Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

        Jocuri de cuvinte – dilemă

        Geografie lingvistică

        (postarea precedentă)

        Dilemă

        Moto: „Guvernul cere să mai strâng/ Cureaua, începând de mâine,/ Sunt în dilemă, râd sau plâng?/ La brâu port... zgarda de la câine.” „Dilemă”, de Paul Constantin, 2010)

        După ce am scris despre blestem, mai aveți dileme? Dilemă e când ai cel puțin două opțiuni de a rezolva o problemă și nu ești sigur pe care s-o alegi, sofisticații susținând că e un „raționament care propune două soluții dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie”. Este de fapt o încurcătură în care se află cineva când este obligat să aleagă între două soluții cu perspective aproximativ egale.

        MDA2 (2010) precizează etimologia (fr. dilemme, lat. dilema, ngr. Δίλημμα). În engleză e dilemma, atestat prima dată în 1523, moștenit din latinul târziu dilemma, moștenit și el din cuvântul grecesc antic dílēmma - δίλημμα, „propoziție ambiguă”, din di- - δι-, „având două din”, + lêmma - λῆμμα, „premiză, propoziție”.

        Și cum oamenii tuturor etniilor au dileme, cuvintele corespondente în alte limbi sunt:

aincheist în irlandeză;

cyfyng-gyngor în galeză,

dileab în galica scoțiană;

dilema în bască, bosniacă, catalană, cehă, corsicană, croată, galiciană, lituaniană, portugheză, slovenă, spaniolă, dilema – дилема în bulgară, macedoneană, dilema – დილემა în gruzină, dilema – דילעמאַ în idiș, diléma în slovacă, diléma - דילמה în ebraică, dilemă în română, dilemë în albaneză, Dilemma în germană și în luxemburgheză, dilemma în afrikaans, azeră, daneză, engleză, estonă, finlandeză, interlingua, italiană, latină, letonă, maghiară, malteză, olandeză, norvegiană, suedeză și turcmenă, dilemma – дилемма în rusă și sârbă, dilemme în franceză, dilemo în esperanto, dilimma - δίλημμα în greacă, dillema- 딜레마 în coreeană, dylema – дилема în ucraineană, dylemat în poloneză, dyliema - дылема în belorusă;

duvidha – दुविधा în hindi;

Cuvântul dilemă în diferite limbi (unitate „dilematică”)

ikilem în turcă;

jirenma - ジレンマ în japoneză;

kùnjìng - 困境 în chineză;

muedila – معضلة în arabă;

ógöngur în islandeză;

težak izbor - тежак избор în sârbă;

yerkyntrank’ - երկընտրանք în armeană;

دوراهی în persană.

        Dileme în (c)arte

        Moto: „Pentru Boc dilemă mare:/ - Ce atâta tevatură, pensiile c-am redus?/ Adevărul este altul. Şi l-am spus:/ Compensaţia e mare/ L-ajutor de-nmormântare.” (Dilemă „a la Boc", de Adrian Timofte, din Versuri, 2014)

        Cu acest moto așteptăm măsura de creștere a punctului de pensie în septembrie 2020, că e dilemă mare! De revista Dilema, transformată în Dilema veche știți toți, aia înființată de niște dilematici. Dilema veche, fostă Dilema, este o revistă săptămânală de cultură fondată de Andrei Pleșu, Tita Chiper, Zigu Ornea, Mircea Vasilescu și Radu Cosașu în ianuarie 1993, specializată în numere tematice.

        Cum care Pleșu? Cel cu meditația cât pe ce transcedentală, cel care, ca ministru al culturii n-a stat în dilemă când l-a împroprietărit pe colegul Liiceanu cu Editura Politică. E cel cu care a vizitat și budele japoneze electronizate, cibernetizate, pe care le-au descris amândoi în amănunțime, copiind o altă româncă, scriitoarea Ioana Lee, originară din Văleni, cu experienţa mersului la toaletă în Japonia.

        Ioana noastră, căsătorită cu un urmaș aș shogunului, în cele două romane biografice „Ai Suru” și „Ai Suru 2”, descrie că veceul ascuns se ridică din podea, cu forma potrivită dacă ești femeie sau bărbat, adult sau copil, ghicindu-ți ea, buda, sexul, vârsta, nespunându-ne inșii nimic de cei care nu s-au hotărît ce sex au!

