Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

 

       (postarea precedentă)

 

       Țiganii

 

       Moto: „„De ţigani nu avem milă,/ Îmbrăcaţi în al lor port/ Îşi aşează lângă vilă/ Vechiul cort.” („Tradiție”, de Vasile Iuşan din Estivale, 2009)

 

       Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, unii posibil membri ai gintelor roma, adică romi, rromi sau persoane rromani, să fiți iubiți! Ne adaptăm ultimelor „indicații” ale nu știu căror organisme și nu mai folosim cuvinte ca țigan, țigancă, țigani, țigănime sau țigănie. De mușchi țigănesc nu știu...

       Așa că foștii noștri țigani, acum romi sau rromi, sunt vechi indieni, din sanscritul डोम (doma), „membru al unei caste inferioare de muzicanți și dansatori nomazi din Kashmir”, care în drumul spre Europa au venit în Transcaucasia, devenind țigani caucazieni. Numele de lom și dom sunt legate. Etimologia populară întărește legenda unui grup etnic exilat din vremurile imperiale... Că de imperii nu scăpăm niciodată!

 

De unde vin țiganii (verde)

 

       Alte denumiri referitoare la ei sunt cognate ale lui gypsy (cuvânt relativ la Egipt) și ale lui tzigane (țigan, cuvânt derivat din greacă), pe care le vom analiza detaliat. Noi i-am denumit, și nu de capul nostru, „țigani”.

       Așa că în dicționarele noastre am regăsit vreo câteva intrări: țigan (substantiv), țigan (adj.), albina-țiganului, calea-țiganului cu vreo 25 de definiții. Noi așteptăm valoarea analizei. Din dicționare aflăm că țiganul este o persoană care face parte dintr-o populație originară din nord-vestul Indiei, care a migrat începând din sec. V în Persia, Asia Mediteraneeană și în Imperiul Bizantin, în sec. X-XVI în sud-estul și centrul Europei și în nordul Africii, în sec. XV în vestul Europei (în special în Peninsula Iberică), iar în sec. XIX și în cele două Americi. Țiganii sau romii vorbesc o limbă indo-europeană, limba romani, rromani sau țigănească (romani ćhib), din grupul indic, ramura indo-ariană a limbilor indo-europene. Și din sursa: DEX '09 (2009), aflăm că am luat cuvântul din slavonă ca  ciganinŭ, la ruși fiind țâgan.

       Și întâlnim și expresii ca: „a arunca moartea în țigani” - a arunca vina pe altul, precum Țurcanu și Klaus pe Dragnea; „a se muta ca țiganul cu cortul” - a se muta foarte des, precum Oprea, Ponta, Tudose și alții, de la un partid la altul, a fi nestatornic; „a se îneca ca țiganul la mal” - a nu reuși, a eșua într-o acțiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârșit, precum dărâmarea guvernului PSD-Alde de către Orban, Klaus, Bușoi sau Țurcanu; „tot țiganul își laudă ciocanul”, așa cum se laudă premierul cu guvernarea și Țurcanu cu victoria lui Kovesi la Bruxelles; „e învățat ca țiganul cu ciocanul (sau cu scânteia)”, se spune despre cei deprinși cu nevoile, vorbind aici de toți foștii miniștri de la transporturi.

       Și fiindcă noi nu suntem buricul pământului și trebuie să ne respectăm înaintașii, redau integral, fără nicio intervenție, cele scrise de un lingvist de excepție, care face și referiri istorice, definiția din sursa: Scriban (1939): „Țigán și (vechĭ) Ațigán, -că s. (vsl. Cyganinŭ, Cyganŭka, rus. Cygan, -nka, ung. Cigány, germ. Zigeuner, ngr. Tsiganos, it. Zingaro, cuvinte care se reduc la turc. ar. Zenği, Etiopian, Zenği-bar, țara Etiopienilor, „Zanghebar, Zanzibar”. În actele cele maĭ vechĭ li se zice Ațiganĭ, ceĭa ce arată că numele ne-a venit prin Macedonenĭ. Tot de aci și numele secteĭ eretice bizantine a Ațiganilor).

       Acela care face parte dintr’un neam de indienĭ vagabonzĭ răspîndițĭ astăzĭ în lume. Tot așa, Greciĭ îĭ numesc și Gýfti, ĭar Spanioliĭ Gitanos, adică „Egiptenĭ”. Arabiĭ ĭ-aŭ confundat cu Etiopieniĭ („Harapiĭ”, Nubieniĭ, Somaliĭ, Zanzibarieniĭ ș. a.).

