Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

De ce iubesc Democraţia şi Capitalismul?

http://filosofie-si-literatura.blogspot.com/2012/01/de-ce-iubesc-de...

 




Moto: ,,Omul este un animal politic.’’ – Aristotel
1 - O democraţie fără demos
2 – Când alegătorul este o jucărie electorală…
3 - Condiţiile fundamentale ale unei democraţii
4- Pericolele gândirii instinctuale
5 – Ce este o personalitate?
6 - Răul provine din dominanta instinctuală
7 – Puterea de o zi a demosului…
8- Oligarhie în pseudo-democraţie
9- Democraţia românească pusă la grea încercare de guvernarea  Băsescu,Boc, Udrea, Oprea.
    La emisiunea lui Mihai Gâdea ,,Sinteza zilei’’ ,  din  data de 22 ianuarie 2012,   unul dintre invitaţi  îl eticheta  pe Traian Băsescu  cu  sintagma   - şobolanul de la Cotroceni. A eticheta  în stil  băsescian  sau patapievician   e o  cultură  kitsch  politică şi spirituală,   specifică epocii  şi regimului  politic  al   lui    Traian Băsescu.
Toată cultura  politică al  lui Băsescu e plină de asemenea etichetări  de genul ţigancă împuţită, găozar,   maimuţică,  viermi, după modelul mentorului său spiritual , Patapievici,  uns  director  la ICR,     care  punea în Politice -  o etichetă grobiană   românilor   - aceea de  patibulari.                 Traian  Băsescu  a găsit în această tehnică a etichetării  secretul ascensiunii  lui. A pune etichete adversarilor  politici  se pare că are , la omul mioritic, un mare impact  psihologic.  Îl priveşte pe cel ce a pus  eticheta drept  judecător suprem , mai ales dacă ocupă şi înalta funcţie  de preşedinte.   Se pare că, acest gen de etichetări a fost inspirat de maestrul   Iliescu , care punându-i  lui Geoană  eticheta de prostănac pe frunte , nimeni nu i-a mai putut-o şterge , de parcă cineva i-ar fi tatuat-o acolo.  Poate  şi din cauza  acestei  etichete  aplicată de Iliescu, Geoană a pierdut alegerile  ,,la mustaţă’’.                                                                Democraţia noastră românească, originală, e o democraţie fără demos, o democraţie în care, singura acţiune civică a românului se reduce la a merge la vot odată la patru sau la cinci ani. La atât se reduce guvernarea prin popor sau controlul exercitat de popor asupra puterii politice. Nici o democraţie europeană nu este directă cum a fost de pildă cea ateniană.                         Toate democraţiile moderne sunt reprezentative. Drept urmare, societatea civilă trebuie să înlocuiască democraţia directă în exercitarea controlului civic asupra puterii, dar în societatea românească, societatea civilă nu funcţionează şi nu exercită nici un control asupra puterii politice. E sublimă, vorba lui  nenea Iancu , dar lipseşte cu desăvârşire.’’
      Din aceste considerente, puterea politică devine tot mai abuzivă în România. Deosebirea esenţială între o democraţie stabilă şi democraţia românească , cum e cea din Occident sau  SUA, constă în faptul că, un politician din Occident sau SUA, care încălcă legea, este anchetat de o comisie parlamentară şi poate fi sancţionat de un judecător fără consecinţe asupra actului juridic; la noi este imposibil acest lucru. ,,Modelul occidental [al democraţiei n.n.] este cel mai bine simbolizat nu de plebiscitul popular, ci de judecătorul imparţial.’’([Zakaria ,1997] Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer – Democraţia şi alternativele ei, p. 49).                                                      Unde se află  în România  judecătorul imparţial?  La Curtea Constituţională, judecătorii sunt cumpăraţi   de Traian Băsescu. În România nu există justiţie imparţială. Drept urmare,  Curtea Constituţională  va vota ,,imparţial’’   comasarea alegerilor, aşa cum doresc Băsescu , Boc, Udrea, Oprea.
