Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Lica rămase singură în bar, pentru o bucată de vreme și se lăsă legănată, de valul amintirilor. E născută în zodia Taurului și așa cum glăsuiesc previziunile despre nativii respectivei zodii, sufletul său tânjește după atmosfera liniștită și căldura unei familii adevărate, lucru ce lipsește, în căsuța ei cochetă. Trăiește singură de la moartea mamei sale și resimte acut, golul din viața sa. Părinții s-au despărțit, pe când ea încă nu terminase liceul. Tatăl s-a recăsătorit și locuiește în Predeal, cu noua lui soție, iar mama ei s-a stins, cu doi ani în urmă, răpusă de o boală necruțătoare.
În anii de suferință, ea i-a rămas alături, îngrijind-o cu multă dăruire, până în ultima clipă a vieții. Casa în care locuiau ele era moștenire, de la bunici și după decesul mamei, i-a rămas fetei. În prezent, locuia singură și o apăsa golul din viața sa.
Veronica, sora sa e căsătorită și locuiește în Câmpina, cu soțul și cei doi copii, ai lor. Deși e doar cu trei ani mai mare, și-a pus în minte, să substituie în viața surorii mai mici, lipsa mamei. În ultima vreme, îi dă bătăi de cap, cu pretențiile sale, de cloșcă a familiei. Aproape că a obligat-o să accepte casa aceasta, doar pentru sine și era tare fericită, când au făcut actul de succesiune, pe numele său. Acum, se ține de capul ei, să o căpătuiască cu un soț. Nu pierde ocaziile de a organiza petreceri, pentru ai prezenta noi ,,partide bune”. E o mare belea, însă o adoră din toată inima. Încearcă tot felul de subterfugii, ca să se sustragă de la acele petreceri, unde se simțea, ca o marfă în ofertă și deseori căuta scăpare, sub aripa ocrotitoare a Ilincăi, care fusese cea mai bună prietenă, a mamei sale.
Reveriile îi fură întrerupte, de intrarea în bar a unui grup de tineri, foarte probabil, studenți care se așezară la două mese apropiate. Curând le urmară alți clienți. Ea se grăbea, să ia comenzile și să-i servească pe fiecare. Comenzile o năpădiră și ea nu mai avu o clipă de pauză, până pe la jumătatea dimineții, când își făcu apariția Oarță, patronul. Văzând toate mesele ocupate, ochii îi licăriră de mulțumire. Mulți clienți fumau, așteptând impacienți comenzile, pe care Lica nu mai prididea, să le satisfacă de una singură, începu să dea și el o mână de ajutor. Lica îi zise, într-un moment de respiro:
-Vedeți șefu, că e plin barul și azi? Nu mai răzbesc cu spălat vase, servit clienții și debarasat de pe mese, în momente, ca acesta. E necesar, un ajutor.
-Hai că mai rămân eu, până la prânz. Teo nu vrea să lucreze duminica și cred că o să caut pe altcineva, în locul său. Nu-mi convine, să țin închis duminica, pentru ca să rămână el, în liber. Cine n-are chef de muncă, să-și caute în altă parte. Licăi îi venea să-i zică vreo câteva, patronului acesta cărpănos. Credea, că are dreptul, să îi lipsească, pe cei care lucrau pentru el de dreptul la un liber pe săptămână. Se abținu. Știa din experiență, că Oarță nu se sinchisea de cei ca ea, considerând că din moment ce le dă salariu, ei trebuie să se supună, fără să crâcnească, sau să pomeneacă de legi și drepturi.
Îi răspunse totuși, ca să nu înțeleagă greșit , tăcera sa:
-Șefu, am putea să facem la ture, sâmbetele și duminicile. Așa, am avea fiecare, o zi liberă pe săptămână. Și veniți dumneavoastră sau doamna să ne dați o mână de ajutor, până găsiți pe cineva, să ajute la debarasat, la spălat vase, în weekenduri. Din păcate, toți avem nevoie de un liber, pe săptămână.
-Lico, acum îmi vii și tu, că vrei liber? Hai că te plătesc, îți dau ceva bani și pentru azi. Ți-am făcut și contract, cum mi-ai cerut.
