Își cerne toamna frunzele uscate

peste-amintiri lăsate în trecut,

iubitele din viața mea plecate

revin acum cu-un tren necunoscut.

 

Apar pe rând în gara neștiută,

cu loc plătit la ultimul vagon,

și mă privesc cuprinse de derută

văzând că le salut de pe peron.

 

Când trec pe lângă mine, supărate,

le strig pe nume, ca la început,

ele se-ntorc din drum înduioșate

văzându-mă cât sunt de abătut.

 

Și mă cuprind în brațe, resemnate,

ținându-mă aproape, tremurând,

eu mă îmbăt sub șaluri dantelate,

primind îmbrățișările la rând.

 

Când noaptea se așterne peste gară,

cu-n ultim tren, venit din infinit,

apari și tu, iubita mea povară,

să mă privești pe cruce răstignit.

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iunie 12, 2021 la 11:02am

Mulțumesc, Maria Ciobotariu! Admirație reciprocă!


moderator
Comentariu publicat de CIOBOTARIU MARIA pe Iunie 12, 2021 la 8:02am

Cu aceeași admirație!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->