Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

 

          (postarea precedentă)

 

          Iisus Hristos

 

          Moto 1: „Toate sunt cu fundu-n sus,/ În voi brusc, așa renaște,/ Dragostea pentru Iisus,/ Doar pe la Crăciun, la Paște...” (Nițu Constantin)

          Moto 2:„Religia este expresia unui mister trăit.” (definiţie celebră de Petre Ţuţea)

          Moto 3: „Religia - o frază de dânşii inventată, Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,/ Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,/ După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,/ Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?” (Eminescu, Împărat și proletar, vezi AICI)

 

          Totul a pornit de la o întrebare a unui amic pe facebook, cu ocazia felicitărilor de  Paște din aprilie 2019 – „- Cum e corect, Hristos, Christos sau Cristos?” La această întrebare răspunsul meu e simplu: „- Da!” Și mă voi explica.

Isus din Nazaret sau Iisus Hristos, Christos sau Cristos, în aramaică ישוע - Yeshua, Ieșua, în ebraică יֵשׁוּעַ‎ - Ieșua, arhaic Iehoșua, grecizat Ἰησοῦς - Iesous, latinizat Iesus (născut ca. 4 î.Hr., conform Bibliei la Betleemul Iudeei, ca fapt istoric probabil la Nazaret — d. ca. 30 e.d.Hr., Ierusalim) este fondatorul și figura centrală a creștinismului, unul din cele mai importante simboluri ale culturii europene, majoritatea bisericilor creștine considerându-l drept Fiul lui Dumnezeu, drept Mesia cel vestit de Vechiul Testament iudaic și drept al doilea personaj al Trinității creștine.

 

Icoană bizantină cu Iisus Hristos

 

          Isus a fost un predicator iudeu din Galileea, Iudeea, ce a trăit în timpul ocupației romane a Israelului, a fost botezat de către Ioan Botezătorul și a fost crucificat la Ierusalim în jurul anului 30, sub guvernarea lui Ponțiu Pilat.

          Conform tradiției creștine apostolice, căreia i se datorează în mare măsură ceea ce se cunoaște despre Isus, principalele texte sursă care discută despre Isus sunt cele patru evanghelii canonice (Matei, Marcu, Luca și Ioan) la care se adaugă celelalte cărți ale Noului Testament. Trăsăturile fundamentale ale imaginii sale în creștinism se datorează anumitor evenimente majore ale existenței sale relatate în Biblie: Nașterea, Minunile săvârșite, Crucificarea și Învierea, precum și învățăturii și retoricii discursului său.

          Isus figurează și în religiile necreștine. Cu numele Isa ibn Maryam (Isus fiul Mariei), este considerat unul dintre profeții importanți ai lui Dumnezeu și Mesia. Musulmanii cred că Isus a fost un „purtător de scripturi”, considerat de Islam unul din principalii profeți ai lui Allah. A fost născut de fecioara Maria, dar nu a fost fiul lui Dumnezeu. Coranul spune că Isus nu a pretins niciodată divinitatea. Majoritatea musulmanilor nu cred că a fost răstignit, ci că a fost în mod fizic ridicat în cer de Dumnezeu.

          Coranul menționează și o a doua venire a lui Isus, în strânsă legătură cu sfârșitul lumii sau judecata ei și anume că Isus se va reîntoarce drept ajutor al lui Mahdi. Iudaismul respinge credința că Isus era Mesia așteptat (salvatorul unui grup de oameni), argumentând că el nu a împlinit profețiile mesianice și nu a fost nici divin, nici înviat.

          Dezvoltarea reprezentărilor lui Isus Hristos, fără luarea în seamă a chipului său real sau presupus istoric, a dominat din antichitatea târzie până în prezent. Formele de expresie centrale ale acestei imagini îl reprezintă pe Hristos tronând ca Atotțiitor în Bisericile Ortodoxe, iar în Biserica Catolică pe Hristos răstignit ca Mântuitor. Scrierea „Iisus” prin dublarea primei vocale, provine de la modificările patriarhului Nikon, din anul 1656.