-Sper, căci munca trebuie plătită, dar nu e vorba de bani. Vă spun, că nu se poate, fără o zi de odihnă. Nu suntem roboți și sănătatea e importantă pentru fiecare, dintre noi.
-Bine, bine, Lico! O să mă gândesc și o să fac într-un fel. Văd, că toți vreți mai mult libere, decât muncă, îi replică el, răstit. Licăi îi venea să plângă de ciudă. Preferă, să nu-i răspundă, de teamă să nu-și piardă bruma de control, ce-i mai rămăsese. Spera din suflet, ca el să nu-l concedieze pe Teo, care era un tânăr foarte îndemânatic și cinstit. Băiatul acela își făcea bine munca și fără el, în timpul săptămânii ar fi fost imposibil, să se descurce. Barul era foarte frecventat, fiind în centru. Avea și sală pentru discotecă și serile venea multă lume, mai cu seamă tineret. Se mai iscau și certuri, dar Teo era vigilent și capabil să aplaneze scandalurile, înainte să degenereze, în bătăi. Spera din suflet, să raționeze și Oarță, la fel. Până la ora unu când trebuia să închidă, clienții s-au rărit. L-a lăsat pe el la casă și s-a apucat de spălat vasele. După ce a pus totul în ordine, au făcut casa, au închis și a plecat acasă. Peste trei ore, deschidea din nou. Simțea, că nu va putea multă vreme, să mai reziste, în ritmul acela. Nu avusese nici un liber, în ultimele trei săptămâni Acasă a găsit-o pe Ilinca, care îi adusese prânzul, gata pregătit. Se simțea frântă și tristă, însă, simpatica sa prietenă cu câteva vorbe de duh reuși, să o înveselească. De cum intră în casă, o întâmpină:
- Iată-mă, venii să-ți țin de urât și să-mi aud laude . Am gătit toată dimineața, bunătăți și încă nu am auzit un cuvânt, de laudă. Arsene a mâncat, cu ochii și mintea la meci și cred că nici nu știa, ce punea în gură, de cât se înfierbântase, în timpul partidei. Dana a plecat la petrecerea de ziua unei colege și nu a mâncat mai nimic. Eu nu am mâncat, că m-am enervat și am plecat încoace, să prânzim amândouă.
-Aha! Ai nimerit la fix. Aveam mare nevoie, de o vorbă bună. Am început cu stângul ziua, încă de la prima oră.
-Știam eu, că nenorocitul de Oarță îți cere să lucrezi și duminica asta. Uite, stai și mănâncă. Ți-am pregătit ceva bun și varsă-ți oful.
- Mulțumesc!Nu trebuia să-ți faci griji de hrană, pentru mine, că se găsesc totdeauna în frigider, rezerve. Însă, dacă tot aveai chef de taclale și nu aveai cu cine...ai nimerit bine, când te-ai gândit, la mine. Ești mereu binevenită să mă salvezi de singurătate.
-Eh! Să te salveze de singurătate, trebuie mai mult. Altcineva ar putea s-o facă, mai bine.
-Nu-mi mai trebuie altcineva.
- Lasă, lasă, că știu eu ce spun. Venii cu mașina că oricum, Arsene a băut și nu are nevoie de ea, azi. Hai la masă și nu-ți mai face griji. Zi-mi, cum ți se par plăcințelele cu brânză dulce? Le-a făcut Dana. Lica se așeză să mănânce, în timp ce Ilinca făcea cafea.
-Sunt delicioase!
- Ia spune-mi, i-ai zis lui Oarță că ai nevoie de libere? Pune piciorul în prag, altfel, nu obții nimic, de la scârțarul ăla.
-Ce să fac tanti Ilinca? Am nevoie de muncă și mi-a făcut contract. Sigur, că I-am zis iar, de libere, când a amenințat, că-l dă afară pe Teo, fiindcă nu vrea să lucreze, fără libere. Sper, că va deveni rezonabil și mai angajează, un ajutor la bar, ca să ne înlocuiască și să pot, să-mi iau și eu, liber. Mult, nu mai pot rezista. De trei săptămâni, nu am avut nici o zi liberă. Teo a refuzat să vină duminicile și îi dau dreptate. Azi, a venit Oarță și m-a ajutat, la servit. I-am spus că săptămâna viitoare îmi iau liber, fie că e de acord, sau că nu. Acum, vom vedea. Ori mă dă afară, ori aduce încă un ajutor.
