Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

~ Eseuri la Hanul Vorbelor - de Puiu Gheorghe Răducan ~

Eseuri la Hanul Vorbelor


Încă una, fraților..., Hanul Vorbelor! Nu ne ajungea... „Țara lui Papură Vorbă”. Și încă una.
Eu nu-l cunosc pe domnul profesor Constantin Stana de ani buni și nici de decenii cum zice domnul profesor univ. Dr. Boldureanu de la Universitatea de Vest Timișoara.
Eu știu însă că vom fi pieteni decenii de acum înainte. Nu degeaba iubesc eu Severinul.
Am aici, în orașul dunărean o mulțime de prieteni.
Da. Prieteni. Iată că zestrea mea s-a îmbogățit cu încă unul.
Pot să spun că și zestrea literaturii române s-a îmbogățit cu încă o carte.
O carte foarte bună, nu una de duzină cu care ne-au obișnuit, cei care jignesc cititorii.
Am cunoscut personal mulți artiști, actori. Într-unul dintre ei găsești două persoane: Una, cea de pe scenă care-și joacă rolul, actorul și celaltă persoană, omul de pe stradă, din viața publică – particulară.
Doi în unul cum se mai spune. Sunt însă și oameni la care nu vezi nici o diferență între viața scenică și cea de pe stradă. Cred eu că autorul acestei cărți de excepție, Returnalii, domnul Stana face parte din categoria a doua.
Dumnealui este un artist, un mare artist (nu actor), peste tot, în orice perioadă și oriunde.
În discuția de pe stradă, din parc, de la catedră, ori din carte.
Oriunde jovialitate, seriozitate, umor, bună dispoziție, dar și meserie.
Meserie, tată!
În această carte a sa, Returnalii, domnul profesor Stana nu se adresează unui segment anume de cititori.
În primul rând dumnealui vorbește și scrie de la catedră. Este necesar un efort intelectual pentru a înțelege ceea ce este răspândit în lanul colii albe, dar... trebuie s-o faci, altfel... pierzi.
Lungul drum de a citi și scrie cu picioarele-n ligheanul cu apă rece până la internet iată că, acum, este scurt și fructuos. Ce facem, oameni buni, cu cei care încep cu internetul?
Din vocația domniei sale, Limba și Literatura Română, au răsărit oameni de valoare, de mare valoare, dar și cărți valoroase cum este aceasta.
Știm cu toții că există o ... „roată a vieții”. Știm că există un „conflict al generațiilor” (îi zic eu), demers al vieții unde fiecare generație are o limită, nu poate și nu vrea să depășească un prag intrând în conflict cu generația care vine, cu copiii, care, parcă, – zicem noi acum – prea repede ... sar pragul, prea se mănâncă ... tot ce zboară...
Mai „ieri striga” I.H. Rădulescu, „Scrieți, băieți, numai scrieți!”, când intelectualitate nu era, carte nu era.
Ce facem acum când peste tot sunt cărți, apar cărți cu nemiluita – până și pușcăriașii scriu precum Esop al antichității ca să fie liberi, dar de citit nu mai citește nimeni.
Cum să citească elevii, copiii când „crema națiunii” le pune la dispoziție buci, țâțe, buze, care mai de care mai siliconate și scandaluri politice cât cuprinde... pe ecranele televizoarelor!?
Cu un „copy-paste” par a spune oficialitățile alese și numite se rezolvă... problemele..., dar zicem așa.... noi cei cu ceva carte adevărată, cu noi cum rămâne!?
Oameni buni, ce facem cu cartea?
La ce mai este bună azi!? Cum să nu dăm dreptate d-lui acad. M. Cimpoi, d-lui acad. Gheorghe Păun, d-lui acad. D.R. Popescu, d-lui acad. Eugen Simion, d-lui profesor Gociu, d-lui profesor Stana, d-lui profesor. Al. Popescu Mihăești și altora de ... „teapa lor”!? Iată că sunt de partea domniilor lor! „Corupt și condamnat de literatură”, maestrul Stana, s-a îmbogățit în „idei” pe care cu (ne)zgârceală le-a oferit de la catedră, pe stradă, dar și în cărți.
Constat cu mare bucurie că autorul acestei cărți, „pescarul” să-i zicem, nu a oferit elevilor săi pește ci le-a oferit undița să-l prindă.
Ca mulți oameni de valoare, și domnul profesor Stana suferă pentru drumul prost pe care ne conduc oficialitățile alese, dar cea mai mare durere este aceea că nu i se atribuie și dumnealui o diplomă de suferință din partea nesuferitelor autorități.