        Zic dilematicii că ar fi singura revistă p(r)ost-1989 cu un format original care pune accentul pe eseu, dezbaterea de idei și publicistica literară „dilematică”. De-a lungul timpului dețin rubrici în Dilema scriitorii Radu Cosașu, Andrei Pleșu, Mircea Vasilescu, Dumitru Solomon sau Zigu Ornea, precum și Mircea Iorgulescu, Octavian Paler, Bogdan Ghiu și Ștefan Augustin Doinaș. Dilema a deținut și suplimente literare: revista Vineri, și mai târziu, revista Dilemateca. O citiți pe web și vă lămuriți!

        Și epigramiștii noștri au dileme sau pur și simplu se leagă de dilemele altora. Începem cu Păstorel Teodoreanu, care în „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai...”, îl cam critica pe marele istoric prin 1931 că a ținut să devină politician (L-a pus Destinul lui stupid/ Într-o dilemă de infern:/ Ori partid, fără guvern,/ Ori guvern, fără partid). Evenimentele istorice de atunci sunt cunoscute, mai ales cum a sfârșit Iorga, fără dileme.

        Sărind la zilele noastre, Gheorghe Oncioiu, prin 2007, în „Zece ani de epigramă” avea o dilemă cu punga din care să dai, neprecizând dacă e punga lui sau punga altcuiva (Se-ntreabă omul şi socoate:/ - Mai e corect să dai din coate?/ Dilema, mintea i-o alungă:/ - Corect e azi să dai... din pungă!). Păi nu la capitalismul ăsta de cumetrie s-a dorit a se ajunge? Nu la cumpărarea de diplome de la anumite universități particulare?

        Amintindu-și că înainte de 1989 erau cam criticați cei cu plete, hop și Ştefan Boitan cu continuarea criticii, de astă dată modelul fiind declarat clar prin 2007 (Au răsărit atâţi pletoşi,/ Ca tufele de mărăcini,/ Că nu mai ştii la câţi Cristoşi/ Ar trebui să te închini!).

        Nu putea să nu se refere la dileme colecționarul de epigrame Gheorghe Culicovschi, cel cu „arhivă personală”, de astă dată cu referire la una cu sexul declarat (Mi-aş dori-o de mireasă/ Dar mă tem rău să nu iasă:/ Eu, în loc să îi fiu mire,/ Să intru la... hărţuire).

        Pentru dilemă pledează și Arcadie Chirşbaum, amintind de cuvântul ăla, ghinion, dar nu legat de imposibilitatea unor alți profesori de a se îmbogăți din meditații la fizică (E examenul cu tema/ „Evoluţia la om",/ Şi studentul cu dilema:/ Să cobor sau nu din pom?). Păi dacă făcea un profesor meditații la biologie cu asemenea studenți, nu și-ar fi procurat 6 case? Ghinion!

        Harnicul în ale epigramei Eugen Ilişiu aruncă dilema proprie, de sanchi, pe copiii dornici să știe cât mai multe, rămași încă la întrebarea „de ce?” (Pun copiii o-ntrebare,/ Şi nu ştiu ce să le spun,/ Oare ce prenume are,/ Moş Crăciun?). Eu i-aș spune Moș Gerilă, că se face că nu știe cum s-au luat comuniștii români după Dedi Maroz al rușilor, crezând că e botezat de comuniștii ruși!

        Noroc că ne revenim din dilemă reîntorcându-ne prin 2006 la arhiva lui Gheorghe Culicovschi care păstrează dilema lui Mihai Danielescu (Am prieteni şi duşmani,/ Ca şi alţi contemporani,/ Şi mă-mpac cu gândul, dar,/ Nu am cum să îi separ). Dilema mea mare era că eu credeam că dușmanii ăștia sunt prezenți doar în manele, dar fură importați și în epigrame!

        Epigramiștii au și dileme, precum diferența dintre fete bune și bunăciuni. Nu credeți? Citiți dilema reclamantului Gheorghe Băcneanu care pleda pentru epigramă prin aprilie 2007 (Tot gândindu-ne la ele/ O problemă ni se pune:/ Cum nevestele ni-s rele/ Când, ca fete, erau bune?). Erau bunăciuni, maestre!

