Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

Insignă

Se încarcă...

Despre

Lenuş Lungu a creat această reţea Ning.

Cronopedia ~ Taifas literar diferite forme de exprimări artistice: poezii, proze, arte, cărţi, etc

Calatorii geodezice - Barcelona, 1995 (II)

        

Călătorii geodezice – Barcelona 1995 (II)

 

(capitolul precedent)

 

Toponimia Spaniei, mijloc de cunoaștere a istoriei

 

Moto: “Viitorul si trecutul

          Sunt a filei două fețe,
          Vede-n capăt începutul
         Cine știe să le-nvețe..”

 

Mihai Eminescu

 

Toponimia este totalitatea numelor proprii de locuri, de ape, de munți etc., dintr-o țară sau dintr-o regiune (fiind şi ramură a lingvisticii, dar şi obiect de studiu pentru geografi). Toponimia Spaniei reprezintă o arhivă excelentă cu amintirea unor situaţii din trecutul ţării.  Toponimele îşi modifică, în timp, forma de prezentare. De aceea, apelul la izvoare bibliografice şi cunoaşterea directă a obiectului desemnat rămân condiţii obligatorii pentru explicarea corectă a numelor.

         Cele mai detaliate şi numeroase sunt numele de locuri, care reflectă varietatea cadrului natural, procesul de populare sau impopulare şi diversitatea acţiunilor antropice (ale comunităţilor), în îndelungata acţiune de adaptare activă la mediul natural şi cel social. Toponimele constituie o parte a patrimoniului cultural al unei ţări. Şi în cazul Spaniei, ca şi în cazul altor ţări, este necesar să cunoaştem elementele care au creat propria identitate.

Specialiştii împart toponimele în straturi, fiecare strat corespunzând unei perioade istorice bine determinate. În cazul Spaniei se admite contribuţia a patru straturi succesive de istorie, de cultură şi civilizaţie. Primul strat este cel al  iberilor (mil. II î.Hr.), mixtaţi cu celţii (începând cu sec. VII î.Hr.), rezultând celtiberii. De la ei au rămas nume de ape (hidronime), dar şi alte denumiri, orecum berg (munte), briga (fortificaţie) - colină cu fortificaţie, briva (pod), bur sau burr (cap, vârf).

Alt strat este cel realizat de fenicieni, cartaginezi, greci şi romani. Fenicienii au fondat, de exemplu oraşele Málaga şi Cadix. Romanii au dominat spaţiul iberic, impunând latina, rezultând numeroase nume de locuri ce evocă originea latină, precum Salcedo (salicetum) în Galicia,  Pineda (pinetum) – mai multe localităţi,  inclusiv în Catalonia, Zaragoza (Caesaraugusta, în cinstea lui Julius Caesar), pe care arabii l-au numit Saraqusta.

         Alt strat a rezultat în urma migraţiilor germanice, vizigote şi sueve, când, pentru prima oară în istorie apare numele de Spania. Vizigoţii au continuat şi îmbogăţit tradiţia romană. În toponimie s-au păstrat numele de locuri pornind de la antroponime, mai frecvente în Galicia unde s-au stabilit suevii, alt neam germanic, apărând Gomariz, Gondomar (Gundemar), Rairiz, Allariz, Mondariz, Hermisende, Aldán, Sendim etc.

Au apărut şi forme hibride, latino-germanice, precum Castrojeriz (Castrum Sigerici), de lângă oraşul Castilla y Leon, Vileza (villa de Agiza), Villalán (villa Egilani) etc.

         Alt strat este definit de invazia musulmanilor (începută în 711), denumind zona cucerită Al Andalus. Vom analiza mai jos acest aspect, motivat fiind şi de invazia arabilor în Europa anului 2015.

Exemple numeroase sunt nume de locuri (mai ales hidronime – nume de ape sau oiconime – nume de localităţi, cu originea în hidronime) care încep cu Guad, echivalentul lui wadi-apă, precum Guadajoz (râul cu apă tulbure), Guadalajara (râul pietrelor, wadi aljar), Guadalcanal (râul cu sector de chei, wadi al Kanal), Guadalupe (râul lupului, wadi al-’lub), Guadalquivir (wadi al-kibir, râul mare).

