AȘ FI...
sau premoniția erorilor 

Aș fi rămas o umbră de cuvinte, îmbălsămând splendorile Selenei,
Un vector al tăcerilor abstracte prelinse pe oglinda lui Orfeu.
Cu toate astea, am ales cărarea nesigură din beznele catrenei,
Descoperind o lume fără margini, dictată de un dumnezeu ateu.

Aş fi putut să cad în amorțire pe povârnişul liniilor drepte,
Să rumeg conştiințe afumate în graiul declarat universal.
Dar înțeleg aceste tribulații, de-aceea le mai las să mă aştepte
Şi le pretind, canicular, blândeţea cu care mi-au trasat un vis formal.

Aș fi dorit ca simfonia vieții să-şi lase toată roua peste oameni
Cu-aceeaşi dăruire care arde în spiritul astralilor blajini.
Şi, totuşi, cu Orfeu sau cu Selena abia mai poți pe unul să asameni,
Rătăcitor pe calea cea abruptă a golurilor fără rădăcini.

Aş fi cântat, de dragul unor inimi, ovația minciunilor perfecte
Cu-acelaşi sens prin care se invocă, în ritmul echivoc, satani şi zei.
Dar unde m-ar fi dus inconsecvenţa retoricelor teorii abjecte
Şi ce ar fi putut să mai incite din slăbiciunea semenilor mei?

Cedarea se cultivă cu măsură pe cărţi, pe generaţii, pe vorbire,
Pe vârste care nu se integrează, dar definesc principii de a fi.
Și-acum, bogați în tainele bizare care pretind un drept la fericire,
Să judec rațiunii arbitrariul de-a face din bătrâni niște copii?!

Ar fi un semn de imaturitate şi îndrăzneala care sapă iaduri -
Dejecția umană se revoltă la tot ce omul nu percepe-a fi.
Eu, însă, nu condamn speranța oarbă că zace camuflată printre vaduri,
Distinsă rătăcire a naturii prin care glasuri noi vor răbufni.

Nedreapta judecată dinspre mine s-ar face susceptibilă de multe
Rumori pe care nu le pot susține decât nebunii care vor a fi
Vreo slabă dezaxare a răbdării. Dar pe-un nebun câți pot să îl asculte,
Doar pentru a-nțelege, astfel, dreptul nebunului în lume de-a trăi?

Aş fi râvnit la roadele menirii tot astfel cum destinul mi-ar fi pagini
Şi tot mi-aş fi adăugat veninul în revelații care au mai fost.
Mi-aş fi creat religii din iluzii, din utopii constrânse în imagini;
Lui Samson i-aș reda-o pe Dalila și-aș crede c-am făcut-o cu un rost.

Pe ea, Selena, aș repune-o-n drepturi ce-n paradis i-au fost brutal negate,
Iar lui Orfeu i-aș sfărâma oglinda, să se trezească din a fi poet.
Mi-aș rezerva iubiri neîmplinite, însă eterne și imaculate,
Și muzici ancestrale ce invocă iubita fără nume... dar încet.

Şi, cum nimic nu poate să atingă nici pulsiunea, nici tăcerea gurii -
Căci rezultatu-i unul: duhul vorbei şi toate câte se ascund în ea -,
Să nu mă judeci dacă las deoparte povestea cu sabinii şi augurii.
Eu nu contest mitologia vieții, chiar dacă nu mă regăsesc în ea.

Aş fi anticipat, dintr-un capriciu, întreaga dramă ce ne stă-nainte
Cu raiul şi infernul pe balanța aceluiaşi autocrat incert.
L-aş fi ucis pe dumnezeul care îmi modelează universu-n minte;
I-aș fi lăsat, în semn de garanție, cuvântul că voi încerca să-l iert.

Şi aş mai fi ceva: o boltă-naltă pe unghiul lunii septentrionale,
Reverberându-mi galaxii nocturne supuse unor plete de mahon.
Oglinda poeziei mă cuprinde cu vălul aurorei boreale, 
Mă poartă în oceanul agoniei și-al versului oprit la semiton.

Redat pământului doar pentr-o clipă, tentacular captiv, cum vrea visarea,
Îmi vine să izbesc neantul lumii la talpa muzei care m-a robit.
Aş reteza în două poezia şi degetul care măsoară marea,
Desființând iluziile moarte din sufletul etern îndrăgostit.

Căci, dincolo de cosmosul în haos, de praful condensat după explozii,
Resimt chemarea către rădăcină şi ascendența către absolut.
De-acolo, i-aș privi cu nepăsare pe toți nefericiții și nerozii
Ce viermuiesc tânjind o viață-ntreagă la mlaştinile timpului trecut.

Şi-atunci, aş vrea să nu pot înțelege nici taina aşteptărilor mărunte,
Nici rațiunea care zămisleşte, prin orb instinct, părerea de a fi.
Doar eu şi Ea, într-o infinitate de vise ce ne-au răsărit din frunte,
Am întregi Arcadia pierdută şi Edenul tăcerilor târzii.

M-aș reînvia din propria uitare, golindu-mi orizontul de rutină,
Ducând acasă spirite rebele blocate-n pragul dintre două lumi.
Aș face-n rai puțină gălăgie și-n iad aș pune mai multă lumină,
Zdrobind hotarul care amăgește ideea despre răi și despre buni.

Iar Ei i-aș reclădi altar în stele, un templu sprijinit pe stâlpi de ape,
În care trandafiri cu diamante s-o țină mai presus de dumnezeu.
Desprinși de premoniții în eroare, vom fi de nemurire mai aproape.
Așa să se înscrie-n Cartea Vieții, așa cum zice numai visul meu!

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de chindea maria - gerra orivera - pe Aprilie 30, 2018 la 8:13pm

Păi io zâc, hai să-l iertăm pe Dumnezeu, pe noi înșine, și să reclădim universul așa după cum vrea dorul nostru. Interesant și așteptat, Paule!


ACTIV
Comentariu publicat de ELENA AGIU-NEACSU pe Aprilie 30, 2018 la 7:20pm

Felicitari!


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Aprilie 30, 2018 la 6:55pm

Imagini pentru Cartea Vieții


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Aprilie 30, 2018 la 6:54pm

Imagine similară


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Aprilie 30, 2018 la 5:19pm

Extraordinară poezie! 


moderator
Comentariu publicat de AureliaAlbAtros pe Aprilie 28, 2018 la 6:44am

M-aș reînvia din propria uitare, golindu-mi orizontul de rutină,
Ducând acasă spirite rebele blocate-n pragul dintre două lumi.
Aș face-n rai puțină gălăgie și-n iad aș pune mai multă lumină,
Zdrobind hotarul care amăgește ideea despre răi și despre buni.

Frumos! Am citit cu plăcere! Mulțumesc!

O dimineață frumoasă!

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support