       Din Egipt și Asia Mică aŭ emigrat în peninsula balcanică, de unde aŭ și luat multe cuvinte greceștĭ, maĭ ales în numerațiune. Apoĭ s’aŭ împrăștiat pin toată Eŭropa, nordu Africiĭ și vestu Asiiĭ. Uniĭ aŭ fost adușĭ de Tătarĭ.

       În Țara Românească aŭ intrat pe la 1370, supt Vladislav Basarab, și aŭ ajuns îndată robĭ. (Într’un document de la 1387 îs menționațĭ ca robĭ aĭ mînăstiriĭ Tismana). Eĭ se împărțeaŭ în lăĭețĭ (adică „vagabonzĭ” și eraŭ orĭ maĭ sînt și astăzĭ: zlătarĭ, rudarĭ, ferarĭ, căldărarĭ, potcovarĭ, lăcătușĭ, spoitorĭ, lingurarĭ, cĭurarĭ, ursarĭ, netoțĭ, lăutarĭ ș. a. ĭar femeile chivuțe) și’n vătrașĭ (adică „stabilĭ”, robĭ aĭ domnilor, boĭerilor și mînăstirilor). În Țara Românească Țiganiĭ statuluĭ fură emancipațĭ de Alexandru Ghica la 1837 ĭar în Moldova de Mihail Sturza la 1844.

 

Migrația țiganilor

 

       Ceĭ particularĭ fură emancipațĭ la 1855 în Moldova și supt Cuza în Țara Românească. – Număru lor e de 7.500.000, dintre care 600.000 în Eŭropa, și anume: 40.000 în Francia, 4.000 în Anglia, 20.000 în Spania, 20.000 în Bohemia, 200.000 în România veche și 316.000 în Turcia și Ungaria în anu 1914). – Țiganiĭ aŭ păru și ochiĭ negri, pelea întunecată, buzele cam groase, dințiĭ albĭ și sănătoșĭ și corpu înalt și robust. Eĭ îs leneșĭ la munca temeĭnică, pofticĭoșĭ, bețivĭ, fumătorĭ, hoțĭ, risipitorĭ, fricoșĭ, ferocĭ cînd îs în largu lor (vechiĭ noștri călăĭ, ca și hingheriĭ de astăzĭ, eraŭ maĭ toțĭ Țiganĭ și Ungurĭ), lipsițĭ de demnitate, murdarĭ la trup și la vorbă și friguroșĭ. Aŭ pornire spre muzică, și de aceĭa mulțĭ îs lăutarĭ. Orhestrele țigăneștĭ îs renumite în toată lumea. – Fiind-că în Muntenia sînt mulțĭ Țiganĭ, Turciĭ le ziceaŭ ironic Muntenilor „Țiganĭ” (Cinghiane).

       Tot așa, fiind-că Țiganiĭ șĭ-aŭ luat pronunțarea muntenească (pentru c’aŭ venit maĭ întîĭ în contact cu Munteniĭ), Moldoveniĭ le zic ironic Muntenilor tot „Țiganĭ”. În literatura poporuluĭ, Țiganu e tratat cu cel maĭ mare sarcazm și e numit cĭoară, cĭoroĭ, croncan, balaur (adică „monstru”), faraon, baragladină, Baroĭ, Boroĭ, Garoĭ și Zgaroĭ, ĭar copilu de Țigan dancĭ. (Cp. cu epitetele Jidanului). V. Les Tsiganes, de Pop Șerboĭanu, Paris, 1930; VR. 1908, 8, 174, și cartea luĭ M. Kogălniceanu (în limba fr.), Berlin, 1837.”

 

Răspândirea romilor în Europa în 2013

 

            După ce am văzut și ce scrie Scriban, analizând cuvintele din mai multe limbi, am încercat să le împărțim pe grupe. Prezentăm și o hartă cu denumirile istorice, subliniind că acum li se spune romi sau rromi și care vorbesc limba romani. Iată o prezentare a grupelor:

       1) gypsy – în engleză, frizonă, norvegiană, suedeză, slovenă,  islandeză, armeană  ș.a. (provin succesiv din engleza evului mediu,  din vechiul francez gyptien, scurtat din Egyptian - egiptean, din latinul aegyptius - egiptean, deoarece când au venit pentru prima dată în Anglia se credea că vin din Egipt; dar asemănarea cu cuvintele indiene de la punctul 8 ne dă de gândit și tranalizat – să se fi luat indienii, de unde vin țiganii, după europeni?);