Mai numeroase sunt însă oiconimele sau numele ce au ca origine denumirea arabă pentru fortificaţie (castel, cetate) - al qalát, semn al îndelungatelor conflicte dintre creştini şi musulmani, precum Alcala de Henares (al-Qala Naharm Nahares), unde s-a născut Cervantes şi Calatayud (Qalat Ayuub), dintre Zaragoza şi Madrid.

         Regii creştini, începând cu cei ai Asturiei (singura parte a peninsulei Iberice care nu s-a aflat sub stăpânirea efectivă musulmană), care s-au considerat urmaşii legitimi ai regilor vizigoţi, au luptat cu musulmanii timp de opt secole.

Zona regilor iberici se numea Reconquista. Regii iberici aveau sentimentul permanantei cruciade. Acest sentiment este consemnat în nenumărate nume de locuri formate de la hagionime (nume de sfinţi), de la San Adrian (localitate în Navarra), la San Vicente (..de Alcántara, ...de la Barquera, ... de la Sonsierra). Cel mai faimos este însă Santiago de Compostela, al treilea loc de pelerinaj al creştinătăţii.

         Numele din Catalonia (spaţiul limbii regionale catalane) au apelativul Sant (Sant Adria, echivalentul lui San Adrian, San Andreu, San Antoni, Santa Cruz (Stânta Cruce), sau Santa (Santa Águeda din Ţara Bascilor, Santa Ursula din insulele Canare, Santa Fe - sfânta credinţă), exportate chiar şi în coloniile spaniole de peste mări (Santa Cruz de Tenerife, Santafe de Bogota ..a.).

         Toponimia extinsă la zone mici este destul de diversă şi se manifestă în special de odonime (nume de străzi, pieţe, parcuri din interiorul localităţilor). Acestea au evoluat şi evoluează continuu.

S-or face oare la întâmplare? Aici pot da exemplul străzii mele din Bucureşti, care înainte de 1989 se numea Compozitorilor. Cineva o fi considerat că denumirea era desuetă, propusă de administraţia „comunistă” şi a propus schimbarea în Ion Mihalache, fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc, mort în închisoare, transformând strada în bulevard! Dar cei de dreapta (de „cea”, după unchiul Vasile cu boii săi) au considerat că strada e prea mică pentru un aşa mare om şi a propus atribuirea numelui de Ion Mihalache fostului bulevard 1 Mai!

Petre Roman, preşedinte al Partidului Democrat, care atunci era de stânga (“hăis”), nu o cotise spre dreapta, era pentru păstrarea „undeva în Bucureşti” a numelui proletarilor, 1 Mai, aşa că strada a căpătat numele de „bulevardul 1 Mai”. Desigur, datorită reticenţei în actualizarea bazelor de date, aveam cartea de idenritate şi carnetul de conducere auto pe Compozitorilor, certificatul de înmatriculare pe Ion Mihalache, iar eu locuiam pe 1 Mai. Şi înainte de a-mi schimba automobilul în 2002 mi-am schimbat întâi cartea de identitate!

         Am şi scris un articol la un ziar (Jurnalul Naţional), intitulat „Şi eu, totuşi, pe ce stradă locuiesc?” Aşa că denumirile trebuie stabilite cu mare grijă! Şi trebuie păstrate numele istorice, chiar dacă „politic” uneori nu ne convine! Chiar acum au dispărut denumiri legate de personalităţi istorice precum Mareşalul Antonescu sau nu pot fi date nume ale unor personalităţi precum Petre Ţuțea sau Cioran, că „nu e voie de la împărăţie”!

         Un exemplu de odonim este Camino de Santiago. Calea (spre) Santiago, aşa cum la noi întâlnim în multe oraşe Calea Bucureşti!

         În mod evident unele odonime şi-au conturat un statut „privilegiat” legat de obiectul desemnat. În cazul aşezărilor spaniole străbătute este cazul pieţei principale „Plaza Mayor” şi a străzii principale „Calle Mayor” (ce nu de puţine ori poartă numele de Calle Real).

         Am căutat să aflăm dacă şi în ce măsură, calea (ruta) spre Santiago este consemnată în nomenclatura stradală a localităţilor străbătute de acesta. Situaţiile sunt diferite. Să arătăm doar că – spre exemplu – în Atapuerca (localitate cu o rezonanţă aparte la nivel european) chiar strada principală poartă numele de Calle Camino de Santiago, în timp ce într-o localitate galiciană, acest nume este dat unei străduţe scurte, situate la capătul vestic al acesteia!

