Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

OVIDIU CRISTIAN DINICĂ - ONIRICUL NECESAR

Constantin GEANTĂ

 

            La Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olănești, 2018 a apărut o nouă carte a poetului vâlcean  Cristian Ovidiu Dinică intitulată ,,Vitrina cu vise . Acest volum, cel de al treilea după ,,Roșu alternativ” (2012)  și ,,Amintirile toamnei” (2014), începe cu o dedicație emoționantă :  ,,Dedic acest volum confraților întru poezie ai Societății Culturale Anton Pann alături de care urc treptele Căii Lactee.”

            Un prim aspect în poezia lui Cristian Ovidiu Dinică este lipsa semnelor de ortografie. Poetul abordează o ,,gramatică proprie” în care ne confruntăm cu norme ortografice noi, racordate la un ritm poetic care poate deruta un cititor neavizat.

            De asemenea trebuie observat curajul poetului  de a aborda visul ca o realitate. 

            Un alt aspect important este poezia sociala din poemele ”Manole”, ”Ferestre înghețate” (Comunism),  ”Liniștea pierdută a nopții”, ”Ultimul dans” (la Colectiv).

            Visul, codificare a experienței cotidiene. Visul, refulare a experiențelor trecute și defulare a obsesiilor contemporane. Visul, reverie și creație. Visul,  evadare și reîntoarcere în sine. Visul,  dragoste și moarte. Visul, ieri și mâine , reconsiderat în azi. Visul...  Dar câte nu putem spune despre vis!

            Autorul ne prezintă ,,Vitrina sa cu vise”, vise care se leagă de experiențele sale cotidiene transpuse în lumea cântului poetic, încercând și reușind să ne convingă de oniricul necesar, oniricul care ne proiectează în lumea astrală a poeziei. Interesant mi se pare poemul ”Craiul norilor”: ”ca să pleci din lume/râcâi pământul cu unghiile/câțiva pași mai spre dreapta/urci pe treapta cerului/de mână cu popa și dascălul/pe la jumătatea scării/rupi din tăcerea pomenii/să-ți ajungă cât pentru /sărbătoare/să nu scapi balustrada ascunsă/printre nori/până sus sunt câteva vămi/servite cu slujbe și cântece/bisericești/mergi și tu unde zorile/se unesc cu bucuria cerului/gata să te primească îngerii/să te spele de păcate/pe calea luminii să îmbraci/straie de aer/să te vadă morții tăi/cum stai drepți între /drepți/nu mai umbli desculț după pofte lumești”

            După cum remarca  Teodor Firescu în studiul ,,Vitrina cu vise” intitulată ,,Eros, Oneiros, Thanatos”: ,,În perimetrul Spiritual al volumului găsim o triangulație ideatică repetabilă și variabilă ca tonalitate, care definește dimensiunea existenței: eros,oneiros, thanatos (iubire, vis, moarte). Aceste leitmotive apar succesiv sau în aceeași unitate frazeologică: ”moartea nu numără anii/ lipită/ la pieptul timpului/ iubește/ te vrea/ cu încântare/ se cuibărește în inimă/ să îți alunge visele”. Poetul depășește aceste stări de fapt pentru că el, cu precădere, ca un ”mare meșter” știe să pună ”ordine în vise”, rotește dragostea/dintr-o margine a cerului în alta” și ”ascultă / în liniștea serii/cuvintele morții”. ” (p. 10- 11).

            Poetul folosește un limbaj sugestiv în care se dezvăluie talentul său excepțional. Temele abordate sunt diverse de la dragostea filială, la meditația asupra existenței, sau introspecția asupra trecutului. Emoționante sunt poemele dedicate tatălui său. Amintim printre altele poemul ”Tablou cu tata:”în partea de sus așezăm inima/acoperită cu o umbră de tandrețe/sub ea ochii luminând în aerul respirat/apoi buclele care nu au fost niciodată/în dreptul gurii gura ușor crispată/într-un zâmbet ce alunecă în pieptul tare/călit de anotimpuri/culegem cuvintele ce au acoperit /îndoiala din vântul ce acoperea tot corpul/culorile le alegem bine/câte una pentru fiecare iubire nemărturisită ”

Ilorian Păunoiu  în articolul ,,Avatarurile Sburătorului Împietrit” arăta că:,,Poezia lui Ovidiu Cristian Dinică aparține prin structură și stil modernismului clasic, riscând o paradigmă care îl delimitează pe poet de cele două extreme, avangarda și post modernismul. Autorul scrie meticulos și-și construiește poemul ca un arhitect care mai întâi desenează și apoi zidește, având mare grijă să nu uite vreo muchie neșlefuită care să afecteze ansamblul” (coperta 4.). Interesant este poemul ”Poetul”: ,,soarele îi crește în palmă/cu iubire/pune ordine în vise/mare meșter/rotește dragostea/ dintr-o margine a cerului în alta/între două versuri/respiră eternitatea/ ascultă/în liniștea serii/cuvintele morții/ între două adieri iubește /lumina apa tăcerea/ cu timpul ce-i rămâne/ află ora supremă/din respirația inimii tale ”

După cum remarca Prof. dr. Rădulescu Mihaela în prefața  volumului ,,Vitrina cu vise” intitulată ,,Refluxul gândirii  sau revelația spiritului...”: ”Ovidiu Cristian Dinică  e un poet transcendental, opera sa reflectând inovația expresivă trecută printr-o stilistică de ordin metafizic, deoarece cuvântul devine un instrument al gândului, poartă însemnul ființei, semnele lingvistice fiind expresii directe ale umanului. Versul lui Ovidiu Cristian Dinică  e lapidar, complex, intrigant, sintaxa eliptică răsturnând adesea logica firească, o devorează până la ultimul ei strat”(p.5).

