Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Confesiunile unui ofițer superior de contrainformații militare

 

 

       „Confesiunile unui ofițer superior de contrainformații militare”

       autor Florin Dobre

 

       Nu de mult timp s-a aniversat sau s-a comemorat împlinirea a trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989, numite de unii „revoluție”, de alții „îngrămădeala din decembrie”, dar toții fiind de acord că a fost totul pus la cale de cele două mari puteri la întâlnirea de la Malta dintre George Bush și Gorbaciov.

       Este clar că a fost o mișcare populară, dar cine a inițiat-o a rămas în umbră. Implicarea unor servicii de informații străine a fost dovedită. Pe fondul mișcării populare a avut loc și o lovitură de stat, dovezi existând că a fost finanțată de Soros (https://invictuswebmedia.com/2020/01/28/dovada-ca-soros-a-finantat-...).

       S-a dorit un război fratricid între componentele sistemului național de apărare, în principal între Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne, ba prin neghiobia unora de a da armă „pe buletin”, am văzut ce s-a întâmplat.

       Că și la poarta marii noastre unități de pe fostul bulevard 1 Mai din București, la Direcția Topografică Militară, s-a prezentat actorul Ernest Maftei cu 7 oameni care primiseră automate Kalașnikov nu se știe de unde și ne cereau muniție! Dar am „parlamentat” cu ei, i-am lămurit că noi, ingineri și tehnicieni, cercetători și specialiști, apărăm hărțile țării și alte documente carto-fotogrammetrice, oamenii și aparatura cu care facem aceste produse. Iar în marea noastră unitate, Direcția Topografică Militară, nu s-a tras niciun cartuș!

       Treceau camioane cu manifestanți pe lângă unitate spre televiziune să o apere și unii tineri ofițeri cu elan revoluționar ar fi vrut să meargă și ei să apere TVR, dar i-am lămurit că noi avem alte sarcini, doar să ne apărăm unitatea. Ba într-o coloană de manifestanți, o fătucă a strigat „Aici lucrează tata!” Și toată coloana a repetat strigătul, apoi lozinca „Armata e cu noi!” Asta după ce ascultasem îndemnul lui Caramitru către Dinescu, „Mircea, fă-te că lucrezi!” Și copii cuminți, am pus în practică îndemnul și ne tot facem că lucrăm...

       Am fost direct implicat, ca militar, intrând în unitate pe 17 decembrie 1989, la primirea indicativului „Radu cel Frumos” pentru alarma de luptă, mergând acasă pentru câte o noapte tocmai după revelion. Așadar am trăit evenimentele din interiorul sistemului militar. Din desfășurarea evenimentelor, am concluzionat și eu că primele componente care trebuiau să dispară erau contrainformațiile civile și militare! Dar una e să dai jos o dictatură care devenea din ce în ce mai odioasă și alta e să distrugi o țară. Ori la noi s-a trecut pragul spre a doua parte.

       Prin mijloace întâmplătoare, de la Sabina L. mi-a căzut în mână o carte „Confesiunile unui ofițer superior de contrainformații militare”, scrisă de un fost ofițer contrainformator la Școala Militară de Ofițeri de Artilerie și Topogeodezie din Sibiu, maiorul Florin Dobre, tatăl Sabinei.

       Și aveam multe în comun cu autorul – în epoci diferite, tot în Sibiu am urmat și eu școala ca artilerist, el ca infanterist, am avut lectori sau comandanți de care autorul amintește în carte (Sibianu, Nazarie, Crăciun), el a urmat cursurile Academiei Militare de comandă, eu pe cele inginerești cu mulți ani în urmă. În plus suntem din aceeași comună Stâlpeni, din sate diferite, el cu un deceniu mai mic ca mine. Îi cunoșteam părinții, români obișnuiți care își câștigau cu sudoare pâinea. Despre comună am mai scris (vezi „Dor de acasă”). Și dintre colegii care mă cunosc unii se vor întreba „ce l-a apucat pe profesor să scrie de un contrainformator?”

