Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Călătorii geodezice, Polonia – 1986, 1988, 1990, toponimia poloneza (I)

Călătorii geodezice, Polonia – 1986, 1988, 1990, toponimia poloneza (I)

 

       Toponimia poloneză – hidronime

 

       Moto: „Dacă știi ce vrei, e imposibil să nu găsești ce cauți.”  Marie Curie

 

Situația toponimiei poloneze este cercetată sistematic (Varșovia, 1986)
 

       Lingvistica, etimologia și toponimia

 

       Moto: „Cred că noi am dezvoltat limbajul întrucât interiorul nostru adânc simțea nevoia să se plângă.” Jane Wagner

 

       Lingvistica (fr. Linguistique; pol. lingwistyka) studiază limba și legile ei de dezvoltare și are patru ramuri: lingvistica generală (studiază fenomenele de limbă din perspectiva trăsăturilor comune mai multor limbi), comparativă (studiază comparativ concordanțele fonetice, semantice și gramaticale din mai multe limbi), matematică (studiază fenomenele de limbă cu mijloace matematice) și cea structurală (studiază relațiile dintre elementele limbii și caracterul sistematic al acesteia).

       Vocabularul (fr. vocabulaire, cf. lat. vocabularium < vocabulum „cuvânt”; pol. słownictwo) conține totalitatea cuvintelor unei limbi, împărțit în vocabularul  fundamental (de bază, principal, esențial), reprezentat prin cuvinte stabile, care fac parte din fondul principal lexical, și vocabularul secundar, masa vocabularului, partea lui cea mai mobilă, cuvintele dialectale, cuvintele de argou, cuvintele de jargon, cuvintele arhaice, cuvintele științifice și tehnice (neologismele). Și toponimele sau numele de locuri fac parte din acest vocabular. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu cuvântul „locație” în loc de poziție sau loc!

       Etimologia (în franceză étymologie; pol. etymologia) este o subramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi, prin explicarea evoluției lor, fonetică și semantică (cum se va proceda la analiza toponimiei). Un cuvânt poate avea și etimologie multiplă, provenind din mai multe surse.

Etimologia s-a cristalizat ca subramură distinctă a lingvisticii abia în prima jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu descoperirea legilor fonetice și cu întemeierea gramaticii istorice și comparate.

       Metoda principală de cercetare folosită în etimologie este metoda istorică (pe care o vom folosi și noi). O metodă interesantă o propune Mihai  Vinereanu, respectiv metoda comparativ-istorică. Metoda structuralistă are în vedere structura limbii, caracterul sistematic al derivării și al morfologiei, presiunea sistemului, forța analogiei, apartenența unităților lexicale la anumite câmpuri morfosemantice, adică întregul ansamblu de relații fonetice, morfologice, semantice și de altă natură, în care pot intra cuvintele unei limbi.

       Oricum, etimologia este strâns legată de etnogeneză (fr. ethnogenèse, pol. etnogenia), adică de procesul de formare a unui popor, etnogeneză care este și ramură a antropologiei. Etimologia necesită o imensă muncă de documentare, studiul interdisciplinar al acesteia fiind destul de complicat.

       Problemele etimologiei au stat în atenția multor lingviști români, o contribuție însemnată având B. P. Hasdeu, V. Bogrea, I.-A. Candrea, N. Drăganu, Sextil Pușcariu, H. Tiktin, Iorgu Iordan, Al. Graur, Gh. Ivănescu, N. A. Ursu, Gh. Mihăilă, Th. Hristea, A. Avram ș.a. Și ca să nu vă dezamăgesc, eu vă invit să studiați Mihai Vinereanu, „Dicționar Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică”, București, Alcor Edimpex, 2009. Nu veți fi dezamăgiți! Ca să vă distrați cu etimologia componentelor costumelor populare tradiționale românești, în afară de izmenele militare ale generalului Oprea, citiți și „Uriașa minciună din DEX”!

       Toponimia (din greacă topos, loc, și onoma, nume; în fr. toponymie; pol. nazw miejscowości, toponimii) este o știință care are ca obiect studiul formării și evoluției numelor de locuri (să nu vă aud cu locații, că mă supăr) sau a toponimelor; este și ansamblul de denumiri de locuri al unei țări sau regiuni, al unei hărți sau al unei serii de hărți. Multe țări care se respectă reglementează problemele toponimiei, așa cum se făcea și în România înainte de 1989 (unii chiar mimând că se ocupau cu așa ceva, fără studii lingvistice serioase). Pentru cei care nu au dat atenție toponimiei, puteți accesa câteva postări pentru „a vă încălzi” cu toponimia Bucureștilor, toponimia Franței, toponimia Germaniei și toponimia Spaniei și apoi continuați citirea sau treceți direct la atac! Dar să revenim la oile noastre și să arătăm de unde vin numele țării, numele capitalei și hidronimele Poloniei.

