Călătorii geodezice - Franța, 1996 (I)

Călătorii geodezice - Franța, 1996 (I)

 

            Moto: „Cel mai primejdios sfetnic este amorul propriu.” Napoleon Bonaparte

 

            Franța, cea mai veche țară europenă

 

            În anul 1996 eram profesor universitar la Academia Tehnică Militară și decan al Facultății de Geniu, Geodezie și Construcții. Am primit invitația de a participa la un schimb de profesori cu câteva universități franceze, noi făcând primul pas. Așa că, potrivit obiceiului, am purces la o activitate de documentare intensă, atât în ceea ce privește Franța, ca geografie, istorie, toponimie etc., dar și la disciplinele pe care trebuia să le prezint. Eu zic să începem cu Franța!

 

FRANŢA (REPUBLICA FRANCEZA - RÉPUBLIQUE FRANÇAISE)

 

         Aproape simetrică, hexagonală ca formă, Franţa, a patra ţară a lumii ca bogăţie, este cea mai mare naţiune din Europa de vest. Are o populaţie de 57 de milioane de locuitori, de 2,7 ori mai mare decât populaţia României, cu o medie de 104 locuitori pe kilometrul pătrat. Aproximativ 56% din teren este cultivat şi 25% este acoperit de păduri. Cea mai mare industrie a naţiunii este producţia de bunuri alimentare.

            Cu o suprafaţă de 550.980 km2, de 2,31 ori mai mare ca suprafaţa României, Franţa este a 37-a ţară ca mărime de pe planetă. A scăpat de gheţarii erei glaciare, ca atare peisajul este blând şi pastoral, cu dealuri domoale şi platouri săpate de văile adânci ale râurilor. Doar la est şi sud se întind munţi impozanţi. Este o naţiune puternic rurală, cu o populaţie risipită pe arii uriaşe, şi probabil acestui fapt i se datorează puterea politică a agricultorilor francezi.

            Franţa este cea mai veche naţiune europeană, existând sub forma sa actuală încă din secolul al XV-lea. Hotarele ţării sunt în mare parte naturale, la nord se află Canalul Mânecii (englezii numindu-l English Channel), la vest Oceanul Atlantic, la sud Pirineii şi Mediterana, iar la est Alpii, Munţii Jura şi Rinul. Toate acestea reuşesc să o facă aproape o „insulă”, iar populaţia, în majoritate covârşitoare catolică, probabil nu este atât de cosmopolită ca cele din alte ţări europene cu graniţe deschise spre vecini.

            Imensa influenţă culturală pe care o are Franţa asupra restului lumii şi existenţa câtorva limbi minoritare în interiorul ţării, precum şi faptul că este singura naţiune care se situează în acelaşi timp în nordul şi sudul Europei sugerează puţin din extraordinara varietate care se află între hotarele ei.

Franța în lume

 

           

            Franţa are anual 56 de milioane de vizitatori, fiind cea mai populară destinaţie turistică din Europa. Vizitatorii sunt atraşi de superbul peisaj şi de oraşele istorice, de mâncarea şi vinul neîntrecute, de cultura unică şi de magazinele elegante.

            În Franţa toate drumurile duc la Paris în adevăratul sens al cuvântului. De exemplu, dacă intrăm prin Strasbourg, ne apare de îndată drumul spre Paris.

            Paris - ce simbolizează acest nume? În primul rând, un mare oraş european, poate unica metropolă din bătrânul continent (fără să trecem canalul). De aici se trag iluminismul şi revoluţia franceză, unii zic că și comunismul, care au schimbat lumea apuseană, cu influenţe şi pentru România. Această metropolă cu spirit liber i-a atras dintotdeauna pe nemulţumiţi şi pe cei privaţi de drepturi. Aici au trăit în exil Lenin şi Khomeini, aici au emigrat armenii ameninţaţi cu exterminarea şi aristocraţii ruşi în urma revoluţiei din octombrie 1917, dar și Eugen Ionesco, Brâncuși, Ion Vlad, Tristan Tzara și mulți alți români.

            În zilele noastre, îşi caută adăpost pe malurile Senei libanezi şi sirieni loviţi de războiul civil, africani disperati şi arabi săraci sau din cei îngrijoraţi pentru averile lor.