 

Structura stocului de odonime

 

Include elemente ale mediului natural, economic şi cultural local. De asemenea – semnalează poziţia obiectelor sau obiectivelor mai importante pentru comunitatea respectivă. Frecvente, în aşezările ceva mai mari (nu doar cu una-trei străzi), sunt hagionimele, adesea unele cu rezonanţă locală. Aceasta este una dintre trăsăturile specifice ale drumului spre Santiago (inclusiv pe traseele din Franţa). Sunt folosite şi nume de personalităţi şi evenimente care au marcat istoria locală, regională sau naţională.

Este vizibilă presiunea factorului politic, ca şi la noi, lucru ce pune în lumină o a doua latură a odonimiei şi anume cea de formatoare a mentalităţilor colective. A se vedea impunerea unor numiri în perioada franchistă şi îndepărtarea lor în ultimii ani. S-a observat că lucrurile sunt nuanţate.

 

Exemplu de pieţe în Barcelona şi în aria sa metropolitană

 

Este un exemplu de stabilire a denumitilor de pieţe într-o capitală a unei provincii ce se vrea autonomă. Aceste denumiri sunt diverse, de la personalităţi internaţionale (André Malraux, George Orwell, Karl Marx ş.a.), nume de pictori sau scriitori (Botticelli, Goya, Pablo Neruda), nume legate de sediile unor instituţii (Assemblea de Catalunya, Acadèmia, Monestir Mossèn, Consell de la Vila, Catalunya Centre, Espanya Estatut Europa),  nume de personalităţi medicale (Doctor Letamendi, Doctor Serrat Dubte), alte nume de personalităţi (Alfons X, Antoni Maura, Antoni Pérez i Moya, Antonio López, Cardenal Cicognani, Carles Buigas, Duc de Medinaceli, Emili Vendrell, Francesc Macià, Pius XII), nume de parcuri celebre (Jardins d'Alfàbia, Jardins d'Elx) ş.a.

Dăm exemplul unei pieţe, Francesc Macià, concepută de către Nicolau Rubio i Tudurí în 1930, ca parte a reformei urbane prevăzute pentru Barcelona, ​​sub denumirea specifică a Proyecto de Urbanización de la Avenida de Alfonso XIII, între calea  Urgel şi palatul Real, la limita municipiului (proiect de urbanizare pentru bulevardul Alfonso XIII), Numele pieţei a fost schimbat în repetate rânduri, până la tranziția la democrație (1975-1978). În 1979 a fost adoptat numele actual. Alte denumiri au fost Alcalá Zamora - fost președinte al celei de a doua Republicii spaniole (1932), Hermanos Badía – în onorarea fraţilor Josep Badia și Miquel Badia, uciși de membrii FAI (1936), Calvo Sotelo - politician monarhist de dreapta din timpul dictaturii Primo de Rivera și a doua Republicii Spaniole, ucis în 1936, considerat un „martir al cruciadei" în timpul dictaturii lui Franco (1939), Francesc Macià (1979). Comentariile sunt de prisos! E ca la noi!

 

Stratul de toponime al maurilor. Se repetă istoria?

 

După ce au învins armata vizigotă, musulmanii, numiţi apoi „mauri", au cucerit zona Toledo și au încheiat tratate cu spaniolii. Regiunea dominată de musulmani a fost numită Al-Andalus, acum Andaluzia. În anul 756, Abd-al-Rahman I devine emir la Al Andalus și a declarat independente teritoriile spaniole faţă de Bagdad, atunci capitală a Imperiului Islamic.

A ordonat construirea Moscheii Cordoba ca un simbol al islamului și al puterii sale. La noi, în acest secol, cine ordonă construirea marii moschei în București? Gibraltar este de fapt „Gibr Tariq" (stânca lui Tariq, numele generalului care comanda armata şi care a trecut strâmtoarea).

Pe parcursul anilor de dominaţie musulmană în Spania, a fost practicată democrația pluralistă, caz în care oamenii de toate religiile (creștinii, musulmanii și evreii) au trăit în pace și prosperitate. Se aude azi? Maurii au rămas în Spania timp de şapte secole, până în anul 1492, când au fost expulzați cu forța de regii catolici Ferdinand de Aragon și Isabella de Castilia.

