Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Călătorii geodezice, Austria – generalul Nicolae Cena (5-5)

Călătorii geodezice, Austria – generalul Nicolae Cena (5-5)

(primul director român al stațiunii Băile Herculane)

 

(postarea precedentă)

 

Moto: „Armata este ultima carte pe care o joacă o Naţiune.” (definiţie celebră de Ion Antonescu)

 

 

În articolul precedent am scris despre generalii români din armata austro-ungară. Un caz aparte este Nicolae Cena (1844- 1922), care a fost locotenent mareșal - Feldmarschalleutnant al Armatei Imperiale Austro-Ungare, apoi general de divizie în România Mare, director al stațiunii Băile Herculane și arheolog. Cei care cunoașteți cum arăta stațiunea Băile Herculane înainte de 1989, trebuie să știți că e și meritul lui. Cum arată stațiunea acum, vina e a politicienilor din ultimele trei decenii, în special a pesedistului Iosif Armaș, cel cu o  carieră cu o evoluţie uluitoare, de la simplu portar de hotel, la om de afaceri, deputat şi preşedinte al Federaţiei Române de Box. Plus fost ginere al unui mare medic de prestigiu.... Asta ca să aveți termeni de comparație...

Nicolae Cena provenea dintr-o veche familie din Macedonia românească, venită pe la începutul secolului al XVII-lea in Banat. Tatăl său, Nistor Cena, a fost locotenent de grăniceri. A fost rudă apropiată cu generalul Traian Doda (1822-1895; cademia Republicii Populare Romîne. Sektion für Gesellschaftswissenschaften Hermannstadt, Sibiu: „Forschungen zur Volks- und Landeskunde, vol. 31, Academia Republicii Populare Romîne, București 1988, p. 111).

 


Nicolae Cena

 

            A urmat mai întâi Școala Militară Grănicerească din Caransebeș și apoi Școala Specială de Pionieri de la Tulln, pe care a absolvit-o cu mare succes (Irina Marin, Dr. Dennis Deletant, Sup.: „The Formation and Allegiance of the Romanian Military Elite Originating from the Banat Military Border”, University College London, School of Slavonic and East European Studies, London 2009, p. 314). În 1863 a devenit locotenent în Regimentul 64 de infanterie românesc.

S-a remarcat în războiul împotriva Prusiei, luând parte la celebra bătălie de la Königgrätz din 1866. Cu gradul de locotenent major (1873), între anii 1874 și 1879, a fost profesor la Liceul Militar din Timișoara. În anul 1879 a devenit căpitan (Karl Friedrich Kurz Ed.: „1811-1911: Geschichte der Pionierkadetten und deren Schulen”, Editura L.W. Seidel, Viena 1911, p. 199).

Și de unde provenea, din Bosnia și Herțegovina, unde s-a remarcat ca militar de excepție, în 1881 a fost trimis la Viena. Între anii 1881 și 1885 a fost acolo comandant al Liceului Militar pentru cadeți din Königsfeld, iar în 1887 al Curții Marelui Duce de Luxemburg Adolf.

A fost avansat la gradul de maior în 1890. Datorită însușirilor sale i s-a încredințat misiunea de organizare a liceelor militare din Marburg și Komenitz. Foarte mulțumit de rezultatele sale, împăratul Franz Ioseph I a dispus avansarea pe loc la rangul de locotenent-colonel (1894), iar pe 22 mai 1897, înaintarea la gradul de colonel și investit comandant al regimentului Freiherr von Bouvard nr. 74 din Galiția (Karl Friedrich Kurz Ed., 1811-1911: Geschichte der Pionierkadetten und deren Schulen”, Editura L.W. Seidel, Viena 1911, p. 199).

