Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Albă ca zăpada și cei patru pitici - partea a doua

      Era o după amiază ploioasă, de toamnă târzie, iar ei, în ”palatul” Albei ca zăpada stăteau la masa mare pregătiți să asculte și, mai ales, emoționați că trebuie să spună poveștile vieții lor. Le pica greu, că se cunoșteau de ani buni doar ca cei patru șahiști, deveniți pitici de când venise draga lor gazdă. Pe masă tronau un castron cu grisine, făcute de Albă ca zăpada și sucuri de trei feluri, cumpărate de pitici.

      - Să știți că am fost trimisă de sus, aici pe pământ doar ca să sufăr, să cunosc tristețea omenirii și, ca premiu de consolare, să vă găsesc pe voi, să-mi luminați sufletul - spuse Albă ca zăpada. Hai să vă povestesc:

      - Nu se știe exact unde am venit pe lume, am fost găsită la poarta maternității, într-o sacoșă de plastic, împreună cu hăinuțele și mâncare pentru o zi. M-au găsit niște oameni care răscoleau printre gunoaie și m-au dus la portarul maternității, unde am fost preluată de o soră și dusă la medicul de gardă, pentru control. Eram sănătoasă, am fost dusă printre ceilalți nou născuți. Nu aveam acte. Totuși cumva trebuiau să-mi zică. Medicul de gardă m-a nășit și mi-a spus Ilinca.

      După ceva timp, că n-am aflat chiar tot ce doream despre mine, am fost preluată de o familie care n-avea copii și crescută ca și când aș fi a lor. Pe parcurs au rezolvat cu actele și, uite așa, am devenit Toma Ilinca, fiica avocatului Toma Ion și a profesoarei Toma Maria. Eram bucureșteancă, învățam binișor, dar nu eram cu premii, parcă odată printr-a treia am luat mențiune.

      Într-o vacanță, am fost lăsată pentru o săptămână la bunici, în timp ce ei au plecat cu mașina la un simpozion, în străinătate. S-au întors și urma să vină să stea și ei la țară, câteva zile. Dar... N-au mai ajuns! Un accident stupid: un camion a intrat în ei, de pe o stradă secundară. Nu știu ce manevre au făcut rudele lor, dar eu am rămas fără nimic și fără nimeni! Tot ce aveam , acasă la București, mi-a fost adus la țară, în câteva sacoșe.

      M-au crescut mai departe bunicii, din pensiile lor și din ceva sumă care mi-a fost oferită de stat până la majorat. Am plecat la București și mi-am căutat de lucru. Am fost primită la un local ca necalificată, să spăl vase. Am găsit la una din vechile colege o cameră la demisol, pe care ai ei o folosiseră ca spălătorie și mi-am amenajat-o frumos, am văruit, am vopsit ușa și ramele geamurilor. Aveam un pat mai vechi, o masă rezemată de perete și, cu timpul mi-am mai luat eu câte ceva. Chiria era o treime din salariu, cu restul de-abia mă descurcam... Dar am mers la seral, la liceu și aveam de gând să merg chiar și la facultate, să devin avocat, ca să nu mai fie prăduiți și alții de rudele hrăpărețe, așa cum fusesem eu.

      Atunci am aflat de rudele din partea tatălui, de fratele lui de la Brașov, de Iulică al vostru cel bun și drag! Da, mi-a trimis mereu bani, m-a ajutat să încep facultatea dar a apărut o problemă: trebuia să eliberez camera unde stăteam cu chirie, pentru că urma să se vândă toată casa. Atunci unchiul Iulică m-a invitat la el la Brașov, că rămăsese singur, știți și voi că soția lui se stinsese...  Am stat un timp la o altă prietenă, tot singură și ea, am împărțit amândouă și camera și cheltuielile: chiria, lumina, gazul și ce mai erau acolo. I-am sps unchiului că termin anul universitar și apoi mă transfer la Brașov, mă mut la el. Mai era puțin, chiar terminasem sesiunea când... A sosit vestea cea mare! Unchiul Iulică s-a dus după draga lui Mioara, sus în ceruri! Dar, înainte de asta, făcuse acte, nu știu de care, ca eu să fiu singurul lui moștenitor, că ei n-au avut copii.

      - Și așa am ajuns eu aici, printre voi! Sper că, la anul, dacă tot nu mai sunt măritată - și aici a început să plângă - o să mă duc mai departe la școală, să termin facultatea și să fac ce mi-am propus de mulți ani: să ajut pe cei oropsiți de oameni și de soartă, așa, ca mine!

      Toți erau înlăcrimați, tăcuți, triști...

      - Grea viață ai avut, draga noastră, spuse Înțeleptul. Păi, noi putem spune că am fost fericiți față de tine, cu toate că și pe noi ne-au lovit greutățile și am pierdut ființe dragi!