        Văd că „dilematica” Mihaela Banu, în volumul de versuri „Cu pânzele întinse”, prin 2016, știa bine ce le place bărbaților (Pe femeia cilibie,/ Azi aş duce-o la altar,/ Dar iubesc la nebunie/ Şi o grasă... de Cotnar). Eu i-aș fi recomandat titlul „Cu pânzele ridicate de vânt”!

        Pentru cei care nu știu, explicăm că cilibiu înseamnă fin, grațios, frumos; politicos, galant, moștenit din cuvântul turcesc çelebi. Dar parcă e mai bine să fie folosit cuvântul la feminin, cum face poeta, deoarece bărbații, iubitori de Cotnar....

       Dar lăsând să discute doamnele, dăm cuvântul Marianei Dobrin, că știu domnițele să se autocaracterizeze, legând „femei, enigme, chestii” (Femeia: „E muza, dar e şi problema,/ În dragoste e antidotul,/ Pentru bărbaţi ea e dilema,/ Enigma ce-nvârteşte totul.”). Aici nu am dileme. Pur și simplu nu mă bag!

        Eu am avut numai profesori care m-au îndrăgostit de matematică, așa ca Ion Moraru, cel care pleda și el pentru epigramă prin aprilie 2007, când se referea la o profesoară de matematică nedilematică (Niciodată în dilemă,/ Plină de candori şi graţii,/ Ea rezolvă o „problemă"/ Doar prin „funcţii" şi „relaţii"!).

        Mie mi-a plăcut dilematica profesoară de matematică „Isoscel” din „Liceenii” (vezi „Liceenii” și „Liceenii Rock'n'Roll”)! De matematicianul candidat la funcția de primar al capitalei, încă nu mă pronunț, că nu-l cunosc și nu prea am auzit de el pe timp de pandemie, când primăriței i-au refuzat libertinii liberali testarea poporului!

        Și chiar dacă acel covid era doar în proiect de cercetare prin 2007, aș vrea să îl văd ce crede în 2020 Marian Grigore Dobreanu despre un medic epigramist (Dilema asta mă separă/ Şi mă apropie de tine:/ Când doctorul mă face bine,/ Epigramistul mă omoară!). Dileme, dueluri...

     La dilemele kovesiste justițiare nu prea mă bag, îl las pe Gheorghe Constantinescu-Gecko, urmaș al lui Cincinat, cu rezolvarea sa (Dilema ce m-a bulversat/ Am rezolvat-o, azi, uşor./ Eu nu-mi mai iau un avocat.../ Îmi cumpăr un judecător). Ar putea să-i consulte și pe procurorii din Ploiești, pe cei din Oradea și pe alții, că despre pensionatul Lazăr, amicul unui sibian, nu scriu...

        Rămânând tot la deciziile și dilemele fetelor, adică „sexul (ăla) frumos,/ un pisc de munte scorburos/ pe care-l urci de sus în jos/ când faci pe alpinistul caraghios..” (Minulescu) îl las pe expertul în suflete feminine Gheorghe Băisan cu „indecizia feminină” din „Epigrame cu şi despre femei”, din 2010 (E o dilemă grea:/ Când le ţii de mână,/ Multe-ar vrea să „stea".../ Dar să nu „rămână"). Eu știam că nu doar ținerea de mână....

        Am aflat de la Sanda Toma că și pofticioșii la de toate au dileme, sufletul feminin cunoscându-l mai bine ca noi bărbații (Şi borşu-i cald şi doamna e fierbinte.../ Grăbeşte-te, bărbate, de ai minte;/ Sărmanul oaspe prinse să gândească,/ Cu ce să-nceapă, făr' să se răcească?!). Nici aici nu mă (mai) bag...

        În ceață dilematică m-a băgat Ion Cuzuioc cu dilema sa din „Epigrame cu şi despre femei” din 2010 (După ani de căsnicie,/ Ea-i la fel de durdulie./ Nu-i nimica de mirare:/ El mereu e-n deplasare!). La ce s-o fi referit?

