Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

- Viorel, mamă, nu te speria, e noapte dar trebuie să te scoli că ieșim afară!

- Mmmm, am mormăit eu somnoros, de ce... ce s-a întîmplat?

- Păi, uite, a luat foc magazia de lângă casă și e pericol, dar nu te speria, mamă, avem timp să ieșim, dacă o fi ceva!

Lumina din casă era stinsă dar se vedea bine. Pe pereți dansau umbre monstruoase, galbene și roșiatice, care pătrundeau pe geam și pe ușă. Am sărit repede din pat, m-am îmbrăcat cu ceva și am ieșit afară.

Flăcările erau imense, cât trei, patru case, de-ți dădeau furnici pe șira spinării, oamenii cărau găleți cu apă și le aruncau pe aripa casei care se învecina cu șura gospodăriei. Acolo țineau toți chiriașii lemnele pentru iarnă, mai erau închise și găinile gazdei și unele vechituri.

Am aflat mai târziu că luase foc de la o magazioară de-a vecinilor care se aprinsese cine știe cum...

Camera noastră era în aripa cea mai îndepărată, casa fiind construită în formă de L, dar ai mei erau cei mai speriați. Cărau mobila și lucrurile afară în iarba de pe marginea de vizavi a  drumului, unde eram și eu așezat pe o boccea.

Au ajuns și pompierii și au început să stingă focul. Mașina lor era frumoasă, roșie cum n-am mai văzut, copii de pe stradă, care se sculaseră, se înghesuiau s-o admire, să pună mâna măcar un pic pe ea.

În larma și agitația din jur eu simțeam că plutesc, că e chiar frumos să stai în bătaia flăcărilor nemaipomenit de mari, o toropeală blândă m-a făcut să pierd claritatea imaginilor și... am adormit.

A doua zi m-am trezit și visul s-a dovedit că... nu era vis. În casă la noi totul era îngrămădit, într-o dezordine cumplită!

Am ieșit afară, peste tot funingine, negreală, vecinii se văitau, gazda noastră, doamna Zărnescu, era mai serioasă ca niciodată, tristă, palidă la față și se ruga la icoana ei cu ramă aurie, cu candelă, pe care atât am admirat-o! Pentru mine părea o frântură de biserică acel colț de rugăciune al dânsei.

Șura nu mai era, erau un morman de lemne aproape arse, ce musteau de apă și fumegau ici colo la câte un capăt, ca niște țigări fantastice. Acolo aveam și eu trotineta cea nouă, cu cauciucuri groase, care stârnea atâtea invidii printre copii. Mai târziu am găsit-o, arsă, fără cauciucuri și fără podețul de lemn, cu coarnele îndoite de tăria focului...Acolo au ars lemnele pentru iarnă de la trei familii, avea de unde să fie căldură.

    Iar florile din mica grădiniță a doamnei Zărnescu  erau pline de negreală, unele chiar veștejite de dogoarea focului. Din tot ce era distrus, în mintea mea de copil mă durea sufletul pentru grădinița cu flori. Era locul unde dimineața, pe soare îmi primeam porția de senin, de frumusețe când ieșeam în curte, locul ce-mi aducea aminte de grădinița mamaiei mele de la țară. Acum și cerul pare în ton cu priveliștea: nori grei, întunecați, fără vânt, de parcă acu ar porni ploaia. Și un pic mai târziu chiar a pornit.

    Am intrat în casă, unde am fost pus să ajut la împăturit lucruri, la așezat pe rafturi, eu cu mama, că tatăl era plecat la muncă.

Când am ieșit afară era iar soare și frumos, ploaia spălase din negrul general, o parte din grădiniță zâmbea la mine cu florile ei proaspete, iar doamna  Zărnescu trebăluia în cealaltă jumătate de grădiniță, mormăia și avea ochii în lacrimi.

- Of, of, dragele mele... și pe voi v-a bătut Dumnezeu!

 Era atât de tristă! Simțeam că trebuie să-i fiu alături, s-o consolez cumva. M-am dus la ea și am mângîiat-o pe rochie, pe mână și, fără să spun nimic, am început să plâng. Ea s-a ridicat, m-a ținut strâns lângă ea și am plâns amândoi. Simțeam că plângem mai bine împreună, că într-un fel ne face bine. N-a spus nici un cuvânt, nici eu n-am spus nimic. De atunci însă îmi arăta în orice împrejuare o afecțiune de parcă aveam încă o bunică.

În seara aceea m-am dus la dânsa când se ruga, m-am așezat și eu în genunchi la icoana ei și i-am mulțumit Domnului pentru că am scăpat sănătoși și că mi-a dat o nouă prietenă de suflet.

- Da` ce prietenă nouă ai acum, Viorel? M-a întrebat gazda.

- Pe dumneavoastră!

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/