Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Sofia Brenner dădu buzna prin ușa secretariatului, deși, pentru felul ei de a fi, se putea considera că făcuse o intrare delicată, chiar subtilă. Cele două femei s-au ridicat ca alarmate de memoria marelui cutremur din 1977, dar s-au reașezat în mod sfidător când au văzut cine le onora cu vizita.
—Uite și dosarul meu de pensionare! zise malaca trântind pe masă hârtiile care se făceau pricina aparentei sale revărsări de entuziasm.
—Să vedem – făcu secretara luând dosarul la puricat cu o falsă preocupare, privind aiurea peste foi și închegând în minte o modalitate de a trimite bruta la plimbare. Se pare că avem toate datele necesare. Înregistrez documentul și îl trimit la Inspectorat pentru confirmare.
—Deci, îi bine! strecură mercenara o urmă de râs față de naivitatea secretarei.
—Sigur că da, scumpă și distinsă doamnă Brenner! zise aceasta în intenția de a măguli o vacă.
—Tovarășă de data asta! corectă Sofia împingând cu arătătorul o greutate imaginară în sus. Gata cu doamnele! Ele moare de tinere, daʼ tovarășa luptă și după pensionare!
—Oh! Memorabilă aserțiune! Pentru elocința domniei voastre, eruditul Nicolae Iorga v-ar invidia, desigur!
—Cine? Ăla de a fost găsit mort cu căcat în gură?!
—...?
Sofia Brenner părăsi biroul aruncând o ultimă privire asupra Emiliei, pe lângă cele pe care le azvârlise cu coada ochiului în timp ce vorbise cu secretara. În scurtul răgaz pe care l-a avut ca să o vadă pentru prima dată pe cea a cărei reputație precedase această întâlnire, Emilia se cutremură ca la un presentiment. La ieșirea malacei, privirile lor s-au intersectat într-un fel care Emiliei îi amintea de ziua propriei nunți, când nașa mare emana către ea energii malefice. Dar intuiția ei nu zicea doar atât despre acest gealat costumat în bibliotecară; în imaginația ei, puse o mască sterilă pe fața Sofiei și recunoscu determinarea monosprâncenatului care i-a răpit fiica. Momentul în care ochii lor se înfruntaseră era identic cu acela în care Jean Valjean, sub identitatea filantropului Leblanc, l-a reîntâlnit pe inspectorul Javert deghizat în cerșetor.
Deși păreau construite în pripă, temerile Emiliei erau întemeiate, căci treaba cu dosarul de pensionare deschisese doar o cale pentru ca Sofia Brenner să-și analizeze următoarea țintă. Aserțiunea aceea cu moartea prematură a doamnelor și dăinuirea în veci a tovarășei, chiar dacă se potrivea de minune cu previziunea unui viitor apropiat la scară națională, era doar o plăcere sadică a Sofiei, identică cu cea a felinelor când se joacă cu prada înainte să o ucidă și să o devoreze. Din privința asta, ludismul macabru și asocierea cu felina caracterizau un anumit tip de femeie. Toate celelalte atribute, dacă am comite vulgaritatea de a ni le imagina, ar genera distopii în detrimentul poeților care au idealizat sacrul feminin. Deși nu s-au mai întâlnit niciodată, cele două femei păreau să se fi recunoscut dintr-o privire.
Sofia Brenner avea o bănuială mai mult ca sigură că, la fel ca ea, puicuța aia de Emilia deținea un dosar fabricat, drept pentru care miza noii sale misiuni își dublase importanța. Aflând că tânăra contabilă își aducea deseori pruncul la serviciu, privi acest aspect ca pe un bonus și se linse pe bot ca o hienă. Informațiile primite mai târziu prin trimisul lui „Maina“ stabileau ultimele detalii, iar tovarășa Brenner le studia cu delectarea lucrului ca și făcut. Păstrând aparențele, continua să inventarieze volumele din rafturi fără a mai da semne de migrenă la numărul de care se poticnea. Lăsa un semn în dreptul unei cărți și mergea mai departe reluând numărătoarea în gând. O colegă cu ceva spirit i-a spus:
—Fată, problema ta este că numeri prea mult. Oprește-te, mai bine, la o sută!
Sofia nu luase în seamă acest mic deliciu, atrasă fiind de bustul în hologramă al Anei Pauker de pe cotorul unei cărți care nu avea ce să caute acolo. „Te pensionași, veche tovarășă, dar eu îți duc mai departe visul!“ gândea mercenara. Trecu la volumul următor și abia atunci își întrebă din priviri colega dacă a spus ceva. Nimic; i se păruse.
Sâmbătă, 13 octombrie 1984, ziua în care, pe lângă aducerea moaștelor apostolului Andrei la Iași, creștinii îi comemorează pe mucenicii martiri Agatodor, Carp și Papil, avea să rămână pentru o bună vreme în memoria colectivă.
Se ținea ședință cu personalul Bibliotecii în sala mare de lectură, însă Emilia, la solicitarea directorului, a rămas să încheie ultimele socoteli ale inventarului. Copilul ei dormea într-un separeu pe care colegele avuseseră bunăvoința să i-l amenajeze special pentru asemenea ocazii.
Pentru Emilia era o desfătare să alerge cu privirile asupra cărților și să descopere titluri care, prin ermetismul lor abstract, declanșau reflecții profunde ce aveau sau nu aveau legătură cu conținutul paginilor. Băgă de seamă că multe dintre cărțile interzise de cenzura comunistă se găseau aici, nu la loc de cinste, dar, în orice caz, respectuos conservate. Directorul Bibliotecii dusese lupte grele de lămurire pentru a justifica patrimoniul clandestin, făcând asigurări că „niciun ochi nepotrivit nu va cunoaște subiecte nepermise”. De pildă, aici se găsea versiunea necenzurată a „Decameronului”, operă care, după 1989, a trebuit să înfrâneze falsa pudoare a publicului pentru a reintra în circuit sub forma ei originală. Până atunci, demagogii din slujba Partidului păstraseră doar acele povestiri care puneau într-o lumină proastă Biserica, eliminând scenele de sex explicit și transformând opera într-o desuetudine romanțată de care însuși Boccaccio s-ar fi îngrețoșat.
Preocuparea Emiliei fu întreruptă de apariția Sofiei Brenner. Pretextând că a fost trimisă în ajutor, gealata se ocupă de raftul în fața căruia, cu o zi înainte, petrecuse un timp neobișnuit de lung. Uneori, o privea pe Emilia cu acei ochi în care cu greu te poți decide ce gânduri se ascund: o perversă poftă lesbiană sau, pur și simplu, un nesaț vorace. Malaca venise cu un scop precis și, pentru a-și omorî timpii de așteptare, își pusese în gând să o facă pe deșteapta.
—Am auzit o poveste interesantă, zilele astea. Cică printre noi s-ar afla o persoană cu nume și dosar fals.
Oare Sofia Brenner vorbea despre sine?
—Nu că m-ar interesa! continuă ea cu ipocrizie. Oricum, mai am puțin și mă pensionez. Dʼaia zic că să facă ce vrea cu viața ei.
Așadar, este vorba despre o femeie.
—Daʼ una e să nu zici nimic de tine și alta e să-ți schimbi trecutul odată cu numele.
Emilia crezu că nu era vorba despre ea, căci nu venise aici cu un nume inventat.
—Și știi ce se mai aude? Că farmazoana și-a turnat bărbatuʼ la Secuʼ! Adică, muierușca, după ce s-a ghiftuit cu fazani și mistreți, și-a dat seama că nu îi mai place blegovanuʼ tocmaʼ când ăsta a lăsat-o borțoasă. Păi nu-i a dracuʼ pușlamaua?! Este! Ți-o zic io. Ezact cum ți-o spui acuʼ!
Până la urmă, ce vrea zdrahoanca asta? Un premiu Pullizer pentru delicioasa elocință?!
—Și-ncă asta nu-i tot! turui Sofia Brenner luând prea mult demaraj. Pațachina împuțită l-a tradus așa de bine pe pămpălău, că securiștii l-au băgat la zdup și acolo s-a curățat de tot. Cică știa el ceva de la un ofițer, de pe vremea când îi turna rapoarte. Acuʼ o caută și pe ea, da-i greu, că nu știe nimeni unde se ascunde. În fine, io nu mă bag! Nu-i treaba mea nici dac-o văd în față!