       Da, scriu, deoarece mi-e concitadin, ofițer al armatei române, tată, soț și om. Și nu l-aș vinde nici străinilor, nici dușmanilor din interior. Că am avut și eu colegi și prieteni,  militari care au lucrat în serviciul de contrainformații militare care și-au făcut datoria (Fecioru și Buruiană colegi de școală militară, Niță și Nae, consăteni și alții). Iar Nae Constantin, din paza familiei dictatorului, a murit tocmai în săptămâna când a fugit Pacepa, la Spialul nr. 9,  când eu eram deja în Hamburg, iar părinților din Stâlpeni nu li s-a dat voie să desigileze coșciugul. Nimeni nu l-a văzut mort. Am scris eu de el în altă parte, când l-a văzut altcineva peste ani (vezi „Viața, așa cumți-e dată”).

       Și am purces la lectura cărții și la îndelungi meditații despre „adevăr” și „credință”, evocate des de autor. Chinurile prin care a trecut Florin, uitat de unii colegi, sunt de neimaginat. Florin tezaurizează realitatea evenimentelor din decembrie 1989 și din prima jumătate a anului 1990. Familiarizat cu unitățile în care și-a desfășurat activitatea profesională, în calitate de ofițer cu munca de contrainformații, el mută evenimentele în paginile sale de carte, le dă o nouă viață prin descrierile succinte, surprinzătoare, atractive și de mare sensibilitate sufletească. Dar este și o trecere în revistă a relațiilor interpersonale din acea armată pe care Ceaușecu încerca să o folosească și în alte scopuri decât pentru ce era pregătită (citiți în carte).

 

Confesiuni...

 

       Autorul nu face altceva decât să descrie cum a fost declarat în decembrie 1989 „terorist” chiar de către colegii săi, arestat, umilit, condamnat cu ajutorul martorilor mincinoși, mutat din arest la pușcărie, declarat nevinovat și eliberat, dar nepus în drepturile care i se cuveneau, nici măcar de președintele Iliescu, căruia îi trimisese un memoriu. Și ca să vedeți cine era „dușmanul poporului”, pentru care nimeni nu a ridicat niciun deget de ajutor, îi dăm câteva date personale: absolvent de liceu militar, de școală militară de ofițeri de infanterie, de academie militară, ofițer de carieră, tată a trei copii care nu-l fac de râs, ortodox convins, cu un prieten comun, paracliserul „nea” Costică Nabără (avea o fiică Lili, căreia i-am făcut curte; stați liniștiți, că știe ardeleanca Viorica).

       În cuvinte simple, dar cu un impact emoțional puternic, printr-o exprimare simplă și convingătoare, autorul conturează personaje-păpuși, care până mai ieri îi „furnizau” informații, care se integrează perfect în lumea acestui secol al țării, postcomunist, globalist, al distrugerii a tot ce e românesc, al vânzării și al urii.    

       Spune ceea ce trebuie spus, fără înflorituri și decorații, într-un stil franc, autentic și armonios încadrat în periplul său memorialistic militar. Titlul cărții emană trăirile și stările de spirit proprii împrumutate din lumea „veșniciei de tip muscelean” din Rădești.

       Colegii care l-au trădat sunt oameni vii, cu psihologii aparte, unii cu conturi pe facebook, nepăstrători de tradiții și obiceiuri militare de comportare, care nu ar trebui lăsate să piară, inclusiv față de un eventual inamic care trebuie respectat, căruia trebuie să i se respecte drepturile de om. Legislația și psihologia comportării în astfel de situații nu au făcut și nu fac nici acum obiectul studiilor militare. Dreptul militar nu prea făcea obiectul de studiu al militarilor. Nici cu un inamic căzut prizonier nu te comporți așa cum s-au comportat unii „colegi”. Unitatea de grup dispare...

       Autorul reușește să ne amintească memoria cu aceste valori, ne întoarce în spațiu și timp pentru a le face nemuritoare. Un anumit aer aduce aminte de alți „eroi” și memorialiști ai evenimentelor din anii 1989-1990, prefațatorul cărții descriind precis cele întâmplate. Acțiunea descrisă se desfășoară în unitățile militare, în tribunale, pe stradă, în arestul miliției județene Sibiu sau în penitenciare, unele de tristă amintire, în lumina și înțelepciunea unor oameni simpli, cărora le acordă un privilegiu aparte, dar și în preajma unor infractori de drept comun înrăiți.

       Momentele descrise ,,clișee ” sau ,,videoclipuri” în cuvinte, sunt ipostaze ale vieții controversate de atunci, în care realul se îmbină armonios cu gândurile sale, firescul cu banalul, fără umor, că nu-și avea rostul, dar cu ironia și sarcasmul vieții, și toate se încheie fără tâlc, având un profund caracter de regrete în care se simte formația sa militară solidă.

