Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii



Dedic acest eseu și premierului României, ținând cont că am dat și de o remarcă a domniei sale pe unul din posturile unei televiziuni naționale, și anume că recunoaște și susține acțiunile artiștilor în spațiul viral, prin filmulețele pe care le propagă, cu iz de încurajare, solidaritate, mobilizare, și alte sentimente iscate din vremuri nefaste. Chiar apreciez referința, pentru că prea puțini sunt cei de teapa dumnealui care pomenesc de existența acestei ramuri, a culturii, deși această referință a fost făcută cam fugitiv, la o întrebare care i-a fost adresată în vânt de unul dintre jurnaliști, schimbând ulterior cu bruschețe și subiectul dealtfel. Eseul îi vizează și pe coordonatorii culturii la nivel național, căci ochii îmi rătăcesc printr-o perpetuă necoordonare a scestei ramuri ce o obsev din partea lor, în prisma amalgamului de plângeri și nedumeriri venite din partea nenumăraților artiști ai țării, și tind să nu îi învinovățesc, pentru că marea majoritate a domniilor lor nu sunt din domeniu și nu au cum să fie strategi ai acestei ramuri dacă nu se află direct pe meterezele ei, ci doar o coordonează, de multe ori într-o totală necunoștință de cauză.

Până la un punct pot spune cu mândrie că mă aflu printre primii artiști din țară care au dat startul unor astfel de acțiuni, alături de alți corifei valenți ai unor anumite instituții culturale. Spun până la un punct, pentru că mi-am dat vertiginos seama că artistul nu poate trăi numai din like-urile, love-urile și share-urile pe care și le adună în spațiul virtual, iar șomajul tehnic în care este inclus în momentul de față nu îl salvează prea mult, nici pe el, în calitatea lui de ambasador al societății, cât nu salvează nici societatea, știrbită și așa de dramul de cultură care i-a mai rămas. Impropriu spus, pot zice că mă aflu în categoria artiștilor privilegiați, pentru că îmi iau totuși un șomaj tehnic de 75% dintr-un salariu mediu, un șomaj care încă întârzie să apară, iar funcționarii diferitelor firme mă tot bat la cap cu întârzierea facturilor, și așa mărite pe timp de pandemie, nu stagnate, dar nu mă plâng, m-am obișnuit cu astfel de exemple elocvente de solidaritate la români. Nici nu îndrăznesc să mă gândesc la artiștii din mediul privat, lăsați la voia sorții. De ce am spus că mă găsesc impropriu printre privilegiați? Pentru că mai ieri, în timpurile glorioase în care domina sintagma „să trăiți bine”, artiștii bugetari mureau de-a dreptul de foame, asta în perioada anilor 2008-2015; personal confruntându-mă cu ironiile funcționarilor bancari, care nu au mai văzut în lungile lor vieți un salariu lunar de 420, 750 sau 1100 de lei lunar, că atât a reușit să îmi crească în amarul ăsta de ani, așa că nu m-am încadrat în grila achiziționării unui computer în rate, sau când eram jignit pe la casele din magazine când mă întrebau dacă am cumva bonuri de masă, facilități pe care nu le-am văzut în viața vieții mele. Ce să vă mai zic și după perioada 2016, când nu am primit bonuri de vacanță. Păi legea e dată pentru toți, sau numai pentru unii, dragii mei nepăsători? Am mulțumit însă vremurilor criminal de grele, a genocidului dus în această perioadă față de artiști, pentru că atunci când puneam capul cu amărăciune pe pernă în fiecare noapte îmi veneau idei ale subzistenței, trecând peste cei care aveau impresia că finanțau cultura și o făceau prost, precar și cu o totală iresponsabilitate, dând personal frâu liberelor inițiative, prestând cu precădere și în spațiul privat, infiltrându-mă în industria muzicală, participând cu trupele mele alcătuite din artiști profesioniști care aveau sus amintitul salariu la tot felul de evenimente mondene, la nelipsitele nunți și botezuri, la corporate, la festivaluri precum cele ale berii, la zile ale localității, sau prestând ca și colaborator prin tot felul de evenimente ale mai multor instituții culturale...

Acum le-ați boicotat luciferic și pe acestea, invocând dragostea voastră și nețărmurita grijă față de semeni. Ați închis și teatrele, ați blocat și activitățile culturale particulare și defilați ostentativ cu mănuși și măști de-a lungul spațiului public cu iz de exemplu civic, de parcă toată lumea e naivă. Păi ăsta-i exemplu??? Ce mai pot zice?! Dacă nu ar fi dependență nu ar mai exista societate, și da, recunosc, suntem dependenți unii de alții. Nu vă săpați temelia piramidală, dragilor, pentru că de acolo de unde sunteți puțintel mai sus, veți ajunge și domniile voastre cândva la temelia ei. Din contră, consolidați-o! Haideți să ne respectăm meseriile. Artiștii nu sunt niște absolvenți de liceu, care au aflat că se câștigă dintr-o dată bine la medicină și se îmbulzesc într-acolo, ca mâine să se îmbulzească în altă parte. Nu! Pregătirea lor este mult mai amplă, încă din copilărie. Unii cântă de o viață întreagă, alții dansează de o viață întreagă, alții se pregătesc de o viață întreagă. Nu e chiar cum cred coordonatorii culturii, pe care îi tot pălesc cu bruschețe dorul de cultură, asta așa o tot declară în plen, ținând alocuțiuni mișcătoare, deși pe unii dintre ei nu i-am văzut în lunga mea viață pășind prin vreun teatru.

