Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

             (geografie lingvistică)

         (postarea precedentă)

          Șampanie

 

          Moto: „Știați că pentru a primi denumirea de șampanie, această băutură trebuie să fie produsă doar în regiunea Champagne din Franța, iar celelate primesc denumirea de vin spumant?” (curiozități despre Franța)

 

          Franța e patria șampaniei. Dicționarele nu uită cuvântul francez champagne, tradus ca șampanie, adică definit conform  DEX '09 (2009), ca vin spumos, obținut prin refermentarea vinurilor de masă albe și roz în sticle închise ermetic. Numele este dat în 1866 pentru „câmpie faină”, care provine de la „eau-de-vie”, „apa vieții”, de la „câmpie”, „provincie”, adică din provincia coniacului. Și are legătură cu champ, „câmp”, care provine din latinul campus, «teren plat, câmpie», «câmpie cultivată, câmp, teren, teritoriu» (extins la «Câmpul lui Marte », «câmp de bătălie, câmp de acțiune, teatru»).

 

Șampanie

 

          Și cuvântul e tradus în mai multe limbi:

          a) ĉampano în espéranto;

          b) cava în catalană (din latinul cavus , „gol, concav”, cramă);

          c) champagne în franceză, engleză, galica scoțiană, corsicană, daneză, italiană, neerlandeză, norvegiană, suedeză, champagne - שאַמפּאַניער în idiș, Champagne - שמפנייה în ebraică, Champagne în irlandeză, Champagne sau Champagner în germană, champán sau champaña în spaniolă, champaña în galiciană, champanha și champanhe în portugheză;

          d) kampavín în feroeză și în islandeză;

          e) pezsgő în maghiară (din pezseg +‎ -ő, pezseg, „a scânteia, a înfunda, a aera”);

          f) Śaipēna - ਸ਼ੈੰਪੇਨ în punjabi, šampanas în lituaniană, sampánia - σαμπάνια în greacă, šampanietis în letonă, šampanj - шампањ în macedoneană, šampanja în estonă, šampanjac  - шампањац în sârbă, šampanjac în bosniacă, croată și slovenă, šampanskaje - шампанскае în bielorusă, šampaňské (víno) sau šampus în cehă și slovacă, samppanja în finlandeză, Schampes în luxemburgheză, seaimpéin în galica irlandeză, Sekt în germană, shambanya -  شامبانيا în arabă, shamp’anuri - შამპანური în gruzină, shampanjë în albaneză, shampansʹke -   - шампанське în ucraineamă, shampansko - шампанско în bulgară, shampanskoye  - шампанское în rusă, shampayn - շամպայն în armeană, shanpan - シャンパン sau shanpen - シャンペン în japoneză, shanpen - शँपेन în hindi, siampên în galeză, sjampanje în frizonă, syampein - 샴페인 în coreeană, Śyāmpēna - শ্যাম্পেন în bengali, szampan în poloneză, şampan -  шампан în cazahă, şampan în azeră, șampanie în română, Şampanya în turcă;

 

Cuvântul „șampanie” în diferite limbi

 

          g) txanpaina în bască, xampanja în malteză, xampany în catalană;

          h) شامپاین în persană.

 

          Istoria șampaniei

 

          Moto: „vin blanc mousseux produit exclusivement en Champagne” (Larousse)

 

          Dicționarul Larousse e mai sec și scrie scurt: „vin blanc mousseux produit exclusivement en Champagne”, adică „vin alb spumant produs exclusiv în Champagne”. Şampania a fost inventată din greşeală de călugărul francez benedictin Pierre Pérignon (1638-1715), din abaţia Hautvillers, de pe malul fluviului Marna, în centrul regiunii Champagne. Cu toate că era orb, el se ocupa de întinsele podgorii ale mănăstirii. Era atât de priceput în meşteşugul vinăritului, încât ştia după gustarea unui singur bob de strugure din ce soi este şi unde se găseşte viţa-de-vie respectivă.