Purtător al Ordinului Coroanei de Fier de clasa a III-a, a Crucii de Cavaler al Ordinului Împăratului Franz Joseph I, a Crucii de Merit Militar clasa a III-a și a Medaliei de Merit Militar Signum Laudis cu bandă roșie (Schematismus für das kaiserliche und königliche Heer und für die kaiserliche und königliche Kriegsmarine, K. K. Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1895, p. 190), a fost avansat pentru calitatea sa ca ofițer și vitejia sa în ziua de 1 august 1904 la gradul de Generalmajor (general de brigadă) si șef al brigăzii nr. 3 cu sediul la Rzowszów (Hof- und Staats-Handbuch des Kaiserthums Österreich, vol. 30, k. k. Hof- und Staats- Aerarial-Druckerey, Viena 1904, p. 275). 

Cu toate că a suferit, în anul 1904, un accident de călărie foarte grav, a rămas ofițer activ pentru încă patru ani și a intrat în sfârșit la pensie pe data de 17 iunie 1908, onorat cu titlul de Feldmarschalleutnant (general de divizie; Antonio Schmidt-Brentano: Die k. k. bzw. k. u. k. Generalität 1816–1918, Österreichisches Staatsarchiv, 2007, p. 26).

 

Nicolae Cena ca general român

 

La 24 august 1914 generalul-locotenent (Generaloberst) Arthur von Bolfras l-a avertizat pe șeful său militar Franz Conrad von Hötzendorf, că măsurile draconice îndreptate împotriva românilor și sârbilor din Banat suspectați cu toții de autoritățile maghiare, vor fi cauza multor probleme în viitor. El a cerut, în special, ca acest Conrad ar trebui să folosească influența sa, pentru a pune capăt exceselor comandamentului militar în Timișoara, în sudul Ungariei, unde, începând cu sfârșitul lunii iulie 1914, se făcuseră sute de arestări neîntemeiate în urma mobilizării parțiale împotriva Serbiei (Austrian History Yearbook).

Datorită convingerilor sale naționale și suspectat că întreținea legături cu ofițeri din armata română, pe 26 iulie 1914 a fost arestat și generalul Cena, împreună cu Coriolan Buracu, de către jandarmii unguri și închis la Caransebeș. Cancelaria de la Budapesta l-a acuzat ca spion și agitator în favoarea României.

La data de 24 august 1914 a fost scos din închisoare și trimis cu domiciliu forțat la Viena. În eliberarea lui, un rol important l-a avut generalul Gheorghe Domășnean (vezi articolul precedent), pe vremea aceea având o funcție importantă în Ministerul de Război. La Viena Cena a cercetat arhiva Ministerului de Război și a făcut numeroase copii de pe hărțile privitoare la luptele desfășurate în teritoriul graniței și al Mehadiei (World War One and Internal Repression: The Case of Major General Nikolaus Cena, Austrian History Yearbook, vol. 44, Viena 2013, p. 195-208).

 

În România Mare

 

 

Cena s-a întors din exilul vienez la vârsta de 73 de ani, în primăvara anului 1917. După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, în Ardeal și în Banat s-a format, în decembrie 1918, Comitetul Național Român. Nicolae Cena a fost ales președinte al Comitetului din districtul Mehadia.

A fost numit director al stațiunii Băile Herculane, fiind primul director de sub stăpânirea românească. Generalului i s-a oferit un loc de deputat în primul Parlament al României Mari. Prin Decretul nr.45471 din 2 decembrie 1921 a fost decorat de către regele Ferdinand I al României cu Ordinul Coroana României în grad de Mare Ofițer și încadrat în rândul generalilor de divizie. Generalul este înmormântat în cimitirul ortodox din Mehadia.

Stațiunea Băile Herculane (Aqua Herculis, în trecut și Herkulesbad sau Herkulesfürdő), al cărui prim director român a fost generalul, este pe Valea Cernei, la 5 km de DN 6 (E70), principala arteră rutieră ce leagă Timișoara de București.

 

Băile Herculane în județul Caraș-Severin

 

Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 d.Hr. de împăratul Traian. Toponimul vine de la zeul Hercules, fiul lui Zeus și al frumoasei Elena, în mitologia romană patron al izvoarelor termale, simbol al puterii și al echilibrului între forța fizică și cea spirituală.