Pe spatele artistului s-au dus tratative de împăcare între state, care s-au măcelărit cândva între ele. Aici v-o spun din proprie experiență, că pe când lucram în TN. Split, în Croația, am prestat într-un spectacol ținut cu iz de împăcare între niște națiuni care s-au măcelărit cu anii între ele, în Podgorica, Muntenegru, spectacol la care au participar un prim ministru și un președinte ale acestor țări, în 2001. Artistul este omniprezent, omnipotent și omniescent, ducând-și solia artei chiar și pe front, dragilor.

Mă apropii și de încheierea eseului, creionând o concluzie: să fie perioadele ăstea și mai grele față de cele criminal de grele pe care le-am trăit în anii precedenți??? Se întreabă în urma popasului asupra acestui text și cititorii, dacă îl vor poposi vreodată, cine e și Scriminț ăsta??? Vă spun eu. Scriminț e un om mic, aproape inexistent, cu două premii pe cultură obținute în orașul Brașov și, chiar spre mirarea lui, a aflat că în 2017 că a fost decretat personalitatea numărul 41 a orașului, dintr-un Top 50, prin intermediul unui sondaj efectuat de Agenția Metropolitană Brașov (Primăria Brașov) și revista FDW unde au fost chestionați 1000 de cetățeni luați la întâmplare. Că am lucrat în șase teatre internaționale în cinci țări diferite, trec cu vederea, nu putem trăi din trecut, spun mințile iluminate...
Oricum, fac apel la înțelepciunea și buna gestionare a celei mai mari bogății statale, resursa umană, respectați-o și nu o lăsați de izbeliște. Până atunci... „Va fi bine”!; cum ne tot încântă cu piesa lui, Smylei, în spațiul viral, sperând că nu îi va fi doar lui bine, ci tuturor!!! Chapeau!...

Vizualizări: 65

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Adrian Scriminț pe Mai 21, 2020 la 4:11pm

Cu respecte incomensurabile, stimate cititor Paul Rotaru! Am intrat și eu într-un lanț al unirii, alături de alți artiști ai țării. Destinația eseului este simbolică, pentru că niciodată nu va fi citit de cei menționați la începutul textului. Adevărații menționați sunt cei din spatele acestora, cei care îi conduc din umbră! 


redactor
Comentariu publicat de Paul Rotaru pe Mai 21, 2020 la 2:45pm

Am citit dintr-o răsuflare. Cu regret, vă spun că aveți dreptate, prea mare dreptate. Mi-ați amintit de un pasaj din cartea lui Charlie Chaplin în care spunea că SUA, după ce au apelat la el de două ori ca să țină în fața națiunii un discurs favorabil intrării în război, politicienii l-au prigonit sub suspiciunea de simpatii comuniste și i-au interzis filmele aproape 20 de ani. Din păcate, în România conceptul de artă e tot mai străin publicului.


ACTIV
Comentariu publicat de Adrian Scriminț pe Mai 20, 2020 la 3:35pm

Stimată Chindea Maria, da, aveți perfectă dreptate. Vom supraviețui la tot și la toate. La urma urmei ce rău pot face niște Dumnezei altor Dumnezei, dacă tot avem aceeași asemănare și suntem rupți din  Marele Creator?! M-a bucurat popasul dumneavoastră!


ACTIV
Comentariu publicat de Adrian Scriminț pe Mai 20, 2020 la 3:31pm

Dragă Rodica Bogdan, m-a bucurat mult feedback-ul. Dacă ne lăsăm, da , așa vom ajunge, exact cum intuiești tu prerogativele pandorice ce ne așteaptă. Oricât ar vrea unii dintre noi să se autoizoleze, de bună voie, tot în jungla umană se vor întoarce, pentru că omul este o ființă marcată de spectrul socializării. Cât despre Covid... nu ai cum să faci o resetare a economiei mondiale fără a speria omul cumva, ca să nu mai muncească. E simplu... Se revoltă lumea deja.Toți cei patru frați ai mei din Cremona - Lombardia mă țin la curent cu ceea ce se întâmplă. Italia se simte înșelată. Milioane de trecători au ieșit din case și nu mai poartă mască. Normal că televiziunile nu au interesul să facă un tam-tam din asta. Toți suntem înzestrați cu gândire, și harul filtrării infermației, nu numai cei ce la propagă...


ACTIV
Comentariu publicat de Adrian Scriminț pe Mai 20, 2020 la 3:19pm

Vă mulțumesc pentru popas, stimată cititoare Nicoleta Mija. Teatrele sunt portaluri ale gândirii. Merg dintotdeauna greu pentru că coordonatorii societății nu au nevoie de prea mulți gânditori...