          Într-un an, nu se ştie din ce pricină, vinul nu a fiert până la capăt, dar l-a „tras” toamna târziu în sticle. În primăvară a reînceput să fiarbă în sticle şi dopul uneia a sărit, atrăgând atenţia monahului Perignon care, gustând, a rămas uimit de rezultat - un minunat vin înţepător, acidulat. A înţeles că vinul trebuie pus în sticle încă înainte ca procesul de fierbere să se sfârşească, astfel ca acidul să rămână în sticlă şi a procedat în consecinţă, obţinând ceea ce numim astăzi şampanie. Acel vin a făcut istorie, răspândindu-se pe toate meridianele lumii.

          Champagne este o veche provincie istorică în nord-estul Franței, fondată în 1065 lângă orașul Provins, formată dintr-o parte a teritoriului vechiului regat medieval Austrasia, dar acum și o regiune viticolă. Zona este bine cunoscută pentru producția de șampanie. O directivă UE și legile multor state rezervă numele „Champagne", șampanie, exclusiv pentru vinurile produse în această regiune de la 160 km est de Paris.

          Apropierea de Paris a promovat  succesul economic al regiunii în comerțul cu vinuri, dar satele și podgoriile erau pe itinerariile de mărșăluire a armatelor străine spre capitala Franței. Principalele soiuri de struguri cultivate în regiune sunt Chardonnay, Pinot noir și Pinot Meunier.

 

Sfinția sa Perignon

          Pinot noir este cel mai răspândit strugure din regiunea Aube și crește foarte bine în Montagne de Reims. Pinot Meunier este dominant în regiunea Valea Marnei (Vallée de la Marne). Côte des Blancs este dedicată aproape exclusiv soiului Chardonnay.

          Până în Evul Mediu, în țările creștinătății, mănăstirile stăpâneau podgoriile, iar călugării și prelații erau cei care se îngrijeau de podgorii și vin. Vinul era ceva sacru și era băut în timpul slujbei. Întâlnirea geografiei și istoriei va oferi vinurilor din Champagne un destin aparte. Sfântul Remi, episcopul de Reims, care locuia într-o vilă înconjurată de podgorii de lângă actualul Epernay, l-a botezat pe Clovis când s-a convertit, primul rege al francilor devenind sacru cu vinul băut în cinstea sa în ajunul Crăciunului anului 496.

          Câteva secole mai târziu, căsătoria lui Jeanne de Navarre cu Philippe le Bel a asociat provincia Champagne cu coroana Franței. În perioada 898 - 1825, în Reims, centrul provinciei Champagne, vor fi încoronați regii Franței. Ceremoniile erau însoțite de sărbători în care vinul curgea în valuri, probabil nu ca la Mamaia în 2019, unde șampania era adusă cu roaba.

          După  descoperirea lui Perignon, foarte repede apreciată pentru gustul și finețea sa, șampania de diferite soiuri va deveni vinul aparte oferit ca tribut monarhilor care vizitează provincia. Francisc I, Mary Stuart au primit mai multe sticle, tot aici fiind oferite sute de picturi lui Ludovic al XIV-lea la încoronarea sa. Începând cu secolul al XII-lea, reputația vinurilor din Champagne a trecut granițele, iar prestigiul lor continuă să crească.

          Dar provincia a fost și zona unor conflicte militare, repetându-se destule devastări și distrugeri. În 451 d.Hr., lângă Châlons-en-Champagne, Attila și hunii săi au fost învinși de o alianță de legiuni romane, franci și vizigoți, înfrângerea fiind un moment de cotitură în invazia Europei de către huni, despre care noi am scris (vezi AICI despre Ungaria și AICI despre Franța).

          Și în timpul războiului de o sută de ani aici au avut loc bătălii, iar Abația de Hautvillers și podgoriile sale, locul de mai târziu al șampaniei, au fost distruse în 1560 în timpul Războiului religios între hughenoti și catolici, urmate de conflictele din timpul războiului de treizeci de ani și războiul civil din Fronde, unde soldații și mercenarii au ținut zona sub ocupație. În 1660, în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, regiunea a cunoscut pacea, ceea ce a permis progrese în producția „sfântului” vin.

