Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

 

Așteptam o cursă București-Iași care urma să-mi aducă un colet. Cum am spaime de timp, am luat-o mai din vreme. La colț e o patiserie Fornetti de unde mi-am luat niște bușeuri cu brânză, iar de vis-a vis, o cutie cu bere.

Ședeam răscrăcănat și bobinam la plăcinte când, trece o echipă de polițiști locali. Mă scanează atent, eu le zâmbesc afabil, și-i urmăresc cu privirea.

E clar că și-au fixat următoarea pradă. Unul din ei se bagă în niște tufe și, scoțând din buzunar un aparat foto, mă bucură cu niște instantanee. Celălalt dă ture largi așteptând să comit infracțiunea, pentru a interveni cu celeritate.

Termin de mâncat și râgâi violent, de... am niște bacterii sprintene.

Amicul din tufe tresare, își pune ochelarii și începe să răsfoiască o cărticică, parcă trasă la ozalid. E clar că nu găsește ce caută căci are un rictus nervos al buzelor, își scoate chipiul și-și șterge chelia cu o cârpă, căreia, de la distanța asta, putem să-i spunem batistă. Ce să-i fac, e chiar în soarele care se ridică viguros pe cer, anunțând o zi toridă.

Eu, sub umbra copacului și pe banca primăriei, desigilez pachetul de țigări și îmi aprind una.

Îmi pun ochelarii de distanță. E curios că nu s-a sesizat că-l observ, la rândul lui, căci eu, chiar de mă fixează cu privirea, de la spate, cineva, apoi mă și întorc instinctiv. Se pare că are privirea rechinului, care atunci când a fixat prada nu mai este conștient de ce este în jur.

Salivează. E și el fumător, dar probabil că li s-a explicat că fumul poate trăda poziția așa că înghite în sec și-și face de treabă cu jucăria aia de aparat foto.

Așteaptă să scrumez pe jos, ar fi o încercare, dar scumez în punga de la bușeuri, dezamăgire.

Încercarea supremă: sparg cu un deget, cutia de bere și beau cu nesaț...

Se pare că asta a pus capac. Se saltă din tufe și se îndreaptă, hotărât, spre mine:

− Domnule, nu aveți voie că consumați produse alcoolice în public, amenda este de...

− Cine vorbește de alcool?

Îi ridic doza la nivelul ochilor: doar cu mentă, prietene...

Cu colțul ochiului văd venind mașina de la București și-i pun doza în mână:

− Gustă!

Șoferul se coboară, înconjurăm mașina, iar el saltă portiera din spate:

− Domnu’ inginer, un pachet... cred că-s cărți!

Sparg cu un deget și scot o carte:

− Ia Vasilică, să o citești la capăt de linie...

− Bogdaproste, domnu’ inginer, da’ eu... mai degrabă fimeia.

Mă chinuiam să bag pachetul într-o pungă mai încăpătoare, când cineva îmi ajută ținând brațele sacoșii:

− Noi, eu, domnu’ inginer, noi nu am dorit, adică înțelegeți, și noi, de la primărie, vine domn primare: de unde să vă mai dau bani? să vă dea neamurile de v-or angajat! Adică știți, că sunteți inginer...

Ridic privirea. E mult, numa’ de pică peste tine și intri în insuficiență cardio-respiratorie, dar are o privire de vițel înțărcat prea devreme și mă înduioșez:

− Uite! scocior în  pachet și iau o carte, Ia dă pixul ăla din chitanțier. Cum o cheamă pe nevastă-ta? Rodica?

„Pentru Rodica, cea care a îmblânzit bestia!”

***

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe August 26, 2019 la 11:01pm

OK! Am timp să produc ceva și să-l țin ascuns ca să nu-l partajezi deja de să-l știe toată lumea!!!


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 26, 2019 la 9:35pm

Ăăăă... păi eu scrisei că se prelungeşte totul cu 1 lună, adică pân' la 20 sep 2019! 


ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe August 25, 2019 la 10:27pm

Dar, bag samă că timpul de trimitere a lucrărilor a expirat binișor, ba chiar a început să mucegăiască... 

N-a fost până pe 20.08.a.c. ?


ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe August 25, 2019 la 10:18pm

Tare exemplul  Eu am s-o trimit scrisă în telugu 


ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe August 25, 2019 la 10:10pm

Să vedem, să vedem!!! 


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 25, 2019 la 8:28pm

Mihail, nu vrei să încerci şi miniconcursul nostru O CARTE ÎNTR-O FILĂ? Nu neapărat pentru premii ci pentru frumuseţea provocării... 


ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe August 25, 2019 la 7:03pm

Mulțam fain! 

Pup!


moderator
Comentariu publicat de Daniela Vîlceanu pe August 25, 2019 la 5:09pm

Foarte tare!


ACTIV
Comentariu publicat de Pop Dorina pe August 25, 2019 la 3:23pm

Dacă: „nu aveți voie că consumați produse alcoolice în public”, am consumat cu plăcere o proză de nota zece. Felicitări!

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/