Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Arie Lamdan - La 75 de ani - Un interviu 

                          
 
Vom renunță  la introducere și alte curtoazii, am în față pe fenomenalul pictor și om de artă Arie Lamdan, pe care îl întâlnesc în carne și oase în locuința-studio din Rishon le Zion. Mi-a promis un interviu și iată-mă la datorie cu camera de luat vederi și un caiet de notițe.
AG: Hai să începem direct, cu o scurtă biografie.
AL: M-am născut în Israel în 1944, la kibutzul Saad. Eram o familie religioasă, la vârsta de 10 ani ne-am mutat la Herzila. De acolo am plecat cu părinții în Statele Unite pentru 12 ani.  Căsătorit și tatăl a trei copii. Am  absolvit în 1966 de la Colegiul de Arte din Massachusetts, Boston, cu licență în arte frumoase și de la Colegiul profesorilor ebraici din Boston, cu licență de educație evreiască. Sunt membru al Asociației Artiștilor Israelieni din 1970. Am studiat gravură cu Tuvia Beri în anul 1974.
AG: Stai, de ce să te obosesc, zăresc în această broșură tipărită tot ce am nevoie, deci transcriu:
Din 1974, după ce și-a terminat serviciul militar, Arie a fost angajat ca profesor de artă în diverse instituții: Colegiul Profesorilor "Talpiot", Tel -Aviv; cursuri de anatomie în Școala de Artă din Tel-Aviv; Școală de Arte "Bustan", Netanya; Centrul Cultural, Rehovot; din 1988-1994 a predat pictură și desen la Universitatea Bar -Ilan; din 1989-1995 a predat proiectare de ferestre la Liceul Rishon-Le-Zion. A predat pictură și desen la Universitatea "Everyman's", Rishon-Le-Zion, și oferă prelegeri despre istoria artei. În 1994 a încheiat un curs pentru liderii de turnee în stră în ătate, iar în 1995 și 1996 a condus  grupuri de studenți de artă prin Italia și Franța. A fost membru al grupului "Hexagon" , în 1981 și a participat la toate expozițiile. A ilustrat cărți  pentru copii pentru Dvora Omer și a fost angajat de către orașul Rishon-Le-Zion pentru a desena 15 site - uri istorice. A reprezentat orașul său într-un schimb de artiști cu orașul geamăn, Munster - Germania. În 1989, a  pictat o  serie de picturi murale pe clădirea Vinului, Rishon-Le-Zion. A fost membru al Comitetului de artă "Bet Yad Lebanim" timp de 12 ani și unul dintre fondatorii Asociației artiștilor din Rishon-Le-Zion. Azi lucrează și predă pictură în studioul său din Rishon.
AG: Te-am cunoscut în primvăra anului acesta la o expoziție la noul muzeu - galerie al orașului nostru. Prima mea impresie a fost aceia a unui artist multi-disciplinar . Am dreptate? 
AL: Când studiez lucrările din studioul meu, văd picturile mele privindu-mă de pe pereți, de pe rafturi, în picioare, pe podea sau așezate pe șevalet, și nu pot să nu pun întrebarea: "Sunt acestea operele unui artist? " Cu fiecare lucrare nouă mă confrunt cu nevoia de a alege unul dintre multele stiluri diferite pe care le exercit, prin care îmi exprim gândurile sau sentimentele actuale. Este experiența însăși care dictează modul de exprimare adecvat. Timp de mulți ani am pictat bătrânii din orașul, jucând șah în parc sau așezați pe bănci, ochii lor obosiți fixându-se pe oamenii care se plimbau. Am încercat să surprind grimasa de tristețe a feței unui bătrân sau schița unui zâmbet pe fața întunecată a unei  femei Yemenite. Pentru a surprinde acest lucru în ulei, mă întorc la impresionism, folosind linii rapide de culoare pe pânză, pentru a crea o simfonie pictată folosind toate culorile curcubeului. Uneori sunt copleșit de gânduri întunecate despre această "țară de lapte și miere" care a devenit pentru mine "o țară care își devorează poporul", ceea cu atâte atacurile teroriste, cu exploziile care au făcut rău în piețele orașului, în mulțimea de trecători.  Apoi, din tristețe și din mânie suprimată, mă găsesc lucrând la "disperare" (deși sunt un optimist, prin natură). Acum trebuie să mă îndrept spre simbolismul surrealist pentru a-mi exprima sentimentele de frică, de mister și de a traduce acest coșmar în linie și culori puse  pe pânză.
AG: am zărit cu coada ochiului, construcții de lemn și metal, desene, obiecte pictate, sculpturi și instalații de tot felul, ce te atrage cel mai mult ?
