Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

 

(postarea precedentă)

Calul

 

Moto 1: „Regatul meu pentru un cal!" (William Shakespeare)

Moto 2: LE PLUS GRAND CABARET DU MONDE (click; Rosi Hochegger)

 

Și dacă am scris noi despre roată, trebuie să scriem și despre cal, deoarece civilizația roții este strâns legată de cal. În dicționarele românești sunt 21 de intrări pe această temă (cal; asudul-calului; bășina-calului; buretele-calului; cal-de-apă; cal-de-mare; cal-turtit; calul-dracului; calul-popii; coada-calului etc.). Vreți să știți, citiți!

Și din cele vreo 133 de definiții referitoare la cal aflăm din sursa MDA2 (2010) că noțiunea vine din latină (caballus), calul fiind un animal domestic erbivor, imparicopitat, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus), adică un mânz castrat, care ar fi putut ajunge un falnic armăsar.

 

Familiarizați-vă cu un cal, că nu-l veți mai vedea mult timp („Exteriorul unui cal exercită o influență benefică asupra interiorului unui om." Winston Churcil)

 

Și prolifici cum suntem, noi oamenii am creat expresiile; „(a fi sau a ajungecal de poștă (sau de curse)” - (a fi) om întrebuințat la toate, precum Codrin Ștefănescu sau Olguța Vasilescu la toate televiziunile preferate, apărând totul, adică (a fi) om muncit peste măsură; „(a fi) cal de bătaie” – (a fi) persoană hărțuită, muncită (de toți) precum vreo 4 sau 5 liberali care se rânduiesc pe la televiziuni cu explicații haioase sau (a fi) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu în prim-plan, precum cea a respingerii miniștrilor coaliției; „a face (sau a ajungedin cal măgar” - a face să ajungă sau a ajunge într-o situație mai rea decât cea inițială, mai ales prin tergiversarea legilor justiției.

Sau tot așa putem spune: (a visa sau a vedea, a spunecai verzi (pe pereți)” - (a-și închipui sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut, precum realizarea de autostrăzi în România; „la Paștele cailor” – niciodată, adică termenul de finalizare a liniei de metrou din cartierul bucureștean Drumul Taberei; „o alergătură (sau o fugăde cal” - o distanță (destul de mică), precum cea de la clădirea guvernului la punctul de întâlnire a celor din „#rezist”; „calul dracului” - femeie bătrână și rea, ca Pora, adică un fel de vrăjitoare. 

Și este și un nume al unui dans țărănesc, o melodie după care se execută acest dans. De alte semnificații nu ne legăm, că se supără wikipedia, care știe tot și descrie calul în mai multe limbi. Ne zice că  este una dintre cele șapte specii moderne ale genului Equus și aparține ordinului Perissodactyla, familia Ecvidee.

Originar din Europa și Asia, răspândit în prezent pe toate continentele, provine din trei strămoși  - cal diluvial (Equus robustus), cal mongol (Equus przewalski) și cal tarpanic (Equus gmelini). Există mai multe rase de cai - pentru călărie, tracțiune și samar. I-om mai vedea mult timp? Ați văzut cumva vreun cowboy american fără cal? Nu cred. Cowboy-ul și ranch-ul său aveau strictă nevoie de cai (vezi AICI).

Anatomia cailor le permite să se folosească de ușcheală rapidă în viteză pentru a scăpa de prădători, sălbatici în vechime, tuciurii în secolele XVIII-XXI (care ne întrebau „spune caii cum se fură noaptea pe fulgerătură!” - click). Caii au un bine dezvoltat simț al echilibrului și instinctul de a lupta sau a fugi în caz de pericol. Feriți-vă de copita lui!

Legată de această necesitate de a scăpa de prădători în sălbăticie este o trăsătură neobișnuită: caii sunt capabili de a dormi în ​​picioare (ca militarii în serviciul de planton). Iepele împerecheate cu armăsari prolifici au o perioadă de gestație de aproximativ 11 luni (340 de zile), iar mânzul nou născut poate sta în picioare și alerga la scurt timp după naștere, că noi, oamenii, cam tragem chiulul...