    În România, supremaţia legii este instituită formal. Pentru politicianul român legea este greu aplicabilă sau nu se aplică deloc. Mai cu seamă  pentru cei aflaţi  la guvernare.  Nici pentru  odraslele acestora (amintesc de cazul Plăcintă  şi a altor  beizadele).                                                  Prin asta, orice politician aflat în sfera puterii şi acoliţii acestuia pot deveni, sub oblăduirea puterii, deosebit de abuzivi. Cazurile prezentate în mass media sunt numeroase şi elocvente în acest sens.                                 Abuzul de putere al politicienilor, aflaţi la guvernare, este o predispoziţie firească a insului cu dominantă instinctuală. Plasat deasupra oamenilor care i-au ales, prin măreţia conferită de putere, politicianul ajuns la guvernare se simte dintr-odată superior celor care l-au ales  şi  opozanţilor.                         Dacă, în perioada preelectorală alegătorii sunt pentru politician un scop, imediat după alegeri, cetăţenii se metamorfozează în simple mijloace de menţinere la putere a acestuia, adică simple obiecte electorale, la fel ca bannerele pe care le aruncă imediat după alegeri.                                 Solemnitatea puterii îi amplifică unui instinctual energia până la limita incontrolabilităţi. Toate acestea îl fac pe politicianul de la guvernare să fie mai abuziv, mai nepăsător şi mai iresponsabil decât cel aflat în opoziţie.
Puterea generează inflaţie psihică, mai cu seamă la indivizii dominaţi de gândirea instinctuală. Această dominantă instinctuală îl situează pe individ în postura de om tiranic sau om amorf. Omul tiranic,  în accepţia noastră,  este individul care suferă de inflaţie psihică şi a cărui gândire este dominată de energiile instinctuale. Jorge Luis de Borges, în eseul ,,Scriitorul argentinian şi tradiţia’’, defineşte gândirea instinctuală drept o gândire ,,care se prezintă fără colaborarea raţionamentelor.’’(Jorge Luis Borges – Eseuri, p.125).                     Eu afirm că gândirea instinctuală este o gândire fără discernământ moral. Un instinctual poate fi deosebit de inteligent, poate apela la colaborarea raţionamentelor, dar inteligenţa lui este mai degrabă iraţională, inumană, absurdă. Când, la un individ, inteligenţa e lipsită de discernământul moral, e lipsită de umanism şi prin asta nu e doar nulă, e profund negativă.                     În fond, când vorbim de discernământ moral spunem acelaşi lucru ca şi Borges, deoarece o gândire instinctuală fără discernământ moral este echivalentă cu o gândirea lipsită de ,,colaborarea raţionamentelor’’. Trebuie să recunoaştem raţiunii, în pofida multor critici ale existenţialiştilor, că în adevăratul ei înţeles, este nemijlocit legată de morală şi prin asta este specifică umanului.                 Raţiunea, alături de facultatea de a cunoaşte realitatea, de a judeca, are şi pe aceea de a determina conduita umană, aşa numitul discernământ moral, respectiv capacitatea de a decela binele de rău. Se poate deduce de aici că există o raţiune pozitivă, cea la care domină discernământul moral, creativă şi o raţiune negativă, în care dominantă este gândirea instinctuală, distructivă.                         Deşi ambele au ca fundament funcţional energiile instinctuale, fiecare individ este în măsură să orienteze şi să canalizeze aceste energii, fie spre bine, spre raţiunea pozitivă, fie spre rău, spre raţiunea negativă. Absenţa discernământului moral în cazul raţiunii negative, face ca indivizii dominaţi de instinctualitate să fie iraţionali, chiar dacă aparent dau dovadă de o inteligenţă peste medie. Ei sunt cu atât mai periculoşi cu cât se află mai sus în sfera puterii.     S-au văzut în foarte multe cazuri de eminenţe, deosebit de inteligente, care, dominate de patimi instinctuale, frizează nebunia sau sunt chiar nebuni.             Medicii psihiatri au putut remarca la psihotici această sciziune între inteligenţa eminentă şi absenţa discernământului moral. Prin urmare, raţiunea mai poate fi definită şi puterea de a judeca bine, adică de a judeca uman, opunându-se, prin asta, nebuniei şi pasiunii necontrolate.                                 Când instinctualitatea domină raţionalitatea este evident că avem de-a face cu o ieşire din sfera umanului, deci o ieşire din calea de mijloc a raţiunii şi prin asta gândirea instinctuală este profund iraţională.                            