        Cu atâtea dileme parlamentare, nu se putea ca Mihai Haivas, în revista „Booklook" să nu se refere la dilema unui parlamentar, neprecizând partidul și bine face, că „to(n)ți este la fel!” (În starea lui de îmbuibat/ Gândeşte-alesul, permanent:/ Ce să-şi aducă-n Parlament?/ Amanta sau vreun protejat?).

        Ion Pena se ferește de politică și parlamentari, rămânând la cei ce îngurgiteză vin sau alte cele, dar neegalându-l pe dilematicul Păstorel în „Scrieri, Strofe pentru Păstorel”, din 2011 (Când alăturea îi pici, La băut, într-o tavernă,/ Nu ştii bine ce să zici:/ Este om ori e cisternă?). Las omul în pace, dar cum mai observă pe timp de carantină?

        Și dacă nu știați, dilematicilor, există și o zi a fericirii, de unul care a cam rupt-o-n fericire amintindu-ne insul Nicolae Matei (Adânc intră în problemă? Rupt de patimi şi iubire,/ Are, însă, o dilemă:/ A cam rupt-o-n fericire!).

        Cu covidul ăsta nu mai știm câți sinucigași mai sunt, dar ne amintește Nicolae Bunduri că mai sunt și de-ALDE ăștia (Sinucigaşul în dilemă: Mă sinucid că am curaj/ Şi şansă dublă, bunăoară,/ Să mă arunc de la etaj,/ Ori să rămîn la noi în ţară), Cum care Nicolae? Clujeanul care pune oarece întrebări pe facebook de cultură cât pe ce generală!

        Noroc cu Ion Ruse care ne descrie dilema de 1 aprilie (Ce ziceţi farsă e, au ba?:/ Frumoasa mea vecină/ A zis că îmi va da ceva/ Dac-o invit la cină). I-o fi dat, nu i-o fi dat?..... răspunsul...

        Noroc cu fumurile lui Ioan Crăciun Petrişan din 2002, dilematic și el, care s-a lăsat de multe, dar tot vrea să aibă oarece vicii (M-am lăsat de gin şi cvas,/ De femei şi de trabuc;/ Când de toate-o să mă las,/ De ce, Doamne,-o să m-apuc?). De bancuri!

        Noi îl recomandăm pe Mihai Enachi, care chiar pe 13 decembrie 2015 era un necunoscător în ale recuperării pieselor, așa cum erau prietenii de culoare ai lui Băsescu (Pe eşichierul industriei/ Din „industria – problemă"/ Au rămas doar piesele,/ Iar şahiştii, în dilemă,/ Nu-şi mai mişcă... fesele).

        Și să nu credeți că nu există și dileme aiurea, de care ne informează Dumitru Matei în revista „Cugetul" din 2010 (Unii spun de Cărtărescu,/ Că l-a ajuns pe Eminescu./ Eu vă zic una şi bună:/ Ce se spune-i o minciună), Fii serios, meștere! Eminescu nu poate fi egalat!

        Ba dileme nu au existat doar cu meditațiile, ci și cu casele, așa cum ne turna vorbele Aurel Cehan în „Elixir de sănătate” prin 2010 cu dilema melcului (Asta e... N-am multe case!/ Care-o am, o port. E bine!/ Ce s-ar face dom' Năstase/ De-ar fi blestemat ca mine!?). Meștere, chiar și eu îl parodiasem pe Minulescu prin 2009, la întâlnirea de 50 de ani de la absolvirea cursurilor liceului militar, când vorbeam de absolvenții liceelor militare (Niciunul cu multe case/ Precum Klaus sau Năstase).

        Și mă tot întreb de unde până unde își permite Costel Zăgan în „Epigrame disponibile” din 25 februarie 2009 să se ia de noi, cititorii cu dilema sa creatoare (Măria Sa, Cititorul,/ Vrea să fie mângâiat?/ Cum? Doar luat cu binişorul/ E... bărbat?!). De unde știe el când sunt bărbat sau nu?