Romanii au construit aici, la Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, băi, monumente și statui, închinate zeilor HerculesAesculap și Hygiea. Atestarea documentară a stațiunii datează din anii 153 d.Hr. În perioada civilizației romane, a constituit un important punct de atracție pentru aristrocația Romei antice.

 

 

Statuia lui Hercules, turnată în bronz în anul 1847 de maeștrii Ramelmayer și Glantz din Viena

 

După retragerea aureliană a administrației și armatei romane, băile au decăzut. După Pacea de la Passarovitz (1718) începe istoria modernă și contemporană a Băilor Herculane, în cadrul Imperiului austriac. Din 1736 începe reconstrucția și modernizarea băilor, a căilor de acces, grănicerii bănățeni construind aici majoritatea edificiilor din stațiune, cu amprenta unui baroc austriac impresionant.

În 1736, generalul Andreeas Hamilton, guvernator al Banatului din partea împăratului Carol al VI-lea, reclădește băile și menționează existența termelor lui Hercules, Higeea și Esculap. Izvorul cu cel mai mare debit este Hercules. Pe aici s-au preumblat Iosif al II-lea, împăratul Francisc I și împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef și împărăteasa Elisabeta.

 

Băile Herculane (maplandia.com)

 

În 1852 împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta (Sisi) scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sunt o prezență distinctă și încântătoare.

După Tratatul de la Trianon, stațiunea intră în componența României, iar alegerea ca director a generalului Nicolae Cena e o decizie excelentă. După al doilea război mondial localitatea a devenit oraș. Cu toate că o știam toți ca stațiune, abia în 2011 localității i s-a acordat statutul „oficial” de stațiune. Bâlbâiala cu privatizarea nu o mai amintim, sperând ca staținea să își recapete statutul cam șifonat acum (citiți AICI despre Armaș, al cărui protector era Adrian Năstase).

Muzeul de istorie Nicolae Cena, din Herculane, înființat în anul 1924 și denumit așa in memoria marelui patriot, prezintă documente referitoare la istoria stațiunii, pietre votive din timpul romanilor, diferite alte materiale arheologice, monede antice, piese de ceramică, podoabe, inscripții, basoreliefuri din castrul Ad Mediam, arme, piese de harnașament. Este amenajat în fostul cazino, monument de arhitectură in stil baroc austriac, construit in 1862, de arhitectul Daderer (Coriolan I. Buracu: „Muzeul General Nicolae Cena în Băile Herculane și cronica Mehadiei”, Editura Ramuri, Turnu Severin 1924; http://www.cazarelapensiune.ro/baile-herculane/obiective-turistice-...).

            Și nu putem să nu amintim activitatea culturală a generalului. După pensionare în anul 1908 s-a retras la Mehadia, comuna natală. Aici a întreținut o vie activitate culturală. A fost membru activ în toate societățile culturale românești din acele timpuri, în cadrul cărora a militat activ pentru desăvârșirea unității naționale.

Cena a susținut preocupările unor societăți și asociații: ASTRA (Societatea pentru un fond de teatru român)Societatea Ortodoxă a Femeilor Române și a fost întemeietorul Casinei Culturale din Mehadia. A sprijinit mereu activitatea școlară, prin împărțirea de cărți cu caracter istoric elevilor, urmărind să trezească în sufletul acestora sentimentul conștiinței naționale. A contribuit cu mari sume de bani la cumpărarea de cărți pentru biblioteca parohială. De asemenea a manifestat un interes deosebit pentru activitatea arheologică.

A făcut săpături pe locul numit Zidina, unde fusese castrul roman Ad Mediam, unde a descoperit o serie de monede, documente religioase, profane, inscripții, statui pe care le-a adunat. De asemenea, a construit macheta castrului roman Ad Mediam. Prin comunicarea științifică prezentată la Academia de Științe din Viena, la 17 mai 1911, rezultatele cercetărilor sale l-au făcut cunoscut în lumea oamenilor de știință și de cultură. Comunicarea a fost tradusă din limba germană în românește de profesorul Constantin Juan-Pietroi din Orșova. La Mehadia, a primit vizite din partea unor însemnați oameni de cultură și de știință: Dimitrie OnciulVasile Pârvan, episcopul Miron Cristea, apoi a fost vizitat de prim-ministrul general Alexandru Averescu și de Andrei Bârseanu, președintele ASTRA de la Sibiu.