ACTIV
Comentariu publicat de chindea maria - gerra orivera - pe Mai 20, 2020 la 1:21am

Să privim istoria, dragă Adrian! Cred că de când deschise ochișorul conștientă de sine, ființa umană a trăit pe buza Apocalipsei, căreia ia dat cu tifla! Războaie, molime, pandemii, ori le-am stins în sânge, ori le-am alchimizat, le-am încorporat cumva! În ciuda tuturora și a toate - avem în adn virusul Phonixului și al Creatorului, de care nimeni și nimic NU ne poate VINDECA!... Iarbă rea, de - nu nu lăsăm exterminați oricât și-ar dori-o unii ce au acces la butoane! Hi-hi-hi........... Ridică-te și râzi!


redactor
Comentariu publicat de Rodica Bogdan pe Mai 19, 2020 la 8:45pm


redactor
Comentariu publicat de Rodica Bogdan pe Mai 19, 2020 la 8:44pm


redactor
Comentariu publicat de Rodica Bogdan pe Mai 19, 2020 la 8:44pm

Arta şi mânuitorul ei, artistul, omul - fac parte din însăşi existenţa umană. În ultimele zile suntem bombardaţi de mii şi mii de informaţii aşa-zis pandemice care ori justifică măsurile de a-socializare, non-socializare mormală ori le condamnă cu vehemenţă, chiar încită la proteste civice reale sau măcar virtuale.

Dar hai să ne gândim cumva şi practic (sunt una din "componentele" domeniului HORECA):  să zicem că îi luăm un timp (1, lună, două, trei sau mai multe) dreptul de a se manifesta (creaţia artistului este uneori în singurătate, dar ea primeşte valoare numai în public, între semeni), prin măsuri de criză pandemică împiedicăm artistul să fie în public, chiar să vadă de pe scenă, din sala de expoziţie sau din orice loc public cultural mimica interlocutorilor, cum zâmbeşte, se încruntă sau chiar cum aplaudă fiecare (a aplauda cu mănuşi mi se pare o absurditate, un non-sens - aplauzele sunt specifice rasei umane).

Îi luăm (nu noi, autorităţile alese de noi) dreptul de a se manifsta normal - cum luăm şi dreptul muncitorului de a munci în hală, în turnătorie sau în cofetărie, salon etc. - şi vom pbserva încetul cu încetul că ceva din viaţa noastră va dispare poate pentru totdeauna: manifestarea artistului, cea reală, cea umană. Ne vom obişnui, vrem nu vrem, ne vom adapta amintirilor virtuale transmise un timp prin internet, vom pune mască obscură şi peste artă, cultură, ştiinţă, ne vom auto sechestra în cămătuţe tot mai goale până când, cineva, de la nişte butoane, va suci comutatorul, în va pune pe OFF - ÎNCHIS! Arestaţi - autoarestaţi de fapt, în propriile noastre cuburi goale vom vedea că nu suntem decât o marfă destinată hranei cuiva... NU vom mai avea iniţiative, nu vom mai avea conflicte, nu vom mai avea vise, speranţe - nu vom mai avea nimic. Vom fi pur şi simplu hrană, nişte găini crescute nu la sol, în sisteme ecologice, în aer natural, ci din acelea înghesuite în baterii de adevărate gratii, vom aştepta tăietorul de gâturi automat şi în final poate ne vom regăsi într-un şniţel sau tocătură pentru cine-ştie-cine sau ce!

Nu cred că asta ne dorim, e o viziune sumbră sefeistă, poate preluată, poate indusă mie, dar oricum nu pot concepe un astfel de viitor. 

Vreau să fiu înconjurată de artişti, de medici, de cercetători, de sportivi - care să-şi desfăşoarea activitatea lor normală căci altfel... Artistul, cântăreţul, actorul, sportivul cel înzestrat cu un oarecare talent, cu timpul - dipă2, 3,4 luni de inactivitate, om fiind, cu familiem, copii va trebuzi să renunţe la esenţa existenţei sale, va trebui să accepte să treacă la săpat morminte sau orice altă muncă manuală care să-i aducă un venit cu care să-şi  întreţină familia şi chiar pe el însuşi.

Am început comentariul tristă, am citit tristă această postare care s-a nimerit ca o mănuşă (sîc!) gândurilor mele de azi, dar vreau să termin optimistă cum dl. Adrian şi-a încheiat mini-eseul actualităţii! 

Chiar şi 


moderator
Comentariu publicat de Nicoleta Mija pe Mai 19, 2020 la 8:36pm

Din păcate teatrele au avut mereu probleme . Cultură a fost condusă cu mici exceptii de politruci care nu știu să vorbească.  Am mers și merg la teatru cu elevii mei. Mă bucur când un elev mă provoacă cu o intrebare despre spectacol.  Actorii au simțit dragostea noastră , a spectatorilor pentru tot ce fac ei. 

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->