Locuiam doar eu cu mama, în gazdă la niște unguri blajini, tare de treabă. Veneam mai devreme decât mama de la școală, eram în clasa a șasea iar ea, ca învățătoare, mergea după ore pe la copiii bolnavi, să recupereze rămânerile în urmă sau la comisiile ei de femei pe oraș. Oricum, aveam o oră, două, numai ale mele.

În acest timp nu prea erau copii pe stradă, așa că ieșeam singur și mă așezam pe un trunchi de lemn, aflat lângă un gard plin cu pomi umbroși, vizavi de poarta noastră și, până venea mama, îmi făceam lecțiile. Îmi plăcea să le fac afară, la aer, chiar dacă stăteam în genunchi, pe jos, cu caietele înșirate pe buștean.

      Mereu trecea pe lângă mine, se oprea și urmărea ce fac eu, o fetiță de la școala maghiară. Uneori se așeza și ea pe celălalt capăt al trunchiului și, după un timp, încercă să facă și ea ca mine. Am observat că multe probleme de matematică le începea și le lăsa baltă. Mie mi se păreau ușoare dar, dacă ea nu zicea nimic, nu mă băgam.

      - Tu la tine cum te cheamă? - îndrăzni ea într-o zi să mă întrebe.

      - Viorel, da' pe tine?

      - Tot așa, dar pe ungurește se spune Ibolya, sau, mai scurt, Ibi!

      - Văd că e greu la mate! Nu vrei să te ajut?

      - O, dar tu nu știi, că e pe ungurește!

      - Matematica e la fel pe toate limbile! Hai să-ți arăt!

      Nu știa multe din urmă, i-am arătat și am pus-o să învețe lucrurile simple ca să poată face temele de clasa a cincea la care muncea.

      Într-o zi a venit radioasă la mine și mi-a spus:

      - Eu la mine am luat nota nouă la mate cu ce mi-ai arătat tu! Mulțumesc! I-am spus lui mama și a zis că la tine face surpriză!

      - O, dar nu pentru asta te-am ajutat eu, ci pentru că suntem colegi de... buștean!

      Era frumușică, avea părul blond legat în codițe cu funde mari, cu cordeluță și în costumul acela pipit de școlăriță... Era tare simpatică! Când vorbea cu mine, se concentra să traducă în minte ce avea de spus, încruntându-se, mai ales când fraza era prea complicată pentru ea!

      - Dacă tu ar fi la tine ungur, am fi prieteni foarte mari, cum spune... prieteni buni!

      - Și ce, așa nu ne înțelegem bine, nu suntem prieteni?

      - A, nu așa, ci eu fată, tu băiat, așa prieteni, nu ca la școală, ci ca la bal!

      - Păi ți-ar place ție un prieten șchiop, așa ca mine, dacă aș fi ungur?

      - Da, șchiop... da' deștept! Dar tu nu ești ungur... A zis mama că eu numai prieteni așa ca mine e bine, noi cu noi, voi cu alte români!

Am fost invitat la ei acasă, se vorbea numai în ungurește și am plecat repede. Mi-au spus că dacă trăiesc aici trebuie să învăț ungurește.

      - Dar aici e România, nu Ungaria, am spus eu!

      - Este, dar nu pentru mult timp, așa că pune mâna la tine și învață!

      N-am învățat, timpul trecea, se apropia vacanța de vară, eu mai mergeam la cofetărie și acolo, surpriză, era vânzătoare chiar mama lui Ibi!

      Mi-a zâmbit, am comandat înghețată și mi-a pus multă în plus! M-am bucurat dar, după ce mi-a dat așa de mai multe ori,  începusem să-mi fac griji: dacă iese cu lipsă și o prinde? Va fi pedepsită din cauza mea? Am hotărît că așa ceva nu se va întâmpla și m-am dus să vorbesc cu ea.

      - Ciocolom, Illuș neni, am venit cu treabă la dumneavoastră!

      - I-auzi, ce treabă ai tu cu mine, măi prichindel?