            Parisul este centrul Europei şi capitala cu cea mai mare densitate a populaţiei. O cincime din cele 57 de milioane de locuitori ai Franţei trăiește în oraş şi la periferie, alături de imigranţi, studenţi, artişti, profesori, oameni de afaceri şi refugiaţi politici din lumea întreagă. Şi fostul prim-ninistru Ponta a cam hălăduit pe malurile Senei începând cu gara!

 

Franța în Europa

           

            Nicăieri nu găseşti ca la Paris atâtea perle arhitecturale care strălucesc ca nişte bijuterii peste tot oraşul, precum rarele edificii bisericeşti din epoca romanică şi primele creaţii arhitecturale ale lumii din goticul târziu.

            Franţa este divizată în 22 de regiuni fiecare cu peisajele caracteristice care, la rândul lor, se impart în 96 de departamente (departments).Ţara este înzestrată cu 806.000 km de drum, 7.000 km de autostrăzi sau drumuri pentru motociclete şi 50.000 km de şosele de lungă distanţă; are 5.000 km de linii de coastă, întinzându-se din nord, de la coasta sălbatică şi stâncoasă bretonă, spre plajele nisipoase care înfrumuseţează coasta mediterană în sud. Cel mai lung fluviu al Franţei este Loara (pe care se instruiesc și studenții militari geniști francezi), de 980 km, adăpostind pe malurile sale un şirag de 300 de  glorioase castele. Mont Blanc din Alpii Francezi este cel mai inalt munte din Europa, cu 4800 m.

            Şi totuşi, în ciuda acestor statistici naţionale pozitive, Franţa este în esenţă o ţară regională. Spre „adâncirea” regionalizării tinde și noul președinte Macron! Fiecare zonă îşi are caracteristicile individuale proprii, poate cel mai bine exemplificate prin mâncarea franţuzească, o sursă proprie de mândrie şi principalul produs de export al naţiunii: fiecare oraş îşi are piaţa proprie, care reflectă produsele terenului înconjurător, propriile măcelării, brutării şi produse culinare regionale și unde e cazul pescării. Unele regiuni au dialectele proprii! Deşi a început să intre cultura fast-food, lanţurile mâncării naţionale rămân încă o anatemă; într-adevăr, la nivel naţional orice este relativ neimportant în comparaţie cu alte ţări europene. Sic!

            Drapelul național are trei benzi verticale egale albastru (lângă lance), alb și roșu; Cunoscut sub numele de „tricolor” (ca și la noi, românii), originar din revoluția franceză din 1790, când vechea culoare alb franceză a fost combinată cu culorile albastru și roșu ale miliției pariziene.

Drapelul Franței

 

            De alt simbol national, cocoșul galic (gallic cocq), scriem oarece! În timpul Romei antice, Suetonius , unul din cei 12 împărați, a observat că, în latină, cocoșul ( galus) și galii (Gallus) erau omonime. Cu toate acestea, asocierea cocoșului galic ca simbol național nu este oficializată.  Denumirea a apărut în evul mediu și avea tente leligioase, fiind mai mul folosită de dușmanii Franței. Doar la transmiterea unor meciuri se amintește de „cocoșul galic”!

Imnul național se numește „La Marseillaise" (Marseieza sau Cântarea Marsiliei), pe versuri și muzică de Claude-Joseph Rouget de Lisle. A fost adoptat în 1795 și corectat în 1870. Inițial era cunoscut sub numele de „Imnul de război al Armatei Rinului", Garda Națională din Marsilia făcându-l celebru, cântându-l în timp ce mărșăluia în Paris în 1792, în luptele din timpul Revoluției Franceze.

 

 

 

ISTORIA

 

Moto: „Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.” — Nicolae Iorga

 

Teritoriul Franţei era populat în antichitate de triburile celtice (galii), fiind cucerit de Cezar (59-51 î.Hr.), care l-a transformat în provincie romană. Francii, popor germanic stabilit în sec. al V-lea în Galia, se contopesc cu galo-romanii şi dau naştere în secolele următoare poporului francez.

Imperiul Galic (sec. III d.Hr.)

 

Bazele Regatului Franc sunt puse de Clovis (481-511), provenit din dinastia Merovingienilor. Carol cel Mare (768-814), cel mai de seamă reprezentant al dinastiei carolingiene, poartă războaie victorioase împotriva saxonilor, avarilor, longobarzilor şi este incoronat împărat al Occidentului, la Roma, în anul 800. Tratatul de la Verdun (843) consacră dezmembrarea imperiului carolingian, a cărui parte occidentală va forma viitoarea Franţă.