Este un instinctual o personalitate? Da, dacă privim personalitatea prin prisma patimii fricii, dar dacă o privim prin prisma discernământului moral se poate spune, fără eroare, că respectivul este o perso-nulitate, care mai devreme sau mai târziu îşi va dezvălui imbecilitatea, în pofida aparenţei scânteierilor de inteligenţă.  Dar este oare  inteligent  individul care pune etichete? Am mari îndoieli. Inteligenţa este creativă , nu distructivă.                                    Ce este o personalitatea? Un ansamblu de trăsături morale sau intelectuale care caracterizează un individ, spune DEX-ul.                         Eu cred că este un ansamblu de trăsături morale şi intelectuale, căci la adevărata personalitate nu se separă trăsăturile morale de cele intelectuale. O personalitate, mai ales o personalitate politică trebuie evaluată după trăsăturile sale morale, nu după inteligenţa sa animalică, care poate fi şi, de altfel, este, în cele mai multe cazuri, instinctuală ci după spiritul său de dreptate.                     Inteligenţa instinctuală ne poate induce, prin spiritul agresiv şi patima voinţei de putere o falsă imagine de virilitate. Aici este marea eroare pe care o săvârşeşte alegătorul când votează un instinctual. Cel mai adesea este indus în eroare de această falsă virilitate pe care o afişează ostentativ un instinctual.  În realitate este un laş, un laş excesiv de aberant  şi pidosnic, care, sub oblăduirea puterii ,  loveşte  pe neaşteptate, pe neve , cum l-a lovit  pe acel copil în campania electorală,  chiar în cei care l-au  ales. Am mai spus-o şi o repet: un politician care loveşte un copil, în modul  acela josnic cum  l-a lovit Traian Băsescu  pe acel copil,  nu va ezita să lovească  propriul popor, la fel.                                   Dacă, la un individ există discrepanţă între trăsăturile morale şi intelectuale, în sensul că trăsăturile morale sunt la nivelul zero, iar inteligenţa la nivel maxim, acel individ nu poate fi numit personalitate, ci cel mult  este,  ceea ce vechii latini înţelegeau prin ,,persona’’, masca unui panglicar, a unui comediant, a unui circar.         Un individ poate fi categorisit drept personalitate, în speţă personalitate politică, numai dacă acesta are drept criteriu fundamental cultul adevărului şi a dreptăţii. Ca personalitate politică trebuie să acţionezi, aşa cum spunea Kant, ,,astfel încât să tratezi întreaga umanitate atât în propria ta persoană, cât şi în persoana celuilalt, întotdeauna şi ca scop, nu numai ca mijloc.’’ (Fundamentele metafizicii moravurilor).                                             Din punct de vedere intelectual, un instinctual poate fi o personalitate, dar absenţa discernământului moral face din acea personalitate una profund negativă. Un instinctual, ajuns în sfera puterii, nu poate vedea omul ca scop ci doar ca mijloc.                                                 Este viziunea   tuturor  indivizilor , care compun în marea lor majoritate clasa noastră politică, dar cu deosebire, este viziunea ui  Traian  Băsescu   şi a grupării oligarhice pe care o păstoreşte.                             Pentru   portocalii,  alegătorii sunt doar un mijloc de ascensiune sau de a se menţine la putere şi nu un scop în sine.  Ei vor să transforme un popor liber, într-o  populaţie de sclavi, aserviţi puterii oligarhice – Băsescu, Boc, Udrea, Oprea .                   Ei nu mai acţionează, ca şi cum ar simţi umanitatea în persoanele lor, ci ca şi cum ar simţi supraumanul în sinele lor.                             Un instinctual este asemenea supraomului lui Nietzsche: la omul, la care voinţa de putere generată de energia instinctuală  este  călăuzită spre activităţi creatoare ea apare de natură cu adevărat umană, la aceia, la care energia instinctuală nu este reprimată, nici canalizată spre bine, ci exaltată în voinţa pentru  privilegiile  puterii,  se dovedeşte a fi subumană sau supraumană (aceeaşi voinţă de putere pe care o regăsim în cazul animalelor la masculul dominant, respectiv la insul nebun). La orice individ uman, energia instinctuală dacă nu e reprimată sau nu e dirijată în scopuri creative se manifestă distructiv şi autodistructiv.