Deși fenicienii, tot de origine arabă, aşa cum s-a amintit, aduseseră deja influența în Spania în jurul jurul anului 1000 î.Hr., influența maurilor a fost mai impresionantă. Pe timpul prezenței maurilor în Spania, s-au dezvoltat comerțul, arhitectura, arta, literatura, stiinţele. La acea vreme, Córdoba a fost unul dintre orașele cele mai recunoscute din Europa, unul dintre cele mai populate orașe din continentul european și centru al științei.

 

Spania în anul 1071

 

Spania islamică a oferit cele mai avansate cunoștințe din toată Europa. Din Bagdad au venit în peninsulă savanți, filosofi, oameni de știință, matematicieni, istorici și poeți, adăugând progres dezvoltării viitoarei Spanii. Sub conducerea islamică, Spania a evoluat sub toate aspectele. Până în prezent, urmele lăsate de cuceritorii musulmani se simt atât în ​​Spania, cât și în America Latină.

 

Contribuții în știință

 

Odată cu sosirea figurilor importante din Bagdad în Al-Andalus, au înflorit știința, educația (învăţământul), medicina. De-a lungul teritoriului au apărut biblioteci, spitale, institute de cercetare și centre de studii islamice. Așa că azi te miri când noii musulmani ai califatului ISIS, tolerat în teritoriile Siriei și Iracului de către communitatea internațională, distrug biblioteci, muzee și statui!

Unul dintre oamenii de știință care au venit în Spania de la Bagdad a fost profesorul de muzică Abbas ibn Firnas. Firnas a construit și un planetariu celebru cu piese mecanice. Eu aveam să vizitez la Varşovia în 1986, apoi la Berlin, în 1987, două planetarii moderne, complet electronizate şi cu imagini inclusiv holografice!

Primul astronom și matematician din Al-Andalus a fost Maslamah al-Majriti. A scris numeroase lucrări de matematică și astrologie (nu prea e clar când astronomia - fundamentul şi astrologia - profitoarea s-au despărţit). Alţi oameni de ştiinţă, precum Al-Zarqali, Ibn Abi Ubaydah Valencia, și Al-Bitruji au contribuit cu idei remarcabile în astronomie și în alte domenii.

 

Religia musulmană

 

Spania în anul 1157

 

În religia musulmană, Islamul, medicina este extrem de importantă. Dezvolt subiectul cu gândul la medicul palestiniano-român Arafat, creatorul serviciului de urgență SMURD din România, care a studiat medicina cu medicii români, dar pe care cei de „cea” vor să îl mazilească! Abu Huraira, un însoţitor al profetului Muhammad, a spus „nicio boală nu a fost creată de Dumnezeu, în schimb El a creat remediile" (Povestiri despre viața Profetului Bukhari 7.582). Din aceste motive, medicina s-a remarcat în Al-Andalus. Alt doctor din Andaluzia, Ibn al-Nafis, a descoperit circulaţia pulmonară. Abu al-Qasim al-Zahraui a fost cel mai faimos chirurg din anii de mijloc ai zonei maure. El a fost autorul lucrării „Tasrif", tradusă în limba latină pentru toate universitățile din Europa, cu ilustrații de instrumente chirurgicale, capitole despre amputări, chirurgie dentară și tratamentul rănilor și fracturilor.

Un alt personaj important a fost Ibn Rushd, care a scris cărți de teorie medicală, fiind primul medic care a descris abcese pericardice și traheostomia. Tot în Andaluzia Ibn Al-Khatib a scris o carte despre teoria de contaminare, susţinând că transmiterea bolilor se face prin utilizarea de articole de îmbrăcăminte, ustensile personale şi cercei. Aici mă puteţi întreba ce au științele geonomice cu medicina, dar eu vă răspund că civilizaţia, în general, are! Ce ar zice oare Bănicioiu şi Buşoi despre științele geonomice?

Alte concepte islamice puse în aplicare în medicină au fost etica şi igiena. Importanța moralităţii și umanismului din partea medicilor a fost accentuată de scriitori, precum Ibn Hazm. El scria că medicii trebuie să fie „simpatici” și capabili de a primi insulte și critici. Să poarte părul scurt si unghiile tăiate și haine curate!

Altă știință dezvoltată în Al-Andalus era botanica. Cel mai faimos botanist a fost Ibn Al-Baytar, care a scris o carte numită „Medicamentele simple și alimentația", ce descrie diferite plante medicinale din Spania. Ibn al-'Awwam descrie multe specii de plante, modul de cultivare și de folosire, inclusiv în producţia de parfum! Așa că nu francezii sunt primii care au creat parfumul!

