Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

 

 O frază rătăcită de cineva, undeva a ajuns pur întâmplător în raza mea auditivă și m-a atins ireversibil cu însemnătatea ei: ,, Noi adunăm comori în suflet, nu la bancă!” Am rămas împietrită și am căutat îndelung în mintea mea unde, demult stăruia acolo un concept identic, dar pe care nu-l exprimasem niciodată cu voce tare. Cine-l dezvăluise și îl rostise? Să fi fost gândul meu atât de elocvent, de transparent? Uneori mintea acționează de capul ei și determină cuvintele să scape de pe buze, fără să mai fie trecute prin filtrul rațiunii. Dar de data aceasta nu buzelor mele li se putea atribui meritul rostirii unor asemenea perle de înțelepciune și mă simțeam ca un inventator căruia i s-a furat brevetul sau unui poet plagiat. Am reflectat zile în șir la afirmația aceasta și am început să țes de jur-împrejurul ei o viziune total diferită de cea care îmi ghidase pașii pe cărările vieții, până atunci. Descopeream sensuri noi pentru idealurile mele, posibilități nebănuite dar atât de la îndemână, încât implicit au intervenit în mentalitatea mea, pe care o considerasem nealterată de niciun fel de prejudecăți sau inhibiții, fisuri îngrijorătoare, lipsuri lamentabile și limite inadmisibile pentru exigența cu care mă auto-evaluez, de obicei. 
   Am privit înlăuntrul meu, apoi m-am privit în oglindă, am făcut o minuțioasă numărătoare a clipelor irosite în căutări inutile și a tuturor deciziilor eronate care mi-au insemnat existența, și am intrat în panică. Timpul s-a furișat asemeni unui hoț printre incertitudinile mele, mi-a furat o jumătate de secol din viață și nici măcar nu știu cât mi-a mai rămas, fir-ar să fie! Ar mai trebui încă pe atât, ca să pot aplica pe deplin noua teorie care prinde contur tot mai temeinic în viziunea mea și să umplu golurile rămase. 
  Timpul! O ecuație a cărei rezolvări, nimeni nu i-a dat de capăt! Realizezi că s-a scurs numai când nu-l mai poți recupera. Ufff! Am reînceput să visez frenetic, să fac planuri disperate, grăbite și de data asta nu vreau să mai greșesc! Atunci, fără grabă! Și fără panică! Timpul nu mai așteaptă și nu mai îngăduie! ,, Comori în suflet...” deci să ne îngrijim de visele lăsate în așteptare! Pe lista priorităților mele se află familia, bineînțeles! Am de umplut un gol imens, de cinsprezece ani. Cum? De ce? E vina ,,comorilor din bancă”? Care comori? Cele din suflet? Acelea, da! E contul full! De dor, de iubire absolută, de bucurie primită în rații mici, de revederi sporadice dar încărcate emoțional. Timpul, distanța? Nu au nici o putere asupra iubirii! Ea se află la loc sigur, păstrată ca pe ,,Giuvaerul Coroanei” în inimă, cel mai sigur muzeu din lume, unde nici cel mai iscusit magician din lume, nu are acces! 
   Visul meu? Lumea cea mare! Asta, nu cealaltă! Voi jefui Timpul de frumusețile pe care le ține în custodie, cu aviditate și determinare. Pe toate căile, fără scrupule! Le voi culege, le voi depune în ,,banca comorilor din suflet” și voi mitui viitorul, ori de câte ori va atenta la bucuriile mele.

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

Comentariu publicat de Giurgiu Silvia pe August 21, 2017 la 10:03pm

Mulțumesc Aurelia! 

Comentariu publicat de AureliaAlbAtros pe August 11, 2017 la 10:00am

Visul meu? Lumea cea mare! Asta, nu cealaltă! Voi jefui Timpul de frumusețile pe care le ține în custodie, cu aviditate și determinare. Pe toate căile, fără scrupule! Le voi culege, le voi depune în ,,banca comorilor din suflet” și voi mitui viitorul, ori de câte ori va atenta la bucuriile mele.

Frumos vis! Mulțumesc! O zi de vineri frumoasă!

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support