Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Scumpii, neprețuiții mei prieteni, dragii inimii mele, de ziua mea vă dăruiesc, în întregime,poemul atât de drag mie, sper să vă placă și vouă.

CREDINŢA ŞI PĂCATUL ,

Demult, odată...., nu nu e un basm,
Nu-i vorba de fetiţe cu chibrituri,
De zmei înverşunaţi, plini de sarcasm
Şi nici de zei sosiţi din nesfârşituri,
De iezi şi lupi, şi cai înaripaţi,
Ori peşti de aur, ''Albă ca Zăpada'',
Motani, broscuţe, fete de-mpăraţi,
De-a greierului,ne-nţeles, balada.
Când linişti se aştern pe Sfânt Sobor,
Luceafărul, când, chipul îşi arată,
Iar stele peste ape se cobor,
Măicuţa îmi apare-adevărată:
-''Îţi pune aşteptarea căpătâi,
Povestea-acesta-i pentru tine-anume,
Dintru-nceput, Povestea cea Dintâi
Ce a cutremurat întreaga lume''.
Acuma ştiu, dar vreau să ştiţi voi toţi:
Şi cei de-acum, şi cei ce vor să vină
Părinţi, copii, bunici şi strănepoţi,
Aceia cu, şi-acei fără de vină.
Greşit-au regi şi zeii din Olimp,
Greşeala va, în veci, să ne supună;
Putem să ne-ndreptăm, mai este timp
Să-nstăpânim a Binelui Lagună.
Povestea, deci, vă rog s-o auziţi,
E-atât de nouă şi atât de veche!
Cu oameni sinceri, buni, cu iezuiţi,
Şi plină de-un real fără pereche:
De mult, odată, încă de pe când
Amorul, Timpul nu aveau măsură,
Iar dalba porumbiţă sta mâncând
Alăturea cu şerpii-n bătătură,
Când peste cel Albastru infinit
Lumina-nlumina şi era UNA,
Iar Soarele stătea, nestânjenit
Şi făr'de-oprelişti la taifas cu Luna;
Pe când Înţelepciunea stăpânea,
De omul prost nu se ştia, anume,
Dreptatea şi-Adevăru`-asemenea-
De trecere se bucurau în lume;
Când mări şi-oceane îşi făceau vecini,
'N-oricare loc, făr'să plătească vamă,-
Pământuri vaste- şi, pe când, ciulini
Aveau,să îşi arate spinii,teamă;
Pe când stătea Minciuna pe la porţi
Lipsită şi de cap şi de picioare
Cerşind, iară Prostia n-avea sorţi
Fiindcă-se spunea- durea prea tare;
Când Dumnezeu se-nveşmânta modest,
Chema la Dânsul pe-însuşi Petru-Sfântul,
De colindau din Est până la Vest
Şi-apoi din Nord la Sud întreg Pământul;
Când Îngeri Păzitori cu dulce-ncânt
Ne ascultau cu de mai mare dragul,
Iar Sfinţi cu barba până la pământ
Ne-mbucurau, călcând al casei pragul;
Când oamenii erau pioşi, cuminţi
Şi nu ştiau decât de Fapta Bună,
Primeau de la Căinţă-nvăţăminţi
Şi nu plăteau Urâtului arvună;
Se spune că, demult, din moşi strămoşi,
S-au întâlnit din pură întâmplare,
Pe cât de tineri, pe-atât de frumoşi,
Un El şi-o Ea, pe-a Vieţilor cărare.
Mlădie, fata, de nepomenit,
Cu păr bălai şi ochi de peruzele,
Cam dur-feciorul- şi nestăpânit,
Ochi negri, negre plete şi rebele;
Calină, dulce,ea, făr-de hotar,
Ca lacrima de pură şi fierbinte,
El, însă, rece, boabă de cleştar,
Departe de alese simţăminte.
Ce-i mai ciudat, cum că acest contrast
Îi atrăgea-ntr-atât, precum magneţii
Şi nici gândeau ce sumbru şi nefast
Le va să fie viitorul, bieţii.
Apoi se clevetea, pe drept cuvânt,
Că osebiţi erau, cu mult, şi-aparte,
Ca de la Ceruri până la Pământ,
Cum Viaţa osebită e de Moarte.
De nu v-am spus,erau de neam ales
Şi titluri ei aveau, nobiliare,
Dar din motive de neînţeles
Nu se dorea a lor împreunare;
Dar faptul nu conta:cei doi iubiţi,
El cum un zeu iar ea precum o zână,
Erau, de Fericire,-nstăpâniţi,
Doar Dragostea aveau, de drept, stăpână.
Iar vreme nu era de explicat;
Lipsite, ei găseau, de importanţă
Palavrele cu sens alambicat,
Iubirea-le mai grea cădea-n balanţă.
Pe-ascuns, dar, se-nţelege,-adeseori,
Precauţi se-ntâlneau şi, deci, cu temeri,
Ai Dragostei el-`şi dăruind fiori
La rându-i, ea, ai ochilor luceferi.
Ca iedera înlănţuiţi de trunchi
Şi ignorând a Timpului părere,
Sub ramuri, deasupră-le, mănunchi,
La Împliniri 'şi-ngăduiau să spere.
Deoparte dând al dimineţii fald,
'Şi dădeau săruturi sub albastră Tindă
Şi se-aruncau în Marea de Smarald,
Luptându-se cu Soarele să-l prindă;
Apoi se alergau dezlănţuiţi
Pe plaja năpădită de culoare,
Voind să aibă aripi cei iubiţi,
Spre 'Nalt, de-ar fi putut, doreau să zboare;
Nestăpâniţi, în Crângul răcoros,
Se afundau, ţinându-se de mână,
Se tolăneau în iarba cu miros
De verde, îmbiindu-i să rămână;
Ca doi copii în Ţara cu Minuni,
Pierzându-se prin tufele surprinse,
Surprinşi se regăseau ei, doi nebuni,
