Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Regele Carol al II-lea - amoruri scandaloase, corupție și crime

Regele Carol al II-lea - amoruri scandaloase, corupție și crime

 

(postarea precedentă)

 

Carol al II-lea

 

            Moto 1: „Cine iartă unuia vina, dă îndemn multora.” aforism de Publilius Syrus din Sentinţe

 

            Moto 2: „Mă iubește femeile” Mărgineanu

 

Fiu ilegitim al reginei Maria, din amantlâcul cu locotenentul Zizi (Gheorghe) Cantacuzino, dar recunoscut de Ferdinand, de care am scris de două ori, Carol al II-lea avea trei caracteristici: afemeiat (fiu de mamă adulterină), furtul specific oricărui corupt și răzbunare prin crime. Așadar, cine era Carol al II-lea, predecesorul lui Mihai?

 

Carol al II-lea

 

            Carol al II-lea (18931953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Era primul născut al năbădăioasei principese Maria, recunoscut de viitorul rege Ferdinand I,  dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, apoi Principe al României.

S-a remarcat, în timpul primului război mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino și prin două renunțări la tron. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, „rezultând” principele Mihai.

Insul și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul la moartea regelui Ferdinand, în 1927.

În contextul politic creat de moartea regelui Ferdinand și cea a lui Ionel Brătianu, cât și de lipsa de fermitate a regenței conduse de principele Nicolae, Carol s-a întors în 1930 în România, detronându-și propriul fiu. Domnia lui a fost marcată la început de efectele marii crize economice și financiare. Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare facțiuni minoritare ale partidelor istorice și cochetând cu ideea unor guverne de „concentrație națională”, precum guvernul Iorga-Argetoianu.

A permis, după cum vom arăta, formarea unei camarile corupte în jurul său, sub patronajul Elenei Lupescu. Către sfârșitul anilor '30 situația politică internă s-a deteriorat sub influența situației internaționale și a acțiunilor regelui, în 1938 fiind instaurată dictatura regală (prin înlăturarea constituției din 1923 și desființarea partidelor politice, înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, patronat de rege).

Anul 1940 a consemnat fărâmițarea României Mari ca urmare a pactului dintre Germania și URSS, situație care a avut efecte dezastruoase asupra reputației monarhului român. Reorientarea politicii externe a României către Germania nazistă nu a putut salva regimul lui Carol, care a fost obligat să abdice de către generalul Ion Antonescu, proaspăt numit de el prim-ministru.

I-a fost permisă și lui, ca mai târziu lui Mihai, părăsirea țării cu un tren special încărcat cu averi, nelipsind mult să fie asasinat de către legionari, care au tras asupra trenului. După cel de-al doilea război mondial, fostul rege a dorit să se întoarcă la cârma țării și să-și detroneze din nou fiul, însă a fost oprit de aliații vestici. S-a căsătorit în cele din urmă cu Elena Lupescu, murind în exil.

Reputația lui Carol este pătată de viața sa privată, care a interferat cu administrarea treburilor de stat, de corupție și de măsurile brutale luate împotriva Gărzii de Fier. Carol rămâne o personalitate controversată. De altfel, nici Mihai nu a mai reluat vreodată legătura cu el, neluând parte nici la ceremonia de înhumare a rămășițelor lui Carol la Mănăstirea Curtea de Argeș, în 2003.

 

Amoruri regale

 

Moștenind de la mama sa caracteristicile „adulterului” regal, Carol a dezertat la 27 august/9 septembrie 1918. În uniformă de ofițer rus, a părăsit unitatea militară (aflată la Târgu Neamț), al cărei comandant era, și, patru zile mai târziu, a plecat la Odessa împreună cu Zizi Lambrino.

 

Drumul dezertării unui comandant de unitate în uniformă de ofițer rus

 

S-a căsătorit la Odessa,  pe 31 august 1918, în contradicție cu statutul Casei Regale, care atunci exista, dar acum nu, cu toate eforturile lui Dragnea, Tăriceanu și Firea, cu Jeanne (Ioana) Maria Valentina Lambrino („Zizi” Lambrino; 1898-1953), fiica unui general român.

Gestul lui este un dezastru pentru imaginea familiei regale, pentru starea de spirit a populaţiei, o ruşine absolută pentru un bărbat care şi-a abandonat ţara pentru o pasiune amoroasă. Acest act a însemnat încălcarea Statutului Casei Regale, care prevedea căsătoria membrilor ei numai cu persoane din alte case regale.

Regele Ferdinand a ezitat să aplice o pedeapsă fermă, a dispus însă la 9/22 septembrie ținerea lui Carol timp de 75 de zile în stare de arest la mănăstirea Horaița (județul Neamț), dar ia-l pe musiu de unde nu-i! Păi dacă dezertam eu, militar activ de la 14 ani până la 56 de ani, adică 42 de ani în uniformă, până la gradul de general, nu eram judecat, condamnat, închis și dat afară din armată?

Despre colonelul canadian Joseph Boyle, amantul reginei Maria, am scris în articolul precedent.  Abia ieşit din convalescenţă în Moldova, Joseph Boyle, cu multe „misiuni” în Rusia țaristă, apoi „proletară”,  este trimis din nou în „misiune”.

Negocierile decurg greu, deşi familia regală şi solii săi folosesc toate tertipurile. Boyle se ocupă personal de negocierile cu tânărul cuplu, cu fiecare în parte, cu prietenii lui Zizi care ameninţau că vor publica scrisorile de dragoste ale principelui, dar şi cu politicienii care voiau să pună capăt domniei monarhice folosindu-se de slăbiciunile fiilor lui Ferdinand.

