Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Era cald, înăbușitor de cald. Se auzeau doar bâzâitul gâzelor și sforăituri. Tataia și cei doi oameni tocmiți cu ziua dormeau sub căruță. Umbra singurului pom din capul locului adăpostea cei doi cai și o parte din căruță și se plimba pe jos, ușor, când apărea câte-o adiere de vânt. Iar eu, mergeam în patru labe căutând gâze pentru insectar și buruieni cu gust acru sau amar. Cele mai bune erau frunzele de susai și păpădie. Îmi mai tăiau greața de după ce mâncasem aici, la câmp. Vântul acoperise cu un strat de praf cașul și pâinea, ceapa verde era pălită, iar borșul rece parcă ea clocit.

      Tataia nu dormea. Stătea așa, cu ochii deschiși și se tot gândea. De căldură își descheiase mânecile de la cămașă și le ridicase mai sus de cot.

      - Tataie, ce-s numerele astea de pe braț, de unde le ai?

      - Din război, tată, din prizonierat. Când m-au dus rușii în Siberia, ne-au numerotat ca pe oi, tată, ca pe oi...

      - Nu-mi povestești și mie cum a fost acolo?

      - Altă dată, tată, altă dată... Acu'-s obosit, mă hodinesc și eu cât ține arșița și apoi ne apucăm să terminăm treaba! Obosesc mai repede, că-s bătrân... Da', nu mă las! Ori termin, ori... mă duc în pământ, că el ne-a mâncat toată vlaga! Ehei! Când eram mai tânăr... Restul vorbelor și le mormăi în barbă.

      Și era așa, ca o muzică, bâzâitul gâzelor, sforăitul celorlalți și fornăitul cailor care se apărau de muște că... am adormit!

      M-au trezit să mă sui în căruță, soarele era spre apus, bătea un vânticel răcoros iar eu mă simțeam, nu știu de ce, fericit. Mi-am luat buchetul de floricele adunat mai devreme și chibritul cu gâze, găsite cu atâta migală și am pornit-o către casă.

      Acasă au scos un cofer cu vin ”să mai aline oboseala” cum spunea tataia. Ăsta era momentul meu favorit, când oamenii, la un pahar de vin, spuneau vrute și nevrute, iar noi ne jucam pe lângă și printre picioarele lor.

      - Bre, nea Marine, nu ne spui și nouă cum ai ajuns în prizonierat, că te-am auzit cum spuneai nepotului, sub căruță, despre numerile alea de pe mâna matale?

      - Vă zic, mă, cum să nu, da' pentru asta nu ne-ajunge un cofer cu vin!

      - Hai, bre, că aduc și eu mâine seară niște vin de-ăl bălan, de la mine - spuse celălalt om.

      Tataia se așeză mai comod pe prispă, își răsuci o țigară din margine de ziar și tutun și începu:

      - Era spre sfârșitul războiului împotriva rușilor. Nemții ne băgau mereu în prima linie, ce mai, carne de tun, nu alta. Ne săpam tranșeele, era vreme mohorâtă, noi uzi de la ploaie, ne încălzeam muncind la lopată. Deodată încep rușii să tragă cu tunurile, cu armele, de nu mai puteam face nimica! Tranșeele erau cam mici, neterminate, noi stăteam întinși pe burtă și tot mai săpam. Am reușit să ne facem adăpost cât de cât, dar ghiulele cădeau din ce în ce mai aproape. Eram cu Lică al lui Pralea, un vlăjgan de două ori cât mine și ăsta tremura de frică!

      - Nea Marine, ia-mă, bre, de mână, ca să-mi dai oleacă de curaj, că simt eu că de-aici-șa nu scap!

      L-am luat, ce să fac. Și el îmi mai căra ranița când eu nu mai puteam, că era suflet bun săracu', ajuta pe toată lumea!

      - Măi, și-atunci se auzi chiar lângă noi o bubuitură cum nu mai auzisem în viața mea! Am simțit că mă strânge de mână mai tare și parcă se lăsase ușor, nu pricepeam ce se întâmplă!

Am vrut să-l mișc de mână, să-l întreb dacă e bine și... Ce să vezi, mâna lui se termina mai sus de cot, iar restul din Lică... Nu mai era! M-am îngrozit, am încercat să scap de mâna lui, dar mă ținea strâns, strâns... Atunci m-a luat groaza și am luat-o la fugă de acolo! Așa, printre gloanțe, spre oriunde și m-am trezit în tranșeele rușilor! Acolo am leșinat de spaimă când am văzut că nu scăpasem de mâna lui Lică, mă rog, de ce mai rămăsese din ea...