Cu pletele, de albă floare, ninse;
Şi, alipiţi aproape dureros,
Prin fân rostogolindu-se ca unul,
Sorbind, avari, veninul lui Eros,
Pieriţi de vlagă-i regăsea Ajunul;
De-al serilor miraj învăluiţi
Şi-n taină ocrotiţi chiar de Fortuna,
Seduşi de Alint, pătrunşi şi fericiţi,
Amor ei îşi jurau pe totdeauna;
Venea în urmă-Amurgu-i-îndrumând,
Ca orice vietate, înspre case
Să îşi îndrepte paşii, până când
Lumina va, din Cer, iar să se lase;
Iar ei păreau că nu-nţeleg defel,
A Vieţii lege, ignorând, şireţii:
De-ar sta un veac îmbrăţişaţi astfel,
Luci-vor veacuri Zorii Dimineţii?
Dar Cronos era crud şi egoist.
Cu trupuri ce păreau ca ţintuite,
Cum ţintuit va ca să fie Crist,
Trăiau, de-amor, agonice clipite.
Desprinşi, apoi, cu ochii-nlăcrimaţi
Din cea îmbrăţişare generoasă,
Pe-a Disperării aripe purtaţi,
Secaţi de Dor, se îndreptau spre casă.
Stăteau cei doi iubiţi cu frica-n sân.
Salvarea sta, de ei, departe, zare,
Destinul cel potrivnic şi hapsân,
Răbdarea le punea la încercare.
Şi-apoi li se cerea imperativ
Relaţia s-o întrerupă-ndată
Găsindu-se justificat motiv-
Cum că ar fi ridicolă, ciudată.
Pe cât de trist, pe-atât de-adevărat
Şi veşnic ce ne face a ne teme,
E faptul că, adesea, ce-am sperat,
Sfârşeşte ori prea rău, ori prea devreme.
Ei, şi-ntr-o zi, cam pe la asfinţit,
De ei se-apropie un oarecare:
Adus puţin de spate,-ncărunţit,
Ce spuse:''-Dragii mei, ştiu ce vă doare;
V-ajut pe cât şi voi mă ajutaţi;
Cunosc povestea voastră de iubire,
Ai voştri ochi sunt, cum observ, miraţi,
Pot orişice aduce la-mplinire!
Voi fi pe cât se poate de concret-
Mai zise el, văzând că îl ascultă-
Păstraţi spre-al vostru bine-acest secret''
Conchise-apoi cu hotărâre multă:
''-Eu nu-s defel acel ce par, eu sunt
Cu totul altul şi-am puteri depline;
Stăpân de drept pe sub întreg Pământ;
Veţi fi şi voi, doar să doriţi, ca mine!''
Gândea băiatul:''-Iată, am noroc!
De-a pururi am să fiu cu-a mea iubită,
Urma-voi, dar, ciudatul prooroc,
Voi fi ferice, fi-va fericită''.
''-Eu nu mă-ncred în bătrânelu'-acest''-
La rândul ei gândea frumoasa fată-
''Departe de-a fi, cât de cât, onest,
Nu-s nici naivă,nici necugetată.''
Privea bătrânul cei doi peştişori,
Atât de-ndrăgostiţi unul de altul,
Cu ochii răi, adânc sfredelitori,
Pândind ca un rechin, cu calm, vânatul:
''-Îmi spuneţi,aşadar, de vă-nvoiţi?
*(Curând, curând în cursă or să-mi cadă,
Sunt tineri, încă, şi neprihăniţi,
Muşca-vor din apetisanta nadă).''
''-Ne vom gândi''-răspunseră-ntr-un rând
Cei doi sfioşi, cu inima zbătândă,-
Am vrea să ştim ce plată-i fi cerând?
Oferta-ţi presupune grea dobândă?''
''-O, nu vă temeţi, nu vă cer în schimb
Nici aur, cum gândiţi, şi nici palate,
În dar primiţi al Nemuririi Nimb,
Voi, sufletul de-mi daţi, din câte toate!''
Spunând aceste, capul şi-a-nălţat,
Cu ochii-i reci privi în ochi băiatul,
Schiţă, apoi, un zâmbet cam forţat,
Cu Diavolul părea că-şi are leatul.
Băiatul sta, de Fulger străbătut:
''-Se-ntâmplă oare-ce, o, Doamne Sfinte?
De ce-mi simt suflet greu şi abătut?
Îmi pare că nu-mi mai încap în minte!''
Apoi, se scutură intimidat,
Simţind două priviri întrebătoare:
''-Mă minunam: cum poate, dintr-o dat'
Destinul să-mi ofere Cartea Mare?''
''-Sunt mulţumit de tine, dragul meu,
'Ţi-apreciez gândirea optimistă.
Aşa doresc să fii:precum un zmeu,
Hotărâtor pe ne-ncercată pistă!
Copiii mei, e timp să chibzuiţi,
Voi fi aici şi mâine, spuse insul,
Dar nu uitaţi: în veci veţi fi uniţi!
Pe mâine, dară, vă aştept răspunsul.''
Şi bucuros, şi foarte încântat,
Şi mândru-cel bătrân- peste măsură,
Plecă gândind:''-Când nici n-am aşteptat
Am dat, în fine, marea lovitură!''
Naivi copii, Destinului supuşi,
Capcană dulce şi-ademenitoare!
Rămas-au cei iubiţi pe gânduri puşi,
Cercând la-a lor dilemă rezolvare.
De sub catifelat al zării fald,
Sub ploaia aurită de Lumină,
Pe-un ram cu lucii frunze de smarald
În alb o Porumbiţă şi calină,
Se aşeză şi începu uşor
Să gângure, lăsă apoi să cadă
Din ciocu-i, ca de nea, un fulguşor
Pe-al fetei umăr, blând şi cu tăgadă.
''-Doreşti să-mi ştii răspunsul? Nu accept!
-Îi zise fata- chiar de-s trecătoare,
Urma-voi, aşadar, al meu concept,
Ci nu voi să comit gravă eroare''.
Răspunse el, puţin cam iritat:
''-Reflectă, dar, aceasta presupune
Să pierzi un tren de-atâţia aşteptat,
Cu el odată - două şanse bune.''
''-Dar nu-mi inspiră-ncredere-ndeajuns!
Privirea-i scrutătoare şi trufaşă
Îmi pare c-ar avea ceva de-ascuns:
Lipsesc două corniţe şi-o cravaşă.''
''-Eşti foarte-aproape! Chiar de la-nceput
Am intuit şi eu ce hramuri poartă;
Să fim, dar, mulţumiţi, am încăput
Pe mâini ce vor schimba a noastră soartă.''
Ea-i spuse-nmărmurită:''-Să-nţeleg
Că îi aprobi propunerea mârşavă?
Mă scuzi, nu te credeam atât de bleg!
Sper, nu te-mbarci pe-a Diavolului navă!''
''-Matur am chibzuit şi îndelung,
A sufletului meu, tu eşti podoabă,
Eşti steaua ce râvnit-am să ajung,
Să nu ne-nstrăinăm aşa degrabă!
Nespus vom suferi, de-amor plângând,
Ne-om pierde noi şi dreptul la Nemoarte,
De ce să fim ca oamenii de rând?
Croi-ne-vom un viitor aparte.''
''-În Cartea Sfântă ni-i Destinul scris
Şi nu ştim, fi-va Rău sau fi-va Bine;
Greşim de ascultăm de-acest proscris,
Vom plânge-amarnic de-ale noastre vine!
Bolnavi nu suntem şi nu suntem sluţi,
Iar timpul nostru merge înainte;
Am fi, într-adevăr, atunci pierduţi,
De-nstrăinăm Odoare mult prea sfinte!
Şi-apoi, nu te lăsa uşor corupt,
Alege-vom Cărarea ceea dreaptă,
De-i Drumul-la-nceput mult prea abrupt,
Un altul, lin, în faţă ne aşteaptă.
De-a dreapta ai un Înger Păzitor-
Încrede-te în el şi ia aminte:
Prieten nu e orice trecător,
De cald nu ţin pompoasele-i cuvinte.''
''-Ştiu Tatăl Nostru, Zece că-s Porunci,
Norocul, văd, îmi cade la picioare;
Spui Înger Păzitor? De ce, atunci,
Nu vrea să-alunge oful ce mă doare?''
''-Ţi-i timpul scurt? N-ai dreptul să huleşti,
Ci Ruga-ţi fie, cât se poate, lungă,
Acceptă, drepte, legile-omeneşti
Şi, va, ca Fericirea să te-ajungă.''
''-Nu-s nici meschin şi nu-s, de fel, ingrat,
A' mele sentimente sunt loiale,
Iar dacă mă iubeşti cu-adevărat,
Urmează, fără teamă, a mea cale.''
Îi spuse ea cu lacrime fierbinţi:
''-Suntem, acum, perechea ideală;
Şi-ai mei s-or îmbuna, şi-ai tăi părinţi,
Evită, dar, căderea-ţi în greşeală.''
"-C-am fi-nţeleşi, nu-s sigure dovezi;
E, hotărârea-mi, într-atât de fermă
Şi-atât de încarnată, de mă crezi,
Precum un fir de păr în epidermă".
Sta,fata,-n neputinţă şi pe gând.
Cum, oare,-ar fi putut să îl convingă?
El, ca de piatră, Zarea, o sfidând,
Cu, ruptă-n două, a răbdării chingă.
"-Descoperă-te, sufletul umbrit
Stringent are nevoie de Lumină;
De-ndată te vedea-vei înflorit,
Luminii, cu încredere, te-nclină!"
"-Se-ntreabă, timorată:"-Mai exist?"
Din ram, de-i ruptă floarea, pusă-n glastră
E-al nostru suflet efemer şi trist
Şi, mult, firavă, fericirea noastră.
Sus, flori ce-au fost, acuma nu mai sunt,
Li-i timpul mic şi fără revenire,
Cu rădăcina-trunchiul e-n pământ
Şi-i e cu mult mai mare-a sa, fiire;
Înscăunată-i, Sus, Lumina-miss,
Jos şade- Întunericul, regeşte,
De poţi a face jos un compromis,
Nu-acelaşi lucru, Sus, îţi reuşeşte.
O viaţă de-mplinire şi tumult!
Gândind la ea mă simt, cu mult, ferice,
Iar dacă stau să mă gândesc mai mult
Şi ţie ţi-ar surâde, pot a zice!"
"-Râvneşti Puterea? Nu e îndeajuns!
Gândeşti că vei atinge Apogeul?
Gândeşti greşit, doar UNUL este uns,
Doar UNUL e PUTEREA, DUMNEZEUL!"
"-Sunt cât se poate entuziasmat,
Motive n-am pentru a-mi cere scuze;
Voi şterge din caiet trecutu-mi mat,
Iar Dumnezeu nu poate să m-acuze."
"-De ce îmi vine, oare, să zâmbesc?
Te vezi deja puternic, mândru, tare,
Când tu ignori un dar Dumnezeiesc
Nu văd să ai nevoie de iertare!
Şi mai apoi nu văd să se fi scris
Iertare pentru-asemenea greşeală,
Rămâi fără de lege, un proscris
În lumea dureros de infernală.
Când toate-ţi vin de-a gata, unde sunt
Al luptelor Triumful şi savoarea?,
Înţelepţite riduri, păr cărunt,
De nu-s, la ce folos-'ţi va fi urmarea?"
"-Ei, bine, astfel lucrurile stând,
Nu-i chip să mă transform în sfinte moaşte,
Schimbate-s toate, după al meu gând,
În fine, Veşnicia voi cunoaşte!"
"-Dorinţa-ţi este de nezdruncinat,
Iar eu nu am nimica împotrivă;
Vei fi, dar, al Hazardului vânat,
În jungla-nflăcărată şi nocivă.
Doreşti răspunsu-mi sincer şi concret?
Gândeşti, cumva, c-ai să mă poţi convinge?
Şi-acum de am să mor, n-am să regret,
În jocul Soartei nu voi fi o minge,
Nici voi să stăpânesc întreg Pământ,