 

Generalul Traian Doda

 

Și scriem aici de spre un alt general român, Traian Doda, cu care Nicolae Cena a fost rudă. Traian Doda (1822- 1895) a fost general de brigadă în armata habsburgică (Armata Comună), dar și politician, membru al Dietei Ungariei, personalitate de seamă a Banatului secolului al XIX-lea.

 

Traian Doda

 

Tatăl său, tot Traian, a fost sergent în administrarea regimentului de graniță valaho-ilir din Imperiul Austriac. A fost rudă apropiată cu generalul Nicolae Cena (1844-1922, vezi mai sus). Studiile militare le-a desăvârșit la Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt.

În anul 1842 Traian Doda a fost numit locotenent în regimentul de graniță bănățean nr. 13 și a condus pentru trei ani institutul de învățământ matematic în Caransebeș.

În 1848 a participat la asediul de la Veneția, unde, împărțit ca avanpost în Cava Zuccherina, a executat cu succes o lovitură, prinzând în ziua de 6 noiembrie la Cavallino 50 de inamici și capturând o navă. Imediat după acest eveniment a fost ridicat la gradul de căpitan. A fost transferat în Banat, pentru a ajuta la înfrângerea revoluției maghiare. A fost rănit grav în bătălia de la Reșița. În ianuarie 1849 a fost numit ca ofițer de stat major în cadrul corpului generalului de divizie Franz von Gläser.

În lupta de la Arad, la data de 8 februarie a acestui an, a izbutit, condus de nevoie și indiferent de interdicția existentă, să transporte „patru tunuri de rachete” peste Mureșul înghețat. Atacând adversarii a reușit să elibereze două companii ale batalionului Leiningen nr. 2 din încercuire.

Mai târziu, Traian Doda a condus între altele de trei ori cu prudență și abilitate coloane de provizii la Arad. Pentru comportarea sa hotărâtă și eficientă a fost decorat de împăratul Franz Joseph al Austriei cu Crucea de Merit Militar cu decorație de război, cu expresia de cea mai mare satisfacție.

Ca ofițer de stat major sub comanda generalului de divizie Eduard conte de Clam-Gallas, a dezvoltat strategii de succes pentru ocuparea Transilvaniei, și a participat la luptele de la Illyefalva (23 iulie 1849) și Bükszád (1 august 1849).

La 1 decembrie 1857 a devenit maior în regimentul de graniță Sf. Gheorghe nr. 65 la Varaždin; a fost transferat la secțiunea Statului Major General pentru gestionarea trupelor și magazinelor în aprilie 1858. La 18 august 1860, a fost avansat locotenent colonel și numit  șef al acestei secțiuni (Militär-Zeitung nr. 67, miercuri, 22 august 1860, p. 535), apoi a fost avansat colonel în regimentul de graniță nr. 2 și numit comandant de spațiu pentru Veneția în anul 1864 (K. k. Armeeverordnungsblatt nr. 2, K. K. Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1864).

La 20 noiembrie 1866 a fost desemnat șef al Statului Major al Comandaturii Generale din Zagreb (Militär-Zeitung nr. 92, miercuri, 21 noiembrie 1866, p. 785). În sfârșit a fost brigadier-colonel, mai întâi al diviziei de trupe nr. 13, apoi din octombrie 1869, al diviziei nr. 22 (Militär-Zeitung nr. 87, sâmbătă, 30 octombrie 1869, p. 726).

A fost avansat general de brigadă la 30 aprilie 1870  și numit comandant al brigăzii k.u.k. nr. 12 din Cracovia. A intrat la pensie pe ziua de 1 noiembrie 1872 (Antonio Schmidt-Brentano: Die k. k. bzw. k. u. k. Generalität 1816–1918, Arhiva de Stat a Austriei, 1907, p. 36).