 

 

Fosta provincie istorică Champagne

Distanța Eparnay - Paris 142 km

 

 

          Și nearistocrații s-au spurcat la șampanie! La 14 iulie 1790, la un an de la Revoluția franceză din 1789, pentru sărbătoarea Federației de pe Câmpul lui Marte (Champ de Mars), doar„sfânta” șampanie a fost considerată „demnă” pentru a-i încuraja pe revoluționarii proletari. Despre Franța am scris și noi (începând de AICI).

          Și a urmat nu peste mult timp Congresul de la Viena, cu participarea delegațiilor statelor europene prezidată de austriacul Klemens von Metternich (noiembrie 1814 până în 1815), având ca obiectiv găsirea de soluții pentru asigurarea unei păci pe termen lung în Europa după încheierea războaielor Revoluției Franceze și a celor napoleoniene, adică doar simpla reinstaurare a ordinei conservatoare și restabilirea vechilor regimuri absolutiste, dar și revenirea la vechile frontiere și redimensionarea marilor puteri.

          Contextul politic general l-a reprezentat înfrângerea Franței napoleoniene și semnarea Tratatului de la Paris din mai 1814, care au pus capăt unei epoci de războaie neîntrerupte de aproape 25 de ani. Actul final al Congresului a fost semnat cu nouă zile înainte de înfrângerea lui Napoleon în Bătălia de la Waterloo de pe 18 iunie 1815.

          Dar interesant pentru tema noastră este că toți „prinții” prezenți la Congresul de la Viena povestesc omniprezența șampaniei pe toată perioada. De la prânz la cină, la petreceri și recepții,  Congresul se amuză: „spiritul sau scânteia congresului a fost ca șampania”, șampania fiind prima verigă de unire a participanților.

          Șampania a consacrat ulterior multe tratate interesante, până la cel semnat de Consiliul European la 7 februarie 1992 în localitatea olandeză Maastricht, care a pus bazele Uniunii Europene. Este întotdeauna prezentă la toate evenimentele din lume care doresc să sublinieze importanța unui moment istoric. Chiar regina Pomare din Tahiti, potrivit lui Pierre Loti, a folosit șampania la marcarea construirii unui templu păgân pe insula sa!

          Și ca un simbol al excelenței, șampania a fost întotdeauna prezentă timp de două secole în meniurile nunților regale și la toate sărbătorile colective sau familiale. Cu timpul, uite-așa, are locul său în a distinge raritatea sau măreția unui eveniment.

 

          Șampania în (c)arte

 

          Moto: „Dacă se întâmplă ceva rău, bei ca să uiţi; dacă se întâmplă ceva bun, bei ca să sărbătoreşti; dacă nu se întâmplă nimic, bei ca să se întâmple ceva.” (Charles Bukowski)

 

          Măreția șampaniei nu putea să nu fie cuprinsă în viața artistică a lumii. Artele și literatura au fost folosite pentru a arăta starea socială a eroilor. De exemplu, în romanul în versuri Eugen Oneghin, scris de poetul rus Aleksandr Sergheevici Pușkin (Александр Сергеевич Пушкин) în peste opt ani, există pasajul  „Șampania-i ca o amantă/ strălucitoare, plină de viață, capricioasă/ voioasă, sălbatică, mai ales goală…”