Am scăpat doar câțiva, am fost cărați, împreună cu alți prizonieri, într-un vagon pentru vite, zile în șir. Ne opream pe câmpuri, leșinam de căldură când era soare și înghețam de frig când era noapte. Primeam ca mâncare un fel de tocană, ca lăturile, pe care ne băteam să le prindem, beam apă dintr-un butoi infect, făceam nevoile într-un colț al vagonului. Am ajuns într-un centru de triere, am fost trimiși în multe părți, iar eu am fost trimis la muncă de reparare a liniilor de tren, undeva, înspre Siberia, că la asta mă pricepeam.

      - Mi s-a uscat gura... Fă, Făniță, ia mai adu un cofer cu vin, că mâine aduce Gheorghe de la el!

      - Așaaa... Unde rămăsesem? Da... Am uitat să vă zic că ne-au marcat cu numere, uite astea - zise el arătând brațul - ca pe vite, mă, ca pe vite...

      Acolo începuse să vină frigul, noaptea îngheța apa, așa, în plină vară!

      Mi-am zis: ”- Măi, tată, dacă stau aici, nu scap, mă termină ăștia, eu o șterg!” Și m-am furișat  sub trenul care ne aducea mâncare și alte alea! Am găsit un locșor sub unul din vagoane și am așteptat. Trenul s-a pus în mișcare, am mers așa toată ziua, a venit noaptea, dar trenul tot mergea. Am reușit să ajung într-o gară unde erau multe trenuri de marfă, și am schimbat trenul cu unul gol, care urma să plece mai departe. Speram să mă ducă în zone mai calde, că venise un frig, de nu mai puteam. În altă gară am găsit niște pânză de cort și mi-am făcut culcuș. Dar problema cea mai mare era apa! Când oprea trenul undeva, coboram și beam apă din șanțuri, de oriunde vedeam o bâltoacă, de mâncat am mâncat tot ce găseam verde, ca vacile, mă, tată, ca vacile! Și am trecut peste o apă mare și am zis că de-acuma sunt mai aproape de țară, că mergeam tot spre apus. Și am crezut bine, că eram deja în Moldova, trecuserăm Nistrul și mai auzeam pe drum vorbă românească! Am ajuns într-o gară unde am fost prins de un ceferist, care mi-a spus că România a întors armele și suntem de-acuma aliați! Mi-a dat de pomană niște haine, mâncare și un pahar de vin și mi-a arătat ce tren să iau ca să merg spre România. Și după câteva zile de mers am trecut și Prutul! Nu-i bucurie mai mare decât să simți mirosul câmpurilor, vorba dulce românească și să simt sub picioare pământul țărișoarei mele!          

      Tataia avea lacrimi în ochi, și-a mai pus un pahar de vin, s-a șters la gură cu dosul mâinii și a continuat:

      - Măi tată, dacă nu știam rostul dedesubtului de la vagoane, nu scăpam, mă, să știți! Dar le-am învățat când eram în armată, la diribau, la terasamente! Ne mai ascundeam și trăgeam câte un pui de somn, chiar dacă erau dăți când trebuia să sari din mers, dacă pleca vagonul în care te ascundeai.

      Eram impresionat de poveste, multe nu înțelesesem eu, denumiri de locuri, ape și altele, dar nu-mi ieșea din minte partea cu mâna lui Lică! Noaptea am visat și m-am trezit speriat, plângând!

      M-a luat mamaia în brațe, m-a strâns la pieptul ei, unde mă simțeam în deplină siguranță și m-a întrebat:

      - Ia, spune tu, ce-ai visat, puiu' maichii, zi, să te descânt eu să-ți treacă!

      - Păi, era mâna lui Lică, se prinsese de mine și mă trăgea într-o vale adâncă!

      - Mă, bolăule, ai speriat copchilu' cu poveștile tale! - spuse ea adresându-se lui tataia. Uite că acuma visează prostii!

      Și apoi se întoarse către mine:

      - Nu, maică, era doar un vis urât, toate alea au fost demult... De-atunci Dumnezeu l-a iertat pe acel amărât și l-a dus la locul lui, în ceruri! Hai să te descânte mamaia, ca să te apere de orice vis rău!

      Dacă descântecul sau sânii ei fermecați au avut efect, nu știu, dar m-am trezit a doua zi  vesel și odihnit și am scăpat de acel coșmar pentru totdeauna!

Vizualizări: 91

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Iunie 30, 2017 la 10:02pm

Mulțumesc mult pentru imaginile atât de potrivite cu povestea mea!

Sunteți mereu darnic, mă simt onorat de tot efortul dumneavoastră!

Reverențe...


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iunie 30, 2017 la 9:16pm

Imagini pentru mână prizonier


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iunie 30, 2017 la 8:59pm

Imagini pentru în prizonierat


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iunie 30, 2017 la 8:49pm

Imagini pentru în prizonierat


ACTIV
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Iunie 29, 2017 la 8:55am

Mulțumesc mult pentru lectură și comentariu dragă Gabi!

O vară minunată îți doresc!


ACTIV
Comentariu publicat de Gabi Schuster pe Iunie 29, 2017 la 2:40am

Am citit pe nerasuflate !

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support