Emilia nu o privi, dar înțelesese afectarea fățarnică proiectată pe ultimele cuvinte. Obișnuită cu situațiile tensionate, își păstrase cumpătul.
—Da-i spre binele ei să se autodenunțe! continuă malaca după o pauză de efect. Și al mormolocului! Că am auzit că a fătat între timp!
Mormolocii eclozează, tâmpito!
—În fine, văd că nu-ți arde de palavre. Te las. Poate ești puțin răcită și te doare capul. Vezi, dacă întreabă careva de mine, zici că-s la budă. Apoi, Sofia șopti pe un ton conspirativ: Merg să trag o pipă!
Sofia Brenner știa un lucru cert: câtă vreme copilul se afla aici, mama lui se punea singură în captivitatea încăperii. Așa că deschise și închise ușa, rămânând înăuntru. Intenționa să se furișeze în separeu – lucru dificil pentru gabaritul ei –, unde să sugrume copilul adormit. Apoi, târându-și victima printre rafturi, să sfâșie micul cadavru chiar în fața ei, delectându-se cu tabloul imensei suferințe, înainte să o ucidă. Trebuia ca semnele crimei să indice o femeie intrată în depresie postnatală care, speriată că – în inconștiența ei – și-a mutilat propriul copil, recurge la suicid. Pentru deliciul personal al mercenarei, mama sinucigașă va fi găsită cu o bucată de carne din trupul victimei infante în gură. Cam tot așa cum a fost găsit istoricuʼ ăla, de zice prostimea că l-au aranjat legionarii luʼ Codreanu!
Crezând că a rămas singură, Emilia se duse către colțul de raft pe care Sofia Brenner își sprijinise mâna criminală puțin mai înainte. Acolo găsi un volum din „Regii blestemați”. Știind că locul lui nu era între cărțile interzise, îl luă ca să îl așeze înapoi între suratele sale. Numaidecât, își aminti de biblioteca lui Carp, în care se găseau cărți interzise ale ultimelor două milenii și, purtată de un presentiment, deschise volumul la întâmplare. Răsfoi câteva pagini, până se opri cu ochii asupra unui paragraf subliniat cu creionul. În fragment se evoca momentul în care Mahaut dʼArtois îl ucide pe fiul lui Guccio Baglioni crezând că, astfel, îl elimină pe ultimul Capețian și asigură regența ginerelui ei. Fiind vorba despre o pruncucidere și asemănarea dintre Sofia Brenner și Madamme Mahaut așa cum o descrie Maurice Druon, Emilia își aminti unele zvonuri privitoare la suspecta gealată pensionară. Vru să alerge spre separeu, dar, în aceeași clipă, un zgomot ca o trosnitură îi înțepeni picioarele.
Ușa separeului sărise din întărituri cu tot cu toc, ca în urma unei explozii, proptindu-se în primul raft întâlnit în cale. În dezordinea provocată de izbitură, trupul Sofiei Brenner zăcea ca și cum ar fi fost catapultat. Hainele de pe ea erau arse aproape de tot, sinteticele – lipite de piele și, pe tot corpul ei, se vedeau crestături adânci ca și cum un tocător rudimentar nu își terminase treaba. Cadavrul mirosea a fum și carne friptă, iar, dintre mațele care îi fuseseră scoase pe gură, ieșea o miasmă specifică stării avansate de putrefacție. Rânjetului ticălos al gealatei îi luase locul o figură îngrozită care părea să îl fi văzut pe Mefisto exersându-și menirea la cazanul supliciilor eterne.
Cu singura putere pe care o mai avea, Emilia trecu pe lângă cadavru, ferindu-și ochii de priveliștea înfiorătoare și goni spre separeu. Acolo, în pătuțul din lemn de trandafir, copilul dormea liniștit, ca și cum sunetul infernal de mai înainte nici nu s-ar fi produs. Deasupra lui, pe perete, calendarul creștin ortodox arăta chipul mucenicului Carp, cel care, pentru că l-a sfidat pe împăratul Decius, a fost biciuit până la sfâșierea cărnii de pe trup, ars cu flăcări de lumânare pe rănile coastelor și ucis de sabie. Emilia își luă pruncul în brațe și fugi ca să anunțe terifianta și misterioasa nenorocire prin care a trecut Sofia Brenner.