Expansiunea francezilor în timpul lui Carol cel Mare

 

In sec XII-XIV, în timpul domniilor lui Filip al II-lea August şi Filip al IV-lea cel Frumos, sunt făcuţi primii paşi pe drumul autorităţii regale şi al centralizării statale. După înfrângerile franceze din prima parte a Războiului de 100 de ani purtat împotriva Angliei (1337-1453), avântul naţional (Jeanne d’Arc) permite incheierea victorioasă a îndelungatei confruntări. Ludovic al XI-lea (1461-1483) reprimă opoziţia marilor seniori, iar domnia lui Francisc I (1515-1547) inaugurează epoca absolutismului. Și ca să fim umani, pe la mijlocul secolului al XVI-lea în  Lombardia se se inventa vioara, iar în 1637 umbrela!

Răspândirea calvinismului în prima jumătate a secolului al XVI-lea declanşează pustiitoarele războaie religioase (1562-1598) încheiate de Henric al IV-lea, întemeietorul dinastiei de Bourbon (1589-1830) prin edictul de toleranţă de la Nantes (1598).

Domnia lui Ludovic al XIV-lea (1643-1715) marchează apogeul absolutismului francez („statul sunt eu”), Franţa devenind acum prima putere europeană. Frecventele războaie din timpul lui Ludovic al XIV-lea şi Ludovic al XV-lea (1715-1774) accentuează tensiunile sociale, pierderea prin tratatul de la Paris (10 februarie 1763) a posesiunilor din India şi a Canadei adâncind criza economică şi cea de credibilitate a absolutismului Burbonilor.

Cam pe atunci, mai precis în 1670, călugărul benedictin Dom Perignon descoperea șampania, cu numele de la al provinciei, Champagne. Și Franța a ajuns să  producă  400 de milioane de butelii de şampanie pe an! La începutul secolului XX erau 3 milioane ha de vie. Astăzi are puţin peste un milion de ha. Era tradiţia ca fiecare ţăran francez să-şi pună o vie pe lângă casă. Ulterior o fi fost vreun Burebista pe ascolo, că ministerul agriculturii a inițiat o reformă, cu bonus plata în avans a recoltei pe trei ani, cu condiția să scoată via şi să cultive altceva. Şi la noi se va proceda la fel? Că avem vii depreciate, hibride şi nu nobile.

Și fiindcă veni vorba de Ludovic al XIV-lea, să nu uităm ceva. Știm că 23 august e zi importantă și la francezi și la noi. Dar iată că și 24 august e importantă. La 24 august 1786, agronomul Antoine Parmentier oferă un cartof regelui. În același timp, agronomul îi mulțumește pentru susținerea eforturilor sale de a impune cartoful în alimentația francezilor.

Și nu trebuie să neglijăm rolul metreselor în istoria Franței. Sfătuitoarea și amanta regelui Loudovic al XV-lea, Jeanne-Antoinette de Pompadour, era frumoasă, însă rece în dormitor. Asta nu a împiedicat-o să devină sfătuitoarea regelui, acumulând o putere politică impresionantă.

 

Doamna de Pompadour

 

Și parcă neținând seama că va veni revoluția, francezii mergeau înainte cu descoperirile. În  1770 farmacistul Alexis Duchateau crează dinții din porțelan, Louis Lenoran este primul om care a sărit cu parașuta în 1783, an în care frații Joseph și Etienne  Montgolfiere au inventat balonul cu aer cald (de prezervativ nu știm!)

Revoluţia franceză (14 iulie 1789, căderea Bastiliei) culminează cu proclamarea la 22 septembrie 1792 a primei republici, cu execuţia lui Ludovic al XVI-lea (21 ianuarie 1793) şi cu dictatura iacobină (1793-1794). Războaiele de apărare ale republicii franceze sunt continuate de Napoleon Bonaparte, devenit în 1804 împărat al francezilor şi arbitru omnipotent al Europei continentale.