Aceiași autoare remarca că ,,Lectura volumului (Vitrina ci vise. n.n.) propune diferite niveluri de interpretare, mesajul imprimând stări afective dintre cele mai intrigante. Cititorul va fi captat de ideile îndrăznețe, de imaginile străfulgerate, de emoțiile înalte ale textelor”. (p.9)

Maestrul Petre Cichirdan în ”Povestea Vorbii 21” , nr 1 (23) din martie 2018, menționa în articolul ,,Ovidiu Cristian Dinică: ”Vitrina cu vise” - Editura ”Mircea Cel Bătrân”, 2018” : ,,”Vitrina cu vise”, un volum scris de Ovidiu Cristian Dinică, creator vâlcean, discret, autorul de multă vreme al unor poezii care respiră rafinat atmosfera timpului petrecut în acest colț de oraș poreclit cândva Versailles - ”Versai”; în mediu poetic al psalmilor lui David, al prietenilor și, cel mai important, al familiei; refuzând, însă aerul patriarhal și învăluindu-se de cel modern al comunității.” (p.15)

În ,,Vitrina cu vise” a lui Ovidiu Cristian Dinică întâlnim de toate. Visele sale se transformă în poeme precum ,,Comunism sau ferestre înghețate”, ,,Iubire”, ,,Tablou de familie”, ,,Librăria” , ,,Jocul”, ,,Nihil Sine Deo”, ,,Poetul”, ,,Dansul cu moartea”, ,,Mamă”, ,,Tata”, ,,Cuvintele”, ,,Iluzii”, Bărăganul”, ,,Manole”, ,,Portret”, ,,Vis”, ,,Colectiv, ultimul dans”, ca să nu amintim decât câteva din cele zeci de poeme.

            Interesant  este poemul ”Librăria”: ,,printre genele timpului visez/vechea librărie a orașului/unde printre crăpăturile din zid/intrau șoarecii să-și găsească/ascunzători calde în filele cărților/unse cu degete lipicioase /de bomboane linse pe îndelete/pe acoperiș ploaia își făcea veacul/spălând cocoșul de tablă/și etajerele cu cărți de la mansardă/ușa scârțâia împinsă de vânt/copiii întrebau de Jules Verne și Dumas/domnișoara învățătoare căuta cărți /pentru premii școlare/în pomul streașină se coceau mere roșii/astăzi merele sunt de ciocolată/în rafturile cofetăriei/domnișoara învățătoare /caută bomboane fondante/pentru premii”

            Poemul ”Mic” dezvăluie ceva din trăirile poetului în momentul creației:în spatele aparatului de fotografiat/iau locul artistului/ce privește gata să /soarbă bruma de inimă/îmi afund mâinile/în frunze și  tresar speriat/în fața vulturului ce-mi pândește leșul/îmi reazem somnul de trandafirul/ce mă veghează/încât visul este/mai lung decât noaptea /prea mic însă să mă regăsesc în fotografia/pe care mi-o pregătește timpul/alergând prin ușile deschise/luminii”

             Poemul ”Colectiv,  ultimul dans”, cel care încheie volumul ,,Vitrina c cu vise” are o nuanța aparte, mai ales prin trimiterile subliminale la evenimentul din 2015:,,tremur într-un colț/cu masca trasă adânc pe suflet/curcubeul se ascunde/strivit de strigăte reci/pașii sunt în cadența vântului/din curți se aduc căldări/pentru lacrimile înțelepților/în scânteieri de o clipă/chipul uriaș al mulțimii/cântă în nebunia colectivă/imnul înmormântării voite/sub braț de flori să cadă/prizonier lucirii/și-n deznădejde să-și/fluture aripile asemeni/soarelui/ce minte/sub arcada timpurilor goale/din piepturi pavate cu lozinci/se desprind glasuri de năluci/cu nările supuse transfuziei/de otravă”.

            Acest volum de versuri nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui iubitor de poezie.

 

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe August 7, 2018 la 11:25am

Bine înțeles! Și pe celelalte pe care le-am promovat pe pagina revistei! Unele pe Taifas unele pe Cronos!


ACTIV
Comentariu publicat de ovidiu dinica pe August 7, 2018 la 10:32am

Multumesc  Gabi poate incluzi acest material in revista Multumesc


ACTIV
Comentariu publicat de ovidiu dinica pe August 7, 2018 la 10:32am

Multumesc  Dorina


ACTIV
Comentariu publicat de ovidiu dinica pe August 7, 2018 la 10:31am

Multumesc Aurelia


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe August 6, 2018 la 3:42pm

Felicitări sincere și la cât mai multe astfel de bucurii!


ACTIV
Comentariu publicat de Pop Dorina pe August 6, 2018 la 2:49pm

Felicitări!


moderator
Comentariu publicat de AureliaAlbAtros pe August 6, 2018 la 10:49am

Felicitări pentru volumul de poezii!

Dar, mi-aș fi dorit una din poeziile ce este inclus în acest volum!


ACTIV
Comentariu publicat de ovidiu dinica pe August 5, 2018 la 11:38pm

Articolul este scris de Profesorul Constantin Geanta director al revistei Mirajul Oltului

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support