Un Cuvânt Înainte al domnului profesor de la Universiatatea de Vest Timișoara – domnul Boldureanu, cuvântul autorului, cele nouă capitole marginalizate de... „Un cuvânt înapoi” al maestrei Ileana Roman sun capitolele ce compun această carte, bine structurate, mlădios armonizate, bine pregătite pentru citit. „Mithos și realis” – un demers filosofico-psihologic, sau modul cum vor să ne demoleze statuile care ne-au născut, pentru fi înlocuite cu altele ...de fum. (În centrul orașului Călimănești a fost furat bustul de bronz al celui care a întemeiat stațiunea balneo-climaterică – din fața Pavilionului Central).
Mergem, dar nu știm unde ajungem... Poposiți în răspântia dintre Evoluționism și Creaționism ne mirăm, ne ... uimim.....
Care evoluție!? Care creație!?
Întrebări și mirări ale unor oameni aflați în stadiul demolării, al distrugerii, al JAFULUI NAȚIONAL.
Acest capitol al maestrului Stana are un spectru larg de abordare, dar indiferent de unde vine, de la V. Lovinescu, Blaga..., Miorița, un adevăr clar iese la iveală: Apocalipsa bântuie..., dar când știi că ți-o faci și cu mâna ta, cu mâna morții tale...
Se parcurge drumul de la realitate până la fenomene telurice, scăpate de sub control, (multe scăpate intenționat) dintr-o crasă iresponsabilitate.
În cartea Returnalii, cu o documentare de excepție, profesorul Stana scoate din străfundurile istoriei date și termene exacte din care reiese vechimea și trăinicia neamului nostru pe aceste meleaguri.
„Persistența din zorii istoriei până în zilele noastre a unor vechi cuvinte geto-dacice de substrat trac, alimantate semantic prin nervuri la fel de vechi și aproape comune, celtice și greco-romane, subliniază odată în plus statornicia noastră în acest areal geografic din preistorie și contemporaneitate cu cele mai vechi rase autohtone ale Europei – G Călinescu”.
Itinerarul legendar își începe parcursul cu o „odă” Dunării. Începe „plimbarea” cu 3000 de ani în urmă, de la șarpele legendar, până la uciderea acestuia de către Sfântul Gheorghe, acum patronul spiritual al orșului Drobeta Turnu Severin.
Se consemnează că variante ale luptei cu șarpele, cu balaurul, există în tot bazinul Dunării de jos. Mitul lui Hercules este de asemenea păstrat, bine prezent în zona dunăreană.
Bine documentată, povestea acestui capitol curge lin prin valurile timpului, ba este susținută și de Eminescu în Scrisoarea I: „Precum Atlas în vechime, sprijinea cerul pe umeri...”. Povestile se preling frumos pe Dunărea veche și cea nouă, mereu aceeași.
Sunt amintite vestigiile sfântului Nicodim care-și odihnește moaștele la mănăstirea Tismana. Venit din Prilep, Macedonia sârbească, ne-a donat teritorii, a organizat viața monahală în special în zona Olteniei , dar a și construit lăcașurile sfinte, prima fiind Vodița, prima mănăstire atestată documentar în țara noastră, dar și Gura Motrului, Topolnița, Tismana.
Acesta, sfântul Nicodim, a oficiat prima slujbă de sființire a mănăstirii Cozia și a lăsat ca prim stareț un supus de-al său.
Mai ales ca severinean, nu poți trece ușor aici, în această carte, peste capitolul Ada-Kaleh. Iată că autoritățile severinene nu fac nimic, nici măcar un „copy-paste” al acestui feeric ținut de pe fundul lacului de acumulare al Citadelei de Lumină, Porțile de Fier 1, în avalul orașului Severin, zona Șimian, unde Dumnezeu ne-a dăruit în schimb o insulă asemănătoare.
Nu suntem în stare nici măcar să văruim ceea ce ne-au lăsat înaintașii, și ... Dumnezeu... „Meci amical...” Tot cu istorie severineană începe acest capitol pornind de la gigantica lucrare a lui Apollodor din Damasc din care nu i-au mai rămas decât picioarele extreme, capetele de pod, care străjuiesc versanții la fel bătrâne ca (și) mai bătrânul Danubiu.
Preocupările despre istoria orașului în care locuiește și nu numai, nu-i dau stare de liniște profesorului de Limba și Literatura Română, Constantin Stana.
