Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Insignă

Se încarcă...

Despre

Lenuş Lungu a creat această reţea Ning.

Cronopedia ~ Taifas literar diferite forme de exprimări artistice: poezii, proze, arte, cărţi, etc

    - Viorel, tu știi să cânți la chitară?

    - Ceva, ceva... Nu am făcut școală, am cântat doar cântece de munte!

    - Păi, eu știu să cânt la orgă, am făcut trei ani de pian dar l-am lăsat pentru... aiurea, pentru prostii! Hai să facem o formație, să vedem dacă ne descurcăm.

    - Noo, eu nu cânt muzică ușoară, nici de-aia de nuntă! Ia gândește-te, măi, Bondi: la ce ar folosi, fără așa ceva, o formație?

    Până la urmă am acceptat să facem de probă niște repetiții împreună. El stătea la casă și ne duceam în spate, în șură, și nu deranjam pe nimeni. Doar găinile se speriau de ”muzica” noastră!

    Am mai găsit un băiat care bătea toba în orice: scaune, bancă, mese, sau tot ce găsea în jur. Inventivi, am măsurat tobele de la o formație de la club și am făcut și noi niște tobe. Cinel, talgere și alte accesorii metalice erau mai ușor de făcut pentru că lucram cu toții la fabrica Electroprecizia, unde orice se putea face!

    Și am început să pregătim cântece pentru un imaginar spectacol, undeva, în viitor...

    Ne plăcea mult, orchestrasem cântece de munte sau din muzica de suflet, din repertoriul internațional, iar de voce nu duceam lipsă: cântam acceptabil toți trei.

    Ei, dar ne trebuia și o ”ea”, să cânte la un instrument sau măcar din gură.

    Am avut câteva încercări, dar am fost uimiți: fetele pe care le alesesem nu erau consecvente, se plictiseau repede și... abandonau!

    Venea pe lângă noi Eva, sora mai mică a lui Bondi, doar să caște gura la noi, dar știa și să cânte din fluier. Iar când am pus-o să cânte cu noi, am fost uimiți de urechea muzicală și de vocea ei!

    A pregătit cu noi un cântec al formației Sfinx numit ”Om bun”. Fluierul și, mai ales, vocea ei ne-au hotărât: ea va fi solista noastră! Îi plăcea, calități trăznet și mai era și frumușică, frumușică!

    Totul era perfect până au aflat părinții. Au exclus așa ceva, ea trebuia să învețe pentru examenele de la anul, era într-a șaptea! I-am rugat să asculte un singur cântec. Au fost impresionați, au aplaudat! Ei credeau că doar ne jucăm de-a muzica, acolo...

    Dar au devenit iar serioși iar cea mică a început să plângă, a fugit și s-a încuiat în camera ei. Am simțit că e momentul să dispar, discret, în timp ce tatăl striga, mama se ruga de el, la fel și Bondi.

    După mai multe zile m-a chemat la el la repetiții.

    - Nu vin! Să mă trăznească taică-tu cu ceva în cap? Poate-mi face chitara guler... noo!

    - Hai, mă, că nu-i așa rău! Uite, o lasă și pe Eva, soră-mea, dar numai duminica sau când e vacanță! Dar dacă ea merge bine cu școala o s-o mai lase și alte dăți, ei cedează ușor, numai să le facem pe plac! Vrea și mama să mai vină să ne ajute, că ea a făcut multă muzică înainte să ne aibă pe noi! A cântat la pian de mică dar a avut un accident și a rămas doar profă la școala șapte.

    A venit, a fost foarte impresionată de ”repertoriul” nostru, ne-a ajutat să transpunem ceva piese clasice, arii din operete sau naiba știe de unde, în muzică modernă și să le cântăm.

    Ne-am dus la clubul uzinei să arătăm și să participăm la ceva spectacole, la ”Cântarea României” sau la altceva.

    - Băi, băieți, dacă nu ziceți și ceva populară sau ce se cere acuma, nu merge băi, mai învățați! - ne-a spus directorul clubului, domnul Florescu, fost secretar de partid pe nu știu unde.

    Dezamăgiți ne-am întors în șura noastră, unde a venit și mama lor, doamna Ani.

    - Voi ați ascultat muzica formațiilor astea care prelucrează piese de muzică populară? Ia să vă arăt eu, că am pe o casetă ceva muzică etno de-a unora!

