Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

      În parcul din fața blocului erau două alei  în forma Literei X din centrul căreia pleca o altă alee către cele două mese de șah, înconjurate de băncuțe. Aici își făceau veacul, la cea mai apropiată de stradă, eroii noștri: patru bătrânei simpatici, cu bărbi albite, cu tichii ciudate trase peste cheliile lucioase și o fată!

      - Morocănosule, ce-i cu Somnorosul de n-a coborât, o fi bolnav?

      - Nu știu, bă, Înțeleptule... Lasă-mă-n pace! Mă încurci la rebus! Ce plutește, din cinci litere?

      - Barcă, mă, barcă! - răspunse Înțeleptul mângâindu-și barba, plin de gânduri.

      - Salut, suntem toți? Uite ce frumos e afară! Ce facem azi, ne distrăm, ceva? - spuse alt moșulică, proaspăt sosit, vesel nevoie mare, căruia îi sclipeau ochii și te făcea cel puțin să zâmbești când îl vedeai.

      - Salut, Voiosule, azi descoperim dacă n-o fi bolnav Somnorosul nostru, Sorin, că încă n-a coborât! Nu te duci tu, că ești mai tânăr, să vezi ce-i cu el? Doar suni la interfon, nu urci la el, că e mai greu!

      - Ai și tu trei ani în plus și te dai bătrân și deștept, măi Dorele! Ce dacă ai fost inginer, ăștia ca tine erau cei mai prăpădiți... Nu Înțelept cum îți zic ăștia!

      - Gata, bă, iar începeți! Du-te, bă și sună că ești mai mic, ce naiba! - spuse Morocănosul.

      S-au adunat într-un  final și, ca de obicei, stăteau la mesele de șah cât e ziulica de lungă! Dar nu jucau serios, doar așa, ca să justifice prezența lor acolo, la acea masă. Vecinii se obișnuiseră cu ei, erau cei patru pitici din poveste, care turuiau vrute și nevrute dar simpatici și prietenoși. Au fost cinci, dar unul s-a dus... , Dumnezeu să-l odihnească!

      În locul lui Mutulică, așa-i spuneau lui Iulică, cel de-a cincilea, se mutase o nepoată, singurică, cuminte și tăcută, leit Mutulică, pardon Iulică! O fată uluitor de frumoasă, cu fața albă ca laptele, cu păr negru ca-n povești, care era singura moștenitoare. Dar datorită firii ei retrase, rușinoase, nu se lipea de nimeni. Cei de vârsta ei, mergeau la spectacole, prin baruri, ea stătea cuminte acasă lua câte o carte și mergea lângă cei patru care o primiseră cu căldură, atunci, la înmormântare. Deveniseră singurii ei prieteni din oraș,  chiar îi țineau loc de rude.

      Ei se bucurau, îi dădeau câte o bomboană, câte o floare, sau ce luau ei de ronțăit. Se simțeau importanți, că aveau cu cine împărți puținul lor, din pensii.

      - Dacă voi vă ciondăniți, eu rămân fără prieteni, nu vă e milă de mine? Hai, vă rog, nu vă mai certați! - spunea punând o privire așa frumoasă  de le topea inimile de bătrâni singuratici!

      Totul era frumos, vremea ținea cu ei, se părea că va fi o vară minunată.

Doar că într-o zi, Albă ca zăpada a lor, cum o alintau pe Ilinca, n-a mai venit! Venea de la serviciu la ora trei, stătea în casă până pe la patru, cinci și apoi ieșea cu cărțile ei și le ținea de urât, de fapt de frumos, că era tare frumoasă și cuminte!

      Voiosul Vasilică s-a dus la poarta uzinei să întrebe de ea și a aflat că a avut un accident de muncă, a fost dusă cu salvare la spitalul județean.