-Nu te dă afară, că nu e prost și nici pe Teo, nu-l dă. Unde mai găsește el, unii ca voi. Vă lăuda nevastă-sa zilele trecute, la școală, la o prietenă comună , că de când v-a angajat pe voi, merg treburile strună, la bar și au avut câștiguri mai bune, ca oricând. Zicea că sunteți amândoi deștepți și serioși. Nu prea auzi des, așa ceva, din gura patronilor.
-Of! Să dea Domnul, să fie așa și să ne aducă ajutor, în loc, să ne concedieze.
-Vei vedea fata mea, că se schimbă treaba. Altfel, vom căuta altceva. După ce-ți iei examenul de licență, nu trebuie să mai lucrezi la bar. Hai, bea cafeaua, ca să-ți ghicesc în zaț.
- Chiar, doream să te rog. Mulțumesc, pentru că ai venit, Ilinca! Ești fantastică și nu te întrece nimeni, la gătit. Ar trebui să te înscrii la un concurs de gătit, că ai mari șanse, să câștigi.
- Nu-i rea, sugestia ta. Păi, ce credeai? Uite, cum știi tu, să mă stimulezi! Nu te mai mira, că bat drumul până la tine, fiindcă o fac, de drag.
După prânz , s-au așezat pe terasă cu cafelele și în timp ce Ilinca îi ghicea în ceașcă, Lica făcea haz de prezicerile sale. Prietenia Ilincăi era cel mai bun lucru, ce i se întâmpla, de când rămăsese singură pe lume. Era o femeie bună ca pâinea caldă, inteligentă și cu mult simț al umorului. Cu ea reușea să-și deschidă sufletul, fără rezerve și în momente de descurajare și tristețe, Ilinca reușea întrotdeauna, să-i redea încrederea în sine și buna dispoziție. În ultimii doi ani își petrecea sfârșiturile de săptămână, acasă la ea, când nu mergea la muncă, ca azi. Toți, cei din familia sa o îndrăgeau și o făceau să se simtă, ca fiind una, de-a lor.
Prietena sa, Adela o rugase, înainte să moară, să nu o abandoneze destinului, pe fata ei , când n-o mai fi. Ilinca îi promisese cu lacrimi în ochi, să-i îndeplinească dorința.
Trecuseră aproape doi ani, de când murise și în acest răstimp, ea devenise pentru Lica ,,marea prietenă” și o adoptase în propria familie, ca pe o fiică. Chiar din gura Adelei aflase ea, cum Lica renunțase, să se căsătorească cu omul iubit, ca să-i poarte ei, de grijă. Faptul acesta, nu-i dăduse pace sărmanei femei, până când închisese ochii. Într-o zi, când Lica era plecată de acasă, avusese o discuție cu Ilinca, despre fată. Îi spusese:
-Ilinco, eu îmi simt sfârșitul aproape. E inutil să mă prefac, în fața ta.
-Ce-ți veni, Adelo? O să te faci bine, pentru fata ta, că are nevoie de tine.
-Nu, Ilinco! Aș vrea eu, să fie adevărat, dar știi prea bine, care e adevărul și eu l-am acceptat. Nu mă tem de moarte. Sunt pe lume lucruri mai rele, ca ea. Uite, să știi că eu îți spun toate astea, nu ca să-ți fac milă și pentru că am o mare rugăminte, la tine: mor cu sufletul neîmpăcat, pentru Lica. Fata mea și-a stricat viitorul, pentru mine. Eu sunt sigură că și azi, ea suferă, că l-a pierdut, pe Nae (Nicu).
La data respectivă, era topit de dragul fetei mele și ea după el. A ceruto în căsătorie, după ce m-am îmbolnăvit, iar Lica l-a refuzat, din cauza mea. Nu aș fi lăsat-o, să-și distrugă viața, îți poți închipui, dar a făcut totul ,după capul ei și când am aflat, era prea târziu.