Sociologul francez Ėmile Durkheim afirmă că ,,răul de care suferim […] dovedeşte o alarmantă mizerie morală şi nu o mai mare mizerie economică.’’ (Ėmile Durkheim – Despre sinucidere, p.316).                         Mizeria morală este generată exclusiv de gândirea instinctuală când energiilor instinctuale nu mai pot fi controlate. Montesquieu vorbeşte de o raţionalitate riguroasă ce sălăşluieşte într-o ,,raţiune primitivă’’.             Afirm că ,,raţiunea riguroasă’’ îşi are sălaşul în gândirea instinctuală ca o dezvoltare pozitivă şi creativă a acestei gândiri. Gândirea instinctuală ţine mai mult de animalitatea din noi şi mai puţin de primitivismul umanului.                     Din observaţiile efectuate de etnologi, asupra societăţilor primitive, s-a putut deduce că indivizii triburilor primitive au un nivel de discernământ moral mai ridicat decât al omului modern şi, prin asta, o dorinţa mai mare de a trăi.    Suicidul e aproape necunoscut la primitivi, deoarece, spre deosebire de moderni, ei îşi reprimă şi îşi domină mai bine energiile instinctuale, au un discernământ moral mai profund decât la omul modern şi sunt feriţi de mizeria morală a modernităţii.                                            La primitivi, dreptatea este o condiţie naturală a discernământului lor moral; ea aparţine ideii de bine, de armonie, pe care primitivul o respectă mai mult decât omul modern. Prin urmare, nu putem vorbi despre o gândire primitivă la om, ci mai degrabă de o exaltare a gândirii lui instinctuale, în condiţiile amplificării cunoaşterii binelui şi răului. Nu societăţile primitive au săvârşit cele mai mari atrocităţi,ci societăţile  moderne.
Din aceste considerente, omul dominat de energiile instinctuale nu are ce căuta în sfera puterii: el e omul tiranic deosebit de distructiv. El trebuie depistat, încă din perioada campaniei electorale şi sancţionat de electorat în ziua alegerilor. Cum îl depistăm? Simplu! El este sceleratul politic care promite demagogic marea cu sarea, la fel ca societăţile gen Caritas,  şi nu face nimic; este acel candidat care eludează problemele existenţiale stringente şi îi  abureşte cu show-uri marginale.         Pentru a fi cât de cât edificaţi asupra adevăratelor intenţii ale unui candidat, trebuie nu doar să-i privim persona, adică masca publică a acestuia ci, îndeosebi, trebuie să-i vedem pe cei care se află în spatele candidatului.                 Criteriul  fundamental, pe care trebuie să-l avem, atunci când alegem un anume candidat este cultul dreptăţii sociale şi a supremaţiei legii, pe care, acel candidat le promovează, în mod realist. O alegere lucidă trebuie să se îndrepte, nu spre acel candidat care promite marea cu sarea, ci spre acela la care este manifestă iubirea dreptăţii şi respectul pentru supremaţia legii, mai precis, alegerea trebuie să se îndrepte spre acela, dintre candidaţii la preşedinţie, care îşi stăpâneşte mai bine instinctele  primare.                                               Învăţătorul grec Socrate ( şi am spus bine învăţător pentru că el asta s-a vrut pentru concetăţenii săi) , cel care moşea adevărul fără să-l nască, găsise o legătură firească, imanentă, între gândirea raţională şi virtute, adică între ,,colaborarea raţionamentelor’’ şi morală, între înţelepciune şi dreptate.                     Astfel, a ajuns acest mare moralist grec să afirme că nimeni nu este nedrept cu bună ştiinţă. Mântuirea omului vine din cunoaştere realităţii, din dominarea energiilor instinctuale şi discernământul moral în relaţia cu ceilalţi semeni.         Fără ,,colaborarea raţionamentelor’’, energia instinctuală îl împinge pe om la acţiuni distructive şi autodistructive, iar pe individul din sfera puterii la abuzuri, decizii şi acte egoiste,  abnorme, absurde şi pidosnice,  distructive pentru ţară şi pentru comunitate. Pentru el, alegătorul nu-i decât o jucărie electorală, pe care o abandonează imediat ce a câştigat alegerile.                                 Că o ducem din rău în mai rău, nu se datorează numai crizei economice, ci îndeosebi ,  proastei gestionări a banului public  de către guvernarea  Băsescu, Boc, Udrea, Oprea .  Nu poţi să dai  banii pe mâinile unei  blonde  să-i cheltuiască pe poşete.  Sau pe mâna unor  otrepe, ca Videanu şi Berceanu, care şi-au făcut plinul  de la stat.
