Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Culcuș de rai - Baladă de primăvară - autor Aurora Luchian

Primăvară iar te-aduni
Din luturi și urâciuni,
Geruri aspre și vântoase
Aprige și spăimântoase,
Munți de alb și tremurici;
Punând verde peste frici.

Iar te salți din sol și-ți speli
Chipu-n cânt de primăveri,
În trei ape limpezite;
Calci cărări bătătorite,
Miroși frezii și-o lalea,
Să fii gingașă ca ea.

Și de când te-ai primenit,
Razele te-au rumenit,
Ți-au zvântat și trena lungă.
Iarba-n tălpi să te împungă,
Ca să-mi faci culcuș de Rai,
Din ce poți și din ce ai.

Nu te duce prin vâlcea,
Unde vântu-ți încâlcea
Și cosițele și poala,
Căpătând noroi ca smoala;
Stai în pomi ca să săruți
Mugurașii goi, desculți,
Să-i trezești din nou la viață,
Sus parfum și jos verdeață.

Te-ai săltat de prin noroi,
Ca pământul să-l înnoi...
Să-mi pictezi ochii, îți cer,
Ca un peticel de cer.

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Mai 26, 2019 la 5:11am

Îți mulțumesc, Lenuș.


ACTIV
Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Mai 26, 2019 la 5:11am

Calde mulțumiri, doamna Veronica.


INACTIV
Comentariu publicat de Veronica Carjeu pe Martie 11, 2019 la 2:23pm
Versuri frumoase!

admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Martie 10, 2019 la 9:20pm

Superbă baladă....Felicitări!

O primăvară frumoasă!

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/