Eugen Ilişiu, neavând de lucru, „cacofonește” în lupta cu un instrumentist, pianistul, printr-o „dilemă instrumentală” (Pianistul se frământă,/ Într-o cruntă antiteză:/ Căci nu ştie dacă cântă,/ În română sau engleză?). Maestre, știi cât se antrenează instrumentiștii ăștia? Un timp enorm!

        Și iar aflăm din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi de prin 2005 de dilema lui Mircea Constanda (Doctore, mi-ai dat un sfat:/ Să nu mă ridic din pat./ Însă ai uitat să-mi spui:/ Dintr-al cui?), care are probabil o vecină cu pat dublu. Dar nu ne băgăm, e tot treaba dumnealui!

        Fără prea multă expertiză, cam știu ce vru să spună Valentin David în dilema sa referitoare la piciorele care pleacă din caninii fetelor (Ciudat că nu sunt plângeri,/ Nici jalea nu-i prea mare:/ Femeile nu-s îngeri.../ Că au nişte picioare...). Păi cine nu ar fi de acord cu asemenea picioare? Cu toate că noi cam preferam între....

        Tot musiul Valentin David nu ne iartă cu veșnicele sale dileme (Se-ntreba un înţelept,/ La mormântul unui lord:/ Inimă când n-ai în piept/ Cum să faci atac de cord?). Cum să fiu eu de acord, fără să-l cunosc pe lord? Că văd că nu-i dezvăluie numele!

        Virgil Petcu trece de la o dilemă la alta. Întâi se face că încurcă mita cu șpaga (Românaşul se irită/ La auzul: şpagă, mită./ Şi nu poate să-nţeleagă/ Care-i mită, care-i şpagă!?), apoi narează că nu scapă de șpaga asta nici la groapă [Şpagă-am dat la toţi mereu;/ Dar, ajuns în faţa gropii,/ (Să mă ierte Dumnezeu)/ Nu mai dau... nici ortul popii!]. Lasă, taică, în dau cei trecuți în testament!

        Cu a doua dilemă trece la sexul frumos (Când vremea e capricioasă,/ Găsesc refugiul în casă./ Problema este cu femeia.../ Sau număr banii dup-aceea?). Și cum nu prea ne-am lămurit, îi căutăm definițiile despre femei, unde crede că nu prea avea dileme prin 2008 (În viaţa asta trecătoare,/ Ea e fiinţa ideală./ O protejezi ca pe o floare,/ Dar pierde-n timp câte-o petală!), demonstrându-și în mod repetat expertiza (E ca un zvon de primăvară,/ Este fiinţa mult dorită./ E mai ceva ca o comoară,/ Atunci când e descoperită!). Aici nu are dileme...

        Despre o anumită femeie avea o dilemă prin 2011 și Mircea Micle într-un madrigal (Dacă unii spun că-i slabă,/ Poate cineva se-ntreabă:/ Pentru ea, de ce se spune/ C-au bărbaţii slăbiciune?!). Stați liniștiți, că nu e clujanul Miclea, cel care vroia să restructureze educația chiar lângă șmecherașul Petrov, cel care a restructurat doar educația fiicelor aranjate bine.

        Dileme antologice avea prin 2007 Vasile Matei la anumite angajări (Spre ea privirile îmi zboară,/ Ce trup, ce coapse, ce rărunchi!/ Aş angaja-o secretară,/ Dar nu mai am aşa genunchi!). Acceptați-i sinceritatea! Sau joacă omul teatru? Cumn naiba i-a ginit rărunchii? E doctor?

        O dilemă, la acea dată electorală, avea și Valentin Ursu, concitadin cu procurorul nașpa Portocală, pe care probabil o are și acum, nu la anticipate, ci la cele de corona-ntârziate (Nu mai ştiu pe cin' s-aleg - / Sus nu vreau nici eu penali - / Ea e tută, el e bleg.../ Amândoi excepţionali).

Gabriela Genţiana Groza ne scapă de dilema dintre poet și medic, cu referire la poetul medic Iustin Zegreanu, jonglator între rime și rețete (Are dânsul stratagemă/ Ce te scoate din dilemă:/ - Vrei un vers? Ai cabinetul./ Eşti beteag? Consulţi poetul!). Sunt curios cum scapă de dileme în timp de pandemie...