      S-a întors la ceilalți, în zece minute erau toți gata de plecare, au luat autobuzul  și s-au dus să o caute. Au găsit-o, era cu piciorul deja în ghips, cu o mână pansată și cu julituri pe fața ei așa delicată și frumoasă! Orele de vizită se terminaseră, dar cumva au ajuns în salonul ei și au văzut-o tristă, plină de lacrimi și singură. Când i-a văzut s-a luminat toată, parcă nu mai era așa julită pe față. Ochii îi străluceau de fericire! I-a chemat pe fiecare să-i sărute pe obraz.

Erau plini de lacrimi dar se simțeau în culmea fericirii. Vrăjitoarea cea rea, uzina, n-a reușit să le-o răpească!

      Femeile din salon priveau  cu drag și zâmbeau uimite de cei patru moșulici! Îi spuneau Alba ca Zăpada și i-au adus portocale, banane și suc. Au pus bani împreună și erau fericiți de parcă primiseră ei cadoul și nu Ilinca.

      După câteva zile în care au vizitat-o mereu, a venit acasă. I-au făcut rost de cârje ca să se poată mișca și ea, îi făceau tot ce puteau: cumpărături, mâncare, curat. La spălat rufe nu i-a lăsat, avea mașină de spălat și se descurca singură.

      Uitaseră de junghiuri, de greutatea urcării scărilor până la etajul doi, erau importanți!

      - Ce mă făceam eu fără voi, piticii mei buni și iubitori! - le-a spus ea într-o seară, înainte de plecarea lor.

      - Păi ți-ai fi găsit un Făt Frumos care te lua la el în palat și era muuult mai bine! - spuse Înțeleptul.

      - Făt Frumos pe naiba, ăștia te vor pentru o noapte și... vira! Să n-aud de ei!

      - Tu crezi că toți băieții sunt la fel? Uite, și noi suntem tot bărbați și n-am făcut așa ceva niciodată!

      - Voi... Voi v-ați născut direct bătrâni, frumoși la suflet și buni! Și m-ați așteptat pe mine să apar în lumea voastră! Chiar, a fost vreunul din voi căsătorit?

      - Da, trei dintre noi, dar... am rămas singuri...  Ei, dar îți vom  povesti altă dată, nu aici în hol!

      Urma ceremonia care le făcea atâta plăcere, sărutul pe obraz al fiecăruia și o îmbrățișare, din tot sufletul ei curat! Se duceau fericiți la culcare, aveau și ei un rost, răspunderi, ce mai!

      Lunile au trecut mai repede ca niciodată, ea s-a însănătoșit, a început munca și părea că totul se reîntorsese la normal, un normal care-i apropiase mult, se simțeau ca o familie!

      Venise toamna, zilele erau calde și frumoase încă, dar nu toate. Când ploua, Ilinca îi invita în palatul ei, în sufrageria regală atât de binecunoscută lor pe vremea când trăia Mutulică.

Fata aflase că acolo se adunau pe vreme urâtă și a propus să reînvie vechea tradiție.

      Ea punea muzică în surdină, lua o carte și se așeza mulțumită lângă ei. Ei jucau table sau cărți și continuau vechile lor șicane, împunsături și discuții ce păreau certuri.

Într-o zi frumoasă de toamnă, Ilinca veni însoțită de un băiat înalt, slăbuț, blond. Îl aduse la masa de șah și spuse:

      - Vă prezint pe prințișorul meu, Hans! Ei sunt familia mea, cei patru pitici, pentru care eu sunt Albă ca Zăpada, de atâta stat în casă.

      L-au primit frumos, dar simțeau că se apropie sfârșitul frumoasei lor povești, și tristețea le-a umbrit privirile.

      - Hai, nu vă întristați, n-o să mă pierdeți, vom fi împreună, o familie mare! Nu spuneai tu, Înțeleptule, că dacă îmi găsesc un prinț va fi mult mai bine? Uite, l-am găsit și, pentru că n-are palat, vom locui în palatul meu! Dar acolo veți avea mereu locșorul vostru, doar apartamentul are trei camere!

      A fost o nuntă modestă, ea n-avea pe nimeni doar pe cei patru pitici, el era dintr-o familie săracă, dar bucuria a fost mare, mare! Toată veselia a fost susținută de Voiosul Vasilică!

