Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

INGRID-PE URMELE TRECUTULUI 2-CUTREMURUL

După tot ce Ilinca mi-a destăinuit, cu greu am reușit să-mi revin din șocul celor aflate. Mă întristaseră mult cele ce-mi povestise și eram destul de îngrijorată pentru prietena mea.A trebuit să ne regăsim cumpătul și să ne prefacem că totul e ca înainte,căci fratele meu se întorsese de la școală și dacă ce aflasem trebuia să rămînă doar între noi, trebuia să evităm întrebările lui.Chipurile noastre răvășite și ochii plînși ai Ilincăi vorbeau de la sine că ceva ne tulburase,era mai bine să găsim o explicație pentru ele sau să ascundem bine emoțiile . Ea s-a dus repede în camera sa,înainte să intre Gioni.Eu am pus pe sobă la încălzit demîncarea și în timp ce el se pergătea să vină la masă eu mi-am spălat fața cu apă rece reușind să maschez emoțiile ce se agitau încă în mine ca valurile mării pe timp de furtună.Cum îl chinuia o foame de lup a început să mănînce în grabă ceea ce eu i-am pus dinainte fără observe ceva.
A doua zi fiind sîmbătă am plecat acasă și m-am reîntors duminică seara aducînd provizii ;ceapă,fasole ouă cartofi și ce mai îmi pusese mama, astfel netrebuind să cheltuim bani pe alimente.Tata cîștiga bine,cu munca lui însă noi eram 4 frați ,mama se ocupa de casă de grădină și mai cosea pentru lumea din sat ,fiind croitoreasă , noi nu primeam nici un fel de alocație de la stat, chiar de tata plătea asigurări,și era cheltuială cu 4 copii la școală. Banii nu prisoseau niciodată,aș zice dimpotrivă. Era prin ianuarie către sfîrșit, era ger și camera noastră fiind mare era mai friguroasă, erau și șoareci din cei mici,spre marea mea groază și noroc, că nu eau șobolani.
Eu dintotdeauna am avut frică și repulsie, de șoareci.Din fire nu se poate spune că eram iute din fire,fără stare;dincontră,eram o fire mai domoală,visătoare și aveam un fel de-a fi mai potolit. Gioni era și el tot o fire calmă ,ne cam asemănam .Dacă însă se întîmpla să fie un șoarece prin apropiere, atunci practic imi creșteu imediat aripi la picioare. Mă cățăram cît ai zice pește pe cel mai înalt loc posibil unde credeam că nu poate ajunge șoarecele;fie o masă un gard, sau chiar un copac, sau fugeam cu o viteză că atunci, nimeni nu mă mai întrecea.Fiind cu Gioni în cameră îl zăpăcisem săracul de câte ori vedeam un șoarece.Lui nu-i era teamă și era el cel care trebuia să facă în așa fel să-i scoată din cameră că eu îmi pierdem controlul când vedeam unul,fugeam imediat afară și îl închideam cu șoarecele în cameră.Ilinca uneori cînd auzea zarvă dechidea ușa interioară dintre camere și dacă nu intra șoarecele în camera lor să se salveze îl ajuta pe fratele meu la vînătoare.Nu-mi amintesc să fi omorît ei vreun șoarece,de obicei cînd deschideau ușa soarecii fugeau și cred că veneau înapoi prin locuri de ei știute Erau din cei mici ,noi am făcut o cursă să-i prindem că altfel ne rodeau caietele, cărțile sau intrau în ghiozdan și dacă ajungeam cu unul la școală era belea.Intrau și prin dulapul unde țineam proviziile, și trebuia să punem curse mereu. Cursa noastră era făcută dintr-o strachină de lut, o puneam pe un fund mare de lemn cu gura în jos, sub marginea ei puneam o nucă cu un băț de chibrit înfipt într-o parte a nucii și la celălalt capăt al bățului punem momeală, o bucățică de șuncă sau de pîine, partea cu momeala era sub strachină. Șoarecele