 

          Iisus și evreii

 

          Moto: „Iudaismul, creştinismul şi bolşevismul sunt legate împreună. Prieteni în agitaţie, unelte înnăscute ale declinului, posedă acelaşi talent să distrugă structura normală a societăţii. Bolşevismul este continuarea istorică şi logică a creştinismului. Acesta realizează la un nivel tehnic ceea ce creştinismul a făcut pe un nivel metafizic.” (Adolf Hitler)

 

          Citatul de mai sus l-am introdus pentru a vedea ce diverse sunt părerile oamenilor în funcție de interes. Bine că dictatorul n-a declarat nazismul ca o religie. Este interesant că nici acum evreii nu îl recunosc pe Isus ca fiind Mesia, având încă vechile cărți de la Moise și nu pe toate din Noul Testament. Motivele pentru care evreii și-au păstrat religia, în ciuda multiplelor persecuții îndurate și a nenumăratelor încercări de a fi convertiți la alte religii, sunt multe și complexe.

Iată câteva:

          1)Apariția religiei creștine a găsit poporul evreu după aproximativ 1800 de ani de cultură și tradiție iudaică. Conform cronologiei iudaice, nașterea primului evreu, Avraham, a avut loc în anul 1948 de la Crearea Lumii (aprox. 1812 î.Hr.) și a marcat momentul de debut al religiei iudaice, bazate pe credința monoteistă.                     Exodul din Egipt și Revelația (Primirea Torei) pe Muntele Sinai au marcat irevocabil formarea evreilor ca popor, formarea iudaismului ca sistem de gândire și practică a tradiției și, desigur, formarea religiei mozaice.

          Momentul apariției lui Isus, figura centrală a creștinismului, i-a găsit așadar pe evrei cu o tradiție foarte bine definită și înrădăcinată. Conform surselor creștine (ex: Evangheliile), Isus însuși s-a născut, a fost format și a propovăduit în această credință și tradiție iudaică. De altfel, religia creștină a început propriu-zis doar în anii și secolele următoare momentului Isus, în special prin contribuția apostolilor și a bisericii timpurii.

 

Israel (de pe web)

 

          Deși primii apostoli au fost evrei, uriașa majoritate a primilor creștini, din primele secole ale erei actuale și următoarele, nu au fost recrutați din rândul evreilor. Ei s-au alăturat religiei noi formate din rândul altor popoare ale regiunii, iar acest lucru se datorează în special faptului că evreii nu au dorit niciodată să își schimbe religia strămoșească. Ceea ce pentru creștini devenise în acel moment ”„Vechiul Legământ”, pentru evrei era și a rămas până astăzi „Singurul Legământ”, cel dintre Dumnezeu și poporul lui Avraham.

          2)Iudaismul consideră că Dumnezeu este unic, iar Legea Sa (Tora), este de asemenea unică și imuabilă. Tradiția iudaică a avut întotdeauna ca valoare de bază un principiu ulterior inclus de către Rambam (Maimonide) în Cele 13 Principii ale Credinței Iudaice: ”Dumnezeu nu Își va schimba legea în veci.”

          3)Doctrina iudaică și cea creștină sunt profund diferite. În timp ce religia iudaică pune accentul pe mițvot (îndeplinirea poruncilor divine), fiind o religie deosebit de pragmatică în esența ei, religia crestină pune accentul pe credință, mai precis pe acceptarea lui Isus ca mântuitor. Iudaismul este o religie care postulează că evreii au misiunea de a respecta cele 613 porunci ale Torei, în timp ce ne-evreii au de respectat 7 Legi Noahice, prin îndeplinirea cărora își asigură locul de drept în Gradină Edenului, laolaltă cu cei mai pioși dintre evrei.

            Creștinismul îi consideră pe oameni născuți în păcatul originar (de aceea se face botezul). Iudaismul susține că sufletul omului este inițial pur, el putând fi „întinat” doar printr-un comportament inadecvat pe parcusul vieții. Datorită acestor diferențe — și a multor altora — iudaismul nu a căutat niciodată nici să își atragă prozeliți pe care să îi „salveze” și nici nu a simțit nevoia să graviteze către alte religii și doctrine pentru a obține „salvarea”.