       Omul ăsta nu era un „trădător” al neamului, ci unul din apărătorii săi. Comparați-l cu Pacepa, generalul mumie care și-a vândut colegii, nu pe Ceaușescu, americanilor în 1978, cel care dacă pleca înainte cu o săptămână nu mi s-ar mai fi aprobat să urmez studii de specializare la Hamburg. De unde oare a izvorât ura foștilor colegi, unii din ei foști colegi și cu mine, față de un concitadin de-al meu care nu a făcut altceva decât să-și apere țara? Da, țara de atunci, cu legile ei, stat de drept.

       Personajele descrise, despărțite de zidurile arestului sau închisorii, sunt acuzați și acuzatori, unii prea pătimași, care nici acum, după atâta timp, nu-și recunosc greșelile, nu repară nedreptatea. Cu ce e mai vinovat colegul nostru, reabilitat de justiție, comparativ cu distrugătorii economiei naționale, îndemnați de Petrică Roman, ăla pentru care femeile nu vroiau kent, cafea, valută, dar care a lansat distrugerea cu calificativul pentru unitățile economice că n-ar fi fost altceva decât „mormane de fiare vechi”?

       Și toți am tăcut, i-am aclamat, i-am votat! Cine îi dă înapoi colegului Dobre anii pieduți, cine îi șterge din memoria fiicei sale ce i-a spus învățătoarea în clasa a doua în Pitești, unde se mutase familia din Sibiu, în fața tuturor copiilor clasei, că tatăl său e un terorist? Ce speranță de viață sădea această învățătoare în mintea unei copile de 9 ani? Dar în mnintea colegilor ei? Ne mai facem oare bine? Nu cumva degringolada în învățământ a început în acel an 1990 când copiii își blamau părinții?

       Că dacă ceva nu ne convenea și reproșam oarece cuiva, auzeam replica „Ce, bă, mai suntem pe vremea lui Ceaușescu? Comunistule!” Ba din Suedia un român „bine remunerat” a venit cu altă lozincă, marcă „auto” înregistrată chiar și acceptată de un vremelnic  președinte care pas cu pas a învățat în armată la Craiova doar să-și coasă nasturi la cămașă. Și deveni omul „comandant suprem”!

       Confundăm uneori buna creștere, normalul, cu preceptele comuniste și ceaușismul. E ca atunci când se striga „PD-L ciuma portocalie!” sau ca acum, când se strigă „PSD, ciuma roșie!”. Oare când vom deveni normali? Că unul cică așa ar vrea țara, ba a câștigat și alegerile cu lozinca! Iar de la militari, actuali toți, fără cei duși, în activitate, în rezervă sau în retragere, mă așteptam la altceva. Că altfel se duce dracului toată onoarea nației ăsteia la urcarea ei sus pe soclu contribuind multe generații, Școala Ardeleană în mod deosebit!

       Că altfel au apărut fenomene noi, noțiuni noi, la care nu ne-am gândit, care nu au nimic cu ceaușismul comunismul, pedelismul penețecedismul, cederismul, pesedismul penelismul, userismul, pontarismul, băsismul. Și ce buni ar fi fost ofițerii ăia huliți de informații militare! Că ăștia de acum.....

       Mă gândesc la interlopi, taxă de protecție, vile nesimțite, fose ale vilelor din zone noi, spargeri de bancomate, export de dame de consumație, cazul Caracal,  spargeri de case, înșelătorii oficiale și neoficiale, inflație galopantă în anii post decembriști, bani depuși prin Singapore, bani depuși în firme fantomă „off-shore”, adică viață globalistă!

       Așadar, ce părere au colegii care au acuzat și au compărut ca martori împotriva unui „terorist”? Peisajul uman al cărții este divers, este contradictoriu, din sfera vieții militare și de justiție, cu oamenii și îndeletnicirile lor: militarul informator, militarul „turnat”, contrainformatorul, judecătorul, avocatul din oficiu, procurorul, martorul mincinos, gardianul, pe care Florin le împletește cu o fină analiză psihologică, iar faptele și întâmplările relatate nu sunt doar simple consemnări, ci adevărate acuzații ale unui om hăituit, pentru câteva luni terorist, deci deținut politic, pe care nu avea cine să îl apere. Alți colegi ai săi au fost apărați! El era unul normal, ca noi! Limbajul folosit de personajele sale reale este direct, fără figuri de stil, că nu e cazul, dar care dă culoare și expresivitate discursului narativ. Limbajul muscelean iese imediat la iveală.