fiind atras de momeală,intra dedesupt pe lîngă nucă trăgea de momeală, nuca aluneca înlăuntrul stăchinii, astfel el era în cursă.Cădeau șoarecii în cursa noastră în fiecare noapte , ziua mai rar cădeau,noaptea în schimb intrau în cursă,mereu.Deseori mă trezeam noaptea auzindu-i chițăind sub stachină și auzind nuca cum o rostogole pe fundul de lemn mă treceau fiori reci de repulsie. Neputînd să dorm, îl trezeam pe Gioni să-l ducă afară. Îmi era teamă că tot mișcîndu-se sub strachină o dă jos de pe fund și putea veni în pat, se mai întîmplase.Eram terminată. Cele două surori mă auzeau și eu le auzeam chicotind prin ușă.În cele din urmă fratele meu trebuia să coboare din patul său și să ducă șoarecele afară că eu nu aș fi pus mîna pe cursă cu șoarecele înlăuntru pentru nimic în lume, repulsia era mai tare ca mine.Nu-mi pierdeam ușor firea în fața pericolelor, cu specia aceasta însă era o excepție El profita de situație cînd îl trezeam și nu cobora din patul lui să ducă șoarecele pînă nu mă făcea să promit o mulțime de lucruri;îmi cerea ca a doua zi să pun eu masa, să spăl vasele în locul lui, să fac și patul lui, si altele din acestea. Chiar dacă nu-mi plăcea nu aveam ce face, ducea șoarecii afară abia după ce promiteam.Ziua găseam cursa goală.Cred că venea vreo pisică și prindea șoarecii gata căzuți în cursele noastre Gioni punea cursa afară cu soarecele înlăuntru .
Astfel ne treceam noi zilele în casa aceea.Către sfîrșitul iernii, prin martie, într-o seară , era în jur de 9 , eu și Gioni stăteam fiecare în patul său, opriserăm radioul și povesteam bancuri sau întîmplări mai hazlii că practic ne distram și rîdeam grozav. De dincolo, Ilinca și Tina îndepărtaseră un pic patul lor din ușa dintre camere, întredeschiseseră ușa ușor ,să asculte și ele și chicoteau amîndou stînd pe brănci cu urechile la poveștile lui Gioni cerîndu-i să vorbească mai tare.
La un moment dat, cînd noi rîdeam mai cu foc, începe să se audă un huruit teribil pe stradă chiar sub ferestrele noastre , ca și cum trecea un convoi de tancuri pe șenile,și încep să se scuture geamurile casei.Huruitul devenea tot mai puternic.Ne oprim din rîs ascultînd atenți,un pic neliniștiți. Se auzeau cîinii vecinilor și al gazdelor noastre scheunînd și urlînd neliniștitor. Eu zic:
-Cred că trece un convoi de tiruri sau tancuri pe șenile.Haidem afară să vedem ce e!Între timp, începe să se miște casa, camera, paturile noastre ,totul. Huruitul devine tot mai puternic mai neliniștitor ,lugubru, văd soba că se clatină către patul meu troznind.Gioni strigă:
-Cred că ăsta-i cutremur, repede să ieșim afară!Ilinca și Tina se aub strigînd speriate:
-Pe unde să ieșim? Nu putem trece la voi! Strig:
-Ieșiți prin coridorul vostru , îdepărtați-vă de casă!Între timp,eu căutam aiurită papucii reușind cu greu săi pun din cauză că mișcările seismice erau tot mai puternice pe orizontală , cad în genunchi , și mă ridic repede fugind spre ușă,fratele meu era deja afară și țipa la mine să ies că –mi cade casa pe mine, soba deja trosnea îngrozitor crăpîndu-se și cîteva cărămizi cădeau în pat în timp ce eu ieșeam pe ușă.Abia fac doi pași în față pe trepte deschizînd și dînd de perete ușa de la intrare de da în apartamentul gazdelor noastre, strigînd tare:
-Doamna Eleonora, doamna Sanda veniți afară că e cutremur! În acelaș moment acoperișul de deasupra ușii noastre se dărîmă și cade pe scară la picioarele mele troznind.Bucăți de zid ,cărămiziși lemn cad sfîșiate unele rămînînd suspendat deasupra intrării de sîrme de beton armat ca în ghearele unei pasări de pradă hidoase, în timp ce praful si molozul în cădere aproape că mă orbesc. Fratele meu se întoarce înapoi ,pe scară ,mă prinde de mînă și mă trage cu forța pe scări îndepărtînu-mă de intrare. Ajungem la poartă,eu între timp scuturîndu-mi praful de pe mine și din păr, el o dechide,ieșim în stradă ,privind fără a intra în panică, mai mult curioși, cum stîlpii de înaltă tensiune în apropierea noastră se mișcau precum copacii în bătaia unui vînt puternic, provocînd jerbe de flăcări pe fire; pe mijlocul străzii un autobuz în mers, cu lume în el,era aruncat pe carosabil dintro parte în alta mai ,mai să se răstoarne, precum o namilă beată ce nu mai poare sta în picioare și merge pe trei cărări;de la casa vecină ies țipînd doua femei în cămăși de noapte, în mijlocul străzii, în urma autobuzului ce mergea pe trei cărări, se iau în brațe și se pun pe țipat isteric de ni se făcea părul măciucă doar auzindu-le.În acest timp eu îi fac semn fratelui meu ce mă ținea strîns de mînă:
-Hai să trecem pe partea cealaltă a străzii că riscăm să cadă firele rupte de pe stîlpi peste noi și să ne electrocuteze.Trecem strada simțind nesiguranță în a sta în picioare căci pămîntul ne fugea de sub tălpi. Ajungem dincolo și ne asezăm jos pe marginile unei gropi ce trebuia să fi fost o gură de canal, de pe șantierul de construcții . La cîțiva metri mai încolo era un bloc în construcție ce se mișca gemând amenințător, precum un copac uriaș în bătaia vîntului.Acela era unul din blocurile care după cutrenmur,în următorii ani a format cartierul Banat.Acolo ,șezuți pe marginea gropii căci în picioare nu se putea sta, am continuat să asistăm cam înfricoșați și curioși în acelaș timp, la ce se întîmplă în jurul nostru.De la Combinatul Petrochimic se aude o explozie puternică și vedem un foc ,o flacără mare cum î-și înălța limbile către cer parcă era un dragon uriaș, înfuriatce sufla pe gură jerbe flăcări către cer.De unde noi stăteam, eram în apropierea noului cartier Banat și vedeam imagini de coșmar în blocurile noi pe atunci,cu 4 etaje. Se auzeau urlete ,țipete de spaimă, bufnituri și trosnituri teribile, am văzut ferestre deschizându-se și oameni sărind în gol de la etajele superioare, obiecte căzînd de la ferestre,însă țipetele de spaimă erau cele mai înspăimîntătoare,mi se ridica părul în cap de emoție văzînd atîta panică si frică de moarte la un loc.Cînd mișcările seismului au încetat , ne-am ridicat în picioare cu teamă să nu înceapă iar pămîntul să ne fugă de sub picioare.
Vroiam să trecem strada înapoi însă ne temeam de firele electrice rupte ce făceau încă flamă ,multe atîrnînd pe asfalt.Lumea ieșise pe stradă de prin casele vecine.Începuseră să se audă sirene ale salvărilor și mașinilor miliției. La blocuri cineva fusese rănit, poate din cei ce săriseră pe geam sau răniți de obiectele în cădere ,în apartamente.Din știrile de după cutremur se pare că în Pitești era un mort doar, și răniți, mulți.La blocuri au intrat 2 salvări,la puțin timp după cutremur. Bătrînele noastre gazde, tremurau ca varga și î-și făceau într-una semnul crucii că scăpaseră tefere.Am intrat în casă în cele din urmă împinși de frig,să ne punem haine mai groase că