 

       Polonia

 

       Moto: „Examinaţi-mi numele: strămoşii mei au fost nişte nobili polonezi, mama bunicului meu mai era o poloneză. Totuşi, îmi încropesc din semigermanitate o virtute şi pretind că înţeleg mai mult din arta limbajului decât le este posibil germanilor s-o facă.” Friedrich Nietzsche (scrisoare către Heinrich von Stein, decembrie 1882)

 

 

       Am vizitat Polonia în anii 1986, 1988 și 1990, în delegații ale Direcției Topografice Militare. Colaborarea cu Direcția Topografică Militară a Armatei Poloneze s-a desfășurat excelent în domeniul tehnico-științific, la cele șase teme de colaborare internațională a serviciilor geodezice civile și militare din 14 țări.

Polonia este o țară membră a Uniunii Europene și vom adânci descrierea în alt capitol. Are o istorie zbuciumată și de mai multe ori a dispărut ca stat. Înainte de al doilea război mondial se învecina și cu România. În trecut se învecina cu principatele române Moldova și Transilvania. Polonezii se trag din slavii de vest, respectiv din tribul polabilor sau polanilor, cu țara Polania, slavi „de câmpie”.

       În DEX întâlnim cuvântul poleac, cu semnificația poleác (poléci), s. m. – Polonez, sl. poljakŭ, cf. sb., cr., slov., rus. Poljak; înv., modern. polon, adj. (polonez) din lat. polonus, sec. XIV, și polonez, s. m.; polecesc, adj. (înv., polon – Cf. leah. În dicționarele multilingve veți găsi precis pentru „câmp” cuvintele „pole” în limba poloneză și tot „pole” (поле) în limba rusă. Pentru câmpie veți găsi alte cuvinte!

 

Polonia, imagine satelitară

 

       Tot în dicționare mai găsim pentru polonez s., adj. I. 1. s. polon, (înv. și reg.) leah, poleac, (înv.) leș; 2. adj. polon, (înv. și reg.) poleac, polecesc, (înv.) leșesc, polonesc, sursa: Sinonime (2002) sau s., adj. 1. s. polon, (înv. și reg.) leah, poleác, (înv.) leș. 2. adj. polon, (înv. și reg.) poleác, polecésc, (înv.) leșésc, polonésc, sursa: Sinonime82 (1982).

       Latinii au cuvântul „polonus”, iar la rădăcina „polon”, cu sufixul –ia, rezultă denumirea țării, „Polonia”. Noi, spaniolii și italienii, precum latinii, zicem Polonia, portughezii Polônia,, englezii Poland, francezii Pologne, rușii Польша (Polișa), ucrainenii Польща, germanii și suedezii Polen, finlandezii Puola, estonienii Poola, letonii Polij, lituanienii Lenkija! De unde acest ultim nume? Polonezului i se spunea și „leș” sau „ieah”. Exista și alt trib, lendieni (cu țara Lędziania). Lech sau Lak a fost primul conducător al țării Lechia, locuitorii denumindu-se ei înșiși polaci (pluralul lui polac, ajuns la noi ca poleac).

 

       Varșovia (Warszawa)

 

       Moto: „Dacă survine un incident cât de mic, o să-i fac praf pe polonezi astfel încât nu va mai rămâne nici urmă de Polonia. Voi lovi ca un fulger cu întreaga forţă a armatei mele mecanizate, o forţă pe care polonezii nici nu şi-o pot imagina. Ţineţi minte vorbele mele.” Adolf Hitler în conversaţie cu Burckhardt (și s-a ținut de cuvânt, distrugând Varșovia, după cum veți vedea într-o imagine)

 

       Capitala Poloniei este Varșovia, polonezii numind-o Warszawa. Lingvistul Samuel Bogumił Linde susține că ortografia timpurie a numelui a fost și Worszewa sau Werszewa. Potrivit unor surse, numele aparține stratului toponomastic preslavic din Mazovia de Nord. Conform unei teorii, Warszawa ar însemna „domeniul lui Warsz",  diminutivul numelui slav Warcisław (nobil din secolul al XII-lea și al XIII-lea, care deținea un sat situat în actualul cartier varșovian Mariensztat).