    A venit cu acea muzică dar, era așa frumos interpretată că nu era de nasul nostru, cu o chitară rece, o orgă veche, bateria improvizată și un fluier... Ce să iasă?

    - O, dar nu m-am gândit să cântăm piesele lor, mai este destulă muzică populară ”neprelucrată”! - ne-a spus dânsa. Hai să încercăm să ne gândim la câte ceva și mâine să încercăm, ce spuneți?

    Ce să ne gândim, noi nu eram fani ai muzicii populare, singura nădejde era la dânsa!

    Am răcit, am fost o săptămână bolnav, n-am mers nici la uzină și când mi-am revenit am fost lovit de veștile triste: prietenul meu era prin spitale cu leucemie.

    N-am mai îndrăznit să merg pe la ei, doar din când în când, să înteb de starea prietenului. Sora lui venea și plângea pe umărul meu, mama lui nu știa cu ce să mă servească, să mă facă să mai stau cu ei. Tatăl era negru de supărare, când mă vedea ieșea la treabă în curte.

    O dată era numai dânsul acasă și m-a chemat în casă să aștept să vină fetele.

    - Loți baci, dar de ce sunteți supărat pe mine? Mereu plecați când mă vedeți, de parcă din cauza mea s-ar fi îmbolnăvit Bondi!

    - N-am nimic cu tine, măi băiatule, dar când te văd îmi amintesc ce veseli erați toți acolo în șură! Veneam și-mi făceam de lucru, să trag cu urechea la voi, așa eram și noi când eram tineri, veseli și fără griji! Acuma șura e pustie - spuse ștergându-se la ochi - și când te văd mă apucă tristețea! Tu ești ca și copilul nostru, mă, tu mai înveselești fetele! Și nu mă mai descoase, că mă apucă plânsul - spuse dânsul și plecă, chipurile, la treabă în curte.

    Am rămas singur, știam bine casa lor, acuma toate erau parcă împrăștiate, lăsate de izbeliște... Și ce ordine frumoasă era înainte!

    După un timp Bondi a fost adus acasă și, cu toate că stătea numai în casă, pregăteau toți trei muzică pentru când vom reîncepe. Veneam des pe la el, simțeam că-i mai descrețesc fruntea și sufletul.

    - Uite, am primit de la o rudă din Franța o șampanie pe care o păstrăm pentru primul nostru spectacol cu public! Dar trebuie să ne mai îmbogățim repertoriul cu muzică de care ne-a cerut directorul Florescu de la club!

    Și muncea împreună cu mama și sora lui la acel repertoriu.

    Le-am propus să le încercăm la instrumente, să aducem din șură măcar orga, eu o să aduc chitara, numai să nu se supere Loți baci.

    I s-a luminat fața, s-a uitat îngrijorat la mama lui, ea tocmai s-a întors cu spatele să aducă ceva din bucătărie. Privirea îi era scăldată în lacrimi.

    Da, starea lui Bondi se înrăutățea, era slab, palid, doar ochii îi străluceau în cap. Îl obosea și să socializeze cu noi, iar la pregătirea pieselor el moțăia și lucrau doar fetele...

    În circa o săptămână l-au internat iarăși, apoi în următoarea săptămână s-a dus...

    Am fost lângă ei, multe lacrimi mi-au curs pe umăr, Loți baci era întunecat, cocoșat de suferință, și stătea cu privirea pierdută, nu ne auzea. Fața îi era uneori udă de lacrimi, pe care nu se mai obosea să le șteargă. M-am dus la el și fără să-i spun nimic i-am pus mâna pe umăr. A întors privirea spre mine: m-a cutremurat câtă jale se simțea în acea privire! Și mi-a spus:

    - No, de-acuma să vii să ne mai mângâi sufletele, că tu ne-ai mai rămas, din toată veselia din șură! - și s-a întors, m-a luat în brațe și m-a strâns la pieptul său.

    A venit și Eva și ne-a luat de gât pe amândoi, plângând și îngânând ea știe ce.

    Alături, doamna Ani, stătea în picioare cu o farfurioară cu prăjiturele udate de lacrimile ei. Ochii ei ne învăluiau cu o privire tristă, caldă și udă. A venit lângă noi, a pus undeva farfurioara și ne mângâia încet pe toți trei.

    În fiecare duminică mergeam la ei și le luminam ziua, chiar dacă fiecare pe ascuns mai scăpa câte o lacrimă.

