E vreme urâtă, așa că intru, ca de obicei, în Postăvaru, vizavi de corpul N al universității și mă uit după loc'șorul meu: o masă tocmai în fundul sălii, la geam. Era un colțișor liniștit în timpul săptămânii. Mă duc bucuros, întind cursurile și mă pregătesc de învățat.

      - Bună dimineața, domnul Ionel, ca de obicei?

      - Aș dori, dacă se poate și un zâmbet micuț, acolo - am spus eu privind-o frumos.

      - Cum să nu, e din partea casei, pentru clientul nostru favorit - spuse fata înflorind în obrăjori.

      Stăteam acolo și învățam trei, patru ore, apoi mergeam și luam masa la cantina liceului Unirea. Aveam ceva bani pentru că reparam radio, casetofoane, televizoare în timpul anului și puneam deoparte pentru acest mic lux din timpul sesiunii.

      Obișnuiau să pună muzică ușoară, pentru a crea o ambianță plăcută și de asta se ocupa una din fete. Într-una din zile se oprește muzica și aud după un timp discuții pe ton mai ridicat. Ridic privirea, una din fete era certată de cineva, părea un șef. Arăta spre combina muzicală și-i reproșa pe ton ridicat că o s-o coste pe ea reparația, dar cu cuvinte nu prea frumoase. Am așteptat să plece acel șef și m-am dus să vorbesc cu fata.

      - Ce-ai pățit de ești tristă? Te-a certat șeful?

      Fetei i-au dat lacrimile, s-a întors cu spatele s-a șters discret la ochi și a spus:

      - Da, s-a stricat combina asta prăpădită, a prins banda și cine știe cât mă costă s-o repar, iar nesim..., pardon, șefu'  îmi ia din salariu ca s-o repare! După ce că am un salariu amărât...

      - Uite, eu repar de mult timp aparate din astea, nu mă lași să încerc să te ajut?

      S-a întors cu privirea plină de speranță, dar a lăsat privirea în pământ.

      - Ar fi bine, dar acuma chiar n-am bani, n-am cu ce să vă plătesc! - și iar i-au dat lacrimile și s-a întors cu spatele.

      - Dacă nu-s piese de cumpărat, nu vă cer nimic, doar să-mi oferiți cele mai frumoase zâmbete când vin pe aici!

      Se uita neîncrezătoare, așa, peste umăr. Mi-am adus mini-trusa de scule care nu-mi lipsea din dotare și m-am apucat să văd ce se întâmplase. Fetele mi-au făcut loc, mi-au pus o lumină să văd mai bine și mi-au supravegheat masa cu hârtii, cursuri și ce mai era pe acolo. A trebuit să desfac spatele combinei, să dau înapoi manual motorașul ca să se desfășoare banda și... am reușit să scot banda și caseta din combină. Am încercat restul, funcționa, dar ceva nu era în regulă la mecanismul casetei. Am tot căutat până am găsit că înăuntru mai erau resturi de bandă, de cine știe când, înfășurate pe unde nu trebuie. În mai puțin de o jumătate de oră, problema era rezolvată! Între timp, apăruse și șeful și se uita curios la ce fac. I-am arătat, explicat, a înțeles și mă privea mulțumit!

      - Mulțumim, domnul Ionel, cât ne costă? - întrebă uitându-se amenințător la fata cu pricina. Ea se uita temătoare la mine, cu mâinile împreunate, frecându-le nervos.

      - Păi, pe dumneavoastră v-ar costa mai scump, că ați certat degeaba pe domnișoara, dar v-am ajutat pentru ele, că se poartă mereu frumos.

      - Ei, eram și eu nervos, că mergea rău în ultimul timp combina, acuma am văzut și de ce. Dar nu-i făceam eu nimica Danielei, doar am zis așa... Totuși, pentru că mi-ați rezolvat problema așa frumos și rapid, permiteți-mi să vă ofer din partea casei ce ați consumat azi și mai aveți, pentru când mai veniți la noi, încă două cafele!

      Am mulțumit, am mers la locul meu, muzica a început iar să cânte în surdină, iar eu am mai învățat ceva pentru examene.

      A doua zi, am venit ca de obicei, pe masa mea era ceva pe care scria rezervat, și am vrut să mă așez alături.

      Daniela a venit fuga și mi-a spus că șefu a rezervat masa pentru mine, pot sta acolo liniștit. Mi-a adus apoi cafeaua, sucul și un pachețel.

