Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Ai văzut lumina întrezărindu-se... 

Ai văzut lumina întrezărindu-se 
în fiecare unduire a cuvântului răscolit în tine, 
prin umbrele polarizate ce ţi-au întunecat privirea. 
Pe fereastra pustiului din suflet îmi cânţi pierdut, 
erai pe zidul palid al îndoielilor, 
în mine ai regăsit acel prezent din tine. 

O taină se-ascunde în noi, acum e ca atunci! 
- noaptea din marea noapte a însingurării 
şi a indiferenţei inimii - 
Mereu ai crezut că nu ai voie, peregrinule, 
acum ţi-e bine, mâine-ţi va fi la fel, 
doar culorile se schimbă, azi îţi alegi albastru, 
un verde marin îţi voi aduce mâine, 
din care portocaliul se va împrăştia intens. 

Sărutul tău mi-ar fi 
şi cântec, şi lumină, dulcele meu mister! 

Totu-i un flux ce vine, se-ntoarce-n noi, 
în valul mişcărilor, în dansul sunetului, mă simţi. 
Agăţată de tine cu ambele braţe, cu ochii închişi, 
avalanşă de stări, frenetic extaz, contrast de culori 
în tensiunea dintre lumină şi clar-obscur. 

Comunicăm prin inimi, fără cuvinte, 
o cale a îngerilor de a spune: “te iubesc!”, 
o undă de lumină, pe cursul apei, 
ne conduce spre cucerirea paradisului. 

Ce te-a făcut să ai atâtea îndoieli, 
să nu poţi deschide ochii întredeschişi, 
crezând, cumva, că vei putea să vezi? 
Te descoperi şi vezi tot mai mult din taina lumii, 
am fost cu tine din prima clipă în care-am venit aici. 

În glasul tău vuieşte marea 
şi cerurile amuţesc, spunându-mi pe nume! 

Care sunt lumile în care vrem să respirăm? 
Suntem un strop din iubirea infinită 
răsfrântă peste lumi, 
cu tine nu există nici început, nici sfârşit. 
Începe să se ridice cortina poveştii din visul adus, 
deschizi lumina, întorci universul, 
o literă tare, chirilică, se strecoară-n peisajul vieţii. 

Unde mai găseşti fereastra când totul e deschis? 
Parcă visele vieţii întregi ţi-au răscolit existenţa ... 


Vizualizări: 56

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Iulie 23, 2014 la 12:53am
Frumos poem!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->