O echipă formată din șase criminaliști sosiți de la București a cercetat mai bine de trei săptămâni fiecare colțișor al separeului în care se presupunea că ar fi avut loc atacul intempestiv și criminal asupra Sofiei Brenner. Nu s-a găsit nimic care să explice mutilarea trupului femeii, niciun corp ascuțit sau cu tăiș. Arsurile puternice care păreau să se fi extins dinspre abdomen indicau condițiile unei combustii interne spontane. Chiar și așa, era greu de explicat acest tip de combustie în absența unei surse de foc din încăpere. Ori în acel separeu, singura sursă de foc posibilă era instalația electrică, un circuit închis și foarte bine izolat cu exigența impusă de prezența miilor de volume ușor inflamabile din camerele alăturate. Prin urmare, corpul neînsuflețit a fost ridicat și depus la IML pentru investigații profunde.
Criminaliștii au luat în calcul și posibilitatea unui acces ascuns în separeu, prin pereți sau podea, dar nici așa nu le-au fost confirmate suspiciunile, iar despre gratiile de la fereastră nu mai încăpea vorbă că s-ar fi umblat în vreun fel la ele. Prin urmare, ancheta mai avea doar două repere: fie singurul martor era adânc implicat în problemă, fie o putere necunoscută, stârnind ridicolul profesioniștilor, s-a manifestat asupra victimei. În fond, cine ar putea crede că o forță neobișnuită a luat-o pe Sofia Brenner pe sus, în timp ce ea se apropia de copilul adormit cu binecunoscutele-i intenții și a aruncat-o ca pe o cârpă mai bine de zece metri? Dacă pentru arsuri și crestături era necesară doar plăcerea macabră a unei imaginații bolnave, pentru puterea cu care cadavrul, prin izbitură, a scos ușa din perete, cu tot cu toc, era nevoie de cel puțin trei sau patru bărbați de o vigoare herculeană. În plus, petele de sânge de pe covor indicau faptul că tăieturile au fost produse în afara separeului, mai exact în locul în care căzuse corpul azvârlit.
Unul dintre criminaliști își extinse aria de investigație și, cercetând rafturile, constată poziția neobișnuită a volumului al cărui fragment subliniat cu creionul stârnise spaima Emiliei. Specialistul gândi că lucrurile sunt prea strâns legate pentru a face obiectul unei simple coincidențe, așa că notă acest aspect în raportul de analiză. Covorul pătat cu sânge și ușa deteriorată fură, de asemenea, ridicate pentru expertizare, precum și cele câteva cărți cu care victima intrase în contact prin izbire. La IML, medicul autopsist constatase prezența în corpul defunct a unei substanțe periculoase cu acțiune instantanee și catastrofală. Prin urmare, se credea că Sofia Brenner ingerase otrava cu cel mult o săptămână în urmă și că, în absența odioasei crime, ar fi fost răpusă de substanța respectivă. Așadar, omul care își spunea „Vira“, când i-a ordonat mercenarei să înghită biletul, s-a asigurat că aceasta va intra în pământ cu secretul ultimei sale misiuni. Pe biroul lui Carp, dosarul Sofiei Brenner fu închis definitiv cu numărul de identificare 9247. Acum, Carp trebuia să se ocupe de aplanarea discuțiilor din jurul evenimentului și, dacă se va impune, de o nouă schimbare în viața Emiliei.

Vizualizări: 54

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Noiembrie 1, 2020 la 10:41am

O poveste fantastică și fascinantă! Felicitări!


ACTIV
Comentariu publicat de CARACAS MIRCEA FLORIN pe Octombrie 31, 2020 la 12:32am

 Admiratie; Din ce in ce mai palpitant .

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->