          4)Conceptul profetic de Mașiah (Mesia) oferă în iudaism „jaloane” care nu au fost atinse în timpul vieții lui Isus și nici după aceea. Conform tradiției iudaice (mentionate în scrierile profeților), apariția lui Mesia trebuie să fie precedată și însoțită de o serie de evenimente bine definite: instaurarea păcii globale, recunoasterea universală a lui Dumnezeu ca Rege al Universului, reîntoarcerea tuturor exilaților evrei în Israel etc. Momentul apariției lui Isus pe scena istoriei nu numai că nu a văzut realizate aceste profeții, ci dimpotrivă, la foarte scurt timp după acel moment, în anul 70 d.Hr., Templul din Ierusalim a fost distrus și evreii au fost forțați în exil, concomitent cu debutul prigoanelor și presiunilor menite a-i converti la noua religie. Nici atunci și nici acum pacea globală nu a fost realizată și nici nu s-a ajuns la recunoașterea universală a lui Dumnezeu.

          5)Isus nu a fost singura persoană pe care istoria a proclamat-o (momentan) ca „Mesia”, mai apoi istoria demonstrând contrariul. Alte două exemple celebre din rândurile evreilor au fost Șimon bar Kokhba (susținut de către însuși Rabi Akiva, unul dintre marii rabini ai Talmudului) și Șabetai Țvi (fondatorul miscării sabatiene, ulterior convertit la islam sub presiunea autorităților vremii).

          Desi nici unul dintre acestia nu a dat propriu-zis naștere unei noi religii de amploarea creștinismului, ei au fost văzuți la vremea respectivă ca Salvatori, ulterior fiind însă respinși de către iudaism, tocmai datorită neîndeplinirii profețiilor susmenționate.

          6)Originea, substanța și rolul lui Mesia sunt radical diferite în iudaism și în creștinism. În creștinism, Isus este văzut ca „Fiul lui Dumnezeu”, demn de a fi venerat în sine ca parte integrantă din ceea ce creștinii numesc „Sfânta Treime”.           Aceste idei, precum și multe altele asociate fenomenului Isus (ex: concepția imaculată, întruparea, învierea, înălțarea, însăși noțiunea de Dumnezeu ca „Treime” etc) sunt complet străine iudaismului și nu au niciun suport în tradiția, filosofia și teologia iudaice.

          7)Evenimentele asociate de creștini cu momentul Isus nu sunt menționate în textele sfinte iudaice și nici acceptate ca adevărate de către tradiția iudaică. În textele iudaice, personajul Isus este practic inexistent, cu (eventuale) excepții absolut tangențiale de menționare în Talmud. Evenimentele și atributele pe care creștinii le asociază cu Isus (ex: miracolele, predicile, epistolele etc.) precum și noțiunile pe care le-am menționat mai sus (ex: învierea, noțiunea de ”întrupare a Divinității”, noțiunea de „Trinitate” etc.) sunt menționate exclusiv în așa-zisul „Nou Testament”, care este o lucrare eminamente creștină, neinclusă în canonul iudaic.           Respectivele texte nu au ca atare nicio valoare sau veridicitate conform credinței, teologiei, filosofiei sau tradiției mozaice, mai ales că unele dintre ideile exprimate acolo sunt profund contrare principiilor teologice și de lege iudaică.

          Concluzia scurtă e că trebuie să ne „suportăm” reciproc, că tot în groapă ajungem, diferența fiind că unii înveliți doar într-un cearceaf, pe când alții, ca noi, creștinii, îmbrăcați de gală, inclusiv cu mobila la purtător, recte „copârșeul”, unii mai ieftin, interlopii sau politicienii mai scump. Zănaticul de Hitler nu le-a avut nici pe astea!

 

           

            Iisus Hristos” în alte limbi

 

          Moto: „A vorbi despre limba în care gândești este ca o sărbătoare. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numește, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.” (Nichita Stănescu)

 

            În alegerea numelor, vorba merge de colo colo. Ca atare, sunt interesante etimologiile denumirilor. Intuiți ușor originea numelor. Numele sunt ordonate alfabetic și vedeți asemănarea lor. Din aceste nume a derivat nume și prenume (Cristian, Cristina, Christ, Krist ;.a.) sau chiar nume de locuri. În alte limbi Iisus Hristos are numele (vezi și harta):

          almasih eisaa - المسيح عيسى în arabă;

          eesa maseeh - ईसा मसीह în hindi;

          ëm Gottes Wëllen în luxemburgheză;