Dar toate problemele politice aveau sau nu aveau legătură cu istețimea francezilor, care și-au continuat activitatea de inovare, ca de exemplu trăsura ambulanță, de chirurgul francez Dominiq Larrey (1792), conservarea legumelor, de Nicholas Appert (1811), stetoscopul, de fizicianul Renee Laenek (1816),  barometrul aneroid, de Lucien Vidi (1847), cuțitul de ghilotină, de Henry Clayton (că doar nu putea apărea în altă parte; 1860), și, conform principiului una rece, una caldă,  elaborarea procesul de pasteurizare de către Louis Pasteur (tot în 1860).

 

Franța și coloniile sale

 

 

Restaurată în 1815, domnia Burbonilor este înlăturată de revoluţia din iulie 1830, care impune monarhia constituţională a lui Ludovic Filip (1830-1848). În urma revolutiei din februarie 1848 este proclamată a II-a Republică (1848-1852), apoi puterea este acaparată de Ludovic Napoleon (nepotul lui Napoleon I), care se proclamă sub numele de Napoleon al III-lea Imparat al Franţei (1852-1870), cel care a sprijinit formarea viitorului stat român.

Infrangerea în războiul cu Prusia (1870-1871) are ca urmare proclamarea de la 4 septembrie 1870 a celei de-a III-a republici şi scurtul intermezzo al insurecţiei proletare a Comunei din Paris (martie-mai 1871). Pacea de la Frankfurt pe Main (10 mai 1871) consacră pierderea Alsaciei şi a Lorenei. Cucerirea Algeriei (1830-1847) este urmată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de constituirea celui de-al doilea mare imperiu colonial al lumii (Africa septentrională, ecuatorială, occidentală, Indochina, Oceania etc).

Impreună cu Rusia şi Marea Britanie pune bazele Triplei Alianţe (1904) care, în primul război mondial (1914-1918) obţine victoria asupra blocului Puterilor Centrale. Prin pacea de la Versailles (1919) Alsacia şi Lorena sunt retrocedate de către Germania Franţei.

Și printre războaie sau și pentru războaie societatea progresa: în 1895, frații Auguste și Louis Lumiere, antreprenori francezi, descoperă cinematograful, în 1900 Leon Gaumont cinematograful sonor, iar în 1909 Louis Bleriot a efectuat zborul deasupra canalului La Manche.

 Și ca să mai și glumim, amintim și de Leon Blum. Pentru prima dată în lume, săptămâna de lucru de 5 zile a fost introdusă în Franța în 1936, prim ministru fiind, pe atunci, Leon Blum care a ales ca zi liberă ziua de luni. Și dacă am mai citit câte ceva, ne amintim că se spune că Moise a introdus sâmbăta liberă. Alt evreu, pe numele său de botez sau de altceva       Isus, a introdus duminica liberă. De aici se poate trage oconcluzie: ar mai fi necesari încă patru evrei și nu trebuie să  mai lucrăm! Și prin 1930 este patentat sutienul!  Redevenim serioși….

La 3 septembrie 1939 Germania încearcă să se revanşeze şi-i declară Frantei război, după care invadează teritoriul francez, pentru ca la 22 iunie 1940 mareşalul P. Pétain sa semneze actul de capitulare. Generalul Charles de Gaulle lansează în iunie 1940, la Londra, celebrul apel la continuarea luptei de către francezi şi constituie Comitetul Naţional Francez care coordonează rezistenţa antinazistă. Debarcarea din Normandia (6 iunie 1944) şi insurecţia victorioasă a Parisului (19-25 august 1944) permit instalarea guvernului provizoriu prezidat de generalul de Gaulle. Iar în plin război, nu știm în ce zonă, liberă sau ocupată, militarul, oceanograful și cineastul Jacques Yves Custeau (1910-1997) ne propune în 1943 aqualand-ul!

Constituţia din octombrie 1946 proclamă cea de-a IV-a republică şi transformă imperiul colonial în Uniunea Franceză. Politicianismul şi războaiele de emancipare naţională din Indochina (1945-1954) şi Algeria (1954-1962) adâncesc criza celei de-a IV-a republici şi duc la instalarea unui guvern în frunte cu generalul de Gaulle care proclamă la 4 octombrie 1958 cea de-a V-a republică, dar cu atribuţii sporite pentru şeful statului.

In epoca Pompidou (1969-1974) cele mai multe dintre  coloniile franceze (10,5 milioane km2, 48 milioane locuitori în 1939) îşi dobândesc independenţa, iar Franţa iniţiază o politică externă independentă, de distanţare faţă de hegemonismul nord-american, retrăgându-se din organismele militare ale NATO şi SEATO şi întreţinând relaţii speciale cu URSS şi China.