Îmi e de-ajuns a Spiritului casă,
Aceeaşi voi rămâne care sunt,
Murind imaculată şi frumoasă.
Doar Domnul Sfânt, El este, negreşit,
Acel ce scrie Viaţa şi Destinul,
El ştie şi-nceput şi-al meu sfârşit,
Al cupei ştie golul şi prea-plinul".
"-Ţi-i ultimul cuvânt?, el a-ntrebat,
Renunţi la tot, renunţi, dar, şi la mine?"
"-Nu voi să ştiu de-asemenea bărbat.
Va fi târziu când vei pricepe,-n fine".
"-Gândeşte, spuse el, e timp de-ajuns,
Iar mâine ne-ntâlnim în locu`-acesta,
Dorind să vii cu pozitiv răspuns;
Bătrânul, sper, să nu ne joace festa!"
Privi, apoi, în ochii ei cei trişti
Dar nu citi a Deznădejdii urmă.
Ea-i spuse:"-Pentru mine nu exişti,
Castelul de nisip, şi el, se curmă."
El insistă:"-Pe mâine, aşadar,
Să fii încrezătoare şi ferice",
Iar ea:"-Nu m-aştepta, fi-va--n zadar,
Că ne-am pierdut e tot ce pot a zice."
"-Dă-mi mâna ta, iubito,-aş vrea nespus
Bun sfetnic, Noaptea, să te sfătuiască".
"-Dorinţele-mi, iubite, au apus,
Şi trup şi suflet sunt precum o iască!
Adio, dragul meu, îţi spun de-acum,
Al nostru drum nu va mai fi integru;
De suntem doi, suntem diverşi precum
Divers e albul pur de negrul negru."
Apoi s-au despărţit, ce gust amar,
Şi câtă întristare-n ceea seară!
"-O, Doamne,-şi spuse fata, e-un coşmar,
Ori adevărul care mă doboară?"
El însă, optimist ca niciodat'
Zâmbea gândind la ziua următoare:
"-Voi fi ferice:iată,-mi va fi dat
Un dar ce,-ntr-adevăr, va să mă-nfloare."
"-Un dar, într-adevăr, precum ai spus,
Un vis ce va să moară-ntr-o clipită;
Vei fi, fără de-ntoarcere, supus
Al unei lumi de neguri cotropită."
Imperceptibil, el a tresărit:
"-Cine vorbeşte? Ce voieşte, oare?"
"-Priveşte mult şi-adânc spre Răsărit
Şi scapă de a minţii-ntunecare."
"-Ci nu vreau de la nimeni ajutor.
Lăsaţi-mi libertatea de-a alege;
Mă simt, în Viaţă, simplu trecător,
Voi fi al Vieţii, nemurit, un rege."
Şi, Noaptea se lăsă peste Pământ,
O noapte cenuşie, deşirată,
Cu-al soartei celor doi-deznodământ
Ce lumea va să schimbe, totodată.
Odihnă, însă, nici că şi-au aflat;
Închis între a Vieţii lor coperte,
Ei căutau cu gându-n lung şi-n lat
Un cert răspuns la întrebări incerte.
Din Ceruri, Sfânta Zi, s-a coborât
Trezind din amorţeală Firea-ntreagă;
Avea un aer grav, posomorât:
Să fi avut o presimţire vagă?
Puţin confuz, puţin întunecat,
Cu inima zbătându-i peste fire,
Când, Ziua, după Noapte s-a-ncercat,
Porni, băiatul nostru la-ntâlnire.
"-De m-aş întoarce" -se gândea-ntr-un rând-
A Cerului privind întunecarea,
A vântului aripe fluturând,
În matca-i strâmtă, cum se-agită, Marea.
"-Nu renunţa!"-se auzi, în clar,
Alăturea un glas-"când ţi se-oferă,
Învinge-al Neputinţei stăvilar,
Vei fi etern în lumea efemeră!"
"-De-am să mă-ntorc, la ce-mi va fi folos?
Rămâne-voi,de râs, un oarecare,
Pe când, astfel, voi deveni Colos
În lumea celor făr'determinare;
Mi-e hotărârea de nezdruncinat,
Iar Darul Nemuririi-mi se cuvine,
Al Morţii, nu voi fi, un biet damnat,
Ci peste ea, voi fi stăpân, în fine!
Aş vrea să cred că Frica-a dovedit
Şi că mă va urma a mea iubită;
Al Vremii cuplu, fi-vom, inedit:
Trăi-vom într-o vreme inedită."
Pe când iubitu-i se găsea pe drum,
Frumoasa fată-i deplângea declinul:
"-Aş vrea, cum oare, găndu-i să-i îndrum
Şi suferinţei să găsesc alinul?
Voi, Soare, Lună, Stele şi voi, Zori,
În locu-mi ce aţi face - Doru'-Amorul,
Pierduţi de-ar fi, aiurea, călători?
Putea-voi să le curm - noptatic - zborul?
Cât sunt neputincioasă! Tare-aş vrea
Iubitului să schimb reaua părere,
Simt sfâşiată inima şi grea,
Pe lume, ce mi-e scump, în Lume piere!"
Spre locul cu pricina,-n pas grăbit
Porni, îndată, în durerea-i mare.
Va să se-opună, spre-a nu-i fi robit,
Iubitul, de malefica Trădare.
Plângea şi se ruga,frumoasa-n mers:
"-O, Doamne, cu puterile-Ţi divine,
Răstoarnă şi Pământ şi Univers,
Fă astfel, voia lui să nu se-mpline!"
Acum, băiatul, îşi făcu îndemn.
Bătrânu-l aştepta, se înţelege,
Avea un aer rece şi solemn:
"-Al Desfrânării, iată-te, dar, Rege!
Îmi pari - îi zise-n urmă - covârşit;
Gândeam că veţi veni, cu mult, devreme.
În Lumea desfrânării, în sfârşit,
Cunoaşte-vei Trăirea, nu te teme!
Te vreau mai dur şi mai convingător -
Vei fi, de-acum-`nainte, mâna-mi dreaptă,
De taină-al meu prieten şi-ajutor:
Sunt suflete pierdute ce ne-aşteaptă!
