CHIAR TREBUIE...

[Chiorean Aurel]

CHIAR TREBUIE... 

Chiar trebuie să îţi vorbesc în şoapte, 
să-mi vindec cerul cu ale tale ploi, 
când îmi clipeşti ispititor în noapte, 
sub doruri stele, într-un vis...cu noi? 

Chiar trebuie să-ţi spun că tu mi-eşti vrerea, 
că eu ţi-s val, la malul tău mereu, 
că tot ce-i împrejurul meu...şi zarea, 
sunt ale tale, tu...poemul meu ? 

Tu îmi eşti ziua, pe poteca lumii, 
eşti coborâtă vară în toamna mea, 
când într-o dragoste necoaptă...merii 
şi-au construit altar...sub steaua ta. 

Tu eşti o rază de lumina şi cuvânt, 
mi-eşti zâmbet,visul zării ...mare, 
ascult îndemnul din adâncul tău cel sfânt 
şi n-am să pier nicicând din întâmplare. 

Dacă-am să mor, vei şti şi tu de mine, 
căci tu mi-eşti Soare, dor şi nemurire, 
între apus şi răsărituri de mai bine, 
tu-mi vei rămâne veşnica... iubire. 

[Chiorean Aurel]

când într-o dragoste necoaptă...merii 
şi-au construit altar...sub steaua ta.