      Timpul trecuse pe nesimțite și era vremea de plecare, dar nimeni nu se dădea dus acasă! Nu se îndurau s-o lase singurică pe draga lor, după o așa poveste. Dar tot ea s-a ridicat de pe canapea și le-a dat plecarea spunând:

      - Ei, gata cu tristețile, au fost, s-au dus și contează ce va  veni, ce vom face noi pentru asta! Dar să nu uitați, mâine vom continua cu poveștile voastre! Cine va fi primul? Că ultimul e abonat Morocănosul, din câte am înțeles eu...

      - Înțeleptul, că el e vorbărețul nostru!

      - Ba Voiosul că el e bun de gură! Turuie de nu-l poți opri și ne mai înveselește zilele!

      - Bine, pregătiți-vă, că mâine vom face trei bilețele și vom trage la sorți, e bine? - spuse Albă ca zăpada.

 

      A doua zi s-au adunat iar și, după tragerea la sorți, a ieșit Înțeleptul la rând să povestească.

      - Păi la mine nu știu cum să încep, din copilărie sau după ce am început să lucrez?

      - Din copilărie, evident, să ne cunoaștem cu adevărat, spuse Albă ca zăpada

      - Hmm, hmm, ce să zic, m-am născut în Oltenia, la țară, în Cuca Măcăii. Da, numele din plugușor, nu vă mai hliziți, mă! Ați promis că nu râdem, unii de alții!

      - Da nu râdeam de tine, mă, râdeam de numele localității, că e caraghios rău, hi,hi, că nu mă pot abține - spuse Voiosul, râzând în gura mare! Avea un fel de a râde molipsitor, care-i făcea să râdă pe toți cei din jur.

      - Bine bine, acu termină, hmm, hmm. Ei și acolo erau cultivați pruni, peri și alți pomi roditori, că terenurile nu erau prea bune pentru alte culturi. Iar în sat la noi se bea, dar se bea pe rupte, nu așa, cel puțin ai mei, când era vremea făcutului  țuicii, erau mereu pleaznă. Eram tare supărat pe asta și făceam în locul lor ce era important pentru gospodărie, hrăneam animalele, făceam și mâncare, mă învățase bunica, când era trează și ea... Ai mei plecau în restul timpului la C.A.P., la I.A.S. sau la grădini de legume. Erau luați cu camionul dimineața și veneau seara obosiți morți, se amețeau cu ceva băutură și... restul făceam noi, cei trei copii!

Aveam un frate mai mare, o soră mai mică decât mine dar harnică tare, semăna leit cu tine, draga noastră! Frumoasă, frumoasă! De mică toți flăcăii se uitau după ea, dar ea nimic, cuminteee, de o certau și ai mei când se mai mărise: - Du-te fă și tu la horă, să ne aduci un flăcău de nădejde la târlă că uite, suntem bătrâni, mult n-o să mai putem!

      A fost furată de cineva din alt sat, se pare că încurajat de ea, și de atunci n-am mai avut ajutor în gospodărie. O duceam greu cu banii, m-am dus la oraș și m-am angajat pe șantier, ca necalificat. Am mers așa cam toată vara și ceva din toamnă, între timp mă înscrisesem la seral și făceam naveta zilnic, eram stors de vlagă, dar mă dezvoltasem fizic și speram să termin cu naveta, dacă se însoară frate-meu mai mare. S-a însurat, dar au plecat la socri și ai mei au rămas singuri. Gospodăria lor arăta din ce în ce mai rău, iar ei erau mereu băuți.

      Într-una din zile, am venit seara de la muncă și am găsit... Of, am găsit totul scrum! Ai mei nu se știa unde erau când a ars totul! Dar, i-am găsit... Scrum mă băieți, arși de vii mă!

      S-a șters la ochi, și-a pus un suc, să se liniștească și apoi Înțeleptul a continuat să povestească.

      - Hmm, hmm, da... scrum... Le-am făcut înmormântările odată, aproape că n-aveam ce pune în copârșeu - spuse Înțeleptul printre lacrimi. Am plecat din acel sat ca din pușcă! Nu m-am mai întors decât când a fot nevoie de semnătura mea pentru dezbaterea moștenirii!

      - Le-am lăsat tot, tot, am fugit de acele amintiri, de băutură, de scrumul casei...

      - Hmm, hmm... Cam pe atunci umblau recrutori pentru angajări la Fabrica de camioane la Brașov. Se oferea casă, bani de instalare, loc de muncă bine plătit. Am acceptat și... uite așa am ajuns Brașovean. Ei, aproape, că aveam locuința în Săcele aici, în blocurile vechi, unde stau și acuma!  Am terminat liceul la seral, am făcut și facultatea T.C.M., tot așa.  Începusem să mă așez la locul meu, aveam și eu un rost, doar o floare de femeie îmi mai lipsea din casă. Și atunci am cunoscut-o pe Măriuca mea! De la Botoșani dintr-un sat, na, că nu mai știu cum îi zice... N-am fost niciodată pe acolo, ai ei erau tot săraci, paisprezece frați, toți împrăștiați prin țară...