AL: Pentru mine, pictura este un mijloc de a exprima, într-o formă vizuală și interpretativă, tot ceea ce simt și se întâmplă, fie în realitate, fie în somn, în vise. O atingere a pensulei pe pânză poate fi lovitură blândă a mâinii unui amant, sau darabană nervoasă a unei persoane agitate, sau înjunghierea unui ucigaș mânat de o furie nelimitată. Pensula mea se înmoaie în vopsea, apoi dansează în fața ochilor mei și din când în când rămân plin de uimire să descopăr unde mă poate duce pensula mea. Stilurile se schimbă, tehnica rămâne. Prefer pictură în ulei, acuarele și mai ales gravură în metal. Dar folosesc și acrilice, crete- pastel sau pasteluri grase, baza poate fi carton, hârtie, pânză.
AG: Merg adesea prin muzee și galerii, remarc la noi, în ultimii ani, o efervescență a artelor vizuale fără precedent. Mulți tineri adresează desenul, pictura, grafica și mai nou video și animație. Care este după părerea ta viitorul artei în Israel.
AL: Hai să privim evoluția artei plastice în țară. La început primii pictori au căutat să importe un stil clasic, european cu care să descrie peisajul arid de aici. În artele plastice, a existat și dorința de a crea o artă "israeliană". De la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, când un număr semnificativ de evrei au început să se stabilească în  Israel cu visuri zioniste, artele plastice au ocupat un loc proeminent în viața israeliană. Artistul Boris Schatz a venit la Ierusalim pentru a stabili "Școala Bezale"l numită după figura biblică aleasă de Dumnezeu pentru a ridica primul Templu. Nu spun că artiștii noului Israel au avut o viață ușoara în raport cu restul lumii artei. Pictorii israelieni timpurii ca Nahum Gutman, au încercat să creeze un stil unic de artă "ebraică" - capturarea entuziasmului de a înființa un stat sionist - menținând în același timp influențele sale aduse din arta modernă europeană. Alți mari artiști israelieni, cum ar fi Reuven Rubin, au trebuit să părăsească Israelul   pentru a primi recunoașterea dorită; prima expoziție majoră a lui Rubin a avut loc în Statele Unite, datorită prietenului său, celebrului fotograf Alfred Stieglitz. Am fost membru în mișcarea avangardistă " Hexagon". Deși eram o grupa de artiști talentați nu am căpătat simpatia publicului care respingea arta figurativă în favoarea celei abstracte sau minimaliste, care mima greutățile materiale din țară la acea vreme. Dar azi avem o mare reîntoarcere la realism și la figurativ care reflectă societatea și ce se întâmplă cu noi. Tehnologia modernă , comunicarea și informația își spun cuvântul și influențează artele care au evoluat teribil  și s-au adaptat la noile medii.
AG: Privesc acest complex tablou ("Toată lumea în mâna lui "-ulei pe pânză) despre care îmi spui că a fost pictat în anii 80 și reprezenta spiritul mișcării "Hexagon". Pe vremea aceia purtai barbă și fumai pipă. Ai scris că ai 89 de pipe, obiect care este făcut să fie ținut în mână și că rotunjirile și forma pipei ne amintește de trupul femeii, așa cum o piatră este lustruită de apele izvorului de munte. Când e frig, pipa te încălzește iar fumul ei se ridică ca norii pe cer luând mereu alte forme . Multă poezie ai pus în această descriere. Dar să revenim la Hexagon - Ce caracteriza mișcarea cel mai bine? 
AL: Numitorul comun al mișcării era interesul profund în psihicul uman ca subiect, ca stimulant al mediului înconjurător prin culoare, natura visului în timp de somn și de trezie, planuri de prezent și aspirații pentru viitor, persoana iubita, persoana suferindă, fricile, visătorul și speranțele lui. Abordarea era aparent fantastică, dar profund umanistă a subiectelor, ea venea să încalce convențiile tăcerii și ale rușinii, pe care societatea le-a impus  opresând  visele și aspirațiile cele mai intime ale omului .
AG: Mi-ai oferit cadou o superbă carte: "Gravuri și reflexii" produsă în 2008. La interior găsesc o lume mult diferită de a uleiurilor. Gravuri, portrete, peisaje și caricaturi, toate realizate în sepia și în spiritul european clasic, realist, aproape fotografic. Dar până la un anume punct marcat de cele două mari iubiri : Vespa și Anne. Iată litografia "El, Ea și motocicletă"- 1981 - 15x20 cm. Voi doi cu ghivece în cap călărind o Vespa.
Iată explicația acestei fantastice lucrări:
În 1968 m-am însurat cu Anne. Aveam o Vespa pe care o pictasem în albastru și alb , culorile steagului israelian.După nuntă am urcat pe motocicletă ca să vizităm Golanul și să petrecem luna de miere. Pe valiză am scris "Just Married" și goneam înspre nord depășind mașini din care ni se striga " Mazal tov !"  Anii au trecut și ne-am continuat viața folosind motociclete asemănătoare. Visez ca peste 100 de ani să împlinim visul de a face ocolul pământului tot pe o motocicletă ca asta. 