       Dar cercetările continuă, deoarece se pare că numele orașelor poloneze provenite de la nume de persoane se termină, de obicei, în -w / -ew (genitivul „al lui, a lui”, cu referire la proprietate sau apartenență, de exemplu Piotrkow – al/a lui Piotr, Adamow – al/a lui Adam). Varșovienii se numesc warszawianin (masculin), warszawianka (feminin), warszawiacy și warszawianie (plural).

 

Cartierul Stare Miasto din Varșovia în 1947 (stânga) și în 1979 (dreapta)

 

       În diferite limbi, denumirile variază, dar cu acceași rădăcină - Varșovia (română), Varsovia (latină și spaniolă), Varsóvia (portugheză), Varsovie (franceză), Warsaw (engleză), Varsavia (italiană), Warschau (germană, olandeză), Варшава (Varșava, rusă și ucraineană), Varšuva ( lituaniană) și Varsó (maghiară).

 

       Hidronime

 

       Moto: „Ar trebui citite cărţile vechi. Au în ele acea linişte neobişnuită a durabilităţii.” (Ştefan Napierski)

        Toponimele sunt acordate diferitelor elemente geografice sau fiziografice. Așa cum există diferite grupe de elemente geografice, și toponimele constituie grupe, respectiv oiconime sau nume de localități, hidronime sau nume de ape, odonime sau nume de căi de comunicație și străzi etc. Toponimia fiind destul de vastă, ne vom referi la câteva straturi conform perioadelor istorice, limitându-ne doar la nume de ape (hidronime).

       Hidronimia este totalitatea numelor de ape dintr-o regiune (district, județ, țară, continent, pământ; din fr. hydronymie, sursa: DEX '09; pol. hydronymy). Un hidronim este numele unei ape (izvor, pârâu, râu, fluviu, lac, golf, mare, ocean etc.). Din primele clase ale educației școlare și din familie copiii se familiarizează cu denumirile geografice și cu numele de persoane.

            Hidronimele și toponimele în general  fac obiectul studiilor lingvistice și geografice. Numeroși lingviști și geografi s-au preocupat de etimologia sau etnogeneza toponimelor sau hidronimelor.

 

Numerotarea colecțiilor de hidronime ale bazinelor hidrografice (Geosilesia)

 

       Și lingviștii polonezi, precum Jan Rozwadowski, Tadeusz Lehr-Spławiński, Mikołaj Rudnicki, Jerzy Nalepa, Zbigniew Gołąb, Leszek Bednarczuk, dar și unii cercetători germani ca Wolfgang P. Schmid și Jürgen Udolph s-au ocupat de hidronimele poloneze. Studiul metodic al toponimelor a început în a doua jumătate a secolului al XX-lea, pe bazine hidrografice, inițial pentru Vistula și Oder.

            Vistula (Wisła) provine din latină, transformat prin limbile gotică, celtică și slavă baltică, cu rădăcina comună indo-europeană * veis- („otravă pură"), care dă cuvintele latine Vezuviul , Visurgis, în franceză, Vesère și Vezouse (Julius Pokorny, Indogermanisches etymologisches Wörterbuch 1959).

       Oder (în cehă și poneză Odra, în sorabă Wódra) este un fluviu în Europa Centrală, care izvorăște din Cehia, traversează Polonia și Germania și se varsă în Marea Baltică. Limba sorabă este limba unei vechi comunități slave.  Principalii afluenți sunt Thaya (stratul german, în cehă Rakouská Dyje), Hanna (stratul german), Iglawa (trece printr-un domeniu păduros) cu Zwittawa (Svitava în cehă, ce trece prin dealurile Svitavska, svita însemnând lume, și  Zwitta în germană, împrumutat din slavă) și Schwarzawa (apa neagră).

       Râul Brynica (și nume de sat în Opole și de râu, în germană Brinitz), de-a lungul secolelor, a avut mai multe denumiri, recte Bryniczka, Bystrica (repede în slava veche, păstrat acum ca быстро în rusă și брзо în sârbă; Bystr cu sufixul ica), Przyrwa (râu „întrerupt”, cu debit variabil), Zdanówka și Brynica. În orice caz, se vede că vocabularul polonez a vrut în vechime „să se țină tare”, neacceptând ușor cuvinte neînțelese pentru care i-au numit pe germani „muți”, adică nemți! Dar până la urmă a cedat, chiar și față de vlahi! Deoarece, vorba lui Călinescu, „sufletul meu are nevoie de sufletul celorlalți și toți trăim în lume”, noi am completa cu „indiferent de etnie”!

