Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

Israelul văzut de sus 
 

Pe aeroport aerul e cald și umed. Mirosul de ulei, de petrol și plastic încins ne încearcă nările.   Zburăm la  la 500 de metri înălțime cu un Cessna vechi,  cu 4 locuri. Am decolat de la Herzlia la ora 12, după o sumară verificare a motorului, starea benzinei, a căștilor de radio și a aerului din roțile încinse de soare. Vremea e bună, vântul bate ușor dinspre mare, totul  ok. După câteva mesaje laconice cu turnul de control ne îndreptăm spre linia de decolare vopsită în galben. Dar Stop!  cineva nevăzut cere să  atrizeze și capătă  imediat prioritate. Așteptăm minute lungi în plin soare. E foarte cald, așa că deschidem cele două unice ferestre. Un alt avion Cessna apare și se așează lin pe asfaltul unicei pistei. Din avion coboară pilotul și apoi amica lui, vădit satisfăcută de plimbarea aeriană. Zborul ofera ocazii speciale  aventurilor romantice. Aparatele de bord, zumzetul motorului , vederile de sus și albastrul mării sau misterul depărtărilor  fac călătoria în avion total diferită de cea la sol.
Îmi vine în minte Antoine Saint Exupery  și zborurile sale de noapte, cu țigara în colțul gurii, în cap cu vestita sa cască de piele. A fost romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită superbei povestiri pentru copiii mari „Micul Prinț“, 1943 , una din cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în 110 limbi. În anul 1921 întră în aviația franceză și, în 1926 , devine pilot de linie al unei companii particulare. La începutul celui de-al doilea război mondial se înrolează în aviația militară franceză și, după armistițiul din 1940, părăsește Franța și se stabilește la New York.  Nuvela sa „Zbor de noapte“, (distinsa în 1931 cu Premiul Femina ), ilustrează experiența sa de aviator și se remarcă prin descrierea unor situații periculoase (risc de prăbușire, singurătatea la mare înălțime etc.). În toamna anului 1942, Saint-Exupéry părăsește  America și își reia activitatea ca pilot de război. Participă, începând din 1943, la mai multe misiuni în Africa, Sardinia și Corsica. În timpul unui zbor de recunoaștere deasupra Mării Mediterane la 31 iulie 1944, avionul său este doborât și Saint-Exupéry este declarat dispărut. În 1998 s-au găsit în Marea Mediterană o brățară gravată cu numele său și bucăți din avionul Lightning P38, cu care decolase din Corsica.

Dar iată,  primim aprobarea de decolare. Avionul rulează, tușește și reușește să se desprindă de sol. Suntem deci în aer, 4 suflete cu 42 galoane de petrol stocate în aripile avionului. Urcăm la înălțimea reglementară și o cotim imediat spre nord, spre ținta noastră, orașul Haifa. Sub noi, peisajul ne este cunoscut... în stânga marea,  șoseaua națională no. 2, urmează orașul Poleg, Natania. Case, betoane, poduri, șosele. Puțină verdeață arsă de soarele verii. Iată că ne apropiem de Hadera, cu coșurile de fum ale stației de de electricitate sub noi. Profit de poziția soarelui ca să fac câteva poze spre mare. 