Eu nu voiesc promisuri, ci dovezi,
Avut-ai lângă tine ceea fată;
Pierdută-i printre degete, cum vezi
Şi şanse nu-s spre-a fi recuperată.
Pe viaţă, dar, rămâne-vei dator,
Condus nu te lăsa de sentimente;
Îţi fie Raţiunea-ndrumător,
Obstacole sunt multe şi-aparente.
Gândeşte, nu o dat', de mii de ori
De vrei să faci un lucru cum se cere;
Momentul nu-i ca să comiţi erori,
Impune-te şi vei avea putere!
E foarte greu, nu-i glumă de glumit:
Cu sufletele încă necorupte -
Ce-şi leagă existenţa de un mit -
Va trebui să ducem aspre lupte.
În mine vreau să fii încrezător
Şi vom zădărnici de-acum-nainte
Tot ceea ce, Divinul Creator
Va încerca-n Lucrarea Sa cuminte.
Vom fi, de mare faimă, grădinari,
Sădi-vom, aşadar, Nimicnicie;
Cu-ai noştri semeni nu vom fi avari,
Îi vom hrăni, cu ură, din pruncie.
Învaţă tot ce fac şi tot ce spun,
Mânjeşte-n jur cu tină şi cu zgură,
Dureri ce nu se spală cu săpun,
Stropeşte cu venin, peste măsură!
Cerca-vom să distrugem tot ce-i Sfănt!
Te temi, cumva? Nu-i o filozofie
Ca să aducem Iadul pe Pământ:
Desfrâu şi băutură va să fie!
În fine, peste timp ai să înveţi;
Iubiri, vom destrăma, fără de vină,
Vom fi ai Lumii dascăli şi profeţi
Şi-om face Intuneric din Lumină!
De parte-ne avea-vom mulţi adepţi,
Acum e timp, cât omenirea-i slabă,
Să nu apuce Lumea celor Drepţi,
Ne pune-vom, dar, serios, pe treabă.
Cumva eşti întristat, al meu amic?
Ci nu privi în jur cu foc şi pară!
Suntem şi unul şi-altul de nimic,
Pierdut-am, dragul meu, o pradă rară!
Eh! nu-i nimic, recupera-vom, dar
A mea ieşire nu lua în seamă.
Ci munca să nu-ţi fie în zadar,
Vor fi cu carul victime, n-ai teamă!
Îi spuse-apoi-"-Să mergem", când, deodat'
Balauri, norii, s-au pornit călare,
De albe suliţi, 'Naltul fu brăzdat,
Tăind în sus şi-n jos cu-nverşunare,
Iar vânturi, ca turbate, s-au stârnit
Desţelenind tot ce le sta în cale
Cu-o furie de nemaipomenit,
În urma lor lăsând Pustiu şi Jale;
Şi, Negurile-Soarele-au furat,
Cu el odată-a fost furată Luna,
Iar Timpul se opri în loc, mirat:
"-Putea-voi, oare,-acoperi lacuna?
Şi-n cel vacarm fără de precedent,
Urlânde valuri se loveau de stâncă,
Se zvârcoleau, se năpusteau, torent,
În Marea tulburată şi adâncă.
Era-mprejurul spăimântat şi tern.
Albastrul, colorat era, de sânge,
Părea că se-ntronase crud Infern,
Iar Zarea-ncercănată prinse-a plânge;
Pământ şi Cer, ca dup-un cataclism,
Alura şi-au schimbat-o peste poate:
Plutea un aer plin de Pesimism
Terorizând fiiri nevinovate.
Şi Calmul, Firea toată,-a-nstăpânit
Cu influenţa-i binefăcătoare,
Ştergând obrazu-i negru de mâhnit,
A' Cerurilor, scăpărând, amnare.
Încet, încet, peste cernit cuprins,
Se coborî, a Soarelui Lumină;
Încet, cu teamă, toate s-au destins:
Nu se ştia ce va mai fi să vină.
Sta, tristă, fata-n peisajul trist,
Învinsă de-ntrebări şi temătoare:
"-O, Doamne,-i adevăr? Eu mai exist?
Iar dacă mai exist, ce rost îşi are?
Ce rost Singurătatea-mi în Tumult,
A mea Iubire neîmpărtăşită,
Al vieţii murmur dacă nu-l ascult,
A mea Tristeţe-n lumea fericită?"
Şi-n liniştea aceea, din Înalt,
O voce-nvălui întreaga Zare -
Cine putea să fie, cine alt
Decât El, Dumnezeul Sfânt şi Mare:
"-Oricare dintre voi e înzestrat,
Oricare dintre voi îşi are rostul;
De vreţi să vă-mpliniţi cu-adevărat,
Găsiţi-l şi aflaţi-i pe-de-rostul."
Abia sfârşi, El, Domnul de vorbit
Iar fata se-nclină, spunând o rugă,
Văzu, în depărtare-al său iubit
Zbătându-se, dorind, parcă, să fugă.
Ce ironie, biet învingător!
Voia să-nstăpânească Necuprinsul,
Pe-arenă clown, sau un gladiator
De râs, de plâns, al Lumii eşti Învinsul.
Cu fata noastră ce s-a întâmplat?
Şi-acum trăieşte, rog să-mi daţi crezare,
În plină Zi, sub Cerul înstelat,
Ea se arată, albă întrupare.
La rândul său, băiatul, ne-nstrunit,
Cu ură îmbătat peste măsură,
Pe suflete aşterne văl cernit
Şi moină pe a inimii căldură.
Se întâlnesc şi-acum, de vreţi să ştiţi,
Şi fata cea cuminte, şi băiatul,
Dar nu, precum aţi crede, fericiţi
Şi nici uniţi, cum este, sfânt, lăsatul.
Aparte, foarte, unul de cel'lalt,
Atât de-nstrăinaţi şi-atât departe,
El vine din Infern, ea din Înalt;
Duşmani au devenit, duşmani de moarte.
Comun, un scop, cei doi vor fi având,
Comună, chiar, de nu le-era menirea:
Ea-nluminând al oamenilor gând,
Cu gândul, infestând, el, omenirea.
A'lor iubiri în uri s-au transformat,
Voind să-nvingă fiecare-n parte,
Răspunsul e-n al vieţii tonomat
Iar cheia stă ascunsă-n Marea Carte.
Două iubiri unite pătimaş,
Două rubine vii, dezlănţuite,
Arzând de dor pe-al Dragostei imaş
Ca două mieluşele-au fost jertfite.
In cel trecut de vreme incercat,
Când Diavolul îşi permitea să spere,
Doi tineri, ea Credinţa, el, Păcat,
Au transformat Iubirea-le-n Durere.
Cu suflet trist şi ochi întrebători,
Când Noaptea cobora dulce şi-albastră,
Se îndrepta frumoasa- adeseori
Spre mare-a Universului fereastră:
"-O, Doamne-al meu, de-acolo de-unde Eşti,
Deschide, albă,-a cerurilor Poartă;
Aş vrea, de nu Te superi, să-Mi vorbeşti
Fiirea-mi, de-i cu rost, ce hramuri poartă."
"-Din ne-nceput creat-am Început
Şi din nimic, în şapte zile pline
Şi şapte nopţi, un Cer am conceput,
Blond Soare-n Intuneric să-nlumine.
Dintru-nceputuri Eu AM FOST ŞI SUNT,
De SUNT, voi FI mereu, iar Universul
Şi Totul tot, şi Aer, şi Pământ
Cu'a-sale înzestrări 'şi-urmează mersul.
Părinte sunt, de suflu dătător,
Sunt suveran, puterea-mi e divină,
Sunt UNUL, DEMIURG și CREATOR,
Sunt PROVIDENŢĂ, VIAŢĂ ŞI LUMINĂ.
Deasupra, sus de tot, pe după nori,
Acolo unde Raiul nu se-arată,
Erau - şi buni - mici îngeri păzitori,
Dar şi rebeli, cu mintea zvânturată.
Pe Lucifer - din ei mai curajos -
Invidia-i văzând şi-orgoliul mare,
L-am izgonit în Iad, acolo, jos,
Cu demonii să stea-n întunecare.
În timpu-acesta, iată ce-am gândit:
A binelui - unde se află -seva,
Voi face- un lucru bun şi inedit:
Şi l-am creat pe-Adam, din el, pe Eva.
Le-am dat ce nici în vis nu au visat,
Al lor era, în totul, Paradisul;
Aveau orice, cu vârf şi îndesat;
Mâncat-au, însă, mărul, interzisul.
Greşit-au, dar, şi, mâinile şi-au frânt,
Al meu CUVÂNT l-au încălcat, săracii,
I-am alungat să lucre pe Pământ,
Să-nalţe grâu, în vii să-ngroape-aracii.
Iar toţi acei ce-n urmă-le-s veniţi
Păcătuiesc născându-se, dar, care,
Spre-a fi, într-adevăr, neprihăniţi,
Iertarea-şi dobândesc prin botezare.
Adânc premeditat, cu mult e grav-
Când sufletul a prins să rătăcească -
Păcatul când devine din nărav
Cu iz de insuflare diavolească.
Vezi tu, pupila mea, sunt calităţi,
Precum defecte sunt pe astă lume,
Iar lumii se cuvine să arăţi
Ce înclinaţii ai, ce haină-anume.
Al fetei suflet tu ai coperit
Cu alb veşmânt, ca floarea de migdală,
De spinii neputinţei sta, pierit;
Atentă l-ai grijit şi cu migală.
Băiatul încercat-ai să salvezi
În fluviul infernal să nu se-nece;
Nu fu convins de dreptele-ţi dovezi,
Răspuns-a la-al tău gest cu sânge rece.
Ei, bine, ca să fiu mai coerent,
Astfel precum Speranţa şi Iubirea,
La rându-ţi eşti-n al meu comportament,
Sunteţi al meu Insuflu, Însuşirea.
Al sufletelor sunteţi pur veşmânt
Şi mai presus de cele ce există,
Prin mine SUNTETI voi, iară eu SUNT,
Iar existenţa făr'de voi e tristă.
Stăpân sunt Fericirii, tu, Alint,
Eu, Soare sunt, tu, raza mea de aur;
Eu, Fulger, tu scânteie de argint,
Eu gându-mi, Eu al Gândurilor Faur;
Tu, litera mea dragă, Eu, CUVÂNT,
Eu, Creierul a tot ce e FIIRE,
Tu, Albă Porumbiţă, iar Eu SUNT
ATOTPUTERNIC peste-ntreaga Fire.;
Tu, hrană, Eu a tot ce este mers,
Virtute, tu, al tău, eu sunt PĂINTE,
Din mine-o parte tu, Eu UNIVERS
Şi DUMNEZEUL Lucrurilor Sfinte.
La rându-i insuflat şi cel Păcat
De-al său revoltător de crud părinte:
Rătăcitorul suflet a-mbrăcat
Pierzându-l de alese simţăminte.
Pierdut-a vreunul Calea?, e confuz?
Ingenios îmbrobodeşte insul
Şi-i sigur că nu-ntâmpină refuz,
Jucându-se de-a oarba şi de-a prinsul.
E, Lucifer, răzbunător şi-ascuns,
Răspunzător de-a oamenilor moarte.
Viclean, cu insistenţă a pătruns
În inimi, de Iubire-a le desparte.
În sufletele slabe se-nfilând
El, voia le-ntărâtă, de putere,
Promite, minte şi se face blând,
Le-mpinge să se vândă cu-a lor vrere.
De Răul rău e personificat,
Din noapte-n zori, din zori pân'la amieze,
Cu ochii seci şi sufletul uscat,
E, veşnic, în dorinţa să tenteze.
E insistent şi nu se vrea învins,
Iar arma lui va fi, în veci, Păcatul
Şi vrea să-nstăpânească-al meu Cuprins
Şi peste oameni vrea să-i fie statul;
Avid, invidios e Lucifer,
Bolnav,-periculos-de-n verşunare
