Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Frânturi de suflet

 

MOTTO: „Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue miscări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat. Mai mult decât curiozitate: nostalgie.” Ionel Teodoreanu

 

Frânturi de suflet

– Când n-a mai avut nimic de arătat, lumea a început să arate cu degetul… Realităţile ei au devenit adevăruri ghemuite în oglindă: se căznesc să încapă, se chircesc să ia forme nefireşti şi stupide, iar zâmbetul acela sclipicios nu-i al lor. Nu mai spun, nu mai dau, numai iau, iar când vin, ele pleacă, de fapt, prefacându-se din noapte în zi, doar să prindă… Se gândea că, în sinea Lui, până şi Dumnezeu s-a schimbat. Deh, până la urmă, bătrânul de deasupra rămăsese singurul, etern cugetător…

Într-o zi ce nu anunţa nimic neobişnuit, îşi sfărâmă glezna, ca de un ciot, de propriul ei adevăr, înfipt în colbul din drum. Îl privi la început cu furie drept în ochi, gata să-l strivească, la pas, însă, după o clipă, rămase uluită:

– La început m-ai uitat! Apoi m-ai pierdut. Eşti exact ca şi ceilalţi… Vii când vrei, pleci când mi-e greu!

Era adusă de spate, cu obraji găuriţi de un gol inexpresiv în priviri. Tremura în timp ce-i vorbea pe tonul acesta plin de reproş, ghemuit, dar strângea la piept un ciob dintr-o oglindă în care privea. Se privea, pe furiş… Îşi aduse aminte de vorba tatălui său: când adevărul tău e terfelit de al lor, de vină eşti tu… Îl strânse la piept, împingând cu călcâiul ciobul de oglindă în pământ: orice zi poate fi prima zi, numai adevărul, în sinea lui, nu se poate schimba.

Nu ştiu dacă sunt ani mulţi de când Dumnezeu i-a trimis, ca-ntr-un vis, o scrisoare. Era dimineaţă şi s-a trezit cu ea aşa, ca şi cum noaptea îşi uitase o compresă pe fruntea ei. Uneori, când bătăile inimii încep să-i miroasă a lut, îi pare că eternitatea şi-a făcut cuib în propria-i aşteptare. Zâmbeşte. Îşi spune că e bine. Va avea destul timp să-şi citească povestea şi atât.

Se minte în continuare. Existenţa ei e înglodată în mocirla unei societăţi cu care nu se identifică. Sufletul său e învăluit în fantasmele unui trecut pe care nu îl recunoaşte. Ciobul de om care se chinuie să rămâna atârnat de obrazul fiinţei sale se prăbuşeşte sub povara neapartenenţei…

De ce aleg să-mi creionez povestea în culorile palide şi străine ale ei, ale persoanei a treia? Ştiu că nu-i „normal” că m-am deprins cu arta de a rămâne un stingher spectator la derularea proprie-mi vieţi. Dar aşa e mai bine. Să nu mă opun voinţei marelui Regizor. Cineva să alunge tăcerea asta… tăcere ce sparge timpane.

Ecoul surd al gândurilor mele ce aleargă nestingherite înaintea pupilelor mele dilatate de dor de viaţă ma înnebunşte. Nu mai ştiu cine sunt şi ce vreau. Încotro mă îndrept?!? Cine sunt, de fapt? Nu mai suport incertitudinea patologică în care ploaia mă aruncă, învelindu-mă meschin în însăşi durerea de a conştientiza că nu sunt decât o lacrimă proiectată într-o existenţă mult prea banală.

Simt cum în mine are loc o continuă transmutare – deşi ai mei o cred o pendulare adolescentină între vis şi realitate – simt cum mă răsucesc în carcera sufletului meu fără a mă opune o singură clipă. Şi, dacă m-ar întreba cineva, deodată „Ce vrei ?” – n-aş şti ce să-i răspund… Trebuie să rămân singură, ca să ştiu ce vreau; chiar dacă aş voi să-mi petrec restul zilelor numai şi numai printre oameni, tot trebuie să rămân o clipă singură şi să hotărăsc EU asta.