       La analiza colecțiilor pe bazine hidrografice sunt cazuri interesante. De exemplu, s-a întâlnit adjectivul Alb (26 de nume), Negru (42 de nume) doar într-un bazin hidrografic (de la izvor la vărsare), în următoarea ordine: Wisła, Oder, Przymorze, la nord-estul Poloniei (Pregolya, Neman), Nistru, Orava. Și pentru că Nistru înseamnă ceva pentru noi românii, invocat și de Eminescu drept limită de răsărit a spațiului românesc („De la Nistru pân-la Tisa, tot românul plânsu-mi-s-a...”). Să ne oprim puțin asupra lui.

       Râul Nistru/Dnestr (în ucraineană Дністер, transliterat Dnister), în vechime a avut mai multe denumiri: Tiris (Herodot), Tyras (Strabon), Tira (Pliniu cel Bătrân), Teral (sciţii), Nuester (harta din 1678 a lui Federico de Wit/Witt/Widt). Slavii l-au numit Dnister, Dnistr, Nistr, Nestr, goţii Alalingus (etimologie de la aglus, care în limba veche a triburilor germane din est înseamnă greu, anevoios), turcii şi tătarii – Turla. Prin lunca și pe malurile Tyrasului a colindat viteazul Heracles/Hercules, fiul lui  Zeus şi al Alcmenei, născut timp de 7 zile şi 7 nopţi.

 

Harta cu Nistrul și limanul Nistrului văzut din satelit

 

       La gurile Nistrului, în regiunea limanului (lac rezultat prin bararea cu aluviuni a gurii de vărsare a unui râu, pl. și: limane; din tc. liman, rus. liman, ucr. lyman. sursa: DEX '09), grecii au fondat mai multe colonii, printre care şi polisul Tiras, menţionat de istoricul Herodot. Descoperirea de către arheologi a calendarului milesian, ne dovedeşte că aici a existat o puternică şcoală milesiană, fondatorul căreia a fost filozoful grec Thales din Milet ( 635-543 î.Hr.),  considerat părintele ştiinţelor, matematician, astronom, filozof. În Biblie Tiras (dorință în idiș) este fiul lui Iafet, nepot al lui Noe. 

       Despre luptele grele duse pentru plaiurile nistrene şi dragostea de ţară a luminosului înţelept Dan, ajutat de Ursan şi amazoana Fulga, se povesteşte în poemul „Dan,căpitan de plai” de Vasile Alecsandri („Bătrânul Dan ferice se duce, Nistrul trece,/ Şi-n aerul Moldovei se umflă pieptu-i rece,/ Şi inima lui creşte, şi ochii-i plini de jale/ Cu drag privesc prin lacrimi podoaba ţării sale...).

       Specialiștii lingviști polonezi sunt în curs de realizare a unui adevărat tezaur, cu hidronimele organizate pe litere, fiind până acum finalizate volumele pentru literele A, B și C. Formele standardizate sunt folosite obligatoriu la realizarea hărților, descrierilor geografice sau turistice, în manuale etc. Este în curs de realizare ediția electronică a dicționarului, dar în limba poloneză (http://www.geoportal.gov.pl/), ca la noi DEX online (https://dexonline.ro) sau la wiktionary (https://en.wiktionary.org/wiki/Wiktionary:Main_Page).

 

 

       Caracteristicile hidronimelor poloneze

 

       Motto: „Apa este o emoţie care curge.” (Alberto Casiraghy)

 

       Totul este în lucru. S-au finalizat colecții pentru  bazinele hidrografice Oder, Vistula, Neman, Nistru, Dunărea și Elba. Dicționarul ESHP conține peste 40.000 de denumiri ca intrare referitoare la obiectele din toate bazinele hidrografice.

 

Harta distribuției hidrografiei poloneze

 

       Prima mențiune a numelor de apă de pe teritoriul polonez găsită în sursele scrise deja în antichitate, de exemplu Vistula (Wisla, Vistla) apare în sursele de la Roma încă din secolul al IX - lea. Sursele germane conțin referințe despre Odra (Oder), Elblag ( Ilfing) și alte râuri.

       Sinteza generală a hidronimelor poloneze va fi posibilă numai după testarea colecției complete. Realizarea dicționarului electronic ESHP va contribui la cunoașterea rapidă a hidronimelor și mulți specialiști, profesori, studenți sau pasionați vor putea contribui la îmbunătățirea și „democratizarea” sa! Pentru cei ce doresc să analizeze toponimia poloneză după perioadele istorice, adică pe straturi, trebuie să țină seama de straturile recomandate de lingviștii polonezi, respectiv plecând de la denumirile lor, cel mai vechi strat fiind cel indo-european, „staroeuropejskie“, ce conține 1-3% hidronime din cele inventariate (în bazinul hidrografic al Vistulei circa 1%). Ca exemple se pot da Regalica, Sola, TIVE, ce  apar pe parcursul polonez, cele mai numeroase în Pomerania de Vest, de-a lungul țărmului Mării Baltice, în Pomerania, Silezia (în principal, Opole), în sud-estul țării.