Hartă desenată de Al Idrisi în anul 1154 în Sicilia (Tabula Rogeriană)

 

În geografie, oamenii de ştiinţă, precum Al-Idrisi, mutat din nordul Africii la universitatea din Cordoba, au realizat hărți ale Spaniei și împrejurimilor sale. Al-Idrisi, mutat în Sicilia, a desenat prima hartă științifică a lumii. Nu întâmplător, o versiune a unui pachet de programe folosit în sistemele informatice geografice, realizat la o universitate americană (Clark University, Massachusetts),  cu care i-am familiarizat şi eu pe studenţi, poartă numele de Idrisi! Au loc inovaţii şi în numeroase alte domenii.

Adâncesc puţin problema, cele de mai jos fiind povestite mai detaliat şi fostei mele studente dobrogene Nisa Seitomer, colegă cu Raul Sitan, de la specializarea „Planificare teritorială” la Universitatea din Bucureşti,  care, deşi era din Dobrogea, nu auzise încă de Idrisi. I-am povestit multe şi despre poetul Omar Kayam.  Abu Abdallah Muhammad Ibn Abdallah Ibn Idris al-Qurtubi al-Hasani, după unii, s-a născut chiar în Ceuta, Spania in 1099 d.Hr. şi a studiat la Cordoba. Mai târziu, el a călătorit în lung şi în lat pentru a studia mai mult, şi s-a stabilit la curtea regelui Norman din Palermo. Data morţii sale este controversată, fiind  localizată în 1166 sau in 1180 d.Hr.

S-au găsit sporadice date biografice, şi în conformitate cu F. Pons Boigues principalul motiv este faptul ca biografii arabi îl considerau pe al-Idrisi a fi un renegat, de când a fost asociat curţii unui rege creştin pe care l-a şi elogiat în lucrările sale. Circumstanţele care au dus la stabilirea lui în Sicilia la curtea lui Roger al doilea nu sunt consemnate.

Contributia sa de bază se găseşte în plantele medicinale prezentate în câteva cărţi, îndeosebi „Kitab al-Jami-li-Sifat Ashtat al-Nabatat”. A studiat în amănunt toată literatura scrisă despre beneficiile plantelor medicinale şi a descoperit că de la primele scrieri greceşti nu au mai fost adăugate multe informaţii originale.

Prin urmare, el a strâns plante şi informaţii despre plante care nu fuseseră raportate şi le-a adăugat la subiectul botanică, cu referire la plantele curative. Astfel, un mare număr de plante medicinale alături de întrebuinţările lor au ajuns la îndemâna practicanţilor de medicină. A dat nume plantelor in şase limbi - siriană, greacă, persană, hindusă, latină şi berberă.

Idrisi şi-a adus contribuţia şi în geografie, în special în economia, factorii fizici si aspectele culturale. A realizat o sferă de argint de 400 kg pentru regele Roger al doilea şi a descris lumea in „Al-Kitab al-Rujari” („Cartea lui Roger”), intitulată şi „Nuzhat al-Mushtaq fi Ikhtiraq al-Afaq” („Incântarea celui care doreşte să călătorească pe tot cuprinsul climatelor”). Practic, aceasta este o enciclopedie a acelor timpuri, conţinând informaţii nu numai din Africa şi Asia, dar şi din ţările vestice.

Mai târziu, Al-Idrisi a realizat o altă enciclopedie geografică, mai vastă decât cea dintâi, numită „Rawd-Unnas wa-Nuzhat al-Nafs” („Plăcerea omului şi încarnarea spiritului”) cunoscută şi sub numele „Kitab al-Mamalik wa al-Masalik”.

Pe lângă botanică şi geografie, Idrisi a scris si despre faună, zoologie şi aspecte terapeutice. Lucrarea sa a fost tradusă în latină, şi în special cărţile despre geografie au rămas la fel de populare şi în vest şi în est timp de câteva secole. 

 

 

Contribuții în lingvistică

 

Toponimia este şi ramură a lingvisticii. Limba spaniolă a evoluat dramatic sub influenţa maură. Din secolele XIII – XV, limba arabă a fost limba oficială în cele mai multe zone din Spania. Bilingvismul arabo-spaniol a fost ceva normal. La acea vreme araba a fost văzută ca o limbă de prestigiu. În prezent, în limba spaniolă peste 6.000 de cuvinte sunt de origine arabă. Cea mai renumită expresie spaniolă este „Ole"! Provine de la cuvântul arab „Wallah", care înseamnă "Dumnezeu".