      M-am încurcat când m-a luat așa, dar mi-am făcut curaj și am început:

      - Știți, eu îmi fac griji că o să ieșiți cu lipsuri la înghețată și cine știe ce pățiți din cauza mea cu serviciul și... Mi-ar pare tare rău! Voiam să vă rog să nu-mi mai dați în plus, să nu aveți necazuri pe urmă!

      S-a uitat surprinsă la mine, a stat un pic și a judecat și pe urmă m-a luat de umăr și m-a pupat pe frunte!

      - I-oi, Iștenem, ce gânduri își face el! Tu suflet frumos la tine... S-a șters la ochi cu șorțul, așa, pe ascuns și mi-a vorbit mai departe.

      - Tu om cu suflet tare bun o să iasă, păcat că nu ești ungur! Să nu fie frică la tine, noi avem pierderi la înghețată, primim zeama și o facem noi , nu pe câte porții, ci la greutate! Eu mai pune doi cană cu apă și iese la loc! Eu nu pățește nimica, am dat la tine că tu ajuți matematică la Ibi, de-aia!

      Au trecut mulți ani, Ungaria nu s-a ”extins” cum se așteptau ei, Ibi s-a măritat cu un moldovean și a fost gonită de acasă pentru asta! Dar când au apărut nepoțeii, toate au revenit la normal...

      De atunci m-am tot gândit, oare separarea școlilor pe criterii etnice nu dezbină inutil copiii, etniile și sufletele care simt, indiferent de limbă, aceleași sentimente?

Vizualizări: 59

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

Comentariu publicat de Veronica Carjeu pe August 15, 2017 la 3:18pm

Iubirea nu are hotare! Dar nu pot intelege de ce maghiarii isi educa copiii in felul acesta!
Felicitari Viorel!

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 14, 2017 la 1:24pm

Sărut mâna Aurelia, acum am văzut că pe tine te... uitasem!

Mulțumesc mult pentru compozițiile tale grafice, sunt frumoase, îmi fac de fiecare dată plăcere!

O vară frumoasă mai departe!

Comentariu publicat de Mihail Toma pe August 13, 2017 la 7:42pm

Apăi, prin câte locuri ... și câte limbi...  

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 13, 2017 la 6:29pm

Măi Mihai, da tare te-o schimbat acea buruiană, sau floare... cum i-ai zis? No, așe mă, Camelia... Văd că ți-o stâlcit rău vocabularu! Ia una ne-unguroaică să ți-l repare repede!
Glumesc! http://bkserv3.net/smiley/6.gif
Mulțumesc Mihai pentru trecere și glume, o vară frumoasă mai departe!

Comentariu publicat de Mihail Toma pe August 13, 2017 la 5:52pm

Comentariu publicat de Mihail Toma pe August 13, 2017 la 5:46pm

Io, istenem, că frumos ai povestit. Brava! Nu-i bai că ea o fost la ungurească, că-i gine să nu chiarză rostu' da' nici pă dindos iară nu-i bine, că amu'... cu bani românești plătește la coperativă, no? Șa-mu, că tare mi-o plăcut și mie o unguroaică muma' ei pă juma': de la chept în jos, de-avea toați șeli la locul lor, de mo bolunzit pi litoral di' eram ca locomotiva Pacific. Făceam 12 ore de la Iași la Cluj și i-am dat de ziua ei un lănțișor cu ceas, în formă de inimioară, ș-apoi am prins-o cu Isvan în pat de am bătut-o... și i-am bătut pe amândoi... Pe unde i-o mai fi ticăind ceasul acuma?... Camelia, fatâââ! Ce-mi făcuși Coane Viorel!?

Comentariu publicat de AureliaAlbAtros pe August 12, 2017 la 7:21pm

Mulțumim! Seară frumoasă!

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 12, 2017 la 6:11pm

He,he, simpatice imagini mi-ați dăruit, domnule Muntean!

Vă mulțumesc!

Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 12, 2017 la 2:03pm

Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 12, 2017 la 1:52pm

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support