Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

 

- Ce ştii tu despre cele şapte chakre? Când te-am întâlnit în drum spre o mănăstire pledai în dragoste la prima vedere, ca apoi să-mi spui că numai unul Samuel al nu ştiu cui, are cunoştinţe despre gnosticism şi te uitai la mine ca la caravana cu piticii duşi la circ. Nu voiam să te subestimez şi să te întreb dacă Leabbeater era sau este clar văzător sau numai văzător.

Acum de ce îţi freci palmele ca pentru bătaie? Răspunde, esti metrosexual sau adeptul dezordinii universale?

- Chiar mă crezi căzut din pom? Un om ca mine ştie ce sunt chakrele, păi, te abordam dacă eram nepregătit?

- Acum, dezvoltă!

- Chakrele sunt simţurile corpului astral şi mai reţine că se mai numesc şi centri magnetici.

- Care se află într-o relaţie intimă foarte bună cu frumoasele glande cu secreţie internă.

- De unde ai aflat?

- Din văzduh! Colaborez foarte bine cu Universul. Mai departe şi mai repede.

- Nu mai spun că eşti documentată. Credeam că te impresionez cu trei raze, şapte centri, cosmosul infinit, Kundalini şi floarea de lotus, dar mă limitez la trei lalele şi corpul fizic.

- Nu se poate să fii atât de intimidat.

- Nu, doar că scopul meu era altul, acuma mă adaptez. Ce spui de-o cafea cu aromă de coniac?

- Spun că nu există.

- Dar de faptul că ai un corp fizic inuman?

- Spun că minţi şi nu-ţi stă chiar bine.

- Acuma că tot m-ai cunoscut, dă-mi voie să-mi spun şi numele.

- Nu este nevoie, e suficient. Ştiu sigur care ţi-e numele: Chiareşti Cepariafi.

Vizualizări: 67

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Lilioara Macovei pe August 18, 2019 la 1:00pm

Eii, asta este întrebarea!


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe August 18, 2019 la 10:03am
Si? Credem în horoscop?

admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 17, 2019 la 7:55pm

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->