 

Jeanne Zizi Lambrino și fiul său Mircea Grigore  (nelegitim, născut după anularea căsătoriei și nerecunoscut de Carol, recunoscut ulterior de tribunale)

 

În iulie 1919, regimentul lui Carol al II-lea este mobilizat pentru atacul contra guvernului comunist al Ungariei, iar Boyle îl convinge pe principe să se întoarcă sub arme. Este depăşit, cu greu, şi momentul renunţării la Coroană. Carol se întorcea spăşit la „datoria” sa şi era trimis de rege într-un turneu de 8 luni în străinătate. Unii cu lupta, alții cu plimbarea! Așa or fi to(n)ți nemții ăștia?

În 1921, după căsătoria lui Carol cu prințesa Elena a Greciei, Zizi s-a stabilit, la insistența autorităților române, la Neuilly-sur-Seine, în Franța, într-o vilă cumpărată pentru ea, madama fiind gratulată de familia regală română cu o rentă anuală de 110.000 franci. Câțiva ani mai târziu, după ce în septembrie 1940 Carol al II-lea a renunțat a doua oară la tron, Zizi Lambrino l-a acționat în justiție, dar fără succes.

După abdicarea lui Mihai la 30 decembrie 1947, fără susținerea financiară din partea casei ăleia regale dispărută în neant, situația lui Zizi Lambrino s-a înrăutățit. S-a stins din viață la 11 martie 1953 la Neuilly-sur-Seine, cu o săptămană înainte de moartea lui Carol al II-lea. Așadar, Mircea Grigore Carol Lambrino, autointitulat Prințul Carol de România (1920, București – 2006Londra) a fost primul fiu al Regelui Carol al II-lea al României, recunoscut de instanțe ca moștenitor al regelui!

 

Drumul fără întoarcere al lui Zizi Lambrino („one way ticket”)

 

Și așa a apărut Paul Lambrino (1948Paris), cunoscut și ca Paul-Philippe de Hohenzollern sau chiar Prințul Paul „al României”, deși nu este membru al Casei Nobiliare de Hohenzollern-Sigmaringen, pe care și Mihai a blamat-o, și nici al casei aia regale de România, care juridic nu există, este fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino  (cunoscut ca Mircea Grigore Carol de Hohenzollern), fiul prințului Carol al României.

Neica Paul susține că el este, ca prim fiu, adevăratul succesor la tronul României, deși mariajul morganatic al lui Carol al II-lea cu Zizi a fost anulat de către Tribunalul Ilfov în ianuarie 1919, după care această hotărâre a fost contestată în tribunalele internaționale (din Portugalia și Franța), acolo unde Paul „al României” a câștigat recunoașterea faptului că tatăl său este fiul legitim al lui Carol al II-lea.

Și în capitalismul ăsta de cumetrie, cu o lege a restituirilor proprietăților nedreaptă, la 14 februarie 2012Înalta Curte de Casație și Justiție i-a recunoscut tatălui său, Carol Mircea, calitatea de fiu legitim al regelui Carol al II-lea, iar Paul a fost recunoscut astfel drept moștenitor al lui Carol al II-lea.

Dar conform normelor dinastice internațional acceptate, calitatea de membru al unei case regale sau nobiliare nu este dată de simpla înrudire biologică între membrii familiei, ci presupune recunoașterea explicită a apartenenței, de către șeful acelei case. Liderii Casei Nobiliare de Hohenzollern-Sigmaringen nu au acordat vreodată calitatea de membru lui Paul Lambrino sau tatălui său, cum n-au acordat nici titlul de regină Anei de Bourbon-Parma, soția fostului rege Mihai. Nici conducerea Casei Regale de România nu a făcut acest lucru, astfel că solicitarea acestuia de a fi recunoscut drept succesor legitim la Tron apare ca nefondată. Dar la avere are dreptul...

Și Paul Philippe se căsătorește în 1995, cu Lia Georgia Triff, cetățeancă americană de origine română. Cincisprezece ani mai târziu, pe 11 ianuarie 2010 se naște, la București, la Maternitatea Regina Maria, fiul lor, Carol Ferdinand, botezat după numele strămoșilor lui, Ferdinand I și Carol al II-lea.

Și ăsta micul a fost botezat ortodox pe 22 mai 2010, la Biserica Domnița Bălașă, avându-i ca nași oficiali pe însuși președintele ăla creator de „stat paralel” sau secant, perpendicular și care mai scoate capul din când în când, Traian Băsescu (care-l ura pe Mihai) și pe soția lui, Maria. Și din frondă, și-a ales și nași onorifici ai odraslei, prințul Moritz von Hessen, prințesa Madeleine Bendheim und Steinfurt și prințesa Gabriella de Savoia.

 

Botezul „micului prinț”

 

 

Nașii și familia la aniversarea „micului prinț”

 

În 2005 Paul a declarat că unchiul său, Mihai a fost responsabil pentru deportările și uciderea evreilor români din perioada celui de-al doilea război mondial.  Scriind în The Jerusalem Post, istoricul Jean Ancel a respins acuzațiile lui Paul la adresa lui Mihai lăudând acțiunile lui Mihai și ale mamei sale,  Elena din timpul războiului care a primit din partea statului Israel, cum am arătat, distincția de „Drept între Popoare”.

Și Paul Lambrino a fost reținut în dosarul retrocedărilor abuzive, fiind acuzat de cumpărarea de influență pentru intrarea în posesie a unor terenuri, respectiv Ferma Regală Băneasa, acesta neavând niciun drept legitim pentru a cere retrocedarea acestora, provocând un prejudiciu de peste 135 de milioane de euro.