AG : Nu pot să nu remarc afară, un colț fermecat de grădină cu plante, statui, construcții, un muzeu în aer liber... Îl putem vizita? 
AL: Desigur ...hai cu mine ... te duc în Kodesh hakodashim, studioul meu, locul unde îmi petrec cele mai multe ore din viață.

Partea II-a
 "A mai trecut  un an și iar e ziua mea. Nu știu de ce sunt mulțumit .. pentru că am mai trăit un an întreg sau pentru că e normal să fii vesel de ziua ta. Oricum Anne îmi va făcea o tortă frumoasă, special pentru mine iar toată lumea îmi va ura "La mulți ani" și eu voi zâmbi la auzul urărilor de sănătate ...Și mă voi gândi ce minunat e să începi un an nou, acum de Succot ,când mâncăm cu poftă din din rodiile strălucitoare și urăm unui altuia: " ...ȚIE cel care ne ții în viață, și ne-ai lăsat să ajungem la această vreme..."

Ca și olandezul Rembrandt, Lamdan este fascinat de bătrâni care apar frecvent în gravurile sale. Figuri torturate, împovărate, adesea provacând compasiune, aratând gentilețe, și dragoste de om. Fețele și mâinile sunt rănite, zbârcite de vreme și de munca grea. Unele au o tristețe patetică, altele sunt iluminate de bucurie sau plăcere, numai un artist sensibil și atent la modelul său poate reda apropierea sufletească și intimă cu subiectele pe care le desenează.
Drumul spre atelierul de pictură  trece printr-o curte plină cu obiecte și construcții năstrușnice, toate făcute de Arie. Este un fel de grădină / muzeu/ loc de joacă / odihnă, curios la vedere, hazliu, un hocus-pocus vizual și foșnitor în bătaia soarelui sau a ploii. Am luat multe vederi, dar nu sunt sigur că suficiente. Arie îmi explică o statuie cinetică, pe care o acționeză cu o manivelă,  reușind să o pună în mișcare,  o inimă pulsează  și  apare cuvântul LOVE, litera A din fir de metal și umbra lui pe perete.. toate produc magie...cu un scârțâit metalic, dar cât de uman este mesajul. 
Mai zărim o casă de joacă  pentru copii cocoțată între pomi, statui, instalații, o plimbare în timp și în sufletul unui artist care declară senin: "pictez tot ce mișcă" . În casa soților Lamdan vom găsi uși pictate, pereți desenați ba chiar și frigiderul este decorat copios. Nimic nu scapă neprelucrat, regândit, spațiul capătă o unică funcție: de a pune  în  lumină arta lui Arie. Ușa atelierului este ea însăși un mixaj eclectic de obiecte și culori. Este intrararea în peștera lui Aladin, cea plină de minuni și idei, în cazul nostru e vorba de  artă produsă și acumulată în zeci de ani de muncă.
AG: Înainte de îl voi studia în amănunt - ce exact se petrece în sanctuarul acesta, Arie? 
AL: Aici petrec ore și ore . Am de ani două grupe de elevi de 7 persoane fiecare, ne întâlnim de două ori pe săptămâna. Sunt câteva femei care vin aici de ani deși nu mai au ce învața, le place atmosfera și discuțiile noastre. Uite, acum câteva zile am proiectat diapozitive ca să ilustrez o conferință despre istoria artei. 