       Din cel mai vechi strat de nume preslave fac parte numele râurilor mijlocii și mari, de exemplu Bzura, Gwda, Noteć, Oder, Parsęta, Sola, Wisla. Apariția în zona de nume poloneze preslave este legată de funcția de comunicare a râurilor, de regulă de-a lungul rutelor comerciale vechi.

       Studiile arheologice indică faptul că cele mai vechi așezări s-au stabilit de-a lungul cursului râurilor mari. Așa apar, de obicei, hidronimele evului mediu timpuriu sau vechi, dar documentarea etimologiei lor este greu de realizat, fiind, uneori obiect al unor dispute. Forma inițială a acestor nume a suferit multe transformări și adaptări ale limbilor slave. Se presupune că numele vechi europene au o bază care nu poate fi explicată pe fundament slav, semantica lor fiind asociată cu rădăcinile indo-europene, în special dezvăluit aici prin rădăcini ale cuvintelor din sensul reconstruit „curgere, scurgere, picurare, se varsă în” (cu sufixele sau prefixele * el-.. / ol-, * Liu- / leiu̯-, * lei̯ku̯- / Lik -, * Neide - / NID -, * Pel - / eng - / PL -, * Redha -, * SEI-/ SOI- / (i) -/ * si-/  snə-, * sreu̯-, * s (t) r - (/ brânză- / SOR-) * u̯ei̯s- / UIS â-). Numele, de cele mai multe ori arhaice, aparțin macrohidronimiei.

       Un alt strat este cel slav vechi, cu caracteristici comune în întreaga zonă a slavilor, a cărui origine de timp poate fi legată de perioada comunității slave. Aici pot fi incluse nume de râuri mari, extinse prin cuvinte care descriu culoarea apei, caracteristicile vegetației, faunei și zona adiacentă apei.

       Pentru straturile vechi slave sunt recunoscute nume formate cu adjective care indică culoarea apei sau a substratului, caracteristicile curentului (de exemplu alb, uscat, ascuțit..), formarea cu sufixe sau terminații ca -Bench, -ica, -ka, derivate de asemenea din adjectivele arhaice bezsu sau ksalnych (pe care care nu le-am găsit în dicționare.  Elementele de bază ale sufixelor sunt nume de plante și animale, precum * -ьn, * -ьsk (Enciclopedia onomasticii slave, vol I, 2002, p. 159).

       Stratului slav îi aparțin denumirile râurilor Barycz, Bialy (Alb), Bóbr (castor), Brynica, Brzozówka, Bystrica (apă repede), Chodelka, Czarny (negru), Drzewiczka, Giełczew, Grabie (greble), Huczwa, Iłżanka, Jasiołka, Jeziorna Kaczawa, Kamień  (piatra), Gres, Kłodawa Koprzywianka, Leg, Mleczka (loțiuni), Moskawa, Mogielnica, Orla, Piaśnica (nisipoasă), Radomka, Olej (ulei), Ruda (minereuri), Skawa, Sludwia, Słupia, Solokija, Szreniawa, Wolbórka, Wyżnice, Zgłowiączka.

       Alții introduc aici și Brda, Brok, Dziwni (ciudat), Łupawa, Liswarta Oparzenia, Przemsza, Tyśmienica, Warta, Wełna (lână), Świnka (de porc). Multe hidronime sunt formate din nume de persoane, precum  Radomka, anterior Radomir, Wolbórka, anterior Wolborzyca, Wojbórz. Sunt și hidronime derivate din numele altor râuri, cum ar fi Dunajec.

       Pe baza criteriului lingvistic și non-lingvistic (dimensiunea obiectului, numele de stabilitate și nota timpurie), pentru bazinul râului Vistula U. Bijak găsește că 81 de hidronime pot aparține unui alt strat cronologic de hidronime. Cuvintele care definesc culoarea apei (în plus față de cele amintite alb, negru, Mleczka, SzreniawaBialko Rudawa), Błyszczeć (sclipire), Poświata  (strălucitor, sticlă), proprietățile (menționate mai devreme (Bystrica și Prądnik) , calitatea apei (Płonka, Żelazo Nereśl), aromă (prezentat mai sus Oil și Mątawa Saliva Sludwia, Sól - sare, Solin), caracteristicile acustice (Giełczew, Niechwaszcz, Tyśmienica), caracteristicile albiei și forma acesteia (Brdy Skawa - Can, Skroda), lungimea și adâncimea (Długo Płyćwa, Tanew Tana), natura substratului (piatră - Bren, Brenica, Tenement, Gres, de la planta de pe sol (Przemszy, Osetnica), de la animale (Hog - Bobrowa, Bobrza, Lososina, Pełch).