În referatul DNA de arestare preventivă mai erau implicați Remus Truică, secretarul guvernului Năstase,  Mihăiță Roșu, Dan Andronic, Lucian Mateescu și Marius Marcovici. Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2006 s-a constituit un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Paul Lambrino, prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităților/instituțiilor deținătoare a acestor proprietăți, instigarea și complicitatea la săvârșirea, de către aceste persoane, a infracțiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziție și semnarea înscrisurilor necesare și traficarea influenței reale asupra funcționarilor publici. Dar se pare că „acțiunea” s-a „fâsâit”!

Tot în referatul DNA se arăta că „prin probele administrate s-a dovedit cum Ferma Regală Băneasa nu a aparținut niciodată în mod legal regelui Carol al II – lea al României (n.n. după cum vom arăta mai jos). Astfel, cele două adevăruri au fost deplin cunoscute de către acesta și au fost deplin cunoscute și de membrii grupului infracțional organizat, care s-au asociat și sprijinit acțiunile, prin care au obținut ilegal un imobil proprietatea statului român". 

Nepotul nelegitim al lui Carol al II-lea mai cere 50 de castele și clădiri istorice și peste 600 de kilometri pătrați de terenuri din întreaga țară care ar fi aparținut familiei regale a României, proprietăți pe care nici măcar regelui Mihai, moștenitorul de drept, nu i se retrocedează. Toate aceste bunuri le cere prin inginerii financiare și juridice nebănuite. Dar să trecem mai departe....

Carol s-a căsătorit, la AtenaGrecia (10 martie 1921), cu principesa Elena a Greciei și Danemarcei. Așadar, viitoarea regină mamă Elena a României (1896Atena –1982LausanneElveția), a fost soția principelui moștenitor Carol al României (viitorul rege Carol al II-lea) și mama regelui Mihai I al României.

Elena s-a căsătorit cu principele moștenitor Carol al României în 1921, dând în același an naștere principelui Mihai. După ce la sfârșitul anului 1925 Carol a rămas în străinătate cu amanta sa, principesa Elena s-a ocupat de educația fiului, devenit moștenitor al tronului.

Carol a plecat în noiembrie 1925 să reprezinte dinastia la funeraliile reginei Alexandra a Marii Britanii, dar de acolo s-a întâlnit în Franța cu Elena Lupescu, care părăsise țara. Din Italia, Carol le-a scris tatălui, mamei și soției că nu se mai întoarce în țară, anunțându-i că renunță în favoarea fiului său la succesiunea tronului. Elena s-a oferit să călătorească la Milano pentru a-l convinge pe Carol să se întoarcă, însă decizia regelui era inexorabilă și la 31 decembrie a fost anunțată renunțarea principelui.

Întrucât Mihai devenea noul principe moștenitor prin actul de la 4 ianuarie 1926, la scurt timp Elena a primit titlul de „principesă mamă”, printr-o ordonanță specială, stabilindu-i-se și o listă civilă, privilegiu rezervat în genere regelui și principelui moștenitor. 

Următorii ani au văzut o reducere a îndatoririlor publice pe care le împărțise cu Carol, însă pe umerii ei cădea responsabilitatea educației viitorului rege al țării și realizarea faptului că în anumite cercuri era învinuită ea însăși de comportamentul lui Carol, întrucât ea nu ar fi făcut destul să îl țină alături de ea.

În vara lui 1926, animată de gândul că poate nu era prea târziu să încerce o împăcare cu fugarul, Elena a cerut permisiunea cuplului regal de a se întâlni cu Carol în cursul vizitei ei în Italia; acesta a acceptat inițial, însă a contramandat pe ultima sută de metri. În timpul acestei vizite, Elena și mama ei regina Sofia au vegheat-o pe regina Olga a Greciei, care s-a stins la Roma.

În primăvara lui 1927, în timp ce regina Maria a plecat în turneu în Statele Unite ale Americii, starea de sănătate a regelui Ferdinand s-a înrăutățit considerabil, Elena dedicându-și mult timp să-l îngrijească, la palatele Cotroceni și Pelișor. Acesta s-a stins la 20 iulie 1927.

La câteva ore, Mihai, încă minor, a fost proclamat rege al României, pe 20 iulie având loc ceremonia de depunere în numele regelui a jurământului de către o regență, din care făceau parte Principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Curții de Casație și Justiție. În timpul primei domnii a minorului rege Mihai (1927-1930), Elena a divorțat de Carol.

 

Regina Maria, principele Mihai și regina mamă Elena

 

Odată cu reîntoarcerea lui Carol din străinătate și uzurparea tronului fiului său (8 iunie 1930), Elena a pierdut controlul legal asupra sorții copilului său, fiind supusă unei campanii de șicane din partea lui Carol. În cele din urmă, principesa Elena a preferat să părăsească România (1932), fiindu-i permis să își vadă fiul timp de 2 luni în fiecare an și stabilindu-se la Vila Sparta din Florența (am scris AICI despre clasa palatină).

 

Drumul cu reîntoarcere al Elenei, București – Florența

 

La abdicarea lui Carol al II-lea, Antonescu i-a cerut Elenei să se întoarcă în țară, revenind în septembrie 1940 în România și primind titlul de Regină mamă și apelativul Majestate. A devenit cel mai apropiat consilier și confident al regelui Mihai.

 

Regele Mihai și regina mamă Elena

 

Puterea în stat era deținută în totalitate de Antonescu, iar regina Elena a reușit prin intervenții pe lângă acesta să amelioreze soarta multor persoane, meritul fiindu-i recunoscut mai târziu de Institutul Yad Vashem, care i-a conferit titlul de „Drept între popoare”.

