Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Ceva proporționalități legate de politicianul dâmbovițean…

Un artist despre politicianul de azi:

"Talentu-i este direct proporțional
cu cât prostește prin orice ziceri
și,-n bună parte, invers proporțional

cu-ale propriului discurs convingeri."

Un contabil despre politicianul de azi:

"Contu-n bancă-i e direct proporțional
cu-arta de-a-și palma fapta penală
și, în general, invers proporțional

cu pretenția salarială."

Un sportiv despre politicianul de azi:

"Meritu-i este direct proporțional
cu rata frunzei ce-a tăiat la câini
si,-n mod evident, invers proporțional

cu cât, prin asta, a scos din țâțâni."

Un apolitic despre politicianul de azi:

"Statutu-i este direct proporțional
docilității-n fața altor țări
și,-n ultimul timp, invers proporțional
cu calitatea printre-alegători."

Vizualizări: 20

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/