Terminologia arabă a fost adoptată pentru a descrie diferitele lucruri pe care le-au prezentat maurii spaniolilor. De exemplu, scut (proteger), șa (silla de montar), călăreţ (jinete) și tambur (tambor) au fost preluate de către spanioli în armată.

În viața civilă au intrat în uz cuvinte ca primar (alcalde), sat (pueblo) și executor judecătoresc (alguacil). Cuvinte precum casă, bumbac (algodón), covoare (alfombras), orez (arroz), măsline (aceitunas) și pernă (cojín) au, de asemenea, rădăcini arabe (şi ca o glumă, ei la „barză” îi zic „bart”, la noi în DEX specificându-se “Cf. alb. Bardhë” şi nu originea „dacă”, aşa cum ne învaţă unii).

Unele orașe din Spania au păstrat numele lor arabe. De exemplu: Granada, Andalucia, Medina, Alkalas și Cordoba. Guadalquivir, în arabă este Wadi al-Kabir, ceea ce înseamnă marea vale a râului.

În timpul ocupației maurilor, în multe locuri, creștinii arabi făceau ceremonii religioase. Surprinzător, spaniolii au folosit o mare perioadă pentru scris literele arabe.

La cuvântul arab pentru orez „Roz", adăugând particula „Ar” devine „AR-roz" (în arabă „الأرز”). Alte cuvinte de origine arabă sunt halbă (taza), ceașcă (taza), cafea, raţă (pato) și sarcină (carga). O ironie este că un cuvânt folosit pentru a descrie marele „erou" al Reconquista, Cid, cu care m-a familiarizat în liceul militar doamna profesoară Maria Wetter, căreia i-am făcut surpriza de a memora patru pagini de proză pentru cercul de franceză la care participau şi fetele din liceul „civil” Dragoş Vodă din Câmpulung Moldovenesc, derivă tot din limba arabă, provenind din „Al-Sayyid".

 

Influența asupra arhitecturii, muzicii și alimentelor

 

Influența arabilor în domenitle amintite este remarcabilă. Informații despre lucrări de arhitectură, cum ar fi Alhambra și Palatul Generalife din Granada, Moscheea Cordoba, Giralda și Alcazar din Sevilla, Moscheea și Biserica Santa Maria la Blanca există pe multe site-uri turistice din Spania.

Moscheile au fost construite cu multe arcade colorate și modele de arhitectură tipic arabe. Astăzi au fost conservate frumoasele grădini ale palatelor emirilor. Ele sunt mereu verzi şi cu lacuri, subliniind importanța apei și purităţii în islam.

Arta arabă se distinge de cele ale altor națiuni pentru accentul pus pe caligrafie. Religia arabă, islamul, interzice închinarea la icoane, prin urmare, arhitectura arabă este impodobită cu versete coranice și decorațiuni caligrafice.

De exemplu, pereții palatului Alhambra sunt plini de astfel de decoraţiuni caligrafice și script-uri cursive. Una dintre propozițiile care este scrisă în mod repetat pe pereţi fiind „Doar (numai) Dumnezeu este victorios".

Poezia și literatura au luat o nouă turnură în Spania după sosirea maurilor. Poezia împodobește multe structuri, precum în Alhambra și Generalife. Printre poeții din Al-Andalus au fost Ibn al-Yayyab, Ibn al-Khatib și Ibn Zamrak, ultimul considerat ca cel mai strălucit dintre poeții din Granada. Iată primele versuri ale poemului de pe o gravură din partea de jos a fântânii leilor din Alhambra:

„Binecuvântat fiee Mohamed, Cel care a creat Islamul

Şi frumoase idei pentru a decora conacele.

Ei bine, chiar în această grădină

Dumnezeu a făcut minuni incomparabile în frumusețea lor,

și sculpturi de perle transparente clare,

ale căror margini sunt decorate cu franjuri de perle!”

         Operele literare arabe au influențat muzica spaniolă, oferind teme romantice ca jarchas, coplillas, de multe ori caracterizate de o femeie care cântă iubitului ei. Arta dansului flamenco, influențată de arabi, s-a născut în Al-Andalus. Această influență poate fi sesizată în armonia muzicii. Cântecele flamenco au originea în nordul Africii și în recitarea Coranului. Se simte imediat ritmul de dans al culturii arabe (le dau idei „maneliștilor”). Mișcările dansului flamenco se aseamănă cu cele ale dansurilor din Africa de Nord și mediteraneene. Oare manelele noastre de azi nu se inspiră şi din muzica arabă? Sau numai din cea turcească?