În urma loviturii de stat de la 23 august 1944, a regelui Mihai și a comuniștilor aliați cu partidele istorice, dictatura antonesciană a fost înlocuită, cu trei scurte guverne, apoi de dictatura Partidului Comunist din România. După abdicarea lui Mihai, Elena și-a trăit restul vieții în exil, la Florența. În ultimii ani s-a mutat, din cauza sănătății, la Lausanne, apoi la Versoix. Elena a ținut un jurnal, care nu a fost publicat până în prezent (vezi Porter 2005).

 Uite că și la Carol al II-lea putem proceda ca la gimnastică, precum la mama sa, de astă dată cu strigarea „următoarea la aparat!” Așadar, mariajul cu Elena s-a deteriorat la scurt timp prin aventura regelui cu Elena Lupescu („Magda Lupescu”, 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, farmacist evreu, botezat creștin-ortodox, care a adoptat numele de Nicolae Lupescu.

În timpul primului război mondial, Elena Lupescu a fost inițial soția locotenentului de vânători de munte Ion Tâmpeanu, de care a divorțat după scurt timp. Vedeți vreo asemănare cu prințul Charles al Marii Britanii care „i-a confiscat-o” pe Camila ( Camilla Parker Bowles) tot unui ofițer? Să fi fost și ăsta tot un „Tâmpeanu” sau doar Bowles, cu prima silabă pronunțată „Bou”?

În 1922 a devenit amanta prințului Carol, că de, ăsta avea grad mare și era prinț, aristocrat! În 1923 au fugit împreună din România. Prințul Carol a fost încoronat în 1930 ca Regele Carol al II-lea al României.

Considerată de toţi o femeie uşoară, Elena Lupescu avea calităţi care mutau facilul plan al fizicului în seducătorul şi provocatorul plan al psihicului. Întocmai ca arhivele serviciilor secrete (unele cu „stat paralel”, altele cu „stat (și consumat) degeaba”), mărturiile despre ultima parte a vieţii au început să apară abia după mulți ani.

 

Drumul București – Lugano al cuplului Carol – Elena Lupescu

 

După abdicarea lui Carol al II-lea în septembrie 1940, Elena Lupescu l-a urmat în exil. Pe 8 septembrie 1940, Regele Carol al II-lea și Elena Lupescu au ajuns cu propriul tren la Lugano, în Elveția. În octombrie 1940, guvernul legionar al României a cerut Spaniei extrădarea Elenei Lupescu, precum și cea a lui Ernest Urdăreanumareșalul Palatului, care, după părerea legionarilor, s-ar fi aflat alături de Carol al II-lea, în spatele asasinării, la 30 noiembrie 1938, a lui Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul organizației „Garda de Fier”

Elena Lupescu a petrecut majoritatea perioadei de exil în MexicBrazilia și Portugalia. După căsătoria din 1947 din Brazilia, Carol al II-lea și Elena Lupescu s-au mutat la Estoril, Portugalia. După moartea lui Carol al II-lea, în 1953, a continuat să trăiască la Estoril, până când s-a stins din viață. Sicriul ei a fost depus la capela Regilor Portugaliei din mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona, alături de sicriul Regelui Carol al II-lea.

A lansat zvonuri, bârfă, dar şi un taior care îi poartă numele! Chantal De Quay, „designerul" Elenei Lupescu, aduce o fărâmă din vremurile când „Hiena" se îmbrăca la ea, în aceste vremuri când... diavolul se îmbracă la Prada!

 

Elena Lupescu și „regele” ei

 

Frumuseţea nu era punctul ei forte. Dar... era elegantă şi, în general, era o femeie prea modernă pentru timpul său. Depăşise cu mult imaginea femeii „la modă" la noi încă de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, aceea a femeii de o frumuseţe perversă şi de o senzualitate morbidă.

Depăşise chiar şi pragul României interbelice, când adevărata viaţă sexuală pentru multe femei începea după căsătorie, când gustau din fructul oprit al amanţilor. Era mai mult. Conform mărturiilor vremii, reprezenta "elogiul" tradiţiei femeilor cu personalitate, subtile, elegante, totodată prezente în lumea din spatele bărbaţilor şi, ce e mai important, avea umor, aceasta fiind una dintre calităţile pentru care o aprecia Carol al II-lea. Şi cu ce altceva dacă nu cu umor putea trata ieşirile la agăţat cu Buick-ul decapotabil ale regelui (conform memoriilor lui Constantin Argetoianu). În anul 2003 sicriile celor doi au fost aduse la mănăstirea Curtea de Argeș. Bine că nu au numit-o și pe asta regină! I-o fi dat armia română onorul?

 

Ținuta de noapte a „regelui Playboy”

 

Nu numai cu căsătoriile a dat-o în bară „regele playboy” Carol al II-lea! Nu îi lipseau escapadele nocturne.... „De 4-5 ori pe săptămână prefectul Poliției trecea prin nădușeli, căci regele o pornea pe din dos, îmbrăcat civil, singur intr-un mic Ford cu 2 locuri, si prin Brezoianu, prin străzile de lângă Sărindar aborda câte o prostituată, o ducea la Palat și după o ședință, mai scurtă sau mai lungă, îi da drumul cu un bilet de 500 sau de 1.000 lei. La ieșirea din Palat, pațachina era ridicată de agenții poliției și dusă la Gavrilă Marinescu care ii mai da 5.000 lei și o amenința cu moartea dacă spune ceva.", scrie Constantin Argetoianu, fost ministru pe atunci, in cartea sa „Memorii pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri".