          Gesù Cristo în italiană (Gesu, vezi și Gerusalemme – Ierusalim);

          Ġesu Kristu în malteză;

          Ghjesù Cristu în corsicană;

          Hisus K’ristos - Հիսուս Քրիստոս în armeană;

 

„Iisus Hristos” în diferite limbi

 

          ieso krist’e - იესო ქრისტე în gruzină;

          Iesu Grist în galeză;

          Iesus Christus în latină;

          Iisoús Christós - Ιησούς Χριστός în greacă;

          Iisus Hristos în română (Hristos, adică „Unsul”, traducere grecească după ebraicul Messiah, „salvatorul”);

          Iisus Khristos - Иисус Христос în rusă;

          Iosa Crìosd în galica scoțiană;

          Íosa Críost în irlandeză;

          İsa Mesih în turcă;

          İsa Müqəddəs în azeră;

          Isus Hrist – Исус Христ în sârbă;

          Isus Hristos - Исус Христос în macedoneană;

          Isus Khristos - Исус Христос în bulgară;

          Isus Khrystos - Ісус Христос  în ucraineamă;

          isus krist în bosniacă;

          Isus Krist în croată;

          Jeesus Kristus în estonă și finlandeză;

          Jesucrist în catalană;

          Jesucristo în spaniolă;

          Jesukristo în bască;

          Jesus Christ în engleză;

          Jésus Christ în franceză;

          Jesus Christus în germană;

          Jesus Cristo în portugheză;

          Jesús Kristur în islandeză;

          Jesus Kristus în daneză, norvegiană și suedeză;

          Ježíš Kristus în cehă și slovacă;

          Jezus Christus în neerlandeză;

          Jezus Chrystus în poloneză;

          Jezus Krishti în albaneză;

          Jezus Kristus în frizonă;

          Jēzus Kristus în letonă;

          Jėzus Kristus în lituaniană;

          Jezus Kristus în slovenă;

          Jézus Krisztus în maghiară;

          Jīsasa karā'isaṭa - ਜੀਸਸ ਕਰਾਇਸਟ în punjabi;

          Xesucristo în galiciană;

          Yashua - ישוע în ebraică;

          Yīśu - যীশু în bengali;

          yoshke hmshikh - יאָשקע המשיח  în idiș;

          عیسی مسیح în persană.

 

            Iisus Hristos în diferite domenii

 

            Moto: „Viaţa este un teren de joc în care singurul arbitru este Dumnezeu.” (definiţie aforistică de Teodor Dume din Umbre şi cercuri, august 2018)

 

          În muzică puteți asculta numeroase lucrări, noi exemplificând doar cu câteva: oratoriul Christus, de Liszt (ascultați AICI);  oratoriul Op.97, care nu a apucat să fie finalizat Christus, de J.L.F. Mendelssohn (ascultați AICI); Christus, op. 117, de Anton Rubinstein (vizionați AICI); Christus. Mysterium într-un Preludiu și Trei Oratorii, de Felix Draeseke (ascultați AICI) ș.a.

          Noi, românii, ne putem lăuda cu folclorul creștin, pricesnele având o răspândire mare în toate teritoriile locuite de români. Exemplificăm cu Concertul de Pricesne „Din suflet de creștin”, din Baia Mare, Ediția a X-a - Partea a II-a (din 14 05 2017, vezi AICI) și cu Concertul de Pricesne susținul de preotul Marius Ciprian Pop (vezi AICI). Pentru Paula Selimg „muzica e o rugăciune” și vă convingeți din concertul pascal „Hristos a înviat” (ascultați AICI).

          O analiză sociologică se impune. România, mai ales de Paște și de Crăciun, continuă să își revendice rădăcinile creștine. Deși românii sunt pe locul șase în topul internaţional al celor mai credincioase popoare din lume, conform sondajului realizat de WIN-Gallup International în 2012, doar 70% dintre noi cred în învierea lui Iisus, pe când 16% nu cred, iar 11% nu pot aprecia. Acesta este rezultatul unui sondaj de opinie al Grupului de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.