Sunt enumerate valurile de invadatori. Starea lucrurilor de azi, când nu reușim - de la intrarea socialism-comunismului peste noi, dar și mai de demult - să avem conducători de Doamne-ajută, noi ca popor fiind însă vinovați de acest lucru, mă face să emit o teorie absurdă că nu am fost niciodată invadați de nimeni, ci, ca o „slăbiciune” lăuntrică (prostie-trădare), toți care ne-au călcat cu foc și sabie țara au făcut-o pentru că au fost chemați.
O nație este proastă, o duce prost pentru că are conducători proști.
Nu știm ce blestem cosmic ne apasă și câte milenii să mai treacă pentru a ne veni mințile la cap.
Și eu credeam că numele orașului meu de suflet, Severinul, se trage de la Septimiu Sever, dar iată că domnul profesor de Limba Română, printr-o demonstrație istorică ne dovedește altceva privind originea numelui orașului dunărean...
Maestrul Stana ne mai plimbă prin Olimp, grijuliu că Orpheus încă o caută pe Euridice ca să ne dovedească „cacealmaua” ce ne-a tras-o cu titlul acestui capitol pentru a induce în eroare cititorul.
Drago-bete Un alt capitol pe care tu, „cetitorule”, îl vei parcurge cu nesaț, un capitol care te provoacă. Și pe domnul Stana, dar și pe cei... neputincioși în a face ceva, îl deranjează „invazia de gândaci toxici”, în limba română.
Dacă aceștia pătrund și-n minunatul folclor!... Până și Eminescu accepta neologismele, dar spunea măria sa, „să fie dacizate”. Și acest dragobete umblă frumos prin istoria noastră blândă, iar maestrul Stana ni se înfățișează ... „cu el la gât”.
Câtă documentare! Ce frumos! Pentru ce face acest lucru profesorul Stana când cartea este ... „părăsită”. Drago-bete(le) te face să te îndrăgostești profund de scrisurile domnului profesor Stana, să i le cauți, să le citești, să le recitești și să le pui la loc de cinste întru și pentru recitirea lor.
Pe raftul istoriei această carte trebuie găsită în primul rând. Maestrul ne oferă și o rețetă (populară) din cele nouă buruieni pentru a nu intra în „delir”.
Și aici sunt de acord cu spusele profesorului Stana, adică nu este rău dacă studiem obiceiurile altora, dar în nici un chip nu trebuie să le dăm uitării, să le părăsim pe-ale noastre. Cocoșul Ca și în cazul celorlalte capitole ale acestui documentar istoric, și aici, maestrul Constantin Stana dă drumul studiilor istorice ale... cocoșului.
Doamne, și ce frumos o mai face! Bine documentat cum spuneam, și acest capitol te face să abandonezi treburile curente, să uiți ceva pe foc..., pentru că este de-a dreptul captivant.
Trebuie să strecor aici o glumă privind (pre)numele meu neoficial, Puiu, mai vechi decât cel de la botez.
Tocmai acum când văd că anii mei aleargă după cei ai domnului profesor, mă întreb când voi face saltul la rangul de cocoș, căci timpul, se pare că a trecut...
Legătura mitică dintre cocoș (cântatul cocoșului) și cuc este de o rară frumusețe, o frumusețe biblică, pusă pe „șevaletul” acestei minunate scrieri istorice.
Necitind această carte, acest capitol, iubite „cetitor”, habar nu ai ce pierzi! Ești mai sărac! Nici nu știi cât de mare este cocoșul!
Un singur și serios răspuns i-aș da aici domnului profesor Stana: Nu domnule profesor, nu vă dați cocoș! Ați scris această carte document într-o sumedenie de ani.
Ați scris-o cu dăruire, cu patimă, cu sudoare pentru a o dărui posterității.
Este plină cu date istorice și studii clare ce se puteau pierde prin nepăsarea celor care ne conduc.
Lectură și visare intrând în antepenultimul capitol al acestei cărți, Returnalii, deja ești „matur”, titlurile capitolelor nu-ți mai devin capcane, ești convins că vei „ronțăi” ceva la fel de serios ca și până acum. Deci, domnule profesor, maestre, gata cu păcăleala!
Ai făcut-o destul! Pe măsură ce „înoți” pe firul acestei capitol, pe făgașul acestor „săpături istorice”, iară uiți de tine și umbli aiurea prin trecutul.... „de demult”... „Cazul” fiind tot de sorginte istorică, maestrul ne explică până și ce este limba unei nații, ce și cum trebuie să citim, de unde ne tragem, de unde ... ni se trage...