Clujenii, unii care s-au săturat de România ținând să fie numiți koloșvăreni, nu se dezmint cu dealul lor, Constantin L. Moldovan dezvăluindu-și dilema sa la concursul din 2011 cu tema „M-am suit în Dealul Clujului" (Nu ştiu cum e ideal,/ Însă mă întreb măcar:/ M-am suit la Cluj în deal,/ Sau în deal la... Kolozsvar?!).

Și în socialismul cât pe-aci multilateral subdezvoltat erau dilematicici, dar nu criticau faptul că privata tot în curți și grădini rămăsese, că Vasile Tacu oscila în 1974 între carte și loz în plic [Am trei lei în buzunar/ (Inima-mi bate: tic-tic)/ Să mai cumpăr versuri iar,/ Sau să joc la loz în plic?]. Lasă că nici azi epigramiștii nu au dilema existenței afară a intimului loc unde și retgii merg pe jos la 40% din gospodării!

        Trecând la rara întemeiere a familiilor în epoca așanumitului concubinaj, Mircea Oancea, expert în „Epigrame cu şi despre femei” prin 1999, ne dezvăluia dilema soacrei mari, o mamă acaparatoare (E-n dilemă foarte mare,/ Că feciorul îşi adoră:/ Vrea ca el să se însoare,/ Însă ea să n-aibe noră).

        Și chiar acum aud la TV, la care sunt cu spatele, că un matematician și-a început în plină pandemie periplul electoral prin București. Petre Gigea-Gorun ne dezvăluia în revista „Cugetul" dilema matematicianului (Simte cum l-apucă febra/ Din motive neştiute,/ Fiindcă dragostea şi-algebra,/ Ambele-au necunoscute!). Să vă văd în toamnă, dilematici bucureșteni, dacă alegeți matematician la București... Eu nu, că în pandemie a cam stat ascuns și ministrul sănătăți l-a înlăturat pe Cercel și i-a interzis primăriței moldave acțiunea de testare!

        De la matematician trecem la dilema soțului Petre Prioteasa, că dilemă mai mare decât să nu știi tu unde ți-e muierea n-am întâlnit (Mi-a venit acas' nevasta!/ Unde o fi fost plecată?/ Că nu-mi spune niciodată./ Fac pe prostu-n noaptea asta!). Parcă noi, ceilalți, știm?

        Tot în epoca amintită, iată pe unul Serghei, a cărui dilemă i-o dezvăluia în 2011 Alex Dospian (Amice, n-ai dreptate,/ Vrei cruntul adevăr?/ Acum, când mă plac toate,/ Tu vrei să mă însor?). Să nu cumva să fie Serghei Mizil, că....

        Revenind la alegeri și la dilema măririi punctului de pensie cu 40%, am descoperit dilema istorică a lui Alexandru Truţă referitoare la pensie (Reveni-vom noi vreodată/ La timpurile-n care/ Nu cheltuiam pensia toată/ Si făceam si „burta mare"?).

        Nu știu la ce se referea Gheorghe Ion Păun în 2004 într-un mozaic umoristic cu incertitudinea sa (Nu ştiu care e dilema,/ Dar precum lozeşte faxul,/ Când se strânse toată crema,/ Ne-am ales numai cu... vaxul).

        Nu cred că s-a referit atunci la vestele portocalii importate de pe la Kiev cu un anumit sprijin și la DA, că abia se înființa! „Crema” s-a văzut după alegerile prezidențiale din 2005, după ce, prin Tăriceanu și Ungureanu, care ne-au scăpat de dilemă, că am renunțat la proprietatea lui Gojdu din Budapesta.

Și să mai terminăm cu dilemele astea! Despre dilemele din educație prezentăm doar niște caricaturi împrumutate, să moară de necaz Băsescu și Miclea, cel care i-a stabilit strategia de educație! Ce educate fură fetele lui....

Dileme în educație (după starecat.com)

        Dar să lăsăm dilemele românești și să trecem la dileme mai importante, care ar fi fost importate imediat și la noi dacă ar fi fost PSD la guvernare, precis se sărea gardul la guvern!

        Dilemă americană 2020

        Moto: „Șahul ar trebui interzis, deoarece albul mută primul!”