       2) gitano – în spaniolă, catalană, italiană, gitan în franceză (moștenit din spaniolul gitano), ijito în bască, xitano în galiciană (din egiptano – „egiptean”, din vechiul grec Αἴγυπτος – Aíguptos, acesta tot din egipteanul ḥwt-kꜣ-ptḥ, literar „Templul lui ka  Ptah”, din Memphis; și grecii au γύφτος – gýftos, iar albanezii Evgit);

       3) acum vine grupa mare, cu țigan în română (din slavicul ciganinŭ), tzigane și zingaro în engleză, zingaro și  zigano în italiană, Zigeuner în germană, zigeuner în neerlandeză, sigøjner în daneză, żingara în malteză, tzigane în franceză,  tsigayner - ציגייַנער în idiș,  Τσιγγάνοι -Tsingánoi, Αθίγγανοι - Athínganoi, τσιγγάνος – tsingános în greacă, cigano în portugheză, cigány în maghiară (sinonime tsigane și tzigane), Cygan în poloneză, ciganski în bosniacă, cigan în croată, slovenă și albaneză, Cikán în cehă, cigán în slovacă, čigānu în letonă, čigonų în lituaniană, Циганин  - ciganin în sârbă, циганин - tsiganin în bulgară, цигански  - ciganski în macedoneană цыганский  - tsyganskiy în rusă, циганський  - tsyhansʹkyy în ucraineană, (toate pe diferite căi din grecul bizantin  τσιγγάνος - tsingános, „de neatins");

       4) mustlane în estonă (din must – „negru, murdar” +‎ -lane- sufix) și  mustalainen în finlandeză (must + *-lainen);

       5) çingene în turcă (din maghiarul cigány, prin greceștile τσιγγάνος - tsingános, „țigan”, αθίγγανος - athínganos);

 

Cuvântul rom sau țigan în diferite limbi

 

       6) qaraçı în azeră, giofógach în irlandeză, sipsiwn în galeză, siopsach în galica scoțiană, ? în armeană (de studiat);

       7) boshata - ბოშათა în gruzină (de studiat);

       8) غجر – ghajr sau ḡajar în arabă, צועני - tso'aní în ebraică (un amestec al צוֹעֵן (tso'ain, "nomad"),  کولی – kowli, „țigan” în persană;

       9) জিপসি – Jipasi în bengali, जिप्सी - jipsee în hindi, ਜਿਪਸੀ – Jipasi în punjabi.

Și fiindcă nu am dat căile de „moștenire” a cuvintelor, exemplificăm ca exenplu pentru cuvântul german Zigeuner. Provine din germanul Cigäwnär  (menționat în anul 1420), care poate fi comparat cu Zeginer și Ziginer (secolul XV), provenite din limba greacă, din  τσιγγάνος - tsingános, acesta din grecescul  Άθίγγανος - Áthínganos, adică „de neatins”, fiind și numele unei secte creștine interzise. Dar cum arătarăm mai sus, grecii aveau și denumirea de Γύφτος –Gýftos, din grecescul bizantin Γύφτος - Gúphtos, din vechiul grec Αἰγύπτιος - Aigúptios, adică „egiptean”, dar denumirile indiene de la punctul 8 ne fac să reanalizăm situația.

 

 

       Țiganii în literatură și în arte

 

       Moto: „Pâinea şi cuţitul: „Suntem simpli figuranţi/ Într-o lume de doi bani;/ Pâinea e la guvernanţi,/ Iar cuţitul la... ţigani.” (Radu Ionescu-Danubiu din Antologia epigramei româneşti, 2007)

 

 

            Scriitorii s-au oprit la ei la noțiunile amintite: „Țiganii, drumeții cei veșnici, ei sînt! Cu ochii de fulger, cu pletele-n vînt... Ei arși sînt de soare, de vînturi bătuți.” COȘBUC; „Dar romînul cu-a sa mînă rumpe lanțul de robie, Și țiganul, liber astăzi, se deșteaptă-n fericire!” ALECSANDRI; „Răzvan-vodă era născut în Moldova dintr-un tată țigan și o mumă moldovancă.” BĂLCESCU; „Pe su' mînă Că-i rumînă. Pe sugeană Că-i țigană.” Sau „Plac, nu-ți plac, Dar țiganele moarte-ți fac.”Popular.

Și tot așa mai regăsim: „Ca să poată mai cu plăcere Călători țiganele gloate.” BUDAI-DELEANU, Țiganiada; „Petrecerea noastră nu-i veselia, caii, vinul, țiganii, femeile și huietul; petrecerea noastră e gîndul posomorît! RUSSO; „Zi, țigane, pînă mîne, Că mîndruți-i pare bine.” JARNÍK-BÎRSEANU, D.; „Ba ici-colea mai vedem și cîte un om mai țigan decît toți țiganii.” RETEGANUL, P.; „L-am potcovit bine... De nu cumva s-ar răzgîndi; dar parcă nu era țigan să-ntoarcă.” CREANGĂ (sursa: DLRLC 1955-1957).