 

Cal arab

 

Cu cei mai mulți cai domestici se începe pregătirea cu șa sau ham la vârste cuprinse între doi și patru ani, devenind adulți la vârsta de cinci ani, și având o durată de viață medie între 25 și 30 de ani.

Sunt animale frumoase, zvelte, cu gâtul puternic, cu coamă. Trunchiul, cu piept lat, se sprijină pe patru picioare lungi (4X4!), musculoase, puternice, terminate doar cu cu câte un „deget” învelit în copită. Incisivii sunt îndreptați oblic înainte și prin folosire pe suprafața lor apar urme în relief, adică ei se tocesc. După această tocire se apreciază vârsta animalului, de unde și zicala „calul de dar nu se caută la dinți”.

Este folosit pentru călărie, tracțiunea diverselor tipuri de atelaje, dresaj și pentru carnea lui, care poate fi consumată, unii români „șmecheriți” în ale hranei false exportând-o drept carne de vită (vezi AICI scandalul cărții de cal din Europa). Conform ultimelor cercetări, se pare că domesticirea cailor s-a petrecut în urmă cu circa 6.000 ani, într-o zonă vastă care cuprinde astăzi stepele ierboase din Ucraina, sud-estul Rusiei și vestul Kazahstanului.

 

Zona începerii domesticirii calului

 

Rasele de cai sunt împărțite în trei categorii în funcție de temperament: cu „sânge fierbinte”, cu viteză și rezistență la oboseală; cu „sânge rece”, folosiți pentru munca grea și anevoioasă; cu „sânge cald”, care au ieșit din încrucișări între cai cu sânge fierbinte și sânge rece, având ca scop crearea unor rase pentru călărit, în special în Europa. În prezent, sunt mai mult de 300 de rase de cai în lume, utilizați pentru diferite activități.

În armatele țărilor a existat și arma cavalerie, iar caii de tracțiune aveau rolul lor în arma artilerie și în logistica trupelor (fosta armă intendență). Un atac cu cavaleria puteți vedea AICI!

Și să știți că în școala militară am avut și curs de călărie, început în anul I, în septembrie 1959, având ca profesor pe maiorul Gușu. Am făcut cunoștință cu grajdul cailor și mi s-a repartizat iapa Talpa, fostă în lotul național de călărie, dar exclusă datorită „nervozității”. Și s-a prins că uneori sunt distrat.

Cu toate că am făcut rost de câteva bucăți de zahăr de la colegul sibian Gheltz Rolf, de care am mai scris (vezi AICI), și i le-am dat la scurte intervale pe timpul plimbării pe jos, la prima oră de călărie în manej am repetat punerea șeii pe cal. Și „dumneaei”, fără să se împotrivească a acceptat ușor șaua. Am încălecat și am descălecat de vreo cinci ori. Am pornit oșor în coloană și după nici cinci pași de cal simt că șaua alunecă spre stânga și fraierul pică de pe cal! Cum care fraier? Nu bănuiți? Că așa au mai pățit vreo trei, unul fiind colegul Șorop Gabriel, care era cu calul Puiu, vecin în grajd cu Talpa (iadului)! Colegul Adrian Shafer, din fața mea, cu toate că era „de la oraș”, se ținea bine în șa.

Profesorul râdea, știa el ceva! Și bănuiți cum încerca un cal fraierul. „Banditul” își umfla burta, tu îi puneai șaua, prinzând chinga sub burta insului. Stătea cu burta umflată până te puneai în mișcare, după care își slăbea brusc burta și fraierul pica. Așa că odată ce ai dovedit că nu-l stăpânești, al lui erai! Cam vreo lună m-a ținut așa cum mă ghicise. Cred că până la urmă a cedat din milă. Și totul a mers bine.