 

 

Monumentul lui Traian Doda la Caransebeș

 

După pensionare s-a stabilit la Caransebeș și s-a dedicat activității politice de emancipare a românilor bănățeni. A susținut înființarea Comunității de Avere, după desființarea Graniței Militare Bănățene, și ales, la 19 decembrie 1879, ca prim președinte al acesteia (http://www.caransebes.ro/cultura/personalitati/Traian%20Doda.htm).

A și luptat mult pentru înființarea unei școli de meserii la Bozovici și a unui liceu cu predare în limba română în Caransebeș, dar din cauza opoziției de către autoritățile maghiare n-a izbutit. De abia in anul 1919 această școală a fost inaugurată și poartă astăzi, în onoarea sa, numele lui (http://www.caransebes.ro/invatamant/invatamant_de.htm).

Generalul, care vorbea fluent șase limbi, a fost ales în Dieta de la Budapesta prima dată la 10 ianuarie 1874, apoi, până în 1887, încă de cinci ori, situându-se împreună cu Vincențiu Babeș în fruntea luptei pentru drepturile românilor din Transilvania și Banat. A fost de multe ori insultat de naționaliștii maghiari.

Un incident mai grav a avut loc în octombrie 1875, în timpul unui discurs electoral la Caransebeș. Naționaliștii maghiari au cerut patetic, printre altele, ca procurorul să-l aresteze pe Doda, pentru opiniile sale politice (Österreichisch-ungarische Militärzeitung „Vedette“ nr. 41, din 10 octombrie 1875, p. 485).

În discursul său electoral din 14 octombrie 1887 a cerut din nou cu vehemență libertatea și autodeterminarea populației românești, în primul rând din cauza închiderii școlilor românești de către administrația maghiară. A fost pus sub acuzare la 17 septembrie 1888 la Arad și condamnat în absență (Doda a stat, ca măsură de precauție, în Viena) la doi ani de închisoare și o amendă de 2.000 de coroane, pedeapsă grațiată de împăratul Franz Joseph. La scurt timp deputatul Doda a suferit un accident vascular cerebral și s-a retras din viața politică (http://www.forgottenbooks.com/readbook_text/Racial_Problems_in_Hung...).

La înmormântarea generalului Doda au participat multe mii de români din toate părțile. Slujba a fost oficiată de episcopul Nicolae Popea al Caransebeșului, însoțit de o asistență numeroasă (http://forum.druckeria.ro/forum/viewtopic.php?f=16&t=629&st...).

Pe mormântul său, aflat în cimitirul din Caransebeș, este trecut următorul epitaf: „Dreptatea ți-a fost deviza, luptând pentru ea te-ai stins“ (http://www.caransebes.ro/cultura/personalitati/Traian%20Doda.htm).

Cu asta am terminat prezentarea generalilor români din armata austro-ungară și am subliniat aportul fiecăruia la conștientizarea ardelenilor de necesitatea unirii cu România. Au dovedit că au fost oameni integri și au apărat drepturile națiunii române indiferent de regimul politic. A scrie despre ei în anul când aniversăm un secol de la marea unire este o datorie de onoare a unui general de acum, chiar când a luat naștere un alt fel de imperialism, cel economic, unde firmele austriece au un rol predominant, oferit pe tavă de politicienii de după 1989. Ba cancelarul austriac, venit la noi cu altă problemă, cea a transferului președinției europene, pus în temă de cel ce a învățat în armată, la arma transmisiuni doar să coasă nasturi pas cu pas, ne-a amenințat cu retragerea firmelor austriece dacă se adoptă o ordonanță de urgență de către guvern contra „lăcomiei băncilor”! Păi nu am rămâne noi cu petrolul și gazele naturale exploatate numai de români și cu pădurile intacte? Și ne dă lecții cel care a participat la nunta ministrului său de externe la care a fost invitat de onoare președintele Putin al Rusiei. Germania și Austria colaborează excelent cu Putin! Se refac vechile imperii?

 

 

(continuare)

 

Constantin NIŢU

„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richter

 

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

Vizualizări: 59

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support /********* ********/