       Noi am învățat și despre Țiganiada lui Ion-Budai Deleanu, scriitorul care și-a declarat modelul literaturii neserioase, luând exemplul lui Homer din antichitate, prin „Bătălia șoarecilor cu broaștele”. Își alcătuiește, asemenea lui Cervantes, o biografie fantezistă de ţigan supus austriac, care a participat la campania din Egipt a lui Napolen și a rămas acolo. În finalul scrisorii parodiază proiectele Şcolii Ardelene de a evoca veridic trecutul național.

       Țiganiada sau Tabăra țiganilor (ediție definitivă de Jacques Byck, 1800-1812) este singura epopee în limba română și tratează un subiect alegoric cu tendințe satirice antifeudale și anticlericale, fiind o scriere complexă și neașteptat de modernă care conține numeroase idei iluministe.

       Țiganiada a fost redactată în două versiuni, prima, din 1800, mai flocoasă și cu o acțiune mai complicată, a doua, din 1812 scurtată, adică mai echilibrată și mai artistică. Din păcate, ea nu a fost cunoscută decât târziu, publicată mai întîi într-o revistă obscură, Buciumul român în 1875 în prima variantă, iar în cea de-a doua abia în 1925.

       Opera aparține genului epic în versuri, epopee eroi-comică, fiind singura epopee românească cu tema lumii pe dos, adică „nașpa” acum, cu parodierea ordinii universale. Autorul evocă, cu admirație și respect, măreția apusă a Troiei și Romei, măreție transmisă până în zilele noastre grație epopeilor nemuritoare ale literaturii clasice greco-romane - Iliada, Odiseea, Eneida.

       Eu vi-l recomand pe Miron Radu Paraschivescu, cel ce s-a născut în aceeași zi cu mine, 2 octombrie, dar cu 30 de ani înaintea mea, cel cu scrierea în anul nașterii mele, cu ale sale „cântice țigănești”, despre bieți oameni nevoiasi, obedienți, care-și cântă iubirile inflamate, se blestemă, se toarnă, visează, se înfruntă sângeros, simplu, cu șișul, precum Rică, cel  care se crede un Toma Alimoș. Mărgineanu cântă „nașpa” unele de cântecele sale.

       Noi reproducem doar cele scrise de criticul Eugen Simion: «Din câmpul poetic avangardist vin unele imagini mai crude (marea verde ascunde „convulsii de epilepsie“, ochii ce se scurg „precum albușuri de ou“, carnea femeii este un arc voltaic); de la ermeticii solemni și muzicali, tânărul Miron Radu Paraschivescu deprinde gustul pentru tăcerile verticale, luminile vesperale, taie articulațiile dintre versuri și trece ideile prin marmora unui poem rece, sculptural.»

       Autorul contrariază atât prin reabilitarea unei comunități etnice, cât și a unor specii uitate la periferia literaturii - cântecul lăutăresc, cântecul de mahala, romanța.

       În mahala au loc manifestările ei de vitalitate primară, cu o mascaradă subtilă a limbajului, amintindu-ne de vaietele lui Anton Pann. Totul este aici ingenuu si elementar, pur si abject, banal si fantastic. Reproducem doar poezia Epitaf.

 

       Epitaf (După Anton Pann)

 

Aicea s-au dus cu jale

şi în tihnă se albesc

oasele Domniei-Sale

de Miron Paraschivesc

ce au fost trecut pe lume

ca să dea la toate nume.

Astăzi, una cu ţărâna,

de iubire n-are ştire

şi un vreasc îi este mâna

care scrie aste ştire.

Când zâmbiţi din întâmplare,

întorcând aceste foi,

domnişori şi domnişoare,

va zâmbi şi el cu voi.

(epitaf de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti, după Anton Pann)

 

       Și vă recomand și literatura străină, de exemplu pe amica Jessica Duchen, romancier,   biograf și jurnalist critic de muzică clasică, inclusiv cu un blog interesant (vezi AICI), cu romanul Hungarian Dances (dansuri maghiare), la editura Hodder & Stoughton, despre o violonistă londoneză a cărei bunică e țigancă maghiară.