 

 

Furtul nerușinat

 

Să trecem de la muieri la corupție, că din țara asta bogată s-a tot furat, s-a tot distrus la îndemnul lui Petrică Roman cu „mormanul de fiare vechi”, dat lui alde Borcea Mondialu, se fură și se va mai fura! În 1941, Ion Antonescu a hotărât constituirea unei „Comisii de Anchetă privind fraudele din avutul public săvârșite de Carol al II-lea”. Raportul comisiei, împărțit pe patru capitole a constatat numeroase abuzuri și ilegalități.

Primul capitol, intitulat „Daruri, avantagii și subvenții primite de la particulari”, arăta că fostul suveran a primit de la particulari o serie întreagă de daruri și avantaje prin care și-a mărit considerabil averea. „Valoarea cadourilor depășea semnificația unor manifestări protocolare sau mărturii de devotament și afecțiune deosebită, devenind pur și simplu mijloace ilicite de îmbogățire în dauna particularilor”. De la Nicolae Malaxa a primit o serie de daruri printre care: întregul grajd de curse, evaluat la 2.000.000 de lei, o colecție de mărci valorând 5.000.000 de lei, un tablou de Grigorescu, altul de Luchian. Max Auschnitt a plătit 6.000 de lire sterline pe un cal de prăsilă pentru rege.

Societatea Reșița i-a dat 150.000.000 de lei, de la Armand Călinescu a primit o stemă a Frontului Renașterii Naționale înconjurată cu pietre prețioase (250.000 de lei). C.F.R. a oferit o placehtă de paltină cu briliante și rubine în valoare de 900.000 de lei.

B.N.R. a cotizat cu 81.000.000 de lei pentru Fundația Regală la care se mai adaugă 225 de colecții mari de monede jubiliare de aur bătute cu prilejul împlinirii a 10 ani de domnie, 22 de monede mari, 22 mijlocii și 22 mici cu ocazia unui secol de la nașterea lui Carol I, aur masiv valorând 224.345 de lei plus 689.684 lei de la Ministerul Apărării Naționale pentru realizarea unui buzdugan, 25,587 kg. de aur în valoare de 5.652.963 de lei pentru confecționarea unui pahar și a unei farfurii precum și a hărții României în relief.

De la Societatea Techirghiolul (anexă a Băncii Marmorosch, Blank et comp.) a primit vila „Cetatea de Nisip”, construită pe terenul statului (4,5 ha). De la societatea „Lujani” acțiuni în valoare nominală de 217.000.000 de lei. Banca Marmorosch Blank et comp i-a dat 10.000 de acțiuni evaluate la 5.757.000 de lei. „Societe Financiere textile pour la France et l’Etranger” i-a oferit 9.000 de acțiuni evaluate la 13.565.000 lei. „Astra Vagoane” i-a dat și ea 30.000 de acțiuni valorând 46.227.252 lei. În total, averea lui Carol al II-lea a sporit prin acțiuni cu 204.113.231 lei, acesta nereușind să le valorifice pe toate. Abicarea l-a împiedicat parțial.

Capitolul al doilea al anchetei se refera la „Sporirea patrimoniului fostului suveran în dauna statului”. Pe acestă linie se înscriau obținerea a 100 de pogoane în pădurea Snagov din partea Primăriei București, dobândirea ilegală de imobile prin procedeul dării în plată: ferma Clenciu-Spanțov (770,8 ha), o parte din terenul Școlii de Horticultură de la Băneasa (3.540 m.p.), Stațiunea de montă Băneasa (5 ha. cu construcții), pepiniera de la Murfatlar (72 ha), balta Iezerul-Mostiștea (1.010,4 ha), balta Boianu-Sticleanu (6.206,6 ha), pădurea Hereasca (34,8 ha), teren de cultură în prelungirea Hereasca (6,5 ha), toate obținute de la Ministerul Agriculturii și Domeniilor în schimbul „expropierii unor proprietăți aparținând Coroanei pentru a fi demolate și a se construi Palatul regal din București”, care era folosit tot de suveran.

După o serie de manevre, Carol al II-lea a obținut 15 ha de vie de Cotnari („donate” de cooperativa din localitate) pe care au fost construite pivnița și instalația de vinificare, plătite din fondurile Ministerului Agriculturii și Domeniilor (14.713.907 lei).

Un mod important de sporire a averii l-a reprezentat acordarea și întrebuințarea de devize din fondul statului: 302 de automobile, un iaht, și-a plătit deplasările din străinătate (asta pe lângă lista civilă, „salariul” anual), comisioanele bancare pentru trasferurile în stăinătate etc., toate acestea însumând 533.227.214 lei.

Scutirile de taxe și reducerile de impozite au fost o altă cale de îmbogățire. Doar scutirile pentru produsele petroliere folosite de Casa Regală au fost de 28.915.699 lei, pentru produse de larg consum 38.168.485 lei, pentru apă, canal, curent, gunoi în intervalul 1934-1940, o sumă de 10.992.214,10 lei, până și țigările gratuite însemnau 1.284.200 lei.

Pentru castelul de la Scroviștea, Carol a obținut de la guvern 69.000.000 lei pentru străzi, asanarea lacului din preajmă etc. Guvernul a mai dat 127.899.000 lei pentru două automobile de vânătoare, plata unei foste servitoare a tatălui Elenei Lupescu, pentru poliția personală a lui Ernest Urdăreanu, plata rentei unei artiste de la Teatrul Național București care a trebuit să se stabiliească la Paris în urma insistențelor Elenei Lupescu etc.

Iahtul Luceafărul, cel luat din banii publici, era proprietatea regelui, dar trecut în patrimoniul Marinei Române, deci cheltuielile de întreținere și plata personalului (37.132.034 lei) erau din banii statului. Numeroase persoane din serviciul personal al regelui erau plătite de stat. Și nu l-a turnat nimeni la DNA, ca pe D. Ragnea!