          Dacă ținem seama că la referendumul pentru familia tradițională susținut și de Biserca Ortodoxă Română (BOR), românii nu prea s-au îmbulzit, e destul de clară opțiunea lor. Și unii se laudă că deoarece referendumul nu a fost valabil, am cam „intrat în Europa”. Dacă ținem seama că în Franța s-a votat o lege cu folosirea denumirilor „părinte 1” și „părinte 2” în loc de mamă și tată, că unul din conducerea partidului neomarxist USR compara moartea unui copil cu defectarea unui laptop, iar una din același partid că familia tradițională e învechită și că trebuie să trăim în grupuri, oare care e viitorul?

          Aceasta, în condiţiile în care 82% dintre români cred în Dumnezeu (însă doar 9% se consideră religioși în foarte mare măsură, iar 45% în mare măsură), iar 10% nu sunt deloc religioși. În schimb, pentru 51% dintre români, Sărbătorile Pascale sunt foarte importante și pentru 34% sunt importante.

          Eu nu știu dacă ar trebui să includ aici și tinerii „evlavioși” care descind de Paște și la început de mai la mare, cei de fițe îmbătându-se la Mamaia, iar ceilalți la Vama Veche! Iar pe cei dintre ei care fumând ierburi sau înghițind anumite pastile devin „zombie” sau intră cu mașini nașpa în pomi nu știu unde să-i totalizez.

          Întrebat care este cea mai importantă informaţie a sondajului, sociologul Marius Pieleanu, soț de chestor sau general de brigadă pe la penitenciare, cel care, prezent la majoritatea posturilor TV, dă răspuns la toate și le știe pe toate, a răspuns că „românii nu s-au îndepărtat de credinţă și de Dumnezeu. Ne-am fi așteptat la asta, pentru că este o dinamică europeană, pe un proces de evoluţie spre laicizare, dar românii, într-o proporţie foarte mare, cred în Dumnezeu (dar cam înjură și se gândesc la „muie”, aprobați și de președinte, n.n.), merg la biserică (dar cam blestemă și fac scandal în trafic, n.n), respectă tradiţiile de Paște (dar mai mult cu umplerea stomacului și setea de vin roșu, n.n.), fac un efort financiar semnificativ (prin care se îmbogățesc multinaționalele, n.n.)”. 

          Totuși, conform unui sondaj IRES din 2015, aproape toţi cei chestionaţi spun să sărbătoresc Paștele, însă 1 din 10 respondenţi nu cunosc semnificaţia acestei sărbători, aceștia considerând că se sărbătorește nașterea lui Iisus Hristos (o bâjbâie și despre Crăciun, n.n.).

          Cât de credincios e poporul român, vedeți din emisiunea Starea Nației – Vax populi – cu întrebarea „Ce sărbătorim de Paște?” (vezi AICI). Ar zice cineva, „mulți, mulți, dar...”. Poate nu aceiași inși răspund la întrebarea „Ce sărbătorim de Crăciun?” (vezi AICI). Că atunci e bai mare! Ce naiba s-o învăța la orele alea de religie în școli, doar încornoratul știe! Dar salarii se plătesc! Măcar aceste două mari evenimente religioase ar trebui știute! Că așa unii asociază Crăciunul doar cu tăierea porcului, iar dacă e gripat, ajungem să tăiem cămile (vezi AICI)! Acum îmi explic de ce au cam venit prin principate să ne conducă greci, albanezi, nemți....

          Și cum Marea Britanie iese din UE și e un conglomerat de etnii, așa cum am scris și noi (vezi AICI), e interesant ce cred britanicii de lăudatul Iisus. Un nou sondaj a relevat faptul că 1 din 4 persoane din Regatul Unit consideră că Iisus Hristos, Martin Luther King Jr. și Nelson Mandela au fost... „extremiști”.

          În cadrul sondajului, comandat de Alianţa Evanghelică din Regatul Unit împreună cu o coaliţie de alte organizaţii, au fost intervievaţi 2.004 adulţi, eșantionul fiind apreciat ca „reprezentativ demografic pentru toţi adulţii din Marea Britanie”. Alianţa Evanghelică, reprezentând vreo 2 milioane de creștini ai Marii Britanii, a afirmat într-un comunicat de presă că acest studiu este „primul sondaj reprezentativ la nivel naţional cu privire la extremism”.