ieșiserăm dezbrăcați. În fața ușii noastre era o grămadă de moloz și eram atenți să nu ne cadă în cap, din bucățile de zid rămase suspendate de fierul beton deasupra intrării. În camera noastră se crăpase soba de cărămidă în pat și pe jos căzuseră cîteva cărămizi din ea și de teamă că puteau fi conducte de gaz rupte,nu am putut aprinde lumina nici în acea seară nici în zilele următoare,pînă a venit careva să verifice. Acela, a închis de tot gazul în camera noastră, care se părea ca fusese cea mai afectată de seism și de atunci pînă la venirea primăverii am stat fără gaze îndurînd un frig grozav. Era abia 4 martie, era frig și iarna era încă atotstăpânitoare. Ne-am îmbrăcat mai bine și am ieșit din nou,afară,unde ne așteptau Tina și Ilinca.Se îmbrăcaseră și ieșiseră pe ușa din spate , usa dintre camere era de evitat din cauza sobei și a întunericului.În casă era dezolant fără lumină ,cu soba ce sta să cadă pereții crăpați,usa nu se mai închidea bine.Am plecat cu toții prin cartier să vedem ce se întîmplase.Strada era plină de lume ,de mașini, înainte de cutremur era aproape pustie la acea oră.La combinat nu se întîmplase nimic grav din fericire , Petrochimia era o potențială sursă de mare pericol pentru orașul Pitești și zonele limitrofe în caz de accident, sau sinistru.Explozia se pare că fusese provocată cu scopul de a împiedica să se întîmple ceva mult mai grav. Am plecat toți patru prin cartier, am trecut pe lîngă magazine ,vitrinele erau sparte și marfuri de la alimentara era împrăștiate pe jos, sticlele de alcoolice se răsturnaseră cu rafturi cu tot, peste ferestre și le spărseseră,perste tot în preajmă erau sticle sparte sau împrăștiate pe stradă.Am mers noi așa prin cartier, privind peisajul dezolant, oprindu-ne uneori și ascultînd impresiile, discuțiile aprinse ale oamenilor ,unii în pragul isteriei, se temeau sămeagî în case de teama altor replici ale seismului. Știri despre ce se întîmplase în alte orașe și locuri nu puteam afla încă pentru că nu funcționau televizorul și radioul. După miezul nopții am intrat în casă și din frînturile de știri ce am reușit să prindem cu greu la radio,am înțeles că în Bucuresti și alte localități din țară erau mulți morți ,răniți, clădiri dărîmate, se spunea de o sală de cinema ce se surpase în timp ce rula un film și sala era plină de lume. Abia atunci, după aproape 3 ore de la cutremur, m-a cuprins deodată un tremurat
îmi clănțăneau dinții de nu mă mai puteam stăpâni. Se vede că șocul evenimentelor la mine a acționat cu întîrziere,pînă în acel moment nu simțisem nimic ,poate și frigul ce nu-l simțisem pînă în acel moment să fi contribuit la acea reacție stranie ,sau cele ce reușiserăm să auzim la radio mi-a creat acea stare.
Va urma-de Maria Giurgiu.
.

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


INACTIV
Comentariu publicat de Ion Rodica Nicoleta pe Februarie 3, 2015 la 3:01pm

pe semne cutremurul a provocat şocul dar şi forţa de a începe această lucrare. Dacă undeva se naşte un geniu, e semn că lumea se cutremură şi se înclină în faţa lui... Reverenţe! 


ACTIV
Comentariu publicat de maria giurgiu pe Ianuarie 29, 2015 la 2:37pm

Mulțumesc de popas doamna Emilia! Cu mult drag și prețuire,Maria.


ACTIV
Comentariu publicat de Emilia Popescu Rusu pe Ianuarie 28, 2015 la 3:18pm

Cu acelaşi drag!

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->