După ce bărbatul meu a plecat de acasă, Lica a suferit mult. Era încă o copilă și se simțea abandonată. El nu a stat la discuții cu fata, văzându-și de ale lui, sau poate nu a crezut necesar, să-i explice, de ce. Nu este genul de om, să se sinchisească de chestii de acestea, subtile. După mintea lui, datoria de părinte se limita, să-i plătească întreținerea, să aibă ce mânca, iar restul erau simple mofturi. Fata însă suferea. De când a plecat, nu l-a mai interesat și nici nu a acceptat, ca ea să-l viziteze, acasă la el. Pe atunci, fata se închisese, în sine și nu suporta, nici să mai pomenesc, de taică-su. Dacă ziceam ceva, mă privea cu ochii în lacrimi, ieșea pe ușă ca o furtună și nu mai apărea cu orele. A durat destul, calvarul acela. De ziua ei, în loc să vină, să o vadă, îi punea bani pe card, să se distreze cu prietenii și cam atât. Așa i-a intrat fetei în minte, ideea, că toți bărbații sunt la fel, inclusiv prietenul său, care nu avea nici o vină. Cred, că el nici nu știa, prin ce trecea fata. Așa cum o știu, ținea totul în sufletul său. Se rușina grozav, de cele ce făcuse taică-su și se ferea să se destăinuie cu alții, temându-se, să nu se facă de râs.
-Înțeleg Adelo! George ar fi trebuit, s-o ajute, să depășească starea aceea. Să-l calce vaca de prost, că s-a despărțit de tine, nu și de copii! Putea să discute cu fata și să n-o lase în halul ăla, în confuzie și cu sufletul făcut țăndări. El se tot bate cu pumnii în piept că e tată bun, că-și iubește copiii, că i-a ținut în școli, însă a uitat, că copiii au și un suflet.
- Acum e prea târziu, să mai pot face eu ceva, în această privință. Pe mine mă doare, de copil. Ea are nevoie, să fie ajutată și eu asta doresc, să te rog. Ești prietena mea, cea mai bună, singura care mi-ai rămas alături, în aceste momente, grele. Lica mea are mare nevoie, de o prietenă adevărată, la care să-și deschidă sufletul, în care să se încreadă și de care să fie încurajată, când eu n-o să mai fiu. În Dumnezeu și în tine îmi pun speranța, ca să o încurajezi în momentele de cumpănă. N-o să am pace pe lumea cealaltă, câtă vreme, Lica nu-și mai dă o șansă, la fericire. Ea nu și-a făcut alți prieteni deși e frumoasă și bună la suflet. După mintea mea, e din cauză, că-l iubește încă, pe omul ăla. Necazul este, că n-ar recunoaște, nici în ruptul capului. Pe mine nu mă poate păcăli, însă. Îmi cunosc copilul, citesc în sufletul ei, ca într-o carte deschisă. Nae se încurcase cu una de prin Câmpina, după ruptura logodnei lor, însă am aflat din sursă sigură, că a anulat nunta cu femeia aceea, din cauză că nu poate, să o uite, pe Licuța. Treaba asta mă face, să sper. Nae încă nu și-a pierdut speranța, să se împace, cu fata mea. Tu ce gândești?
-Lica e deșteaptă! Am reușit să o cunosc, bine și cred că știe, ce vrea, în viață. Eu îți promit că voi avea grijă, să găsească în mine, prietena de suflet, care-i trebuie și mereu, ușa casei mele va fi deschisă, pentru ea. O să fac, tot ce voi putea, ca să-ți împlinesc dorința, dar trebuie să ne încredem în bunul Dumnezeu, că el aranjează lucrurile astea. Soarta fetei tale, tot el o hotărăște.
- Știu, dar el e acolo sus iar noi, aci, jos. Domnul face și desface folosindu-se de noi, de oameni. Eu voi fi liniștită, știind că fata mea te are pe tine, aproape.
-Pe asta, poți conta! Promit!

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support /********* ********/