La întoarcerea din vacanță în toamna anului 1960, primul drum a fost la grajd, cu zahărul de rigoare. Totul a mers strună în anul al II-lea, până la prima ieșire în Sibiu, în aprilie 1961, de la noi, de pe fosta stradă Armata Roșie (acum str. Revolutiei nr. 3-5, unde e Academia Forțelor Terestre, vezi harta), în plimbare spre parcul Dummbrava. Totul a fost bine până am ajuns în parc. Unii descălecaseră, eu eram încă în șa pe Talpa, când Puiu, calul lui Șorop, s-a smucit, el a scăpat dârlogii și Puiu, în galop, a plecat spre grajd! Talpa, profitând de neatenția mea, a zbughit-o după „vecinul” ei de acasă.

 

„Plimbare” călare (la dus - „la pas și la trap”, la întors - cum a vrut Talpa)

 

 

Eu mă cam țineam de dârlogi, dar la galopul ei (eu nu încercasem decât trapul), m-am ținut, aplecat în față și de coamă. Totul a fost bine până am intrat spre asfalt. Am trecut prin fața școlii de transmisiuni, dar Puiu a cotit-o la stânga pe o stradă, spre „casă”. Noi, de fapt Talpa, după el. Și la cotirea spre stânga Talpa a alunecat pe asfalt și a căzut pe o parte, pe piciorul meu stâng. S-a ridicat încet, dar când să mă ridic, piciorul mă durea. Nu știam ce am.

Talpa a rămas lângă mine. Îi tremura pielea pe burtă. Am luat-o de dârlogi și am început să pășesc. Și n-o să credeți. Puiu s-a oprit în fața vechii manutanțe și se uita la noi. Și a stat pe loc până am ajuns noi la el. A stat să îl prind de dârlogi și cu chiu cu vai am mers către școală câteva sute de metri.

Am intrat în curtea școlii, iar ofițerul de serviciu pe puctul de control a luat măsurile ajungerii cailor în grajd. Eu m-am înrdreptat spre infirmerie, unde mi s-a tăiat cisma, că piciorul era umflat butuc și mă durea. Era doar o entorsă! Zdravănă! Ca lumea! Și în infirmerie am rămas timp de o săptămână. Noroc că în salon cu mine era mucalitul Gică Bubureanu, de la transmisiuni, un izvor inepuizabil de bancuri. Talpa nu pățise nimic.

Și nu pot să îl uit pe fostul cantemirist Gică de la revelionul acelui an, fiind eu un bun recitator și prezentator la spectacolele regizate chiar de regizorul Dimiu de la teatrul din Sibiu, apoi de la IATC. Se organizase o serbare pentru colegi, iar un grup de la artilerie, instruiți de locțiitorul politic, căpitan Țăranu, am interpretat plugușorul. Ne îmbrăcam în costume populare în culisele scenei sălii de spectacole. Gică Bubureanu și colegul artilerist Marțiuș Eugen mi-au „palmat” hârtia cu textul, că nu apucasem să-l învățăm pe de rost. Am intrat în scenă fără text, am improvizat cam nașpa, am zis oarece și de cei doi, că știam că ei sunt vinovații, iar căpitanul Țăranu mi-a zis că nu prea a fost bine ce am zis, cu textul necenzurat! Dar am trecut și peste asta.

În toamna anului 1961, reîntors din vacanță, dau fuga cu zahărul la grajd. Grajdul era gol. Caii ne fuseseră luați, chipurile duși la un IAS (întreprindere agricolă de stat). Am aflat că armata fusese criticată că mai are cai în anumite unități, că nu trebuie să facem călărie noi, fiii din popor, precum lorzii englezi. În anul 1957, viceprim-ministrul responsabil cu agricultura, Alexandru Moghioroș, dăduse ordinul ca aproape toți caii din România să fie uciși, pe motiv că ar consuma hrana stimatelor bovine. Și așa au fost omorâți circa 800.000 de cai. S-au desființat hergheliile de la Mangalia, Făgăraș - lipițani vestiți și căutați de marile castele din vest, dar și hergheliile din Bonțida ori Rușețu (Victor Socaciu - Tata și caii).