       Și dacă citiți cartea, veți vedea relațiile dintre militari înainte de 1989. învoiri pe bază de cadouri, și după, rolul inițialelor PCR, ca partid, dar și ca pile-cunoștințe-relații. Veți observa cu atenție cum se lucra în compartimentul de contrainformații militare, relațiile comandanți-activiști de partid-contrainformatori. Și în final trage omul concluzii, completate de realitatea imediată, dovedind că a intuit bine când s-a gândit la viitor. Viitorul țării....

 

       Gl. bg. (ret.) prof. univ. dr. ing. Constantin NIȚU

 

Vizualizări: 1350

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Februarie 29, 2020 la 11:36pm

Nici nu are cum... Sunt doar adevăruri mici...


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Februarie 29, 2020 la 10:28pm

Interesant articol dar nimeni nu va informa în totalitate adevărul.


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Februarie 28, 2020 la 9:32pm

Situația e clară. Articolul a trezit interes. Până acum sunt 1117 vizualizări și 207 s-au declarat de acord. Dar nu acordul îl vrem, ci pur și simplu informarea de la una din părți. Problema e că nu scriu cei care au participat în Sibiu la aceste evenimente, unii chiar implicați în ele (audiatur et alera pars).


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Februarie 28, 2020 la 9:24pm

Da, doamnă Rodica, istoria este confuză în total, dar pe părți componente este destul de clară. Fiecare își are istoria lui. Problema e a României. E mai puternică acum? Să scriem istoriile „mici” și rezultă istoria mare. Dar o poantă spune: „eroii mor în război, iar cei inapți pentru serviciul militar scriu istoria”! Depinde de interes! Respect!


redactor
Comentariu publicat de Rodica Bogdan pe Februarie 28, 2020 la 8:41pm

Este o istori confuză, mult prea confuză şi nu cred că se va reuşi a se face lumină în acest sens... nu acum... poate când s-o inventa maşina timpului! 


ACTIV
Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Februarie 22, 2020 la 10:29pm

Eu știu că armata a tras în popor și a eliberat teroriștii. Și eu i-am plimbat doi ani cu cererea de primire în partid și am rupt-o în 20 decembrie 89. În 17 am fost la Timișoara și am înteles că e sfârșitul. Mai știu că în 26 decembrie 89, din gara Băneasa, s-au îmbarcat 600 de soldați din trupele Omon (sursa:secu român). Normal că au fost și oameni verticali, patriioți!


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Februarie 22, 2020 la 8:52pm

Omul ăsta, în 1988 și-a depus carnetul de membru PCR pe masa șefului.... Multe sunt în carte. De aia a fost declarat terorist, că îi încurca pe unii care voiau să scape de el.... Dacă mai fac rost de un exemplar fac în așa fel și vi-l trimit. Că și în armată, ca și printre scriitori, au fost oameni verticali, normali, și s-a căutat să se scape de ei. Am avut și noi oameni care se ghidau după îndemnul „- Mircea, fă-te că lucrezi!” Și au ajuns miniștri, precum al dvs. Mircea, care a ajuns ditamai președintele Uniunii Scriitorilor.... Sunt peste tot dubluri...


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Februarie 22, 2020 la 8:41pm

De acord cu domnia voastră, domnule Gordon! Nu armata a eliberat teroriștii, ci cei din vârful armatei. Stănculescu a fost uns de Ceaușescu (Elena i-a zis „- Ai grijă de copii!”), împotriva oricăror reguli militare și a pus armata la dispoziția lui Iliescu. Iliescu a adus la conducerea armatei pe cei de 70 de ani, promoscoviți.... Gușă trebuia să fie numit, militar de carieră, cinstit... Aici e șpilul! Peste 20.000 de militari ruși din serviciile GRU au stat în țară, cu știrea lui Petrică Neulander, până în septembrie 1990! 


ACTIV
Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Februarie 22, 2020 la 5:46pm

Au fost prinși teroriști și scăpați de armată. Pentru trădarea securității și sprijinul lui Ilici pentru controlul puterii, s-a revanșat, dându-le legea care permite serviciilor să aibă firme acoperite (statul paralel) și pensii speciale!

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->