Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

IDA

- Nu trebuie să mă omori pentru a avea toate acestea!
Ida îl privi pe Sofian mijind ochii, zâmbi suav şi desfăşură spectacolul acela uluitor şi captivant ce producea un efect devastator asupra bărbatului, schimbă piciorul stâng de pe cel drept invers cu o mişcare voit amplă, la un nivel potrivit pentru a lăsa vederii toate acele părţi ale trupului ei împlinit, dar bine lucrat, aducătoare de ameţeli. Era coregrafă la un teatru important şi scriitoare apreciată de mulţi critici, publicase două romane de succes. Îşi aprinse o ţigară şi suflă fumul spre tavan. Până atunci, timp de peste o oră şi jumătate Sofia îi detaliase depunerile sale, conturile deschise la diferite bănci, depozitele de metale preţioase. Ida aflase totul despre averea şi afacerile iubitului ei.
- Priceperea mea constă în discreţie, atenţie şi iuţeala reacţiei. Aşa s-au adunat atâtea valori… Problema este, dragă Ida, asigurarea unui viitor acestei averi. Dacă am un accident, tuturor ni se poate întâmpla o asemenea nenorocire, agoniseala atâtor ani se risipeşte… este motivul pentru care tu eşti, de azi înainte, beneficiara masei succesorale declarate în cazul unui eveniment nefericit pentru mine.
Sofian şi Ida erau apropiaţi de peste o jumătate de an, îşi petreceau destul timp împreună, mai ales sfârşitul de săptămână când plecau în lungi excursii, drumeţii pe munte sau spre zone recunoscute ca având peisaje cuceritoare. Pasiunea pentru natură era, credea Sofian, la fel de importată ca atracţia sentimentală, străduindu-se să le întreţină pe amândouă, fapt ce devenea, de multe ori, prea obositor. Ida devenea agitată şi, se obişnuise cu toanele ei, îl ignora tot restul săptămânii. Revenea doar în wekend, drăguţă cuceritoare, dar nu dorea să comenteze subiectul neînţelegerilor de acum depăşite.
Trăind singur Ida îi devenise foarte apropiată, speranţa unui viitor nebulos şi fără repere.
- Eşti prevăzător, observă ea, nu ţii mulţi bani în casă.
- Câteva sute de mii! Tranzacţii ce pot apărea surprinzător… Ai nevoie de lichidităţi, îţi pot trebui înaintea deschiderii băncilor, se întâmplă rar…
- Îmi dai mie toţi banii din seif?
- Îţi trebuie mâine?
- Nu, îi vreau acum, fără comentarii! Pari surprins? Pur şi simplu, vreau banii! Tu mai ai… până mi-i vei da şi pe ceilalţi! Stai jos pe fotoliu, nu fi tâmpit!
În mâna Idei apăru revolverul. Aşezată pe canapeaua din faţa lui femeia se relaxă şi, desfăcându-se, îi arătă bărbatului o nouă imagine ce-l făcu să tremure.
- Hei, uită-te la mine, nu acolo… perversule! Sofian văzu arma ţintită spre mijlocul frunţii şi se întrebă de ce poate exista dualitatea aceasta deprimantă: un orificiu aducător de moarte iar un altul de bucurie şi de viaţă.
- Văd că nu te poţi concentra suficient, am nevoie de ajutorul lui Pose.
- Cine e Pose? Ida vorbea la telefon şi o vocea bărbătească, sonoră se auzi până la ei:
- Tocmai am intrat pe uşa din spate… Peste câteva secunde apăru în living un individ înalt, cu părul lung şi ţinută de hipiot.
- Trebuia să-l somez, altfel nu ne dădea banii. Dacă nu ne înţelegem repede îl găuresc, sunt sătulă de vorbăria lui interminabilă… Ai înţeles, domnule?
- Nu trebuie să mă omori pentru a avea toate acestea! Puteai doar să-mi ceri, fără ca derbedeul acesta să intre în casa mea. Ce legătură are cu tine?
Vocea lui Sofian devenise placidă, chiar dezinteresată, asista la un spectacol desuet. Era surprins, încrederea sa în Ida părea că se destramă, speranţele sale păreau că se risipesc, Jocul financiar îl antrenase, odată cu trecerea timpului, să pară neafectat, să reziste calm agresiunilor ivite odată cu evenimentele neaşteptate. Privi ochii albaştrii ai femeii, inexpresivi, cu irişii măriţi, două orificii negre, fără viaţă. Se drogase. Mai jos revolverul şi mai jos…
- Hei, unde te uiţi nu mai ai voie, omule, n-ai ce să cauţi acolo cu restul acela de penis! Ţi-am spus, Pose, chiar poţi să verifici, este ceva ce nu-ţi închipui! Vrei să ne arăţi?...