 

Cuvântul cal în diferite limbi

 

Moto 1: „Calul este darul lui Dumnezeu pentru omenire." (proverb arab)

Moto 2: „Конь (Calul) - Corul Mănăstirii Sretensky din Moscova

 

 

 

Așadar, cuvântul „cal” provine în română de la cuvântul latin caballus. Nici ăsta nu e de capul lui, etimologia fiind disputată. Cred unii că ar veni de la galicul transalpin caballos. Acest termen este cognat cu galezul ceffyl, manxul (tot celtic) cabbyl, galezul scoțian și irlandezul capall. Trebuie comparat și cu vechiul grec καβάλλης - kabállēs, „ponei”, moștenit probabil din Peninsula Balcanică, de la traci sau daci, sau cu turcescul kaval, în plus față de at – „cal” (rebusiștii îl știu) sau cu proto-slavicul *kobýla. Dar să o luăm metodic, distingând noi mai multe grupe de cuvinte asemănătoare:

a) în română și aromână cal, în albaneză kalë, în italiană cavalla, în corsicană cavallu, în lombardă càal, în spaniolă caballo, galiciană cabalo, catalană cavall, în  franceză cheval, irlandeză capall, galeză ceffyl (toate de la latinul caballus, pe diferite căi);

b) în portugheză égua, în galica scoțiană each (din latinul equus – cal, acesta din proto-italicul *ekwos, la rândul său din proto-indo-europeanul *h₁éḱwos – „cal”; cognat cu vechiul grec ἵππος - híppos, sanscritul अश्व - áśva, persanulاسب‎ - æsb, vechiul armean էշ - ēš, „catâr”, tocharianul B yakwe, galezul epos);

c) în bosniacă și croată konj, în rusă, macedoneană și sârbă коњ – konj, în slovenă konja, în bulgară кон – kon, în cehă kůň, în slovacă kôň, în poloneză koń, în ucraineană кінь - kinʹ (din proto-slavicul *konjь, acesta, după Vasmer, din *komnь, din vechiul *kobnь - de comparat cu proto-slavicul *kobyla, iar după alții din proto-indo-europeanul *ḱem- - „ciut, fără coarne”, cognat cu englezul hind – „ciută”, sanscritul षम - śáma-, „ciut”, vechiul grec κεμάς - kemás, „căprioară tânără”, vechile prusiene camstian – „oaie” și camnet „cal”);

d) în rusă în trecut kонь, acum лошадь - loshad', diferit de ceilalți slavi (din vechiul slavic de est лошадь - lošadĭ, din *лоша - *loša, o moștenire de la turci; de comparat cu tătărescul алаша - alaşa, „cal de povară”, ciuvașul лаша - laša, „cal”, cazacul алаша - alaşa, „un tip de cămilă”), tătărescul crimean алаша „cal” etc.);

e) în engleză horse (din vechiul englez hors, „cal”), metateză din proto-germanicul *hrussą – „cal”, din proto-indo-europeanul *ḱr̥sos – „cal”, din proto-indo-europeanul *ḱers- - „a alerga”); în suedeză häst, în daneză și norvegiană hest, în islandeză hestur (din vechiul nordic hestr – „armăsar”, din proto-germanicul *hangistaz); în frizonă hynder (din hynst – „armăsar” +‎ dier - animal”); în estonă hobune, în finlandeză hevonen (cognate amândouă, din proto-finicul *hepoinen, diminutiv al lui hobu, descendent probabil al proto-indo-europeanului *h₁éḱwos; de comparat cu vechiul grec ἵππος - híppos, „cal”);

f) în germană Pferd, în luxemburgheză Päerd, în neerlandeză paard, în idiș פערד – ferd (din germanele evului mediu phert, pherit, pferift – „cal de călărie”, din vechile germane pherit, pfarifrit, parafred, din latinul târziu paraverēdus, original „înlocuitor pentru cal”);