      Ne-am chivernisit, ne-am făcut și noi toate cele, și am ajuns să așteptăm un copil. N-a fost să fie, Domnul le-a chemat pe amândouă sus în cer... A avut complicații la naștere și s-a dus... S-a dus și copila, că tot fată era... Iar eu, eu... - spuse cu jale în suflet - eu am rămas singur mă, aici, de pomană, în lumea asta!

      După mai mulți ani, când trăiam fără să știu de ce și la ce, v-am cunoscut pe voi, mă, și parcă, parcă, nu mă mai simt așa singur! Iar de când avem dulceața asta de fată printre noi, parcă simt că s-a întrupat în ea fata mea, cea nenăscută, nebotezată și ne-iubită de nimeni, mă! - și spunând asta se duse și pupă mâna Ilincăi, a Albei ca zăpada, care-l luă de umeri, îl strânse lângă ea și-l pupă pe chelie!

      - Hmm, hmmm, am găsit și eu un rost să mai stau pe lume: bobocelul  ăsta de fată, atât de urgisit de soartă până acuma! Dacă aș fi mai bogat i-aș da și luna de pe cer! Dar, hmm, hmm, n-am decât o amărâtă de pensie...

      Povestea lui a fost tristă, dar aerul era plin de căldură sufletească, de prietenie! Se simțeau o adevărată familie, ce mai! Fiecare se ștergea discret la ochi, și-i privea cu drag pe ceilalți, făcându-se că nu observă lacrimile din jur.

      Au mai vorbit de una, de altă, dar o poveste pe seară era prea de-ajuns, așa că următoarele au fost lăsate pe alte zile, că mai erau...

S-au despărțit în hol, cu dragul lor ceremonial, sărutul pe obraz al Albei ca zăpada, supervizat prin vizoarele ușilor sau chiar prin crăpătura ușilor întredeschise ale vecinilor de etaj!

 

      Următoarea zi, parcă nu mai ploua, dar era frig și înnorat așa că au rămas tot în ”castelul” Albei ca zăpada, pregătiți pentru o nouă poveste! Se simțeau ca în o mie și una de nopți, doar că nu erau nopți ci zile și nu numai Șeherezada povestea ci și ceilalți prezenți!

      - Azi e rândul meu, spuse Somnorosul și căscă prelung, de parcă se pregătea de somn.

      - Măi Somnorosule, azi noapte ce-ai făcut mă, n-ai dormit? Că pici de somn văd, spuse Înțeleptul, zâmbind prietenos.

      - Nu prea dorm noaptea! Stai că vă zic acuș de ce! Păi să încep:

      M-am născut aici, în Săcele și am copilărit pe coclaurile din Turcheș, pe lângă Colina vie, unde iarna vin urșii să-ți fure câte ceva din gospodărie. Ai mei au fost cu oile, oieri na! Închiriau câte un munte, sau o zonă unde erau pășuni și acolo ne cam făceam veacul! De acolo mergeam și la școală, dacă mergeam. Am avut o soră, mai mare, care mă apăra de treburi făcându-le ea în loc. Ea n-a făcut școală deloc , nu știa nici să scrie nici să citească, am învățat amândoi odată, când am intrat eu la școală. Vremurile erau grele pentru cei ca noi, comunismul nu ne-a prea înghițit, veneau să numere oile să ne întrebe de cai, porci și găini. Aveam oile noastre și ale oamenilor din sat și mai venea ursul, ne mai rupea câte una, dar noi trebuia să avem blana pentru cei care ne țineau socotelile. Am fost într-un an cu oile tocmai dincolo de Babarubca, spre Ciucaș. Loc bun, dar mereu călcat de urși și mistreți. Și atunci s-a întâmplat nenorocirea: tata a fost ologit de urs, și a scăpat datorită câinilor care l-au apărat. Iar sora mea a fost dusă la spital rănită rău la cap și la burtă. Ea săraca n-a mai scăpat...

      Uite așa drumurile noastre pe munte au luat sfârșit. Am plătit alți oameni, veniturile noastre au scăzut drastic iar mama mergea cu mașina să facă brânza sus pe munte, unde erau oile. O dată s-a luat de ea unul din ciobani s-ar părea că și ei i-a plăcut de el și... după certuri aprige cu tata, că ea rămăsese grea cu acela, s-au despărțit, eu terminasem liceul și mă pregăteam de facultate, să nu rămân la oi că eram sătul de ele... de viața aia nici acasă nici pe deal!