- Omule, interveni Pose, n-o asculta, e vai de ea… Dă-mi cifrul seifului! Repede!
- Nu-l forţa! A spus să-i cer şi aşa voi face: Sofian, iubitule, dă-mi banii din seif! Dar grăbeşte-te, situaţia asta m-a excitat şi vreau să rămân singură cu un bărbat, evident cu el! Pose, ai cătuşele cu tine?
- Tu să taci, nu ştii ce spui, sunt acasă la mine, doar nu veneam aici să fac sex cu el.
- Păcat!… dar am găsit, îl vom încuia în baie.
- Te gândeşti numai la prostii! Cere-i cifrul, să iau totul, să nu rămână nimic…
- Va trebui să-mi laşi treizeci de mii, la prima oră am de plătit o informaţie, ceru Sofian. Te rog foarte mult, dacă mă asculţi, mâine, după ce se încheie afacerea, îţi dau dublu. Să nu mai pierdem timpul, ştiu cât de nerăbdătoare este Ida! Poţi tine minte? Cifrul este IDA1610, seiful e în cabinet, sub tabloul cu cai galopând. Nu uita, lasă-mi treizeci de mii!
Pose întârzie şase minute înainte de a reveni în livingul unde Ida şi Sofian stăteau nemişcaţi. Doar privirea bărbatului coborâse…
- Dacă te prinde Pose că te uiţi unde nu mai ai voie, te ucide!
- De când eşti şi cu el?
- Adică numai cu el, doar ai fost lipsit de… mine două săptămâni. Astă seară voiam să-ţi spun că relaţia noastră s-a terminat, dar m-ai năucit cu testamentul şi depozitele, aşa că am schimbat planul şi, ca semn de fostă amiciţie, vreau să te curăţ de toţi banii. Câţi sunt?
- Cifrul… au mai crescut cu ceva, dar conţine suma, adică peste şaisprezece milioane. Ai venit la timp, domnule, Pose. Ai lăsat ce ţi-am spus?
- Ida, cum ai răbdat atâta timp un asemenea tâmpit? Doar nu vrei să mergem împreună la stabilimentul de reduşi mintali? Nu , nimic, am luat totul, şi testamentul!
- Mâine nu mai are valoare…
- Să-l omorâm acum, doar aşa vei intra în posesia banilor!
- Nu trebuie să mă omori, cere-mi şi îţi voi da tot ce vrei. De altfel nu cred că mai aveţi timp…
Uşile camerei au fost deschisă violent şi poliţiştii au năvălit în cameră.
- Pune arma jos, cu grijă, altfel vei muri!
Peste douăzeci de secunde toţi aveau cătuşe la mâini.
- Eu sunt proprietarul, Sofian, vă rog să mă eliberaţi!
- Ce se întâmplă aici, domnule Sofian, de ce s-a declanşat alarma? Vorbise un poliţist destul de scund, dar care părea şef peste ceilalţi. De ce umbli, domnişoară…
- Ida.
- Domnişoară Ida de ce sperii oamenii cu un pistol brichetă?
- A fost o farsă! Eu şi iubitul meu Pose am hotărât să ne distrăm… L-am somat cu bricheta, aşa cum aţi constatat şi dumneavoastră, şi i-am cerut cifrul de la seif, ni l-a dat, dar nu înţeleg ce a declanşat toată zarva aceasta!
- Cum explicaţi întâmplarea, domnule Sofian? întrebă acelaşi poliţist.
- Am cam fost năucit, orificiul negru mă ameţeşte întotdeauna… Părea un revolver adevărat şi am uitat cheia… Iubita mea Ida este, uneori, absolut cuceritoare!
- Vi s-a furat ceva? Să mergem să cercetaţi!
Sofian privi atent interiorul gol al casei de valori şi se întoarse către poliţist.
- Nu lipseşte nimic, totul este în regulă.
- Cum adică, e absolut gol!?
- N-am ce păstra, nu sunt bogat.
- Domnişoara ne-a spus puţin mai devreme că Pose este iubitul ei!
- Şi Sofian este iubitul meu… Dumneavoastră mâncaţi numai un singur fel de mâncare zilnic?
- Adevărat! Nu mai cercetăm acest amănunt, nu ne-a fost sesizat. Ce plângere depuneţi, domnule Sofian?
- Nu am nimic de reclamat, totul este o neînţelegere, eu am uitat să-i dau cheia de siguranţă…
- Atunci veţi plăti nouă mii cinci sute despăgubiri pentru cererea nejustificată a intervenţiei noastre. Altă dată să vă jucaţi altfel! Şi fără revolvere adevărate!
Toţi au plecat lăsându-i puţin stingheri. Pose s-a trezit primul:
- Iubito, să mergem, cu ce avem putem trăi bine un timp. Mai târziu venim să luăm şi restul banilor de la acest gogoman.