       Sunt hidronime în compunerea cărora intră și dominanta culturală, ca de exemplu religioasă, economică etc. (Granica  - la frontieră, Młyn - moară, Klasztor - mănăstire) și o gamă foarte mare de toponime locale și antroponime. Semantic, printre hidronime se pot distinge nume topografice (asociate cu peisajul natural) tip Białko (alb), Czarny (negru) Struga, Głęboki (adânci), Bystrica, Brzeźnica, Beaver și culturale (asociate cu activitatea umană), de exemplu Dworski, Border, Monachal, Mlynowka, Moszczenica.

       Sunt și hidronime legate de numele proprietarului unui domeniu sau al unei personalități a zonei prin care trece o apă, de exemplu Eminencja (eminența) Kazimierz, Matilda, Pioterków Rów (rów - șanț), și așa-numitele Źródła (Izvoarele) Chuderskiego. Relativ la numele locurilor și numele zonei sau numele altor obiecte acvatice sunt hidronime ca Dunajec, Jezioro (Lacul) Witosławski, Rabisko, Szczawianka, Urszulinka în Wisłok.

       Denumirile străine de origine non-slave sunt prezente în toate straturile cronologice de hidronime. Multe hidronime sunt de origine germană, noi chiar definind un „strat german”. Acestea sunt nume foarte vechi, transferate pe teritoriile poloneze de astăzi de triburile germanice, în special cele gotice. S-au succedat triburi care au dat nume precum râul Poltva (de la germanicul * fulpo), nume cu Bach (râu, pârâu) în componență, ca sufix sau prefix.

       Specialiștii polonezi chiar cred că „este destul de dificilă găsirea unor hidronime poloneze de origine germană”, cu excepția bazinului Oder din estul Germaniei. Apar relativ târziu, într-un limbaj bine structurat, de exemplu Aal Bach (de la vechiul cuvânt prusac AAL 'anghilă' și Bach 'pârâu'...), Adelaidenauer Teich (din  Adelaidenau și depozite de apă Teich..,) acum Adelin, Anszacht (din domeniul minier `ax` Anna Schacht), Frauen Teich (de la Frau 'doamnă' și de la Teich 'iaz'), astăzi Babi Teich, Bache (de la Bache 'pârâu'), azi Wielki (mare) Bach, Mühl Bach (de la Muehlbach 'pârâul morii'), astăzi Baczynal, Bürger Widok - See (de la Bürger 'orășean' și a se vedea 'lacul'), astăzi Bagieńsko, Ziegel Teich (de la Ziegel 'cărămidă' și Teich 'iaz'), astăzi Cegielnie (cărămidării), Rohr Seifen (de la Rohr 'trestie' și Seifen - „pârâu mic, chei înguste, câmpie mlăștinoasă, zonă umedă....“, astăzi Chromiec; Teupels Bach (probabil de la Teufel 'diavol' și Bach 'pârâu') astăzi Čertova, Leiermann Bach (numele Leiermann și de la 'pârâu' Bach), astăzi Janica, Haus See (de la 'casă' Haus și se vede 'lac'), astăzi Lacul Parkowe, Eich Floss (de la 'stejar' Eiche și Floss 'râu'), astăzi Rogoziniec, Kuhburger Graben (de la Kuhburg, astăzi Siedliczki și Graben 'șanț'), astăzi Siedlicka Graben, Graeseberger See (de la Graeseberg, pol Zie lonczyn și 'lac' See), astăzi Zielonczyn.

       Baza hidronimelor germane (ca și în numele slave) este axată pe obiect, formă, mărime, flora înconjurătoare, un alt obiect din teren. De multe ori se referă la numele sau prenumele proprietarului terenului pe care se află un iaz sau un lac sau prin care curge un râu sau pârâu. Cu toate acestea, cele mai multe nume noi germane sunt create din numele satelor din apropiere, care pot fi de origine slavă, de exemplu Jassener. Multe nume germane au fost adaptate în diferite moduri în limba polonă, de exemplu Viereck (de la Viereck 'pătrat') astăzi Firek, o adaptare fonetică germană. Numeroase denumiri au fost traduse, de exemplu Fauler See ( de la 'putred' și 'lac' - See), Schlamm - 'noroi' acum Fäulnis - 'putrezire'.