          În Marele Gatsby (ascultați AICI „full audibook”, aproape 6 ore!), publicat în 1925 de scriitorul american F. Scott Fitzgerald, sunt destule paragrafe care menționează șampania: „În grădinile sale albastre, bărbații și fetele veneau și se strecurau ca moliile printre șoapte, șampanie și stele.” În adaptarea australianului Baz Luhrmann din 2013 a romanului, imaginea lui Leonardo DiCaprio cu un pahar de șampanie în mână este o reflectare a înaltei societăți din New York din anii 1920, care ne transmite viața fastuoasă și lipsită de griji a tinerilor care nu aveau altă treabă decât să-și consume nopțile în clinchet de pahare, dar care n-au ajuns într-un asemenea grad de civilizație, ca imberbii tineri români în mileniul al III-lea la Mamaia, cărora li se aduce șampania cu roaba! Reies multe din cuvintele lui F. Scott Fitzgerald, a cărui scriere implică ideologia radicală a hedoniștilor: „Prea mult din orice este rău, dar prea multă Șampanie este bună.” Sau „este OK” în limbajul sărac al tinerilor de acum!

 

 

A la votre!

 

          De fapt, lumea artei și producerea șampaniei au o conviețuire de secole, începând de la era La Belle Époque, inițiată la sfârșitul războiului franco-prusac din 1871 și încheiată la începutul primului război mondial din 1914, decenii pașnice de dezvoltare și progres, pentru clasa aristocraților cu viață de lux, cu dezvoltarea științei și artelor, totul gravitând în jurul Parisului, orașul luminilor.

          Și o deviză interesantă e cea a șampaniei Dom Pérignon, „să bei şampanie înseamnă să bei stele”, Dom Perignon fiind călugărul ăla benedictin de care deja am scris. Șampania Dom Pérignon este produsă de casa Moët & Chandon și a fost prima dată creată în 1921.

          Și fiindcă veni vorba de călugări, prin 1988, la întoarcerea de la Varșovia cu doi colonei, David și Ionescu, de la Direcția Topografică Militară, în cursa TAROM, soția unui prieten ofițer, Lupescu Decebal, maior, inginer IT la oficiul de calcul al guvernului căruia i-am generat niște programe de cartografie automată, stewardesă, ne-a invitat la clasa business, unde nu era nimeni și după masa luată în avion ne-a oferit o sticlă de Busuioacă de Bohotin, spunându-ne că e vinul călugărilor. Mulțumim, Adela!

 

Vă recomand o șampanie cu sigla de mai sus!

 

          Multe case de șampanie de vază au îndemnat artiștii să creeze piese speciale care să fie folosite în reclame, unele dintre ele devenind capodopere atât pentru producătorii de șampanie, cât și pentru artiștii înșiși (și Henri Toulouse-Lautrec).

          O capodoperă a fost realizată în 1902, sub semnul Art Nouveau,  decorarea interiorului și exteriorului, alegerea mobilierului și accesoriilor, uneia dintre cele mai vechi case de șampanie din Épernay, Perrier-Jouët. Emile Gallé, artist modelator în sticlă, a realizat emblema casei Perrier-Jouët, o anemonă japoneză poleită în aur, o excelentă lucrare de artă iconică. Ansamblul floral alb este simbolic pentru aroma unică găsită în fiecare sticlă de șampanie Perrier-Jouët, gustată și de mine în „Hexagon”, oferită de colonelul Boileau (vezi AICI), fost coleg ca cursul de cartografie din Hamburg (1988).

          Și de atunci Perrier-Jouët a continuat unirea artelor cu șampania, că doar cu bule de șampanie se realizează beatitudinea poetică, martoră fiindu-ne Boema din București, unde e prezent deseori poetul Vorona, fost parașutist militar.

          Așa că putem trece la scriitorii români, unii scriind și despre șampanie: Camil Petrescu („apar doi lachei în fracuri închise, cu o tavă mare cu pahare cu șampanie și cu alta cu pișcoturi”); Macedonski („Șampanie... beau mulți făcînd paradă”); Alecsandri („La bufet! să bei șampanie... de la Nicorești.”) ș.a. Și inovativi cum sunt românii, găsirăm în sursa Argou (2007) că există și „șampanie penală”, o băutură obținută din amestecul de pastă de dinți, lămâie și zahăr! Ptiu, drace!