Vorbeam mai sus de ghilotină și folosirea ei cam excesiv în justiție și în politica Franței. Cum suntem puși pe glume, amintim că abia când a fost lansat filmul Star Wars, în Franța încă se folosea ghilotina. 

Ghilotina și Star Wars (Foto: fontmeme.com)

 

E aproape absurd ca aceste două evenimente istorice să se fi petrecut simultan, dar realitatea este alta. Star Wars, unul dintre cele mai celebre filme science fiction, a fost lansat în 1977. În același an, de cealaltă parte a Oceanului Atlantic, ghilotina era încă metoda oficială de execuție în Franța. Francezii au încetat folosirea ghilotinei pe 11 septembrie 1977, chiar în ziua în care Star Wars a avut premiera în Franța. Să revenim la ale noastre!

Alegerile din 1981 sunt câştigate de socialistul (cel de „hăis”) François Mitterrand, devenind cel de-al XXI-lea preşedinte al Franţei (reales pentru un nou mandat în 1988), iar cele legislative din acelaşi an au dat câştig de cauză aceluiaşi partid de „hăis”. După o „coabitare” (am mai auzit noi termenul) a preşedintelui Mitterrand cu un guvern de centru-dreapta (1986-1988), alegerile parlamentare din 1988 readuc la putere Partidul Socialist, care suferă însă o zdrobitoare înfrângere în martie 1993, părăsind scena politică.

 

 

Statul

 

Franţa este republică prezidenţială, potrivit Constituţiei din 6 octombrie 1958. Activitatea legislativă este exercitată de preşedinte şi de către Parlament, compus din Senat şi Adunarea Naţională. Puterea executivă aparţine atât preşedintelui, cât şi Consiliului de Miniştri (numit de preşedinte în urma alegerilor legislative). Existau 22 de partide politice, printre care: Adunarea pentru Republică (1976), Uniunea pentru Democraţia Franceză (1978, alianţă de patru partide), Partidul Socialist Francez (1901), Mişcarea Radicalilor de Stânga (1973), Partidul Socialist Unificat (1960), Partidul Comunist Francez (1920), Partidul Ecologist (1984).

 

ECONOMIA

 

Situată printre primele cinci puteri ale economiei mondiale, Franţa dispune de variate resurse minerale, dar cu o producţie modestă şi în scădere, apelând în masură din ce în ce mai mare la importul de materii prme şi semifabricate. Industria are un ridicat nivel tehnologic, competitiv mai ales în aeronautică, material rulant, energia nucleară, industria alimentară. În ansamblul economiei mondiale, poziţia Franţei s-a erodat în ultimele două decenii ale secolului XX (in 1970 reprezenta 8,2% din producţia industrială a OECD, iar în 1990 doar 5,7%).

Politica de reconversiune energetică (reducerea dependenţei de importul de hidrocarburi) a condus la sporirea la 70% a ponderii centralelor nucleare în producţia de energie electrică (locul întâi pe glob). Marile concentrări industriale sunt: regiunea pariziană, valea Rhônului, zona Senei inferioare, zona Lyon. Producţia industrială este extrem de diversificată, pondere mai mare în cadrul exportului având industria autovehiculelor, utilajelor industriale, aeronautică, chimia de sinteză şi industria alimentară (unt, brânzeturi şi vinuri).

Agricultura antrenează 7% din populaţia activă, deşi are o contribuţie redusă în PNB (3,3%), Franţa situându-se pe locul întâi în Europa şi cinci în lume la producţia de cereale. Ca valoare a exporturilor agricole, Franţa ocupă locurile doi-trei pe glob.

Viticultura este şi ea larg reprezentată (locul al doilea pe glob la producţia de struguri şi de vinuri). Creşterea animalelor asigură 53% din valoarea producţiei agricole (bovine, porcine şi ovine).

Reţeaua căilor de comunicaţii este bine dezvoltată şi polarizată de capitală.

Balanţa comercială este echilibrată, principalii parteneri fiind ţările UE. Turismul are o contribuţie însemnată (peste 20 miliarde USD anual) la balanţa de plăţi. Ajutorul financiar extern acordat de Franţa însumează 7,5 miliarde USD anual. În rest vom mai vedea pe traseu!

 

 

(continuare)

 

Nițu Constantin

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 64

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support