Adevărul este că oamenii fug de fericire, nu o caută. De câte ori întâlnesc fericirea, fug de ea sau o ratează, fac orice din ea numai să se transforme în altceva. O caută peste mări şi ţări, şi ea este ACASĂ. Ce frumos este cuvântul acesta! Am citit ceva despre un interstiţiu sanscrit numit akasha, un fel de lume-memorie. Nu-i aşa că e uimitor cât de bine seamănă? La urma urmelor, poate mă interesează şi fericirea.

Mă sufoc acum, asta ştiu – dar nu ştiu de ce. Nu-mi lipseşte nimic. Dacă aş găsi un motiv să fiu tristă… Este un trecut pe care nu-l pot suporta; am fost prea fericită atunci, prea inconştientă. Dacă m-aş culca, insomnia îmi va limpezi şi mai mult gândurile. Orice aş fi putut îndura acum, dar nu o creştere a lucidităţii, o împlinire a prezenţei proprii. Mă simţeam singură, faţă în faţă cu mine însămi, şi această prezenţă mă scoate din minţi. Mă înnebuneşte, îmi dă senzaţia că sunt prinsă între ziduri, într-o capcană de plumb.

Singură, faţă în faţă cu EU şi totuşi atât de divizată, atât de străină. Senzaţii peste fire de stranii, de inexprimabile, parcă aş fi asistat la propria moarte, o moarte ciudată, care ar însemna mai mult sombrare, neputinţă, rătăcire. De aş putea simţi cel puţin întunericul.. Nu, nu, e cu totul altceva; penibila neputinţă de a înţelege cel puţin de ce mi-a fost ursită întâmplarea asta. Dar, poate, orice om cunoaşte această tristă, unică împărţire.

Poate că… dar Dumnezeu ştie de ce îmi pun atâtea întrebări? Aş fi vrut să plâng, numai o clipă, pentru o singură eternitate din câte ştiu că am traversat. Un gest, un urlet, un scâncet. Şi totuşi nu pot face nimic. Simt cum toţi mă privesc miraţi. Cu cine să mă lupt? Pe cine să înlătur din această lume mizeră, care îmi îngroapă zi de zi trăirile şi ultimele răsuflări slăbite, umane?

Trecuse o vreme de când noaptea îşi scutura alene faldurile peste vârfuri de copaci şi case, ca o cafea mireasma dintr-o ceaşcă răsturnată peste lume. Dar câtă vreme… nu ştiu!

Un curcubeu scăpătat din fuioare de nori îmi rătăcea prin genunchii înveliţi în abur de bună dimineaţă. Precum cireşul de flori, cerul se scutura de lumină în copci clipocinde de viaţă. Sunt atâtea poduri, peste-atâtea ape moarte… Şi răscruci ce poartă-n degete destinele de toarte…

Îi zâmbi aproape sfios: el nu va cunoaşte vreodată ceea ce oamenii mari numesc renunţare…

Vizualizări: 195

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Octombrie 10, 2016 la 6:06pm
Mulțumesc frumos Emilia, Agafia, Mimi,Lilioara pentru semnul de lectură!

admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Octombrie 10, 2016 la 6:05pm
Mulțumesc frumos dl Muntean!

admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Octombrie 10, 2016 la 6:04pm
Mulțumesc frumos Maria Giurgiu!

admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Octombrie 10, 2016 la 6:04pm
Mulțumesc frumos Maria Ciobotariu!

moderator
Comentariu publicat de CIOBOTARIU MARIA pe Mai 30, 2015 la 7:24am

Cu aceeasi admiratie!


ACTIV
Comentariu publicat de maria giurgiu pe Mai 2, 2015 la 12:10am

Am citit cu mult  interes și plăcere!Un text bun plin de profunzime!Multă admirație!


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Aprilie 21, 2015 la 8:46pm


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Aprilie 21, 2015 la 8:44pm


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Aprilie 21, 2015 la 8:44pm


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Aprilie 21, 2015 la 8:43pm

- material selectat pentru revista Chronos...

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support /********* ********/