- Lasă-mi cei treizeci de mii! Mâine vei primi o sută în locul lor.
- Nu mă păcăleşti aşa uşor, să plecăm chiar acum, iubito, îmi arde sufletul!...
Sfârşitul povestirii este previzibil şi supărător de banal. Dimineaţa Ida s-a trezit ameţită, cu o sfârşeală cumplită. Cunoştea starea dezgustătoare de după orgie şi numai o ceaşcă de cacao caldă o echilibra. Dar se terminase.
- Pose, scoală-te băiete!... Îmi trebuie o ciocolată fierbinte.
Bărbatul murise din cauza supradozei de cocaină şi când l-a zgâlţâit Ida a simţit răceala trupului.
Mai avea bani destui şi câteva luni s-a distrat aşa cum a crezut că merită o femeie frumoasă ca ea. A demisionat de la teatru şi, ocupată şi obosită, n-a mai scris o pagină la romanul început; şoptitorul care îi sugera scrierea s-a îndepărtat alungat de gândurile şi de faptele… Cu mintea debusolată n-a înţeles pericolul prin care trecea şi nici cum ar fi putut scăpa de el.
Într-o zi banii s-au terminat. A telefonat lui Sofian, dar a răspuns o voce străină.
- Şi nu ştiţi unde se află Sofian? O adresă, ceva!? a întrebat dezamăgită Ida. Nu, nu ştia nimic. La locuinţa lui nu a fost primită de noii proprietari.
Speranţa rămăsese teatrul. Devenită corpolentă nu spera la o muncă de coregraf.
- Draga mea, ştii, eu te-am apreciat mult, dar acum eşti improprie…
Ida s-a revoltat:
- Cum improprie?
Fără a observa întreruperea directoarea a continuat:
- Pentru tot ce-ai făcut mai înainte pentru teatru te vom angaja ca femeie de serviciu, este singurul post liber… După ce termini munca, poţi ajuta la repetiţii… Aceasta numai dacă renunţi la vise!
Sorin Burlacu devenise ţinta lui Sofian fără ca acesta să ştie. Totul s-a petrecut în clipa când a cumpărat pachetul majoritar la „Uzinele Nichelino”, dar, din lipsă de resurse sau din prea mare încredere, a renunţat la achiziţionarea celorlalte acţiuni oferite pe piaţă la un preţ destul de avantajos. Sofian le-a cumpărat el, apoi, după două zile, după ce a lansat zvonuri privind insolvenţa sigură a „Uzinelor” a început să vândă la un preţ scăzut cu 30 de procente. Afaceristul a intrat în panică şi a cedat pachetul la jumătate de preţ, încercând să salveze ceva… apoi la un sfert şi Sofian a luat tot. În trei sferturi de oră, cu puţin înainte de comunicatul oficial al „Uzinelor Nichelino” care demonstrau soliditatea firmei, afacerea se lichidase. Cinci zile Sofian n-a vândut nimic, apoi discret a plasat achiziţia unui grup interesat şi bine informat. Câştigul a fost de peste un miliard… dar Burlacu n-a rezistat şi s-a sinucis.
Sofian se simţea vinovat şi se întreba cum ar putea corecta nedreptatea ce o făcuse acelui om…Nu avea cum. Acestea erau regulile, toţi ar fi făcut la fel dacă ar fi avut forţa lui, dar ei nu ştiau mecanismele, n-aveau informaţii, bani sau răbdarea necesară de a pregăti lovitura şi de a o executa corect. Pentru prima dată se întâmplase din cauza sa o asemenea nenorocire şi nu putea accepta… Jocul său trebuia să fie elegant, inteligent nu distrugător. Construcţia sa interioară excludea exterminarea jucătorilor… Da, era o întrecere ce arăta valoarea şi calităţile participanţilor, un concurs cavaleresc cu miză mare, cu mulţi bani! Cum ar putea exclude asemenea soluţii extreme? N-a găsit rezolvarea problemei deoarece nu exista. Poate, doar renunţarea totală. Cu siguranţă, doar aşa! Ce va face cu atâţia bani, fără nevastă, iubită sau urmaşi? De ce îi trebuiau, la ce-i erau folositori? Doar pentru un joc sinistru! Lichidându-şi averile Sofian a donat urbei tot ce agonisise până atunci pentru ca Municipialitatea să organizeze un parc dendrologic.
- Domnule Primar, am o rugăminte, doresc să lucrez, de acum înainte, până la pensionare, la serele dumneavoastră municipale.
Şi a obţinut, din acest motiv, un post de muncitor necalificat la serele oraşului. La sfârşitul săptămânii putea fi văzut umblând singuratic pe trasee turistice împădurite sau prin parcuri. Fericit!
Nov. 2013

Vizualizări: 5

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->