    Au trecut astfel câteva luni, am plecat în concediu și nu ne-am mai întâlnit... În toamnă am aflat că Eva cânta la clubul uzinei cântecele prelucrate de Bondi, de doamna Ani și aveau un succes deosebit.

    Mi-am dat seama că vizitele mele aduceau amintiri dureroase în sufletele acelei familii și le-am rărit.

    După ani, am întâlnit-o pe Eva, de mână cu doi copii, o fată și-un băiat.

    - Ce bine-mi pare că te văd, Viorel! Uite, m-am căsătorit, pe el îl cheamă Bondi, în amintirea fratelui meu iar pe ea o cheamă Ibi, adică Viorica pe ungurește, după numele tău, că poate o să aibă sufletul așa frumos și bun cum îl ai tu!

    Maturizată, avea pe chip urmele acelei inocențe de copil bun, așa cum o știam eu, iar fetița era leit ea. Doar băiețelul nu semăna încă cu Bondi, acel prieten naiv și visător.

    - Te roagă mama să treci pe la noi că avem o surpriză care te așteaptă de mult timp!

    M-am dus. Au scos acea șampanie franțuzească păstrată de Bondi pentru când vom da primul nostru concert și au desfăcut-o. Am lăcrimat cu toții, ne-am amintit de repetițiile noastre din șură.

    - Trebuia să nu păstrăm atâta șampania asta, dar nimeni nu putea să o desfacă fără tine, a spus Eva. Și pentru că muzica de ”șură” a fost deja scoasă de mine pe scenă, cred că visul lui frate-miu s-a împlinit, așa că, Dumnezeu să-l odihnească! - spuse ea picurând pe jos un strop din pahar.

    Am făcut toți la fel și am gustat: era foarte bună!

    - Și pentru că Bondi ar fi dorit ca să fie sărbătoare când bem această șampanie, propun să ne urăm la mulți ani și să-i oferim un zâmbet așa cum ar fi făcut el acuma! - am spus.

    Au zâmbit, așa, mai strâmb și, parcă, în aer am simțit cu toții o prezență caldă, plină de iubire... A lui.
Imagine preluată de pe net.

Vizualizări: 63

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Aprilie 26, 2017 la 6:50pm

Mulțumesc mult dragă Petru, mai ales că tu nu prea citești... proze!

E cu atât mai mare favorul pe care simt că mi l-ai făcut!

Reverență...

Comentariu publicat de Plătică Petru pe Aprilie 26, 2017 la 6:42pm

Mda...Emoționant.De obicei nu-mi place tare să citesc proză dar pa ai Ta am citit-o cu mare interes și multe emoții.

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Aprilie 26, 2017 la 6:34pm

Emoțiile tale Veronica sunt un cadou minunat, înseamnă că am reușit să pun ceva suflet în ce-am scris!

Îmi amintesc cu drag de tine, mereu vorbesc cu Otilia, soția mea, de acele vremuri, de acele locuri, oameni...

Mulțumesc, dragă prietenă, o primăvară frumoasă mai departe!

Comentariu publicat de Veronica Carjeu pe Aprilie 26, 2017 la 5:31pm

Ca de obicei cu frumoasele tale povestiri reusesti sa emotionezi cititotul. Felicitari Viorel/. Mi-a placut tare mult!

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Aprilie 26, 2017 la 9:36am

Mulțumesc Aurelia, constanta mea vizitatoare și comentatoare!

Reverență...

Comentariu publicat de AureliaAlbAtros pe Aprilie 26, 2017 la 12:37am

Frumos! Am citit cu plăcere! Mulțumesc!

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Aprilie 26, 2017 la 12:18am

Sărut mâna Nicoleta, mulțumesc pentru trecere și aprecieri.

Comentariu publicat de Nicoleta Mija pe Aprilie 25, 2017 la 11:23pm

Foarte frumos!

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Aprilie 25, 2017 la 7:53pm

Sărut mâna Gabi, mulțumesc pentru aprecieri, emoțiile tale sunt cele ale unui suflet plin de compasiune, pentru eroii povestioarei mele.

Mă bucur că am reușit să pun printre rânduri simțirile care ne-au zguduit atunci, cândva, viețile!

Am pus deoparte acele lacrimi, le voi păstra în suflet ca pe niște bijuterii scumpe, scumpe...

Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Aprilie 25, 2017 la 7:02pm
Am plâns... E răscolitoare!

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support