          Epigramiștii nu puteau sări peste șampanie. Nicolae Paul Mihail-Nicomah definește în 2007, în „Pledoarie pentru epigramă”, șampania epigramei („Epigrama-i ca o apă/ Limpede şi fără crustă,/ Numai turmele se-adapă,/ Specialiştii o degustă.”), Mă rog, dar dacă n-am fi noi, ceilalți, din turme, ce v-ați face? Adică noi ceilalți, cititorii, suntem „proști, proști, dar mulți” sau „mulți, mulți, dar proști”?

          Iulian Bostan definește epigrama în 2008, în „Dulce-amar” („Ca şampania îmi pare/ Mult gustatul nostru gen,/ Iar când dopul nu îi sare/ E un răsuflat catren.”), iar Nelu Ionescu-Quintus, în „Dicţionar de epigrame” definește în 1981 revelionul, dovedindu-ne că o ducea bine și în socialismul blamat după 1989 („Şuncă, icre, raci, sardele,/ Pui, curcani, piftii, cafele,/ Vin, şampanie la gheaţă.../ S-a mai dus un an din viaţă!”). Ionii ăștia o duceau bine mereu!

          În același dicţionar Gheorghe Steriade  definește căsătoria („Poamă aromată, rece,/ Care se transformă-ncet,/ Devenind, pe zi ce trece/ Must... şampanie... oţet...”). Ce i-o fi zis nevasta atunci numai el știe!

          Dorința de mărire și de „ajungere la șampanie” nu i-a caracterizat doar pe proletarii francezi din 1789, ci și pe olteni  prin 2006, așa cum ne relata Gheorghe Culicovschi prin Buzău, definind progresul („Vremi au fost, în adevăr,/ Când "Mărinii" beau zaibăr./ Mâine, 'n U. E.-o să servească/ Doar şampanie franţuzească.”). Și soțul Olguței, europarlamentar oltean, e pe acolo... și degustă...

          Urmează alți doi, el scriind despre ea și ea despre el, adică Marius Coge în 2007 cu aventură la alegere („Să merg prin munţi cu un bărbat...?/ E o-ncercare mult prea dură,/ Prefer alt soi de aventură:/ Cea cu şampanie şi... pat.”), iar Cornelia Georgescu cu ambianţa („O şampanie pe masă,/ Pe perete – un tablou;/ Lângă mine-i o <frumoasă>,/ N-o ating, că-i bibelou.”). Bravo, copiii moșului!

          Lui Vasile Matei îi plăceau în 1997 „Terapii(le) de şoc”, inclusiv pentru emanaţii (care) prind rădăcini („Jos se adânceşte drama,/ Sus, şampanie cu carul;/ Nu-i mai schimbi cu epigrama,/ ... Ci cu parul!”). Și tocmai venise pe val în 2005 marinarul Traian, care se angajase să instaleze țepe în fața clădirii guvernului...

           Noroc cu Vasile Til Blidaru, care în 2000, în „Cimitirul vesel” ne spune ce se întâmplă în lumea acestor emanați, de exemplu la o pomană aristocratică („Deşi am fost şi eu mişcat,/ - Aşa e la jelanie -/ O lacrimă nu am vărsat.../ Din cupa de şampanie.”). Bravo, taică, ajunserăți la șampanie și la înmormântări!

          Lăsând politicienii la o parte, Corneliu Costăchescu scrie în 2010 epigrame cu şi despre femei, definind și moştenirea genetică („A dus viaţă agitată,/ Vin, şampanie, mazurci,/ Iar acum, a ei nepoată,/ Furori face... pe la turci.”). Păi ce, numai la turci? Că prin 2019, zic gurile rele, că 70% din prostituatele Europei ar proveni din spațiul ăsta carpato-dunăreano-pontic, cu ocazia problemei Caracal-Deveselu... Și unele merg de bunăvoie, iar altele cu forța, chiar minore și răpite!

