CINEMA - Trei filme semnate de Alejandro Jodorowsky

[Adrian Grauenfels]

 

CINEMA - Trei filme semnate de Alejandro Jodorowsky la Cinemateca Tel Aviv 

 

 

Nu cred că am mai scris despre cinema vreodată.

 În vizunea mea  filmul, ca și muzica, sunt arte care trebuiesc vizionate și ascultate, nu pot fi povestite prin cuvinte. 
Totuși, filmul "Dansul Realității",  primul film pur suprarealist proiectat în Israel după cel puțin un deceniu, în care genul nu a rezonat  la noi,  merită relatat pentru emoția și calitatea artei cinematografice produsă peste ocean. Alejandro Jodorowsky s-a născut  din părinți evrei - ucrainieni la Tocopilla în Chile, în 1929. Din anul 1948 s-a remarcat ca nuvelist, poet, dramaturg, regizor de film și producător, actor de cinema, muzician, compozitor, mim, pictor, sculptor și guru spiritual. E cunoscut pentru filmele sale avant-gardiste, pline de imagini suprarealiste, violent amestecate cu misticism și provocare religioasă. Are o copilărie nefericită, singuratică. Se cufundă în lectură și scrie poezii. Renunță la liceu și începe să joace ca mim sau clown la un teatru, ca să fondeze propriul sau stabiliment "Teatro Mimico" în 1947. Din 1960 își împarte timpul între Paris și Mexico City. În capitala Mexicului pornește teatrul  și mișcarea de avangardă anarhistă "Panica". Primul sau film de succes este El Topo (1970) care este remarcat și lăudat de John Lennon. Încasările depășesc 1 milion de dolari, fapt care permite finanțarea următorului film "Muntele sfânt" o explorare suprarealistă a esotericului din țările vestice. Încearca să producă "Dune", filmul de stiinta - ficțiune după nuvela lui Frank Herber, dar fără succes. Va realiza ulterior alte 5 filme din care trei au fost proiectate la Tel Aviv: El Topo (1970), Dansul Realității (2013) și Endless Poetry (realizat în Franța în 2016). În paralel scrie cărți și prezintă conferințe despre psihomagie, psiho-șamanism, alchimie, cărți tarot, Zen  și Budism. Un film de excepție este "Dansul Realității" care ne poartă în orașul său natal Tocopilla. Filmul este bazat pe autobiografia autorului (a fost tradusă recent în ebraică). Povestea este a vieții lui Haiim, evreu de origine rusă, strămutat în Chile, soțul Sarei și tatăl unui băiat adolescent. Tatăl, stalinist jurat, om tiranic și pompier de meserie își educăunicul fiu în spiritul curajului și al sacrificiului. Îi suprimă durerea, copilăria, cerând bărbăție și curaj. Din prima secundă scenele filmului sunt montate și construite suprarealist, mama comunică numai prin arii de operă  cantate în spaniolă, orașul este o așezare decrepită, afectată  de regimul totalitar dictatorial în care omul nu are valoare și viața lui este dispensabilă. O scenă puternică este cea în care veteranii orașului, bărbați cu membre amputate, fără mâini, fără picioare sunt luați cu camionul poliției ca să fie aruncați la groapa de gunoi, deși sunt în viață și își petrec ziua sorbind bere.  O altă scenă teribilă este o procesiune de sute de oameni, refugiați,  toți îmbrăcați simbolic în negru, flămânzi și însetați care umblă de zile prin munți căutând adăpost. Ajunși în oraș sunt pe loc îngrădiți de armată care îi amenință cu execuția. Ei cer doar apă de băut. Apă! Haiim, omul principiilor egalitare, socialiste, își leagă măgarul la căruță și apare cu butoaie de apă pe care vrea să le ofere nomazilor. Se petrece o tevatură firească în jurul căruței și a apei, dar oamenii sunt cumplit de flămânzi și într-o secundă măgarul este măcelărit și mâncat de viu. Haiim șocat, zguduit  de aceastăîntâmplare tragică se întoarce acasă, și se ascunde bolnav,  în locuința sa. Afară primarul și poliția îi asediază casa vrând să-l aresteze pentru afrontul adus autorităților. Sara, printr-un ritual șamanic, îl salvează din criză. Omul decide  să părăsească orașul ca să lichideze crudul dictator, o oglindă a generalilor malefici din America de sud. De fapt, el pleacă într-o căutare disperată, fără concesii sau compromisuri, a conștiinței umane, implicit a sa. Va urma o saga incredibilă în care Haiim devine voit, grăjdarul dictatorului care adoră un minunat cal alb de călărie. Haiim deși îndrăgostit de animalul acela superb, dă calului flori otrăvite ca să genereze un prilej prielnic pentru  asasinarea dictatorului, care sosește în goană la calul iubit pe care îl găsește în comă. Haiim scoate pistolul .. dar nu este în stare să comită crima premeditată. Degetele i se crispează și omul rămâne cu ambele palme paralizate până spre finalul filmului. Va urma un lung  periplu, prilej de a confrunta starea poporului chilean, tirania, torturile poliției secrete. Apar naziștii, gata să-l lichideze pe erou, dar din nou șamanismul îl salvează de forțele iadului. Vor fi confruntări cu religiile, personajul principal emițând mereu credoul sau: "Dumnezeu nu există". Jodorowsky, acest magician al exagerării, al ducerii la extrem în toate scenele, adresează direct simțurile și sensibilitatea noastră printr-o incredibilă alegorie vizuală și sonoră. În final, Haiim revine acasă, la soție și copil, cei doi îl vor elibera de impotența de a percepe realitatea care de fapt nu este nimic altceva decât un dans, care se petrece în imaginația fiecăruia din noi.

 

***

Nu pot să nu adaug o remarcă legată de Tel Aviv. Cinemateca metropolei este adiacentă complexului Sarona (locuințe, parc, magazine instalate în vechile construcții ale templerilor renovate vis a vis de Kiria, într-o conurbație în plină dezvoltare). Cinemateca și complexul Sarona  sunt despărțite de o groapă imensă de circa 300 x 300 mt. și cam 50 mt. adâncime în care clocotesc buldozere, macarale și echipament divers de construcție. Bănuim o gară de tren subterană care va servi complexul, iar peste ea se vor suprapune blocuri de locuințe, birouri și comerț. Privind în jur găsim un oraș nou, cu mulți zgârie nori, locuințe sofisticate din beton, sticlă și oțel, parking subteran, multe blocuri de peste 30 etaje, unele în plin avant constructiv. Este un nou Down Town aici, care se ridică sub ochii noștri. Peisajul calm, liniștit altă dată, dispare alterat de un cer înalt, reflectat de sticla verde albăstrie a clădirilor moderne din jur. Dar pomii ? scuarul pentru căței ? unde sunt?

 

 

Adrian Grauenfels