        A sosit o zi în care cea mai mare putere a lumii, după cum se cred yancheii și o cred și alții, și-a luat „rămas bun” de la un recidivist răpus de poliție, depus într-un sicriu poleit cu aur... „Eroul” fusese arestat pentru jaf armat, trafic și consum de droguri, iar după ce și -a turnat complicii a primit o pedeapsă redusă.

        Au fost chemați polițiștii deoarece cumpărase oarece cu bani falși. Au procedat greșit că l-au omorât, iar imbecilul de polițist care i-a stat cu genunchiul pe gât până când l-a sufocat nu are nicio scuză și trebuie să plătească pentru fapta lui.

Se vorbește că, în urma analizelor făcute după deces i s-au descoperit droguri în sânge, mai precis, Fentanil, opiaceu sau analgezic sintetic dezvoltat prima dată în anii ’60, de 100 de ori mai puternic decât morfina și de 30-50 de ori mai puternic decât heroina.

        Contestatarii lui Trump, care folosesc numele lui George Floyd pentru a-l da jos pe președinte, uită să vorbească despre profilul real al victimei. Că dacă pe ăsta mulți imbecili dintre americanii îl consideră „erou național”, s-a dus dracului totul de râpă!

        E ca și cum l-am declara noi erou pe Fane Cămătaru sau pe Dincă ăla de pe la Caracal. Vi-l închipuiți pe un candidat la președinție, fie el Ponta sau Mircea Diasconu, să îngenuncheze la sicriul unui interlop ca Fane Cămătaru, căruia nu-i dorim moartea, precum democratul Joe Baden la sicriul de aur ar recidivistului „erou” american?

Dileme mari

        Așadar, sicriu în întregime de aur, dar cred că doar poleit, că nu sunt proști cioclii firmelor mortuare yanchee, cu americani de orice culoare înlăcrimați, to(n)ți cu miile căzuți în genunchi, cerându-și iertare de la minoritatea de culoare, mascaradă mișto pentru unii importatori de muie, devenită simbolul celei mai mari puteri atomice care a și experimentat viitorul omenirii pe la Hiroșima și Nagasaki.

        Primarul Mineapolisului se agață de sicriu pentru a-și menține echilibrul, varsă lacrimi în văzul întregii lumi care privește imaginile transmise de posturile TV. Recidivistul ăsta cu repetiție, George Floyd, avea și o muiere neglijată, cu care nu se mai văzuse de 6 ani, după ce o părăsise lăsând -o singură cu o fiică de trei luni.

        Și muierea e chemată la procesiune, pe bani, nu pe daiboj, țipă că și-a pierdut cârja în care se sprijinea, adică un „tată, „soț” și „erou”, că a rămas fără haleală, deși „eroul” o lăsase cu ochii în soare.

Așa că americanii, rușinați si complexați de sindromul „omului alb” au strâns din donații „doar” vreo 20 de milioane de dolari pentru muierea „văduvă” și fiica orfană! Dar se vede că Donald Trump rezistă, dar statuile istorice sunt distruse, probabil are loc apusul libertatii în apus!

Polițiști îngenunchiați

        În întreaga lume numeroși necunoscători de istorie, inspirați de idioții americani, distrug statui și cer scoaterea din istorie și „din (c)arte” a unor personalități care ar fi procedat ca polițiștii americani. Dar se iau numai de negri, de războiul dintre nord și sud, nepomenind nimic de indienii cărora li s-au furat pământurile, pentru care studiourile „secolului ics-ics” (XX Century Fox) au creat numeroase westernuri. În Belgia, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă și prin alte părți idioții se ridică.

        Ba Universitatea din Massachusetts a înființat și o bursă cu numele răposatului „erou”, recidivist cu repetiție. Să vedem ce zic suedezii, pe unde s-a creat indicativul de înmatriculare auto „muie”, că naiba știe ce le trece prin cap cu numele premiului inventatorului dinamitei! Când? Chiar acum când în întreaga Americă protestele cresc, oamenii nu țin seama de nicio pandemie, de niciun virus.

        Nu se ține seama de recidiviștii albi răpuși de poliție, de numărul polițiștilor uciși de descreierați chiar în timpul acestor evenimente, când sunt incendiate automobile la întâmplare, dar mai ales ale secțiilor de poliție.

