Mi-am auzit strigat numele

Când ultimul vapor pleca

Spre Atlantida

Și toţi mă întrebau dacă nu cumva este o minciună,

Dacă nu cumva

Cred în miraje şi s-ar putea să fim abandonaţi

Pe o insulă unde nici păsările nu mai stau măcar o clipă de veghe,

Le-am spus că este posibil,

Că noi avem o oarecare certitudine

Şi măcar un veac putem umbla în cercul unde se pare

Că farul ei de miazănoapte dă de veste.

Şi ei au râs: un veac?

Au râs în hohote:

Auzi la el, un veac!

O să mori pe mare, o să mori departe

Şi fără să ştii

Ce se-ntâmplă pe-aici !

Habar n-aveţi!

Păsările ştiu totul

Şi luna  poate povesti despre tine , depinde doar

De câtă noapte îi oferi,

Dar o să mori nefericitule mi-au  strigat  ceilalţi,

O să crăpi în largul oceanului!

Da, ştiu,

Mă vor arunca în pânzele de argint ale nopţii,

Da, ştiu,

Peştii nu plâng morţii, doar scoicile

Păstrează amintirile,

Visele,

Speranţele şi certitudinea

Că măcar am zărit Atlantida,

Am ştiut că este acolo

În secunda când sufletul

S-a sidefat în adâncuri

Aşteptând veacul femei ce-l va săruta

Când o voi lăsa să plece  cu  iubirile ce le-am apărat împreună...

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2022   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->