Dar nu voi satisfacţie să-i ofer
Şi milă îmi inspiră-n furia-i mare,
O vorba-aş vrea, în urmă, să asculţi:
Păcatul, ca şi tine, n-are vină;
Au vină şi copii şi cei adulţi
Ce nu-osebesc obscurul de Lumină.
Eu, însă, pot a fi-nţelegător:
Greşale se pot strânge, câte toate
Prin voi, virtuţi, le vin în ajutor,
Se pot ierta cu rugăciuni curate.
Fii bună şi-nţeleaptă, aşadar,
Grijeşte-te de cei pierduţi altunde,
Să fie de folos frumosu-ţi dar,
Lumină al lor cuget şi-l pătrunde.
Şi nu gândi necum la ce a fost,
La-această prevăzută întâmplare,
Găsi-vei împlinit doritu-ţi rost,
Răsplata îi va fi cu mult mai mare."
"-Aşa să fie, Doamne, cum doreşti.
Menirea-mi, pe cât grea, pe-atât frumoasă
Spre Bine voi deschide-albe fereşti,
A Spiritului Bun voi fi mireasă".
Din ziua-aceea, multe s-au schimbat:
S-au împărţit şi oameni şi jivine
În cei ce sunt bătuţi şi-n cei ce bat,
În cei ce ştiu de rău ori ştiu de bine;
În cei ce-n Rău se vor, strălucitori,
A căror existenţă e coruptă,
Şi-n virtuoşi-ai Domnului păstori
Ce sensu-l înţeleg'n-a vieţii luptă;
În cei ursuzi şi cruzi ce îşi ascund
Tăcerile în nebuloase sfere,
În cei cu spirit amplu şi profund,
S-aştepte ce-au răbdare şi să spere;
În cei ce-şi schimbă păr, nu şi nărav,
A feţii lor îşi ascunzând arama.
Şi-n cei cu suflet sincer şi firav,
Trăindu-şi făr'de vină a vieţii-drama;
În cei ce fură şi ucid şi mint,
Mânaţi nescrupulos de Duhuri rele
Şi-acei ce-n tenebrosul Labirint
Stau, luminând, cu-a' inimii lor stele;
În cei ce vor, fără să dea în schimb
Şi voia şi-o impun cu dinadinsul,
Făr'osebiri Iubirea-le-având nimb,
În cei ce pot ca să iubească insul.
Povestea noastră încă n-a sfârşit;
Pe-a' vostre chipuri simt preocuparea:
O să aflaţi urmarea, negreşit,
De-mi însoţiţi, a vorbelor, cărarea.
De-acum încolo, cred, aţi înţeles:
Şi eu şi voi suntem eroi de-o seamă
Şi nu ştim bine drumul de-am ales,
Îmi pare, deci, firesc să avem teamă.
Cu-al inimii penel am tipărit
A sute de-ntrebări uimită carte;
Cu gândul o-ndreptai spre Răsărit,
Dorit, răspunsul, oare, va să-mi poarte?
Cu sufletul întremurat în piept
Şi somnul alungând în fiece seară,
Lângă Tăcerea'amică stau şi-aştept
Măicuţa, cu răspunsul, să apară:
"-O, făr'de seamă-al Lumii Creator
Şi făr'de-asemănare-al ei Părinte,
E, orice suflet, îndatoritor
S-asculte-nvăţămintele-Ţi prea Sfinte;
Un lucru, Doamne, este însă cert:
TU ai crezut în faptele lor bune,
Dar Vorba-Ţi au luat-o în deşert,
Din viaţa-le făcând Deşertăciune.
Profund mâhnit şi neplăcut surprins,
Trimis-ai pe Pământ şuvoi de ape
Şi torţe nemiloase ai aprins-
Doar Noe, ai dorit, şi-Avram să scape.
Şi oameni noi născut-au, Doamne Sfânt,
Păreau că toate merg cum se cuvine,
Dar ignorat-au, iar, al TĂU CUVÂNT
Căci al lor sânge sta fierbând în vine.
În urmă, Doamne, neînduplecat
Şi-ndurerat de-a omului ruină,
Un OM din oameni ai sacrificat,
Un OM adevărat şi făr-de vină.
Dar, ameţiţi de dulcele Desfrâu,
Uitând de Omenie, Demnitate,
Ucid de curge sângele pârâu,
Nelegiuesc, o, Doamne,-a Ta Cetate.
Părinte, soră, frate sau amic
Se duşmănesc şi se omoară-n parte
Şi nimeni nu-i îmbună şi nimic
Nu zăvorăsc a-Nverşunării poarte.
Ce va, din nou, ca să ne fie dat?
Din Cer cu foc vei face ca să plouă?
Distruse vieţi - vor fi ca altădat'?
Pământul va să se desfacă-n două?
Ce rest va să rămână? Câţi, din toţi,
Vor fi ca să renască-al Tău poporul?
Câţi vor plăti pentru câţiva netoţi
Şi câţi vor prinde-al vieţii viitorul?
Ne iartă, Doamne,negânditul gând,
Cu Diavolul am împărţit chiar Doma.
Schilod, al nostru suflet, stă urlând,
Pândiţi, suntem, de spectrul din Sodoma.
Departe de alesele Virtuţi,
Aproape de nefasta Ispitire,
Suntem şi îngroziţi, şi abătuţi,
Pierdută este, Doamne,-a Ta oştire!"
"-Impunerea nu-mi stă în caracter,
Urmați, nerătăcit, al vieţii sensul,
Lăsaţi bârlogul rece şi auster,
Imens şi plin de stele-i Universul!
Aţi fost şi fi-veţi liberi, dar, în veci
Şi liberă vi-i voia de-a discerne;
Alese,-ale Sublimului poteci,
Urmaţi-le-ocolind sumbre caverne.
Neghina dintre spice vânturaţi
Şi aurul din grâu lăsaţi să-nfloare,
Doar unul şi-unul bobi îngemănaţi
Sub raza aurită de blond Soare!
Aripe daţi Frumosului spre zări,
Urâtu-l faceţi astfel să apună,
