Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Iarna cu potcoave argintii de gheaţă
Plânge după colţuri cânt de despărţire,
Şuieră-n tăişuri vântul alb subţire
Soarele-şi ascunde razele în ceaţă.

Lacrimi plumburii varsă un nor sarcastic
Păsări să-nfioare din grăbite triluri,
Care joacă farse iernii-n vodeviluri
Cu orchestra prinsă-n peisajul rustic.

Fluturi îndrăzneţi ce sfidează timpul
Caută câte o floare întredeschisă-n pripă,
Şi-i pudrează visul sub a lor aripă
Bucuria urcă-n pas cu anotimpul.

Stele-n cerul nopţii-şi asmut irişii
Aburi din pământ, fire de lumină,
Bagă în ispite merii din grădină
În ochiul dimineţii, înfloresc caişii.

În surdină pune-mi la fereastră vise
Să mă întind afară pe covor de iarbă,
Lasă-mi în iubire porţile deschise
Şi opreşte seva-n care-o să mă fiarbă.

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->