Până şi coridele, criticate uneori, precum la noi sacrificarea porcilor prin înjunghiere şi nu prin asomare, au origini arabe. În piețe, călăreţii mauri se luptau cu taurii eliberaţi și se făceau concursuri.

Şi produsele alimentare sau felurile de mâncare din Spania s-au schimbat după invazia maurilor. Trestia de zahăr a fost introdusă de arabi. Acum, tot ce e „dulce” în Spania se datorează maurilor, aşa cum la noi se datorează parţial turcilor! Arabii au adus migdalele (almendras).

S-au scris multe cărţi de gastronomie de către maurii spanioli. Două din cărţile cunoscute din secolele XI – XIII  sunt „tabikh Kitab al-FI-Maghrib wa'l-Andalus" și „Kitab al-khiwan fadalat", descrise de Ibn al-Tujibi Razin. Citim despre rețete cu cușcuș în farfurii, vase nefolosite de arabii nomazi. Cuşcuşul era consumat de califii din Granada și alte părți ale Andaluziei.

Folosirea unor ingrediente ca şofranul, uleiul de măsline și susanul în mâncăruri s-a făcut întâi de către mauri. Alte produse alimentare introduse în Spania de către musulmani au fost orezul, lămâile, portocalele de Sevilla, bananele, anghinarea, piersicile, marțipanul, smochinele, spanacul și multe altele. Sosirea acestor alimente a deschis noi oportunități pentru comerțul din peninsula Iberică.

Alte contribuții au avut arabii în marină, modă, meșteșuguri și comerț. Până în prezent este inevitabil că oriunde mergi în Spania se vede influența culturii musulmane. Mă miră atacurile teroriste dintr-o gară (Atocha, Madrid, 11 martie 2004) a unui asemenea teritoriu! Un atac terorist neofascist avusese loc lângă acea gară și în 1977, de acea dată împotriva comuniștilor. Stranie coincidență!

În numele străzilor, structura clădirilor, frumusețea artei și chiar în personalitatea spaniolilor se găsesc urme ale maurilor. Uneori e dificil să se distingă un urmaş al unui maur (arab) de o persoană cu origine pur iberică sau de un  latino-american. Asemănarea în aspectul fizic este izbitoare - ochi mari, sprâncenele late și firul de păr gros, buze pline, bărbaţi „solizi”, femeile cu şolduri late și părţile corpului curbate.

Spaniolii au stimă de sine, putere, romantism și spiritualitate intensă, tipică arabilor. Reconquista a fost, după unii, nefericită și groaznică, inchiziția „a expulzat” cultura  care a adus în Spania splendoarea sa. Ce a început de la mauri, descoperi chiar şi în America Latină. Spania nu ar fi putut să câștige măreția pe care a avut-o în timpul imperiului musulman.

Spania în anul 1360

 

Aşadar, toţi suntem un amestec de culturi. Într-adevăr, latino-americanii datorează o mare parte din tradițiile lor maurilor şi evreilor din vechiul Al-Andalus care s-au convertit la creștinism.

 

Moschee în Madrid, unaugurată în 1992

 

Marele Califat de Cordoba era independent faţă de Bagdad, deoarece în anul 1031 imperiul musulman a început să se împartă în diferite regate sau Taifas-uri (în DEX taifas e conversaţie intimă, cu specificarea „din ngr. Taïfás”), datorită poftei de putere a unor lideri locali, eveniment folosit de către diferite regate creștine pentru a începe recucerirea unor teritorii și care a durat 700 de ani. Regatul Nazari în Granada a fost ultimul rămas, implicat într-o diviziune internă și conflict în succesiune a lui Boabdil Zagal.

Oare arabii de azi tânjesc după vechiul imperiu? Evenimentele de acum din Siria şi Irac, apariţia califarului ISIS sunt simple fapte? Guvernul Takfiris este sponsorizat de Arabia Saudită, Qatar, Statele Unite ale Americii și Israel, dar și de unele companii multinaționale. Vom trăi şi vom vedea!

 

(continuare)

 

 

 

Vizualizări: 215

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support