AG: Constat cu bucurie că mai există proiectoare în funcțiune. Azi totul se face digital, pe ecrane plate. Dar, timp de ani buni, noi cei mai în vârstă,  am fotografiat pe peliculă sau cu diapozitive color. Avantajul era ușurința cu care se putea capăta o imagine mare, și proiectată ca la cinematograf, de bună calitate. Observ un alt obiect "preistoric" - un patefon cu discuri vinil 33, în funcțiune. Aici timpul a stat pe loc, nu e nevoie de modernism, de tehnologii, arta se face cu capul, cu  mâna și cu talent. Sanctuarul artistului este de fapt o colecție filozofică a întregii sale vieți. O sinteză a mesajului său care pare a spune "tot ce se poate desena sau picta, va fi". Femeia, copiii, nepoții, călătoriile, bolile și căutările unui drum care să combine firea să pozitivă, curiozitatea și creativitatea nestăvilită se întâlnesc aici, în acest spațiu magic, ticsit de amintiri, desene, litografii și tablouri din toate timpurile și sezoanele. Discutăm de evoluția Israelului la 70 de ani de existență, și Arie mă uimește cu luciditatea cu care punctează marile eșcuri ale societății noastre post moderne. Nu numai în artă dar în politică, relații inter-umane și mai ales dezbinarea colosală și ireparabilă produsă de guvernul nostru actual. Lamdan simte și descrie starea lucrurilor după  noile alegeri astfel:
 AL: Ce necaz.. sunt trist și nu știu de ce. Vreau să zâmbesc, să-mi găsesc optimismul meu natural, pozitiv, dar nu-s în stare. Simt că am ceva greu pus pe creștet.. poate un rinocer. Rinocerii nu zâmbesc nu-i așa? Ei își țin capul în jos, aproape de pământ, într-o permanentă depresie. Uite așa mă simt și eu. 
AG: Observ ghete cu patine, păpuși diverse, linguri, tigve de animale, tigăi pictate, robinete, telefoane de tip vechi.. de unde toatea aceste obiecte fermecate? 
AL: din călătorii prin lume, dar și obiecte de uz abandonate.  Anne (soția) vroia să le arunce, m-am opus vehement și am creat acest animal (o broască țestoasă) cu carcasa făcută din tacâmurile nefolosite. Trompeta aceasta prăfuită pe care o admiri este autentică, aparținea unor soldați americani în războiul de independență. Funcționează și acum. 
AG: Nu te temi că vei fi jefuit ? ai multe lucruri de valoare aici la vedere.
AL: Ba am fost călcați de hoți în două rânduri. Nu au luat nimic, ce să facă cu artă? Ei caută bani de droguri. Dar dacă întrebi sunt totuși prudent cu sculele mele de tâmplărie. Hai să vezi un ascunziș pe care nu ai să știi cum să-l deschizi. Și într-adevăr  îmi arată un perete vertical, din lemn, care pare solid ancorat de zidărie. După mișcarea iscusită a 3 -4 scânduri protuberante și extragerea unei vergele laterale, peretele coboară ca să ne dezvăluie o nișă secretă.  Îmi arăt entuziasmul în fața acestui artist-bărbat-copil la suflet și improvizator de geniu.  Serios în artă, zburdalnic cu mediul înconjurător. Realist la extrem când e vorba de accidente personale pe care le descrie și imortalizează în sculpturi multi-media. Din ghips, os, pânză, ulei și fier forajat. Sincer, mă simt inundat de o copleșitoare Niagară de impresii, de povești și emoții... simt nevoia unei pauze. Este  clară, necesară  o suplimentară  vizită   în viitor. O spun pe șleau și Arie acceptă fără ezitare. Mă gândesc să-i propun  facerea unei carți despre Lamdan sculptorul, colecționarul și pictorul vieții.  
AG: Dragă Arie , ne apropiem de sfârșitul acestei discuții interesante, instructive,  pentru care îți mulțumesc ...ultima întrebare pentru azi,  ce planuri de viitor ai? 
AL: Cât mai multe excursii în lume, cât ne țin balamalele. Curând plecăm în Alaska... Iar în artă vreau să aplic non-rutina in rutina muncii mele de zi de zi. Să auzim de pace doar !
Adrian Grauenfels - SAGA 2019
text si foto
 

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Iunie 17, 2019 la 12:16pm

Interesant...Felicitări!

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/