g) în letonă zirgs (de studiat);

h) în lituaniană arklys (derivat din árklas – „a ara”, cu sufixul -ỹs, din proto-balto-slavicul *árˀtla, din proto-indo-europeanul *h₂erh₃- „a ara”);

i) în turcă at, în azeră atı (din turcicul otoman آت‎ - at, „cal”, din proto-turcicul *at, *ăt – „cal”; cognat cu karakhanidul اَتْ‎ - at, „cal”);

j)în maghiară ló (din proto-ugricul *luɣe, *luwɜ, comparat cu mansi лув - luw, „cal”, Asko Parpola sugerând că ar veni din cultura Botai; de comparat și cu tătărăscul alaša – „cal de povară”, cu ciuvașul laša – „cal”, vezi punctul d); bască zaldi (din *zaldün, din proto-bascul *zaldün – „cal de povară”, din latinul iberic celdo);

 

Cuvântul „cal” în diferite limbi

 

k) în greacă άλογο – álogo (din cuvântul grec ἄλογον - álogon, „cal, cavalerie”, forma de neutru a vechiului adjectiv grec ἄλογος - álogos, „neîntemeiat, fără cuvinte”, folosit în armată pentru a diferenția „ființele” – soldați și animale – unii vorbesc, animalele tac, "ἄλογον ζῶον", deoarece soldații foloseau caii și erau asociați cu ei, precum eu cu Talpa, morfologic ά- - á-, „fără” +‎ λόγος - lógos, „scop, vorbire”);

l) în gruzină ცხენი - tskheni (din vechiul gruzin sau georgian ცხენი - cxeni, probabil din proto-georgiano-zanul *cxen-; cognat cu mingrelianul ცხენი - cxeni și lazul ცხენი - cxeni);

m) în arabă حصان – hisan (din ح ص ن‎ - ḥ-ṣ-n, însemnând a fi inaccesibil, a fi fortificat, a fi ascuns, a fi apreciat); în malteză żiemel (din arabicele زَامِل‎ - zāmil, “cal sălbatic” / زْوَامِل‎ - zwāmil, rudă cu زَامِلَة‎ - zāmila, „cămilă de povară”); în ebraică סוס (studiem);

n) în persană اسب - asp (din اسپ‎ - asp, din vechiul persan aspa, din proto-iranienele *Háĉwah și *Háĉwas, de comparat cu sanscritul अश्व - áśva, în final din proto-indo-europeanul *h₁éḱwos; de comparat cu vechiul grec ἵππος -híppos, armeanul էշ - ēš, „catâr”, lituanianul ašva – „iapă”, latinul equus); în armeană ձին – dzin (de cercetat);

o) în bengali ঘোড়া - Ghōṛā și în punjabi ਘੋੜਾ - Ghōṛā, iar în hindi घोड़ा – ghoda (toate din sanscritul ঘোটক - ghoṭaka, „cal”).

 

Nepoata îl întrece pe bunic (Tenerife, 2016)

 

Și de la cal la căruță nu e decât un pas (Irina Loghin – Căruță cu cai).

Să fiți iubiți!

 

(continuare)

 

Constantin NIŢU

„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

 

 

 

Vizualizări: 201

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Februarie 28, 2019 la 8:06pm

Reverență!

LA MULȚI ANI!


moderator
Comentariu publicat de CIOBOTARIU MARIA pe Februarie 28, 2019 la 8:32am

Toată admirația!


ACTIV
Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Februarie 28, 2019 la 2:37am

Mult respect pentru aceste postări!


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Februarie 27, 2019 la 8:39pm

Frumos!

Aleasă prețuire!


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Februarie 26, 2019 la 6:25pm

Chiar! Reverență! Cu muzică bună, cu un vin bun și cu scrisul și cititul salvăm România!


ACTIV
Comentariu publicat de Pop Dorina pe Februarie 26, 2019 la 8:19am

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/