Completare de ”meniu”

[Viorel Croitoru]

Ploua cu frunze galbene, cu raze de soare, peste clădirile vechi din jurul curții interioare a azilului. Porțile mari, incluse în bolta zidului din față erau întredeschise și lăsau să intre rumoarea străzii principale și vocile celor ce așteptau autobuzul.
În curte, pe băncile însorite, de aceeași vârstă cu bătrânii din azil, se adunau frunzele și locatarii. Printre ei câteva vrăbii ciuguleau fără teamă, vioaie, firimituri nevăzute.
O bătrână molfăia ceva pe ascuns, și mormăia numai ea știa ce. Banca scârțâia la fiecare mișcare de la firava ei făptură dar asta n-o deranja.
În alt colț, un locatar stătea de ore întregi cu privirile pierdute, insensibil la frumusețea zilei, la căldura soarelui și se scărpina când și când, atent să nu piardă din priviri acel punct imaginar ce-l fixa de atâta vreme. Aerul din jur mustea de calm, de pace.
Armonia e tulburată, de doi bătrâni care fac un fel de alergare lentă, unul după altul, cu pași mărunți ce de-abia se dezlipesc de pământ. Gâfâind ies pe poarta uitată deschisă și dau nas în nas cu directorul.
- Ioane, Nae, unde mergeți mă? V-am spus să nu mai ieșiți din curte, că vă pedepsesc de nu vă vedeți!
- Iartă-i domnule, s-or fi săturat și ei de aceeași patru pereți - spuse unul din călătorii ce așteptau autobuzul.
- Tu, Nae ești mai bătrân și mai înțelept, de ce te iei după Ion?
- Păi... Mi-a furat coaja de pâine și fugeam după el s-o recuperez! Uite, uite, o ascunde la spate!
- Nu i-am furat-o, era pe jos!
- Da, dar eu am văzut-o primul! Și el, mai vioi a fugit și mi-a luat-o!
- Măi oameni buni, ia luați niște pâine de la mine și ziceți bogdaproste! - spuse o femeie miloasă și le rupse câte o bucată dintr-o franzelă proaspătă.
Ochii le sclipeau de bucurie! Apoi au privit cu teamă și speranță către director, neîndrăznind să ia darul.
- Hai, luați și dispăreți în curte - spuse directorul și intră înainte către biroul său.
Cei doi, fericiți, au mulțumit, au intrat și s-au așezat pe o bancă ce stătea ca prin minune în picioare.
- Azi ne-a ținut figura, pune bine coaja Ioane, s-o folosim și mâine!
Molfăiau fericiți, iar soarele le mângâia cu drag ultimele zile ale unor vieți pline cu cine știe câte încercări..

[Viorel Croitoru]

Of...  aș vrea să ai dreptate, Gabi Ioniță, dar... Am fost acolo în acel azil să repar un radio pe vremuri și am văzut mult mai multe. S-au sedimentat și mi-au reapărut în minte doar aceste rânduri. Mulțumesc mult pentru citirea ”dintr-o suflare”, nu știi ce mult mă bucur...

[Viorel Croitoru]

Dragă Mihaela, dar i-am pus și ceva vesel la urmă, tocmai pentru că era așa tristă! Mulțumesc pentru aprecierea ta, te simt mereu alături.

[IONITA GABRIELA]

-as vrea sa cred ca este doar o poveste, fara niciun sambure de adevar din realitatea noastra! 

-lecturat dintr-o suflare!

[Mihaela Moşneanu]

Cu drag ,,completez'' şi eu. Deşi e tristă această micuţă proză, este superbă.

[Viorel Croitoru]

Mulțumesc mult fetelor, mă bucură aprecierile voastre. Cu aceeași admirație...

[Veronica Carjeu]

Ce poate fi mai dureros decat o batranete petrecuta intre peretii unui azil? Tare frumos ai scris! Cu toata dragostea.

[Lenuş Lungu]

Citit cu mare drag...Felicitări!