Toată nimicnicia noastră se datorează lipsei de reactivitate a societăţii civile, a ONG-urilor şi a noastră a tuturor faţă de abuzurile tot mai făţişe ale puterii politice, a lipsei de reacţie civică,  la încălcarea grosolană de către Traian  Băsescu a COSTITUŢIEI   şi  a absenţei controlului riguros asupra puterii. Lipsa de reacţie imediată  au dus la escaladarea abuzurilor.
,,O clasă (politică în cazul nostru) favorizată în mod deosebit de o criză nu mai este dispusă să rămână resemnată, iar spectacolul bogăţiei şi risipei sale naşte în restul societăţii pofte nemăsurate. Dorinţele scăpate din frâu nu mai ştiu unde să se oprească şi , de altfel, se găsesc într-o stare de exaltare naturală prin simplul fapt că vitalitatea generală este mai intensă. Pradă  mai   bogată stimulează, le face mai exigente, mai nerăbdătoare în respectarea regulilor, exact în momentul în care regulile tradiţionale îşi pierd autoritatea. Starea de dereglare sau anomie este întărită de faptul că pasiunile sunt mai puţin disciplinate în momentul când ar avea nevoie de mai multă disciplină.''(Ėmile Durkheim – Despre sinucidere, p.205). Patima lăcomiei îi face orbi şi surzi la percepţia realităţii. Că vor pierde sau vor câştiga alegerile, contează, dar într-o măsură mai mică. Pentru structura oligarhică a portocaliilor important este ca, până la  alegeri, să-şi facă plinul.
În epoca noastră, demosul are puterea pentru o singură zi: ziua alegerilor. Cei aleşi prin voinţa populară au puterea pentru patru, respectiv cinci ani. ,,Ziua alegerilor are o mare importanţă pentru politicienii democraţi; ceea ce se întâmplă după alegeri îi afectează în principal pe cetăţeni.’’ (Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer – Democraţia şi alternativele ei,p. 22).                 Intoxicând, pe omul din clasa medie, în modul cel mai perfid cu iluzia unui viitor bun (care nu mai vine) sau atrăgându-i, pe cei săraci şi ignoranţi, cu câteva batjocoritoare pomeni electorale ori cu ideea evident autarhică de a reduce Parlamentul la o singură cameră (în realitate o jegoasă răzbunare pentru suspendarea motivată al lui Traian  Băsescu  - o gogoriţă  pentru naivi, care în realitate vizează instaurarea puterii oligarhice portocalii,  sub paravanul democraţiei), politicienii noştri vânează statutul de parlamentar, de ministru sau de preşedinte, conferit de puterea politică prin alegeri libere, nu cu mandatul de om politic, ci cu acela de impostor politic.