      Au făcut împrumut la CAR pentru darul de nuntă și flori. Tot ei i-au închiriat rochia de mireasă și costumul lui Hans!

      A venit iarna, atmosfera din castel era minunată, Hans repara ceasuri într-un colț la un birou special, Albă ca Zăpada citea cărțile ei mai departe iar cei patru pitici își continuau vechile lor ciondăneli.

Spre primăvară Albă ca Zăpada i-a anunțat că așteaptă un Bulgăraș de Nea! Motiv de bucurie, felicitări, sărbătorire!

Părea că viața a intrat pe un făgaș minunat, toți simțeau mulțumirea și satisfacția vieții împlinite.

      Dar, că există mai mereu și un dar, fata a avut stări de rău, a fost dusă de urgență la maternitate și, după o noapte de chin, Bulgăraș de Nea a devenit amintire.

      Lacrimi amare s-au vărsat, încurajări, dar jalea rămâne jale...

      S-a refăcut încet, încet, au aflat cu tristețe că ea nu mai putea spera la alt bulgăraș, drept care, au început discuțiile între cei doi. La un moment dat, Hans și-a luat biroul și lucrușoarele și a plecat: el vroia neapărat copii!

      Iar tristețe, iar plâns, fata devenise parcă mai albă decât zăpada, slăbise și era descurajată!

      - Dragii mei pitici, simt că nu mai am nici un rost pe lume, trăiesc degeaba, voi cum vă descurcați cu rostul în viață, cu sensul vieții voastre?

      - Acum rostul nostru ești tu, până să vii eram și noi cam... pierduți, cam fără rost așa... Doar treceau zilele și nu așteptam nimic!

      - Hai să ne cunoaștem mai bine! Am să vă povestesc întâi eu viața mea și apoi să spuneți și voi pe rând povestile vieților voastre! Vreți?

      -Eu știu ce să zic, e cam dificil... Știi, noi ne-am promis când ne-am cunoscut ca să lăsăm trecutul în urmă, la locul lui și să încercăm să trăim ce vine, ce ne iese în cale! Și până acuma a fost bine! - zise Voiosul, devenind dintr-o dată serios.

      - Păi... Eu zic să încercăm , ce ziceți băieți? - întrebă Înțeleptul.

      - Da' mie nu-mi prea place, bă, băieți! Eu știu ce să zic? Dar... Dacă rămân ultimul la povestit, hai că zic și eu... Da' voi o să râdeți de mine, bă! O să râdeți! Promiteți solemn că nici măcar o aluzie n-o să facem mai încolo, despre ce-o să povestim?

      - Hai, măi, Morocănosule, așa ne știi tu pe noi, fără suflet? Promitem solemn, uite, să-mi sară mie ochii din cap dacă vreodată... Promiți și tu Voiosule? Ce spui Somnorosule?

      - Promitem, mă! - spuseră amândoi.

      Și așa au apărut poveștile care urmează, dacă până aici v-a plăcut!

Vizualizări: 76

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 12, 2017 la 12:28pm

O Veronica, ești tu suflet sensibil, dar îți mulțumesc oricum pentru cuvintele frumoase!


ACTIV
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 12, 2017 la 12:27pm

Mulțumesc domnule Muntean pentru simpatica imagine...

Mereu aveți ceva ”pe temă”!


ACTIV
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 12, 2017 la 12:26pm

Scuze Gabriela, am fost plecat și n-am apucat să văd comentariile tale! Am publicat deja și a doua parte a povestirii, a treia întârzie că aștept acordul ”piticilor” pentru împărtășirea poveștilor lor...

Mulțumesc că citești ce scriu și că mă bucuri cu comentariile tale!


ACTIV
Comentariu publicat de Veronica Carjeu pe Iulie 23, 2017 la 3:07pm

Povestesti atat de frumos!


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iulie 21, 2017 la 1:58pm

Imagini pentru alba ca zapada de la bloc


ACTIV
Comentariu publicat de IONITA GABRIELA pe Iulie 15, 2017 la 10:15pm

aştept poveştile!

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support