      Mama s-a dus cu acel cioban, tata a rămas cu mine și ne duceam cu greu zilele, dar mergeam îndârjit la facultate, mai departe.

      Într-o seară am vrut să-l chem pe tata la masă, eu găteam, făceam curat, totul, ce mai, iar el doar sta și bea, acolo sus în camera lui. Casa noastră era în trepte, că așa era terenul, în pantă. Când am mers în camera lui era întuneric. Aha, o fi pe afară, mi-am zis, hai să-i aprind eu lumina să nimerească mai ușor când s-o întoarce. Dar afară nu era, la closet nu, că aveam closetul în curte, la vecini nu mergea,. Oare unde o fi?

      M-am dus la animale să văd dacă n-o fi pe acolo, și am simțit că mi se muiaseră picioarele: pe întuneric m-am lovit de ceva atârnat în ușa grajdului, iar pe jos era un scăunel. Am aprins iute lumina și m-am așezat jos pe pământ, de fapt am alunecat fără să știu cum! Tata, atârna spânzurat de grinda de deasupra ușii grajdului! N-am mai avut curaj să ies din grajd pe lângă el! Îmi tremurau picioarele, mâinile, nu puteam judeca bine! Am ieșit pe gemuleț, și am fugit în drum îngrozit! Am chemat vecinii, au venit cei de la poliție, salvarea... N-am mai putut să stau în acea casă, îl vedeam atârnând parcă de orice și parcă dădea vina pe mine, nu știu de ce. Am vândut casa, eram singur proprietar, mama divorțase atunci și renunțase la tot, și mi-am luat un apartament în blocurile vechi de cărămidă, unde stau și acuma.  Am terminat la seral facultatea iar ziua lucram în fabrică ca muncitor necalificat.

      Dar dacă adorm, visez iarăși pe tata, atârnat de tavan, privindu-mă cu reproș, de parcă eu am vreo vină! No, de-aia sunt mereu somnoros, că prefer să stau aiurea seara, cât mai târziu, să adorm greu și să mă trezesc cu ceasul deșteptător, cât mai devreme. Așa n-apuc să trec prin veșnicul meu coșmar, cu tata...

       L-au înconjurat, cu prietenie și l-au bătut pe umeri, prietenește, iar Albă ca zăpada l-a îmbrățișat și l-a sărutat și pe el pe chelie spunându-i:

      - Tu, Somnorosule, n-o să scapi de aceste coșmaruri până nu faci ceva terapie la un psihoterapeut! O f sărăcuțul de tine, prin ce trebuie să treci... de când nu te-ai mai odihnit?

      - Am fost la mânăstire la Suzana și am dormit o noapte acolo, așa adânc că s-au speriat cei de acolo, crezând că am pățit ceva! Dar eu dormisem fără vise, un somn așa dulce, că mi-e dor să mai merg odată acolo!

      - Sau măcar să te duci la tanti Leana a lui Marșavela, aia care descântă și te scapă de deochi, și de blesteme. Nu se știe care din toate te va ajuta! - spuse Înțeleptul. Dar să știi că eu cred că problema e la tine aici - și arătă la tâmplă - și până n-o scoți tu de acolo, nu scapi!

       Seara s-a terminat mai vesel ca de obicei, că Albă ca zăpada făcuse o prăjitură frumoasă, bine crescută, dar sărată potroacă! Greșise borcanele și în loc de zahăr... Ghici ce-a nimerit?

      Ea nu era rea de pagubă dar s-ar fi bucurat să servească la masă ceva bun dragilor ei pitici. I-a binedispus cu pozna ei, ca să mai uite fiecare de viața și necazurile care le aveau de tras...

      La plecare, ceremonialul din hol i-a umplut de bucurie, ca de fiecare dată, mângâindu-și obrazul pe care purtau sărutul ei, ca și când ar avea acolo o medalie sau ceva sfânt!

 ( Continuarea în partea a treia...)

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 12, 2017 la 12:35pm

Foarte simpatică suita de imagini pe care mi-ați oferit-o poveștii mele!

Mulțumesc, domnule Muntean, sunteți darnic cu mine...

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 12, 2017 la 12:33pm

Uneori poveștile reale ”bat” filmele! Și eu am fost impresionat de poveștile acestor suflete și de-asta le-am adus aici!

Mulțumesc Gabriela, sunt convins că și poveștile celor din jurul tău sunt deosebite! Nu încerci să le ”aduci” aici să urmărim încercările vieților lor?

Mulțumesc... că ești!

Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iulie 28, 2017 la 12:31pm

 

Comentariu publicat de IONITA GABRIELA pe Iulie 26, 2017 la 8:50pm

bietul Somnoros! nu doresc nimănui aşa experienţă!

( Of sărăcuţul  - ia pauza dintre O şi f)

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support