        Și se sparg magazine, se fură, se devastează, se incendiază, se șterg urme, o lume nebună, dar bine inspirată de unele onegeuri cunoscute. Abia acum înțelegem fitilul cu care se detonează marile explozii sociale, că de spargerea magazinelor prin Timișoara în decembrie 1989 uitarăm...

        Ba a ajuns ca filmul „Pe aripile vântului” să fie scos de pe youtube sau de pe la cinemateci, că de, era vorba de exploatarea sclavilor negri, care „o duceau bine” la stăpânii lor. Și urmează războiul statuilor!

        Idioți sunt peste tot și au fost și la noi. Citim și vedem clipuri și imagini cu distrugerea statuilor, ceea ce arată că stâlpii libertății și civiliației noastre au ceva nașpa, fatid, putred. În cazul revoltelor exportate din SUA în Marea Britanie și a mișcării antistatui, unii cred că nu este alarmant că ele sunt date jos. Dar pe cine vor să pună în loc?

        Dar întreaga istorie a fost așa. Amintiți-vă de ce au făcut proaspeții proletari în cadrul revoluției din Franța din 1789, revoluția devastatoare înfăptuită de Lenin și Dzerjinski, la Petrograd, în 1917. Iar acel Lenin fusese expediat de nemți în 1917 în Rusia cu un tren special chiar în acest scop. A mai fost Republica de Weimar. Și mai erau pregătite atunci revoluții la Viena, pe vienezi salvându-i armata transilvană organizată de generalii și ofițerii români din armata imperiului, revoluția socialistă de la Budapesta, piedică punându-i chiar armata română.

        Și la noi s-au dărâmat de multe ori statuile sau au fost arse cărți, amintind fugar de dictatura carlistă, dezordinile cauzate de legionari în vara lui 1940, instaurarea regimului comunist, evenimentele din 1989, numite revoluție, poate deoarece a avut loc la două secole după revoluția franceză.

        Apoi a venit dilema 11 septembrie 2001, care a insturat o dictatură a securității. Niciun argument nu ar putea rezista în fața celor care ne spuneau că siguranța este primordială, iar oamenii au cedat de bună voie, libertățile, convinși, în mod greșit, că putem avea încredere în guvernele noastre, care nu vor profita de asta.

        Și veni acum, în 2019-2020, dilema pandemiei globală, care a instaurat o dictatură a fricii. Guvernele abia încep să înțeleagă cât de mult rău au făcut și cât de greu va fi de reparat. Așadar, acum vor fi schimbate regimuri, când mulțimi ciudate, inspirate de americani, au început să se adune in jurul unor monumente antice sau mai recente și uitate, cerând îndepărtarea și distrugerea lor. În orice caz nu e vorba de țiganii români care au distrus statui dintr-n minunatv oraș belgian (Bruges)! Acești inși corigenți la istorie nu știu ce vor sau nu înțeleg ce distrug. Dar asta nu mai contează. Ei cred că a venit momentul lor, pentru unii încă nedefinit, și poate că au dreptate.

        Așa s-a ajuns ca statuia lui Winston Churchill și monumentul său funerar să fie acoperite cu placaje de protecție, în mod rușinos, într-un gest de calmare a lucrurilor, dacă a existat vreodată unul. Unii leagă totul de rețeaua 5g, amestecând tehnologia cu biologia!

        Și uite că atunci când numeroase statui se dau jos, așa cum au dat jos și românii în 1990 statuia lui Lenin de la București, pe 20 iunie 2020 este dezvelită la Gelsenkirchen, în vestul Germaniei, statuia lui Lenin. Păi, cum am scris mai sus, nu nemții l-au trimis cu un tren special la Petrograd în 1917 ca să conducă marea revoluție socialistă din octombrie „care a avut loc în noiembrie”? Atenție la noiin proletari germani și la cei francezi!


Statuia lui Lenin dezvelită la Gelsenkirchen

        Cu sau fără dileme, dilematici sau nu, să fiți iubiți!

        (continuare)

        Constantin Nițu

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Iunie 24, 2020 la 10:58pm
Uau!

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->