       Multe nume germane din zonele de nord, vest și sud-vest cedate Poloniei după 1945 au trecut la noile nume oficiale poloneze după formarea unei comisii pentru stabilirea toponimelor și a obiectelor terenului denumite, de exemplu Kuhburger Graben (de la Kuhburg și 'șanț' - Graben).

       O altă problemă este germanizarea numelor slave genetice sau preslave, care a avut loc pe teritoriile de nord și de vest, acest fapt prezentând o imagine ambiguă. Numele incluse în stratul indo-european din aceste zone au apărut mai devreme decât sursele germane, astfel încât forma lor a fost adaptată la ortografia germană contemporană și latină folosită în firmele de avocatură din Germania. De exemplu, numele Odra (pojar) a fost luat din surse medievale ca Oder Geruch Odder, Geruch Oddar, Odira, Ader, Uder, Oder (sec. XVI). Și numele slave din zona Pomerania, Silezia, Wielkopolska au fost germanizate printr-un element grafic, grafico-fonetic sau prin diverse asociații cu cuvintele cunoscute de germani, de exemplu Gardno ca Garde, Mielno ca Mullen, Polnica ca Pöllnitz, Studenica ca Stüdnitz. Pentru partea de nord-est a Poloniei de astăzi, la est de râul Vistula și la nord de Mazovia istorică, există zone locuite în trecut de persoane care utilizează limbile statelor baltice, pentru care, majoritatea lingviștilor susțin teoria că toponimele aparțin stratului indo-european.

       Dar decizia este dificilă și mulți susțin că toponimia ar aparține  dialectelor baltice. Ca nume indo-european este clasificat, de exemplu Lyna (remarcat ca Alna apoi Alle, elementul Lyna indo-european el * - ol // - 'tăieturi, pârâu'), Pasłęka (notat ca Passari Series, apoi PASSARGE din Indo element de * ser - * sor - 'pârâu, o toarnă', cu prefixul secundar prusac * pa- < Po-). În limba veche din Prusia cu sensul Lacuri mari, de exemplu DzierzgoĹ (denumit anterior Sargın, mai târziu Sorgen, de la cuvântul vechi prusac Zirgis 'armăsar', aici putând însemna 'rapid'), Mamry (Mauwir, Moors - mauri, apoi sub formă germanizată, a se vedea Mauer, de la rădăcina Moor * - „apă mâloasă”).

       Fostele denumiri de origine prusacă sunt motivate topografic. Cele mai multe au fost formate din caracteristicile apelativelor care denumesc elemente acvatice (dimensiune, adâncime, formă, secarea apei, forma malurilor, mirosul si felul florei, faunei) și importanța acestor elemente pentru oameni.

       Denumirile sunt derivate adesea din expresii de tipul bagno (mlaștină), puddle (baltă), błoto (noroi), płynny (lichid), mokro (umed), jezioro (lac), basen (bazin), marsh (mocirlă),  jezioro (iaz) și verbele legate de apă, de exemplu curge, scurge, se varsă în râu, în pârâu.

       În ceea ce privește structura, sunt numele care definesc apa și proprietățile sale naturale și cu sufixele formate în principal din consoane –ng, -si, -int, rareori cu prefixele au-, PA-, pe-, prel-. Cel mai adesea, aceste hidronime sunt în forme germanizate. Metodele de germanizare s-au readaptat, de exemplu Alna a fost transformată în Alle, Sirgun în Sorge.

       În hidronimia poloneză de astăzi se pot găsi și urme ale influenței altor limbi slave. În sud se pot întâlni hidronime care arată influența limbii cehe, de exemplu Bielowiec schimbat în Bilowec (de la adjectivul cu prefixul ceh 'alb', Bílý -... Ovec)..., Bładnice, fostă Blatnica (din zona Blatnice 'umedă, noroioasă').

La granița de sud-est (la est de Poprad) , ca rezultat al migrației numelor pastorale care au fost bogate în elemente valahe, există sufixul -apa, fiți mândri fii de ciobani, în hidronime precum Grapa. Dar mai există și  Strunz de la strungă (pârâu ce trece printr-o stână).

 

Granița din 1686 cu Moldova și Transilvania

 

       Dar vând e vorba de limba română nu ne vom referi doar la hidronimie! Anna Oczko, de la Universitatea Jagelonă din Cracovia, găsește numeroase urme ale trecerii păstorilor vlahi în cadrul transhumanței, studiind doar zona Podtatrza.               Autoarea crede că migrația vlahilor spre nord ar fi început în secolul al XIII-lea. Găsește numele Rzepiedź al unui sat din districtul Sanok, prin care trece pârâul Rzepedka (de la cuvântul românesc „repede”).