Urmează apoi, eleganta Cesarea, Zihron Yakov și foarte curând apare golful Haifei. Atât de repede? Viteza noastră este de 180 km/h. Drumul a luat 40 de minute. Pe fâșia asta de sub noi trăiesc circa 2 milioane de locuitori.  Densitatea demografică este imensă. Nu pot să nu revin în timp, cu 10 de ani în urmă,  când călătoream cu un automobil prin USA- statul Colorado. Am parcurs aproape 300 de km fără să întâlnim un om, mașină sau casă. Pustiu, păduri, lacuri și multă tăcere. O liniște colosală, în jurul nostru infinitul. Îmi vine imediat în minte George Cantor, (1845-1918) matematician german care se distra studiind numerele. Fascinat de numerele foarte mari, decide că există un infinit de infinituri. Tot el demonstreza că numerele reale depășesc pe cele naturale.Scrieriile lui produc interes filozofic ba chiar sunt șocante pentru unii colegi care văd în munca lui Cantor (un luteran convins ) o provocare a naturii infinite a Domnului. Oponenții lui Cantor erau furioși: Poincaré îl invinuie că" infectează  știința matematică" alții îl numeau "șarlatan, renegat și corupător de minori". În 1904 Societea Regală Britanică ii acordă supremul premiu în matematică: medalia de argint, iar David Hilbert îl apară cu aceste vorbe: " Nimeni nu are dreptul să ne alunge din paradisul pe care Cantor l-a descoperit". Este Israelul un Paradis sau nu?  După o cafea pe aeroportul Haifa (compact, elegant, cu aer condiționat plăcut) decolăm înapoi spre centrul țării. Avionul este mai ușor acum și curând facem un loop grațios peste golful orașului și industriile sale petrochimice care poluează aerul cu un fum negru, gros și harnic.
De sus viziunea este amenințătoare prin amploarea instalațiilor, a rezervoarelor,  păienjenișul monstruos de schele și țevarie care produce chimicale, detergenți, îngrășăminte, amonie și alte produse necesare vieții, agriculturii, sau altor industrii. Dar apropierea de oraș, de locuințe, școli, grădini și spitale lezează rațiunea. Iată infinitul mic, distanțele aproape de marele zero, la care Cantor nu visase. Boli respiratorii și cancere fac orașul un campion de rea faimă. Antreprenorii ridică din umeri și construiesc alte super blocuri pe înălțime. Oare unde vor parca cele 320.000 mașini noi cumpărate anual de israelieni? Avionul nostru se leagănă   puțin, pilotul nostru discută deja cu turnul de control Herzlia. Pun întrebări despre aparatele care clipesc la bord, dar nu mă liniștește constatarea acum palpabilă a micro-Israelului în care trăim și funcționăm. Câtă istorie, câte frământări și conflicte pentru această  fâșie decolorată de pământ care divide trei continente și naște trei religii monoteiste.
Aterizarea ne este și ea întârziată de un alt avion, de culoare roșie, o jucărie cu două locuri care are întâietatea primului sosit. Mândru, coboară zumzăind pe pistă ca să dispară la capătul ei, cotind  apoi spre locul de parcare. Acolo, mașinile zburătoare sunt legate cu frânghie de fiecare aripă, iar  sub roți ( să nu râdeți) se pune o piatră care să împiedice deraparea la vreun vânt mai puternic. Noroc că nu avem taifunuri pe aici. Noroc că e sâmbătă și șoselele arhiaglomerate în timpul săptămânii sunt ceva mai libere. Navigăm (de data asta pe patru roți)  spre un restaurant de stil japonez. E arhiplin și unii mușterii cu copii nerăbdători așteaptă într-o sala adiacentă ...să se elibereze vreo masă. Israelienii se răsfață cu sushi, sake, orez cu alge. Mă uit cu admirație la niște țânci deja experți în a mânui bețele de bambus. Eu mă bâlbâi cu ele deși mă antrenez de câțiva ani. Sunt culturi foarte greu de imitat, oricât ne-am străduii. Deși o țară mică (am demonstrat-o mai sus)  Israelul găzduiește zeci de etnii și obiceiuri. Mentalități, fețe și culori. De sus, din avion, diferențele se estompează. Munții se aplatizează. Emoțiile rămân. Problemele rămân. În jurul meu nimeni nu pare stresat de ecologie, de numerele infinite sau de demografia care ne erodează pe dinăuntru.
Globalizare, hi-tech, informatică, pretutindeni. Până și menuul restaurantului apare electonic, pe tablete pătate de sos teriyaki și de amprentele clienților anteriori.
Aș vrea să ciocnesc un pahar de vin, mulțumire  pilotului care ne-a oferit un zbor fabulos, dar el mă refuză delicat, mai are un zbor pentru azi, zice. 

Pilot: Oded Grauenfels,
navigator: Nofar Hasan. 

foto-reporter: AG

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


moderator
Comentariu publicat de AureliaAlbAtros pe Octombrie 10, 2018 la 9:53am

Da, Israelul este una dintre cele mai vizitate ţări, datorită semnificaţiei sale...

Mulțumim pentru zborul tău, deasupra lui! 

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support