Pasionat de filatelie, a obținut din partea Poștei (aia care merge prost și acum) numeroase timbre autohtone și străine plus un specialist în materie, detașat la Paris pentru a aranja colecția suveranului (3.759.901 lei). Carol al II-lea a folosit chiar și automobile rechiziționate.

Convorbirile telefonice interne și externe (17.963.684 lei) și abonamentele la ziare (6.784.838 lei) au fost decontate de Poștă! Carol nu a ezitat să pună mâna pe cei 6.000.000 lei din fondul „Soldați”, ai celor detașați pentru stagiu la Palat, sumă strânsă astfel încât la finalul serviciului aceștia să aibă o sumă minimă de bani. Pe cheltuiala statului s-au făcut amenajări la proprietatea particulară de la Băneasa (1.500.000 lei).

Nu lipsea nici subcapitolul diverse, raportul menționând: Regia Autonomă C.F.R., falimentată în noul „capitalism” începând cu ministrul transporturilor Băsescu, a construit pentru Casa Regală un automotor de vânătoare cu două remorci-platformă în valoare de 2.000.000 lei, două vagoane frigorifice pentru vânat la prețul de 9.900.000 lei; Prefectura Poliției Capitalei a făcut o brigadă de 18 oameni și un șef de secție cu misiunea să păzească locuința Elenei Lupescu începând cu 1934; regele nu a plătit taxă de timbru, impozit pentru mașini, asigurări, a executat la tipografie diverse lucrări, registre și imprimate în mod gratuit, în afară de costul hârtiei; în mai 1932 a primit cadou de la Poliție o instalație de cinema în valoare de 298.000 lei; icrele pe care regele le primea nu suportau taxa de lux în valoare de 16,5%, adică 30.197 lei, iar icrele negre nu au fost taxate cu 76.017 lei, alte icre negre au fost predate gratuit, ele costând 6.482.000 lei; din ordinul regelui, Direcția Generală a Poliției a plătit lunar 10.000 lei soției unui maior mort la Jilava; în plus au fost dați 300.000 de lei lui Eugen Bianu pentru urmărirea lui Barbu Știrbei, unul din amanții mamei sale, regina Maria, despre care am scris anterior.

Tot la diverse, Direcția Generală a Pădurilor Statului a dat lemne de 288.572 lei, a efectuat în 1937 lucrări la Castelul de Vânătoare de la Lăpușna (997.420 lei, iar anul următor de 1.097.914 lei). Ministerul Sănătății și Asigurărilor Sociale a dat aparatură de radiologie în valoare de 1.130.000 lei. Biserica Ortodoxă a dat pentru castelul de la Ițcani două vagoane de lemne, plus 420.000 lei pentru reparații și ameliorări. BOR primește acum de la Firea alte sute de milioane pentru Catedrala Mântuirii Neamului! Primăria București a cumpărat colecții de inele vechi și tablouri în valoare de 925.000 lei, obiecte dăruite lui Carol al II-lea. Primăria Ploiești a oferit produse petroliere în valoare de 485.961 lei (și atunci nu exista DNA Ploiești).

Suveranul a obținut și subvenții din partea statului, totalizând 125.337.805 lei, pentru întreținerea palatelor regale, transportul de materiale și persoane pe C.F.R., pentru asigurarea tablourilor și automobilelor. Doar pentru vânătorile regale, Ministerul Agriculturii a cheltuit 10.020.000 lei, iar pentru grajdurile din str. Virgiliu din București 4.900.792 lei.

La capitolul al III-lea, „Sume a căror proveniență nu s-a putut stabili”, comisia de anchetă punea două lăzi cu bani, 110.850.000 lei, predate de Ernest Urdăreanu, în ziua de 6 septembrie 1940, administratorului bunurilor private ale lui Carol al II-lea, precum și suma de 32.950.000 lei transferați în dolari prin B.N.R. și depuși la Chase Bank din New York.

Sume importante au fost deturnate din ordinul lui Carol al II-lea din fondurile destinate construirii Palatului Regal (250.000.000 lei) și de la Stația de montă Mogoșoaia (44.851.810 lei).

După întinse cercetări, instanța specială de judecată de pe lângă Curtea de Casație, prin decizia nr. 1 din 26 noiembrie 1941 l-a obligat pe Carol al II-lea să restituie proprietățile dobândite ilegal și să plătească suma de 1.161.762.359 lei. Bineînțeles că statul nu a primit vreun ban. Și ăștia vor să dea anual „căsoiului regal” vreo 22.000.000 RON!

Se adăugau valorile aflate în străinătate, pe care comisia nu a putut să le studieze. Constantin Argetoianu nota la 31 iulie 1938 despre „neîncetatele transferuri pe care regele prevăzător le face în străinătate, cu complicitatea ministrului de Finanțe, Mitiță Constantinescu”. „Lupeasca” Traianului din ce o trăi acum în Costa Rica?

În timp ce se înfrupta din banii publici, Carol (după abdicare, în străinătate sub numele de Carol Caraiman) ținea discursuri despre cinste, corectitudine, despre forța de granit a oștirii române și despre hotărârea ei de a aprăra fiecare palmă de pământ a țării.

Ostentativ, și-a petrecut sărbătorile de iarnă din 1939 în rândul militarilor, începând de la granița de vest, Oradea, apoi în Dobrogea, la Constanța, apoi la est la Chișinău. În capitala Basarabiei a vorbit patetic despre „drepturile noastre istorice asupra acestui ținut moldovenesc” după care a asistat la parada militară.