       În secolele XIV – XVI chiar munți, vârfuri, păduri, pășuni, așezări au luat nume românești (în munții Tatra). Și așa găsim satul Mików (de la cuvântul românesc „mic”; dar terminația „ow” a genitivului ne poate duce gândul și la „satul lui Micu”!), Dziurdziów (de la numele românesc Giurgiu, în districtul Krosno) și Dragonowa de la numele românesc Drăgan, în districtul Bieszczady). Și în vocabularul obișnuit au apărut cuvinte poloneze ca „bryndza” de la a noastră „brânză”, „redykać” (scoaterea oilor la pășunat la munte, de la „ridicarea” sau urcarea oilor la munte – fără telecabină!), „koszar” („coșar”, cameră într-un grajd).

       Și uite-așa, cuvintele românești „măgură” (deal mare, izolat), grun (dial.  movilă; colină) sau chiceră (vârf; culme) au devenit nume proprii pentru numeroase locuri topografice montane, chiar în Tatra Înaltă sau în regiunea Podtatrze: Gronik (deal mare, împădurit, la capătul de sud-vest al lanțului Krywań, în Slovacia), o așezare în Kościelisko, o așezare și un lanț muntos în Zakopane, Orava Magura, Spiš Magura și Witowska Magura, Muntele Kiczora în Belianske Tatras și Grapa (de care am amintit anterior), termen comun în toponimia din zona Podhale – Muntele  Galicowa Grapa și Muntele Klusiowa Grapa.

       Pentru vecinii din est, de aceeași origine slavă, influențele sunt și mai mari. A supraviețuit o formă fonetică rusă. Alte nume pot fi ușor traduse în limbi slave învecinate, de exemplu polonezul Bialy – alb, în ucraineanul Bila, Potok - curent în Potik etc. Așadar, puteți sesiza prezența numelor de origine străină, care au adoptat ulterior o formă mai mult sau mai puțin polonizată, dar în multe cazuri pot fi recunoscute caracteristicile lexicale și fonetice străine.

       Concluziile le puteți trage singuri. Cercetarea toponimică e o problemă continuă și este legată de identitatea poporului, etnogeneză, cunoașterea trecutului, a prezentului și proiectarea în viitor. Problema nu e epuizată și aici nu e valabil votul democratic, ci studierea pe baze obiective a surselor și a tendințelor. La treabă!

       Analiza toponimiei unei zone sau a unor straturi toponimice corespunzătoare unor perioade istorice ar putea face obiectul unor lucrări de licență, a unor disertații sau ale unor teze de doctorat, chiar multidisciplinare (pentru colegii Laura Comănescu, Nedelea Alexandru, Ene Marian, Osaci Gabriela ș.a.). La treabă!

 

       Bibliografie

 

       Elektroniczny słownik hydronimów Polski (ESHP), (2016). http://eshp.ijp.pan.pl/

       Helleland, B. (2012). Place Names and Identities. In: Helleland, B., Wikstrom, S: Names and Identities; Oslo Studies in Language 4(2), 2012, pp 95-116

       Namenkundliche Informationen (NI) 103/104.  https://portal.dnb.de/opac.htm;jsessionid=043C1E43059AC2CCD8FF9D3C0...

       Oczko, A., (2016). Traces of Vlach Migrations in the Toponymy of the Polish Podtatrze Region. Jagiellonian University, Cracow

Wikipedia, (2014). Lutherstadt Wittenberg; http://de.wikipedia.org/wiki/Lutherstadt _Wittenberg

       Woodman Paul, (2014). Interconections between toponimy and identity. In: Historical Geography and Toponomastics, vol. IX no. 17-18, pp. 7-20

Zschieschang, C. (2007. Terra Selpuli. Mittelalterliche Siedlungsgeschichte zwischen unterer Neise und Bober auf der Grundlage der Ortsnamen, in: Onomastica Slavogermanica 26, 33–108

 

       Moto de final de capitol: „Postările mele sunt ca apa. Cărțile tipărite ale scriitorilor sunt ca vinul. Din păcate toată lumea bea apă și e pe web. Doctorii recomandă doi litri pe zi.” N.C.

(parafrazare a citatului lui Mark Twain: „Cărţile mele sunt ca apa. Cărţile marilor genii sunt ca vinul. Din fericire, toată lumea bea apă.”)

 

       (continuare)

 

       Nițu Constantin

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

 http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 630

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->