiva, dar mai ales sensului vieții mele, a moralei şi a demnităţii mele, iar eu să plătesc chiria la mătuşa lui, achitându-i banii în două rate lunare. Credeam că pot duce planul la bun sfârşit. Susținută de educaţia primită în familie, la şcoală, la tanti, puteam să-l accept pe băiatul care mă ajutase să locuiesc într-una din camerele mătuşii lui. Eram un copil. Culesesem până atunci numai laurii…