Regele avea să noteze: „În timpul paradei mi-a fost frig, mai ales la picioare și asta m-a făcut să mă duc la Cercul Militar pe jos. Entuziasmul publicului a fost stârnit cu această ocazie. Am fost inspirat.” Oamenii nu știau că regelui îi este frig, credeau că el coborâse pentru a fi alături de ei, simbol al susținerii în cazul unei agresiuni sovietice. (Sursa pentru „Furtul nerușinat”: Ioan ScurtuIstoria românilor în timpul celor patru regi. Carol al II-lea, editura Enciclopedică, București, 2010).

 

            Crimele regelui Carol al II-lea (21-22 septembrie 1939 - 252 de cad...)

 

După alegerile din 1937, conflictul dintre Carol al II-lea și Mișcarea Legionară s-a acutizat. Scrutinul, care a făcut din Legiunea Arhanghelul Mihail cea de-a treia forță politică a țării, l-a făcut pe rege să-l perceapă pe Corneliu Zelea Codreanu ca pe un rival la conducerea țării. În urma refuzurilor lui Codreanu de a veni la guvernare cu condiția de a-i ceda regelui conducerea Mișcării Legionare, suveranul decide eliminarea Căpitanului.

Istoricul Ioan Scurtu scrie: „La sfârșitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al II-lea și Corneliu Zelea Codreanu. Cu acest prilej, regele a afirmat că „simpatizează foarte mult” Mișcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu și să instaureze un regim personal, bazat pe Mișcarea Legionară.

Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame „Căpitanul” Mișcării Legionare, iar el îl va numi șeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiți pentru guvernare, iar în privința șefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credință, nu altcuiva, și că această credință nu putea fi obiectul unui trafic politic.

La 10 februarie 1938, Carol al II-lea a recurs la o lovitură de stat, prin care a pus capăt regimului democratic, pluripartidist din România. Noul regim era îndreptat împotriva legionarilor, acuzați că au pus în pericol ordinea de stat.

Corneliu Zelea Codreanu a sesizat dificultatea în care se afla și, la 21 februarie 1938, a adresat legionarilor o circulară în care arăta; „Noi am înțeles să acționăm în cadrul legal, manifestându-ne credințele noastre. Lovitură de stat nu voim să dăm. Prin esența însăși a concepției noastre, noi suntem contra acestui sistem.

Ea însemnează o atitudine de bruscare, de natură exterioară, pe când noi așteptăm biruința noastră de la desăvârșirea în sufletul națiunii a unui proces de perfecțiune omenească. Nu vom întrebuința aceste mijloace pentru că tineretul de astăzi are prea adânc înfiptă conștiința misiunii sale și a răspunderii sale pentru a face acte necugetate care să transforme România într-o Spanie însângerată”. În consecință, Corneliu Zelea Codreanu anunța că, începând cu data de 21 februarie, partidul Totul pentru Țară „nu mai există”.

La solicitarea regelui Carol al II-lea o comisie a redactat în grabă textul noii Constituții, care a fost publicată la 20 februarie, iar peste patru zile, la 24 februarie, a fost supusă „spre bună știință și învoiala” cetățenilor României. Constituția a fost promulgată la 27 februarie, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Regal. Între măsurile luate de autorități, la sugestia lui Nicolae Iorga, s-a aflat și închiderea cooperativelor legionare și desființarea comerțului legionar. Acest fapt l-a determinat pe Corneliu Zelea Codreanu să-i trimită, la 26 martie, o scrisoare lui Nicolae Iorga, prin care-l acuza: „Ești necinstit, ești necinstit sufletește”. 

Noul regim avea o puternică tentă antilegionară, fapt reflectat de propaganda oficială, precum și de planurile ministrului de Interne Armand Călinescu. Informat de Nicolae Iorga că a primit o scrisoare insultătoare din partea lui Corneliu Zelea Codreanu, ministrul l-a sfătuit să-l dea în judecată pe „căpitanul” Mișcării Legionare.

Procesul intentat de Nicolae Iorga a oferit un bun prilej lui Carol al II-lea și susținătorilor săi de a declanșa o amplă acțiune vizând lichidarea Mișcării Legiona­re. La 15 aprilie a apărut decretul-lege pentru apărarea ordinii în stat, prin care era vizată în special activitatea Mișcării Legionare. Deși Nicolae Iorga a cerut, printr-o scrisoare adresată comisarului regal, încetarea acțiunii împotriva lui Codreanu, pro­cesul și-a continuat cursul, acesta fiind condamnat în ziua de 19 aprilie la 6 luni închisoare.

Din ordinul lui Călinescu, organele de ordine au făcut în noaptea de 18/19 aprilie percheziții la sediile Mișcării Legionare și la locuințele fruntașilor acesteia pentru a aduna probe prin care să-l încrimineze pe Corneliu Zelea Codreanu. Totodată au fost arestați mai mulți legionari și transportați în lagărele de la Miercurea-Ciuc, Tismana, Dragomirna ș.a. Codreanu a fost imediat implicat într-un alt proces, pe baza unor acuzații extrem de grave.

Procesul intentat lui Codreanu s-a desfășurat în zilele de 23-26 mai, fiind citați 117 martori, între care Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Mihail Manoilescu, Ion Mihalache, Constantin C. Giurescu, Simion Mehedinți, Ion Antonescu, Nichifor Crainic, Gheorghe Tătărescu, Nae Ionescu.