Îl consideră pe Nichita Stănescu (neagreat de contemporanii săi) un prag peste poezia clasică.
În vers alb știm că au scris și alții înaintea sa, dar explozia lui, a versului alb, a devenit odată cu Nichita, după Nichita.
Așadar, în cartea maestrului, Nichita Stănescu deține un rol primordial al acestui capitol. Ne mai „cerne” maestrul Stana prin „sita” lui Creangă, Călinescu, Sadoveanu, Odobescu, V. Voiculescu, Petre Ispirescu, Gr. Alexandrescu, chiar Dedal din Cnossos.
Ne „cerne” serios, dar ieșim cu bine. O istorie dulce, plăcută, necesară. Itinerarii mitologice Ce capitol frumos! Nu poți pune într-o altă ordine capitolele acestui nestemat document, Returnalii, cartea profesorului Stana.
Aici sunt așezate-n pagină „bobițe de rouă dulce”, credințe, datini și obiceiuri mai vechi decât istoria. Începe aici, maestrul chiar cu nașterea.
Na!
Ce este mai vechi decât nașterea!? Ursitoarele nu sunt și ele tot vechi!? A, nu!
Ele au apărut odată cu nașterea, mai bine zis, un pic ... după... Un traseu, parcurgi un traseu istoric, șerpuind printre imaginile ce ți le creezi îngurgitând documentul domnului profesor Stana, jaloane fiind aici ursul cu perechea sa astrală cele două urse, lupul, iară ursitoarele, ursitoarele privegherii și măsurării destinelor umane.
Ne este reamintită aici și cloșca cu puii de aur de pe cer și de pe pământ (tezaurul de la Pietroasa). Băștinașii – ne spune maestrul – foloseau simboluri pentru a transmite mai departe bogățiile lor de toate felurile. „Scrisul rămâne”, zici mata, domnule profesor, dar cu „cetitul” cum rămâne!?
Cum stăm la acest capitol!?
Carul, calul, sunt „disecați” cu „asprimea necesară” însușirii temei noastre de cititor avid.
Documentat până-n „măduva firii”, maestrul ne plimbă cu ... „atelajul” până ne convinge cine suntem și de unde venim. Popas la Hanul Vorbelor.
Parcă-mi pare rău că au mai rămas câteva pagini de citit din minunata carte, Returmalii și să ne întrebăm: De ce să stăm la hanul vorbelor?
Nu pentru că suntem în patria lui Papură vorbă (multă, fapte ioc)? Lăsând gluma la o parte (de fapt adevărul), aici în acest penultim capitol al cărții, maestrul istoric – profesorul de Limba și Literatura Română, tot o documentație istorică ne înfățișează.
Și hanul, locul unde se adună lumea pestriță din cele patru vânturi este obiect de studiu al autorului cărții pentru a ne arăta și dovedi că numele este foarte ușor față greutatea de unde provine. Se folosește aici, maestrul, de Slavici, de Caragiale, Galaction, chiar de G. Călinescu, de Sadoveanu, dar și de mai ”bătrânii” G. Boccaccio, G. Chaucer, W. Scott, Al. Dumas, V. Hugo.
Dacă autorul cărții spune că la han „se nasc îmbogățiții pe căi necinstite”, pot spune și eu că țara mea este un han, iar noi suntem cei care, mereu, facem pactul cu diavolul pe care-l alegem. „Moara ca orice moară”, morile, cu semnificațiile lor, cu tradițiile și obiceiurile lor se situează, și ele, la loc de cinste în acest capitol.
Nu prin simplitatea pronunției, nu prin ceea ce fac ci prin „combinațiile istorice”, prin du-te-vino-ul de la realitate la mit. Cuvânt înapoi.
Acest capitol l-am citit cu „litere de tipar”.
Poartă semnătura unui „dătător de giruri”, minunatul om, Ileana Roman.
Părerea domniei sale despre omul „uns la gură cu povești”, dar și despre cartea Returnalii, a profesorului Constantin Stana certifică valoarea acestei cărți document.
Munca de Sisif a domnului profesor de a scoate din străfundurile istoriei dovezi despre ceea ce suntem este de apreciat.
Dacă Ileana Roman o face cu atâta căldură în acest capitol pe care-l semnează, mie, semnatarului acestor rânduri nu-mi rămâne decât să-mi ridic cu sfiiciune pălăria și să dau fuga să semnez.

Puiu Răducan

Vizualizări: 46

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support