După alegeri, aflaţi sub beţia inflaţionistă a puterii, guvernaţii noştri au credinţa eficacităţii şi dreptăţii actului lor de guvernare. Percepţia falsă a realităţii, generată de abuzul de putere, îi situează în postura abnormă de a nu mai sesiza discrepanţa între aspiraţiile guvernaţilor şi guvernarea lor. După alegeri aspiraţiile guvernaţilor sunt uitate şi singura preocupare a politicienilor noştri o constituie doar aspiraţiile lor.                                     Montesquieu afirma, în Spiritul legilor ,IV,5 că,   virtutea guvernaţilor trebuie să fie ,,iubirea de legi şi de patrie care pretinde ca interesul public să fie necontenit pus înaintea celui privat.’’                                 Dar de unde la politicianul român atâta iubire de legi şi de patrie, de unde să primeze la ei interesul public, când, în prim plan, este interesul lui egoist, privat? La politicianul român primează iubirea de arginţi şi conturile grase, provenite din banul public, deschise în băncile elveţiene.                             Cei aleşi să fie responsabili se dovedesc a fi, după alegeri, iresponsabili şi infantili. Aceşti imbecili care ne guvernează se cred deasupra oricărei responsabilităţi - banul public este risipit ca şi cum ar risipi proprii bani la ruleta de la Monte Carlo.                                             Prin comportamentul lor aberant, politicienii noştri, dar cu osebire  portocalii în frunte cu Traian  Băsescu  ,  ne tratează ca pe un stupid people.             Din această perspectivă eticheta de ,,stupid people’’, pusă de Silviu Brucan, pare să fie exploatată de actuala guvernare  în mod făţiş şi pervers.              Eu cred că  stupiditatea românilor provine din excesiva toleranţă istoric-ereditară. E toleranţa faţă de rău care se întoarce asupra noastră ca un bumerang. ,,În al doilea Tratat asupra guvernării civile( 1690), Locke observă că, deşi libertatea şi proprietatea trebuie socotite printre drepturile naturale, ele trebuie reglementate , căci altfel ar avea o tendinţă incorigibilă , de a se dezvolta în toate direcţiile , în anarhia şi dezordinea mişcării instinctive ce tinde să treacă dincolo de .(Tratat asupra guvernării cap.2,psr.4)’’ (Colectiv coordonat de Jacqueline Russ – Istoria filosofiei III, Triumful raţiunii, p.31).                                Situându-se deasupra supremaţiei legii, guvernanţii noştri, în frunte cu   Traian  Băsescu,   şi-au constituit mari proprietăţi private din banul public, iar libertatea lor, conferită de puterea care îi situează deasupra legii, este nelimitată. Cum se spune în expresia populară, ei taie şi spânzură!                      Orice adevăr, scos la iveală de mass-media, îl acoperă cu nenumărate straie de minciună. Supremaţia legii, definită de Montesquieu drept principiu de ordine, de comandă şi datorie, este doar pentru cei mulţi şi proşti.                 Toţi instinctualii se situează deasupra legi, dar cu deosebire cei din sfera puterii. Aroganţa şi dispreţul faţă de ,,vulgul’’ care i-a ales,  se constituie la aceştia drept ,,discernământ moral.’’                                         O clasă politică, care amplifică la extrem instinctualitatea, generează o societate  nevrotică  şi conflictuală în care coexistă psihoza fricii,  a îngrijorărilor  existenţiale, iraţionale, a stupidităţi existenţiale şi situaţii politice absurde. Noi îi votăm, ca ei să ne fure. Acum,  portocalii o fac   pe faţă,  fără nici o jenă  ne  bagă adânc mâinile în buzunarele noastre. Români, feriţi-vă   buzunarele că portocalii  vor să rămână,   etern, la putere!
Englezii nu au nevoie de o Constituţie scrisă ca democraţia lor să funcţioneze impecabil şi legile să fie respectate, ei îşi fundamentează respectul faţă de legea fundamentală pe raporturi de justiţie subînţelese. ,,Marea Britanie este o democraţie , dar constituţia ei a rămas tot timpul nescrisă. Aşa cum nici o constituţie scrisă nu garantează democraţia…’’ (Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer – Democraţia şi alternativele ei, p.25)
Noi avem o Constituţie scrisă, dar este grav încălcată, chiar de acela, care, ales, în cea mai înaltă funcţie a statului român, ar trebui să vegheze la respectarea cu stricteţe a literei şi spiritul ei.