În depoziția sa, Iuliu Maniu a declarat: „Am urmărit cu atenție activitatea și atitudinile d-sale. Am putut constata, din partea d-sale sinceritate în acțiune, consecvență și tenacitate, calități care se găsesc atât de rar în viața noastră politică și la conducătorii vieții politice”. La rândul său, generalul Antonescu a apreciat: „Domnul Codreanu a avut o atitudine foarte frumoasă față de interesele țării”. În ultimul său cuvânt, Codreanu a spus: „Aveți în mâinile dvs. onoarea întregului tineret al neamului românesc”.

Sentința a fost comunicată în ziua de 27 mai, la ora 3 dimineața, fapt puțin obișnuit pentru justiția română. Să fi existat și atunci o Kovesi și un Lazăr?  Codreanu a primit pedeapsa cea mai grea: 10 ani muncă silnică și șase ani de degradare civică, pentru crimă de lovitură de stat, cri­mă de trădare, deținerea și reproducerea în public a unor acte interesând siguranța statului etc.

Au urmat, în primăvara și vara anului 1938, noi arestări și procese intentate unor fruntași legionari, între care Gheorghe Clime, președintele partidului „Totul pentru Țară” (după moartea lui Gh. Cantacuzino-Grănicerul în octombrie 1937) și condamnarea lor la mulți ani închisoare. Între cei arestați în mai 1938 s-a aflat și Nae Ionescu, depus la Miercurea-Ciuc, împreună cu alți legionari. În iulie a fost trimis în acest lagăr și Mircea Eliade sub motiv că a refuzat să sem­neze o declarație de desolidarizare de Mișcarea Legionară.

Carol a înțeles că nu era agreat de Hitler, care ar fi preferat ca în fruntea gu­vernului României să se afle o persoană care în mod consecvent s-a pronunțat pen­tru alianța cu Germania. Regele știa că acel om era Corneliu Zelea Codreanu, drept care a decis – de comun acord cu Armand Călinescu – lichidarea acestuia.

În noaptea de 29/30 noiembrie 1938, Codreanu, împreună cu alți 13 legionari (asasinii lui Duca și ai lui Stelescu) au fost uciși.” În răspuns la aceste crime, o echipă condusă de avocatul Miti Dumitrescu l-a asasinat pe Armand Călinescu, considerat mâna dreaptă a lui Carol al II-lea și responsabil direct pentru crimele din noiembrie, la 21 septembrie 1939. Legionarii și-au asumat răspunderea faptei și au anunțat la Radio că premierul Călinescu a fost executat.

Drept răspuns, Carol al II-lea acționează în mod barbar: îi ucide pe criminalii lui Armand Călinescu, care se predaseră, și îi expune pe podul Elefterie. La fel și la nivelul țării, au fost uciși câte 2-3 lideri legionari din fiecare județ, ajungând la cifra de 252 de persoane, inclusiv elevi. Leșurile lor au fost lăsate în văzul lumii mai multe zile.

În mod cinic, Carol al II-lea justifica acest adevărat măcel prin „interesul național” și prin apărarea de dușmanii care „pândesc în afară și înăuntru”.  „Este o măsură oribilă, de fapt în afară de lege, dar care, în urma celor întâmplate, își are justificarea în interesul liniștei țării. Azi nu ne mai putem juca, azi nu mai putem târgoveți viitorul, când primejdii așa de acute pândesc țara din înăuntru și din afară. Este o crimă care nu-i doar o crimă, ci și un act de înaltă trădare în aceste vremuri” (Carol al II-lea „Între datorie și pasiune”. Însemnări zilnice vol. II).

De fapt, Carol al II-lea dorea eliminarea rivalului său Corneliu Codreanu, pentru a fi el cel cu care Germania va încheia alianță.  La începutul lui 1939, Carol al II-lea semnase deja pactul economic cu Germania, prin care armoniza economia României cu cea a Reich-ului german. În mai 1940, disperat, Carol al II-lea însuși va cere lui Hitler trimiterea de trupe germane în România, Misiunea militară a Reich-ului având oficial doar rol de instruire a ostașilor români. Chiar și pe web există lista victimelor acestui act de terorism de stat, așa cum l-a denumit istoricul Cristian Troncotă. Crimele securității comuniste aveau să le depășească pe cele ale lui Carol al II-lea!

            Așa că din „casa asta regală” socotiți singuri ce s-a ales. Monstruoasa coaliție care i-a adus pe tronul României a putut fura împreună cu ei. Vedeți acum cum se străduiesc unii să redea drepturi suplimentare și să legalizeze casa asta, bineînțeles nu în favoarea poporului român. Când peste 40% din teritoriul țării nu ne mai aparține, a vorbi despre patriotism și naționalism bine temperat devine desuet! Fiecare credeți ce vreți, acționați cum vreți! Propaganda #rezist și corporatistă e cea mai a dracului din toate genurile de propagandă pe care le-am trăit sau despre care am citit. Că în biblioteca oricărui intelectual, trebuie să fie și Biblia, și Iliada sau Odiseea, și Mein Kampf, și Manifestul Partidului Comunost, și operele lui Lenin sau Troțki sau ale altora. Și să nu fie arse cărțile în piețe, ca în Franța în 1789, în Germania lui Hitler, în România anului 1948, în îngrămădeala din decembrie 1989, în zona arabă a califatului ăla al lui ISIS în mileniul al II-lea! Ce vină au cărțile, domnilor? Și fiți atenți și la propaganda asta împotriva poporului român la televiziunea asta română devenită liberă, dar pe banii noștri!?

Să fiți iubiți!

 

(continuare)

 

Constantin NIŢU

„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richter

 

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

 

 

Vizualizări: 266

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Septembrie 26, 2018 la 11:38am

Au băut, se pare, dar pe gratis! Scrie mai sus de cafea, de icre negre... Mulțumim de trecere!

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/