Topiţi în Zâmbet stranii frământări
Şi Răul înecaţi în Fapta Bună.
Dintru-nceput fu omul încercat;
Greşit-au şi femeia şi bărbatul;
De-atunci, dintru-nceput întunecat
Vă e şi-a' să vă fie, aspru, Datul.
Ispita şi părintele-i au fost
Şi sunt, şi vor să fie vreme multă;
De este existenţa-le cu rost,
Nu-şi află rostul cel ce îi ascultă.
Şi fiecare dintr-ai mei supuşi
Va să cunoască a Ispitei vrajă;
La'a ei ademeniri vor fi supuşi:
Cădea-vor, de-or fi slabi, în a ei mreajă.
Ce-i însă trist, că faceţi ce-aţi gândit
Şi nu gândiţi 'nainte de a face.
Ca binele, cu mult mai iscusit,
Să fie Răul, încă din găoace?"
"-Ne scapă, Doamne, de umbrit declin,
Împiedică-ne mersul spre pierzare,
Ne dăruie-al Destinului deplin,
Rănite aripi fă-le, iar, să zboare.
Noi, Calea-adevărată-am rătăcit,
A Soarelui Poiană nu mai este,
Periculos ne-aşteaptă, şi tacit,
Prăpăstiile-abrupte şi funeste.
Pe-a'noastre-atât de disperate vreri
Prinosul Îndurării îl aşterne,
Ne iartă, dar, păcatele de ieri,
Ne-nluminează sufletele terne.
De boale ce ne sapă trupul trist,
De Răul ce, cu gheara ne frământă,
Coboară-L, de voieşti, pe Bunul Crist,
Ne lecuiască prin prezenţa-I sfântă."
"-Vă este timpul încărcat de vreri
'N-al vostru Paradis de desfătare.
Şi aroganţi, voi sunteţi, şi isteri
În urmă ignorând a Mea Cărare.
Vi-i trecerea rănită de erori,
Al simţului cel bun uitat-aţi sensul
Şi nu rămâneţi Răului datori,
Şi mic vă e-al Pământului imensul.
La ce folos Eu, Fiul, am jertfit?
La ce folos a Lui Crucificarea?
De-a voastră îndreptare n-am profit,
Nu ştiţi aprecia Valoarea - Marea.
Speranţa aţi pierdut şi orice alt,
Le-nnobilaţi cu-a` inimii rubine!
Priviţi nedisperând înspre Înalt!
Sunt lângă voi, le faceţi să se-mpline!!
Iubirea nu-alungaţi de o aveţi,
Hrăniţi-o cu a Soarelui zâmbire,
Feriţi-o de a Urilor nămeţi,
Briliante-i daţi să bea, spre înflorire.
Din iarna vieţii faceţi primăveri,
Iubirea va-nflori, să n-aveţi teamă;
Spre mâine, dar, priviţi şi nu spre ieri,
Şi flori să dăruiţi celor de-o seamă.
Nonsensului, în viaţă, daţi-i sens
Şi va să câştigaţi a Mea favoare,
Cu trup şi suflet, dar, trăiţi intens,
În Paradis va să vă fie starea.
În lumea celor sinceri şi cuminţi,
Acolo unde Noaptea nu se-aşterne,
Acolo unde-s Îngeri, unde-s Sfinţi,
Grădina unde toate sunt eterne.
Se pare, însă, nu toţi au urcat,
Spre a atinge-a lor desăvârşirea,
Pân'la-nălţimea ultimului cat;
E, încă, ignorantă omenirea.
Credinţa fie, vieţii voastre, scut,
Iară Iubirea către semeni - darea;
Din morţi simţi-veţi că aţi renăscut:
Speraţi! Speranţa vă va fi salvarea!"
-”Aşa răspunse Dumnezeu cel Sfânt,
Aşa îmi spune Maica Preacurată
În fiecare seară, iar eu sunt
De spaimă, de ruşine-nfrigurată.
Voi, oameni, fiţi mai buni, mai chibzuiţi,
Aşa precum eraţi odinioară.
În adâncimi de suflet vă priviţi,
Veţi regăsi, pierdută, cea comoară.
Comoara vie, roș înflăcărat,
Nepreţuit, Dumnezeiescul, Darul;
Va străluci, atunci, cu-adevărat,
Redaţi, întunecimii voastre, clarul!
În juru-vă, cu ea, înluminând
Şi risipind, a rodului, ardoarea,
Veţi dezmorţi din sloiuri rând pe rând,
În dar primiţi, cu mult, vă fie darea!
Fiţi calzi şi buni, în alb înveşmântaţi
Ca apa, susurând, vă fie traiul,
Sub auriul soarelui, fiţi fraţi,
Nu temeţi, dar din Dar se face Raiul!
Minuni se pot a face. "Uşor de spus?"
Vă-nseninaţi cum se-nsenină-un Soare!
De ce restrişti în viaţă, trist apus?
UN STROP DE RAI făceţi-l să coboare!!!

Vizualizări: 263

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


INACTIV
Comentariu publicat de Maria Niculescu pe Martie 28, 2015 la 12:14am

Mulțumesc sufletului tău frumos, Lilioara,

neprețuită prietenă!


INACTIV
Comentariu publicat de Maria Niculescu pe Martie 28, 2015 la 12:13am

Mulțumesc, Rodica,

prietenă dragă!!

Ai un suflet minunat!!!


INACTIV
Comentariu publicat de Ion Rodica Nicoleta pe Martie 15, 2015 la 7:12am

mesajl ultim aduce lumină! "Fiţi calzi şi buni, în alb înveşmântaţi, ca apa susurând vă fie traiul!"Cum altfel?! Un poem care mi-a rămas în suflet, un poem ca o poveste... Felicitări! 


ACTIV
Comentariu publicat de Lilioara Macovei pe Martie 14, 2015 la 8:01pm

La multi ani frumosi, Maria prietena draga!

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->