       Să nu uităm de legendara țigancă Carmen a lui Prosper Mérimée, după care Bizet compune opera cu același nume, când de la iubire la crimă nu-i decât un pas (doar ascultați AICI sau AICI). Și să n-o uităm pe orfana Esmeralda, țigancă dansatoare și sex-simbol, eroina lui Victor Hugo, acuzată de vrăjitorie (ghiciți romanul), la care iubirea se termină tot prin moarte de către Quasimodo (chiar în catedrala Notre Dame, în Paris, în anul 1482). Despre alți eroi țigani puteți descoperi singuri după cuvinte-cheie potrivite, că doar nu sunteți Eba sau (e)Vanghel(i)e......

       Și din postarea trecută, despre car și căruță, reproduc câteva referințe despre muzica țiganilor:

       - AICI urmăriți cum trec țiganii în căruțe colorate, care doar petrec, îi șmecheresc pe toți ghicind norocul, că nu apucară ăștia să actualizeze apelarea cu „rromii”;

       - noroc cu muzica lor, că îi regretă Mihai Teacă; au plecat din satul lui (urmăriți AICI „Au plecat țiganii mei”), neprecizându-ne, dar noi bănuim, că au plecat cu merțanul și nu cu căruța, că doar sunt „țigani de mătase”;

- și de la țigani s-au molipsit toți orășenii, precum Aurelian Temișan, care ne comunică AICI că acum „cântă toată mahalaua”, mahala despre care noi am scris (vezi AICI);

        - AICI, dacă vreți să vă dați culți, pentru câțiva sau pentru mulți, cu botine sau desculți, puteți asculta „Corul țiganilor” din opera „Trubadurul” de Giusepe Verdi;

- AICI ascultați „Corul țiganilor” din opera Traviata sau alternativ puteți opta AICI pentru formația budapestană de 100 de viori, Gypsy Symphony Orchestra, cel mai mare „taraf simfonic țigănesc” care interpretează splendid și muzica românească (aici de Grigoraș Dinicu);

       - AICI puteți urmări în întregime „Voievodul țiganilor” (la Brașov, în limba română), operetă în trei acte, de Johann Strauss-fiul, pe un libret de Ignaz Schnitzer, după povestirea Saffi a romanicerului Jókai Mór. Și uite că nici austriecii nu reușiră să modifice denumirea de țigani prin înlocuirea cu rromi... Că rromi își zic ei, noi rămânem la clasica denumire precum destui vecini (vezi harta)...

       Și mai puteți viziona sau asculta AICI pe Mărgineanu cu „Daina mucles”, AICI tot pe Mărgineanu cu „Jana”, iar AICI concertul lui de la Sala Palatului. Despre țiganii din Paris ne spune și Dan Badea AICI la emisiunea iUmor. Tot despre țigani povestește AICI și Bogdan Zloteanu.

 

Țigănci cu salbe (sau „ce-i pe mine și-n ladă, când mă-mbrac parcă mă mut”)

 

       Iar de filmul Șatra al lui Emil Loteanu, film sovietic din anul 1975, își amintește orice român. Cum atunci exista Uniunea Sovietică, filmul versiunea de bază  în rusă - „Табор уходит в небо” (O șatră suie la cer).

       Scenariul filmului are la bază mai multe nuvele ale scriitorului rus Maxim Gorki, acțiunea având loc la începutul secolului al XX-lea în Imperiul Habsburgic, pe cursul Tisei. Filmul prezintă povestea de dragoste dintre frumoasa țigancă Rada și hoțul de cai Luiku Zobar, așa cum este descrisă la începutul nuvelei „Makar Ciudra" (în rusă Макар Чудра, 1892) a lui Gorki (vedeți filmul AICI, vorbit în rusă și titrat în engleză).

       Filmele în serial de la ProTV despre țigani le știți, AICI o puteți vedea pe Loredana interpretând „Șatra la asfințit”.

       Vreau să nu fiu considerat rasist, printre prietenii mei în decursul vieții fiind mulți țigani sau de alte etnii, în majoritate oameni excepționali (vezi AICI). Asupra denumirii de țigan, mulți prieteni țigani o susțin. Gândiți-vă ce ar însemna să dispară mușchiul țigănesc, voievodul țiganilor să devină nu voievodul, ci  președintele romilor democrați, iar corul țiganilor să devină corul  romilor  (tot democrați), iar eu să nu pot cânta la un chef „Țigăncușă ești frumoasă”!

       Să fiți (prea)iubiți!

 

       (continuare)

 

       Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

 

 

 

 

Vizualizări: 471

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Martie 4, 2019 la 12:24pm

Reverență!


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Martie 4, 2019 la 8:21am

Lecturat cu drag!

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->