          Și cum aflarăm recent că ar exista și o „zi a bărbatului”, Valentin David profită și relatează despre o lansare la apă de ziua bărbatului („De ziua mea am fost serbat,/ Ca un Titanic, a fost bine.../ Apoi nevastă-mea a dat,/ Cu o şampanie în mine!”). Nu ne spuse, deși avu soarta Titanicului, dacă a fost doar stropit sau a recepționat în cap sau pe spate sticla? E chestie personală și degeaba se plânge!

          Revine Cornelia Georgescu prin 2009, descriind efectele depășirii măsurii în absorția sacrei băuturi („Nu-i doar o simplă băutură/ Şampania, ci elixir;/ Dar dacă n-ai nicio măsură,/ Te poate duce în... delir.”). Celui de jos îi place băutura aia scoțiană cu trei cuburi în pahar...

 

Traianus (n)europarlamentarus

 

          Și e unul care tot colindă pe la televiziuni ridicând în slăvi serviciile și știe el de ce, mai ales serviciul ăla cu tablete la alegeri. Să îi aducem aminte ce-i spunea Mike Farkas prin 2009 - Traian Băsescu: Nunc es bibendum! („Nicicând n-aş fi bănuit,/ După cum a fost campania,/ Că odată ciuruit,/ Va ţâşni toată şampania.”).           De fapt e ăla care ne-a spus clar că ne-a ciuruit, cel care... vedeți imaginea de mai sus și vă lămuriți. Bine i-a mai zis Lazarus! Că sub el, Boc și Blaga s-au redus secțiile de poliție și polițiștii... Fără șampanie la inaugurarea noilor secții cu efective reduse...

          Ba susnumitul Mike Farkas se ia prin 2008 și de biata (sfântă) Andreea Marin-(atunci)Bănică (acum fostă), care a adoptat un copil (la distanță) în Tanzania („Deschideţi, oameni buni, şampania!/ Ne scrie <Diva> din Tanzania./ Eu vreau ca-n lume să se ştie/ Că este rost de cumetrie.”). Ce-ai avut, bre, cu fata? Că fu și în Turcia, fu și sub ocupație otomană, între timp s-a eliberat, ba mai și grădinărește!

          Revenind la România, membră UE, dar nu și în spațiul ăla Shengen, îl admirăm pe George Ceauşu care ne spune ce se întmplă pe 9 mai - ziua Europei („Cu şampanii, unii, mâine/ Pot ziua să o serbeze/ Şi alţii nu au nici pâine.../”). Dar de ce nu au pâine nu ne spune. Să nu mai existe asistați sociali care se prezintă să-și ridice ajutoarele în mașini Mercedes?

          În final să ne amuzăm că Şerban Cioculescu ne amintea că „epigrama este jocul în care inteligenţa musteşte ca şampania", problemă întărită și de  Mircea Trifu în „Epigramma”, în 1976 („Şampania, umplând paharul,/ E mai gustată, întrucât/ Inteligenţa n-are harul/ S-alunece pe orice gât.”). Adică, „la ospățul lumii, mulți chemați, puțini aleși”! Mă rog!

 

Fake news (Mihai Matei)

 

          Ba unii vor să bage șampania înapoi în sticla deschisă pentru știri false, de exemplu pentru pontosul Ponta, așa cum ne comunică Mihai Matei!

          Cu sau fără șampanie, poate doar cu vin spumos, să fiți iubiți!

 

          (continuare)

 

          Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

 

 

Vizualizări: 290

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe August 12, 2019 la 10:01am

Mulțumesc de trecere!

Punem de-o petrecere!

Și pentru cine citește

Cu șampanie și pește!


moderator
Comentariu publicat de Petru Plătică pe August 12, 2019 la 9:20am

«Doamna cu șampanie»

 

Ea tristă  sorbea  șampanie,

Și-am vrut...  ca să-i țin  companie,

Apoi,  avea să urmeze și cina,  

Dar ma pârât la nevastă ... vecina!  


moderator
Comentariu publicat de Petru Plătică pe August 11, 2019 la 11:12pm

Imagine din Internet

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/