Dacă Constituţia scrisă nu garantează democraţia, atunci ce garantează o democraţie? Existenţa partidelor şi Parlamentul.                 Parlamentul este reprezentantul alegătorilor în sfera puterii, iar ei parlamentarii trebuie să-i apere pe cetăţeni de abuzurile executivului de la centru şi din teritoriu. De aceea, într-o democraţie, supremaţia legii impune şi supremaţia Parlamentului în faţa puterii unui executiv şi a unui preşedinte abuziv.         Dar executivul poate deveni incontrolabil în cazul instituirii unei singure camere, dominată de un singur partid ( în Ungaria tendinţa este să se treacă de la unicameral la bicameral, aşa cum este peste tot în Europa) şi pot institui cu adevărat un regim oligarhic.                                     Din păcate, la noi mai persistă în inconştientul colectiv mitul conducătorului providenţial, o aberaţie care, în cazul că se va institui puterea oligarhică a portocaliilor sub comanda despotică al lui  Traian  Băsescu , ne va costa libertatea şi implicit bunăstarea existenţială.  În (in)cultura  sa politică, la omul de rând  persistă ideea că societatea capitalistă jefuieşte, ucide dezumanizează.             E  o  mare  prostie  să credem aşa ceva.   Capitalismul  şi  democraţia  sunt simple  noţiuni abstracte.  Nu capitalismul în sine, jefuieşte, ucide şi dezumanizează,   ci o guvernare  odioasă,  ca  aceea al lui  Traiana Băsescu şi a camarilei  sale  -  Boc , Udrea , Oprea , face  din capitalism  şi democraţie  -  ideologii care  jefuiesc, ucid şi  dezumanizează.                                                      De  ce iubesc Capitalismul şi  Democraţia?! Fiindcă  vreau să trăiesc liber şi demn în ţara mea, fiindcă vreau să-mi câştig pâinea cinstit, cu sudoarea frunţii mele şi capacitatea mea creativă,  nu vreau să fi sluga nimănui, cu atât mai puţin a vreunui politician veros de teapa lui Băsescu, Boc , Udrea , Oprea sau un unui partid unic  -  Doamne fereşte! Acestea sunt motivele pentru care iubesc Democraţia.
                                      Vasile Anton, Iaşi, 23 ianuarie 2012

Vizualizări: 52

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

Comentariu publicat de Anton Vasile pe Ianuarie 24, 2012 la 5:43pm

D-le George Gîtlan! Şi eu sunt apolitic. Dar asta nu înseamnă că  sunt a-politic. Mă interesează  politica , fiindcă îmi afectează viaţa mea  personală. Prin alte meleaguri vestice , unde democraţia funcţionează  la cote mai înalte, oamenii de cultură se ocupă de creativitatea spirituală. Din păcate, la noi,. spune Liviu Antonesei în excelenta carte  O prostie al lui Platon, dacă societatea civilă  nu există,    intelectualul trebuie să se implice în politică  să nu -i lase pe aceşti imbecili care ne guvernează (e parafrazarea cărţii unui politician  francez) să devină abuzivi pănă  devin  imbecili.  Or, Băsescu a cumpărat vocea principalilor  intelectuali  - Liiceanu,  Pleşu, Cărtărescu (am aflat acum că dezice acum de  TB ), Patapievici (şoricelul de bibliotecă) care avut tupeul să jignească poporul român, numindu-ne 23 de milioane de patibulari, adică de dus la spănzurătoare şi pentru asta  la uns  director al ICR. Aşadar  e nevoie de o soicetate  civilă puternică care să dea peste bot, orcăror politicieni ajunşi la putere şi care încearcă să devină abuzivi. Nu trebuie lăsaţi până îşi fac plinul şi devin de neînvins.                                                      .                            

Comentariu publicat de Anton Vasile pe Ianuarie 24, 2012 la 1:22pm

Să nu-i punem pe toţi în aceiaşi oală! Dacă societatea civilă n-ar fi fost sublimă, la noi,   dar a lipsit cu desăvârşire , chiar în momentele esenţiale, când  Băsescu încălca  Constituţia  ca un grobian  sau Baconsci vota la Paris într-o veselie  pentru scaunul de prezidente al lui Băse,     acum am fi avut o  clasă politică ,,cu minte'' , dar societatea civilă abia acum s-a trezit (e bine că s-a trezit  şi-acum în ceasul al doisprezecelea), când  răul cel mare a fost comis. Nu putem să-i punem în aceeaşi oală  pe toţi, de vreme ce, singurii  portocalii prin şantaj şi jocuri de culise au desfiinţat practic opoziţia,  iar drumul  spre  dictatură lui Băsescu  este deschis. Dacă  vor câştiga alegerile, cu certitudine, ţara asta va ajunge din cenuşie comunistă,  după 22 de ani , în portocalie capitalistă. D-le  George  Gâtlen , nu vă lăsaţi manipulat  de  minciuna portocalie  - toţi suntem la fel  şi decât cu ei, mai bine cu noi. Care bine cu ei, când ne-au tăiat salariile şi  pensiile? Or, nu vedeţi  unitatea  mitingurilor -  jos  Băsescu - Boc, or purtaţi  ochelari portocalii....                                                          

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support