      - I-am povestit mamei ce om bun ați fost și ea v-a oferit o mică atenție! Știți, noi suntem oameni mai modești, mama are o infirmitate, ca și dumneavoastră, adică ceva mai rău, că merge în cârje, dar și ea are suflet bun și vă mulțumește! Pentru noi, salariul meu e singurul venit serios, ea are o pensie modestă... De-asta am fost așa îngrozită ieri, când m-a amenințat șeful că-mi taie din salariu! Mi-a spus mama că ea bănuiește că vă cunoaște, ați fost pe vremuri la sanatoriu, la Techirghiol, ea era mare și dumneavoastră mititel și nebunatic. Sunteți cumva din Săcele?

      - Da, sunt din Săcele, dar spune, cum o cheamă, poate și eu o cunosc!

      - Movileanu Ana. O știți?

      - Nu sunt sigur... Era cumva educatoare acolo? Că am avut o educatoare cu cârje, care ne îngrijea așa frumos! Da, cred că ea trebuie să fie. O chema Ana, de restul numelui nu știam noi copii!

      - O s-o întreb, nu știu nici eu - spuse fata plecând, că apăruseră deja clienți.

      În altă zi, am găsit lângă masa ”mea” o doamnă care mă privea insistent, toată numai zâmbete. Plin de emoție, am recunoscut acel zâmbet și acea educatoare care ne mângâiase zilele cât am stat la băi. Doar că apăruseră ceva urme pe obraji și în jurul ochilor. Dar căldura din priviri, acea blândețe pe care puțini oameni știu să o transmită, era inconfundabilă.

      M-am dus, i-am sărutat mâna, ea m-a pupat pe obraji și am depănat amintiri, plini de emoție. Iar fata ei, Daniela, radia de bucurie...

      N-am învățat mult în acea zi, dar am plecat acasă parcă mai bogat în suflet! Nu degeaba se spune: cu cât mai mult dai, cu atât mai mult primești! Doamna Ana ne-a dăruit din suflet, ne-a făcut frumoși pe dinăuntru, a primit înapoi prin mine ce puteam oferi, priceperea mea, iar eu am primit înapoi emoție, bucuria revederii, căldura sufletului ei....

Vizualizări: 36

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 22, 2017 la 2:41pm

Mulțumesc Florentina, nu știi ce bucurie îmi fac cuvintele tale! Iar emoțiile, sentimentele pe care uneori reușesc să le stârnesc, sunt pentru mine cel mai frumos dar!

Reverență...

Comentariu publicat de Florentina Maris pe August 22, 2017 la 11:05am

O scurta lectura ce mi s-a parut facinanta, si, la sfarsit as fi vrut sa mai citesc, sa mai aflu. Emotionanta reintalnire:)

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 22, 2017 la 10:00am

Sărut măna dragă Silvia, cuvintele tale m-au emoționat!  Nu le merit eu pe toate... dar mi-au făcut deosebită plăcere! Și eu admir scrierile tale și mai ales sufletul care se întrevede în ele și care așa frumos rezonează cu povestirile mele...

Mulțumesc mult, mult!

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 22, 2017 la 9:57am

Ce darnic sunteți domnule Muntean, imaginile oferite drept comentariu sunt atât de potrivite!

Acele locuri, acele clădiri... Oare când au trecut acei ani?

Parcă ieri eram cuprinși de febra examenelor, de bucuria clipelor petrecute în aceste locuri minunate!

Frumos oraș avem, frumoase amintiri, frumoși și acei ani, cu toate lipsurile lor...

Mulțumesc!

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 22, 2017 la 9:53am

Mulțumesc dragă Mircea, eu doar am vrut să retrăiesc niște amintiri, împreună cu voi...

Comentariu publicat de Mihail Toma pe August 22, 2017 la 9:51am

Comentariu publicat de Giurgiu Silvia pe August 21, 2017 la 10:28pm

Om bun, suflet bogat și sensibil, ne faci părtași la trăirile tale și ne dăruiești căldura inimii tale! Cum să nu-ți mulțumesc din suflet pentru așa emoții ? Când citesc creațiile tale, mă conectez direct cu lumea în care mă inviți cu atâta naturalețe! Minunat!

Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 21, 2017 la 6:47pm

Imagini pentru hotel postavaru brasov 1980

Hotel Postăvarul Braşov - 1975-1985

Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 21, 2017 la 6:40pm

Fotografia postată de Festival '39 (Coroana Brasovului D'altadata).

Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 21, 2017 la 6:36pm

Imagine similară

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support