          Potrivit datelor comunicate de Christian Post, 28% dintre respondenţi au răspuns afirmativ atunci când au fost întrebaţi dacă îl consideră pe, vorba lui Mădălin Voicu, „gagiul” Iisus un „extremist”. Aproximativ 25% au fost de aceeași părere când au fost întrebaţi referitor la Mandela și la Martin Luther King, 20% au fost de acord că însuși Mahatma Gandhi, cel născut, ca și mine, pe 2 octombrie,  a fost „extremist”, iar 13% au spus același lucru despre Dalai Lama!

          „Limbajul extremismului este o reţetă a haosului și a separării. Acest sondaj arată amploarea confuziei morale în societatea noastră, cu un public care nu poate să decidă dacă ceva este extrem sau nu”, a spus David Landrum, directorul Alianţei Evanghelice.

          Landrum a adăugat că rezultatul arată eroarea din spatele eforturilor guvernului de a defini extremismul, în condiţiile în care acesta „a încercat și a eșuat în ultimii doi ani să definească extremismul, iar acest sondaj nu face decât să confirme confuzia opiniei publice”.

          „Guvernul nu a reușit să definească extremismul, iar publicul este clar împărţit în privinţa ideilor care sunt extremiste”, este părerea liderului evanghelic.           Percepţiile despre radicalismul politic sau religios vin pe fondul unor schimbări substanţiale ale opiniei publice britanice cu privire la evenimente ce pot fi asociate cu ideea de extremism. Astfel, un studiu inovator din 2016, realizat de compania YouGov şi desfăşurat în 12 ţări, a dezvăluit cât de comune sunt de fapt atitudinile naţionaliste, autoritariste şi antiimigrare ale cetăţenilor. În Marea Britanie, sondajele au dezvăluit o atitudine populist-autoritaristă la 48% dintre adulţi.

          Percepţia despre religie s-a modificat și ea, creând spaţiu pentru remodelarea unor convingeri care în trecut erau parte integrantă a construcţiei unei societăţi. De exemplu, deși aproape jumătate (43%) dintre părinţii britanici consideră că este important ca tinerii şi copiii să citească sau să asculte povestiri biblice, totuși 1 din 3 copii (29%) nu cred că povestirea naşterii lui Iisus este reală, scrie Christian Today. Mai mult, 1 din 4 locuitori din Marea Britanie, ce se identifică drept creștini, nu mai cred în învierea fizică a lui Iisus Hristos, conform unui nou sondaj comandat în cursul acestui an de către Radio BBC. Pe acest fond, nu surprinde deloc articolul „2067 – Sfârșitul creștinismului britanic”, publicat recent de The Spectator. Conform articolului, ultimul creștin din Marea Britanie se va naște în 2067. Bine că ies din UE!

 

Hristos într-un mozaic roman în biserica Santa Pudenziana, Roma, c. 400-410 d.Hr., în timpul Imperiului Roman de Apus

 

          Această tendinţă de a eticheta ca extremist ceea ce nu corespunde practicilor sau tiparelor de gândire ale majorităţii a fost înregistrată și în Rusia, unde Curtea Supremă a interzis funcţionarea pe teritoriul său a organizaţiei religioase Martorii lui Iehova, aprobând o cerere a Ministerului de Justiţie de a considera gruparea creştină ca fiind extremistă. Potrivit avocatului Ministerului de Justiţie, „martorii lui Iehova prezintă o ameninţare la adresa drepturilor cetăţenilor, ordinii şi securităţii publice”. Fiecare crede ce vrea! Ce a fost prin Sri Lanka, atunci când fiii unui miliardar, școliți prin Occident, au provocat un masacru în aprilie 2019, nu mai scriem...

 

          Literatura despre creștinism

 

          Moto 1: „Cine nu cunoaşte creştinismul nu cunoaşte nicio religie, iar cine cunoaşte creştinismul împreună cu întreaga sa istorie, le cunoaşte pe toate.” (Adolf Harnack, 1901)

          Moto 2: „Unter meinem Stiefel werde ich das Christentum als giftigen Frosch zerquetschen (Sub cizma mea voi strivi creştinismul, ca pe o broască otrăvitoare).” (Adolf Hitler)

 

          Iubitorilor de carte le recomand romanul istoric „Quo vadis” (în română „Unde mergi?” sau mai bine „Încotro?”), scris de Henryk Sienkiewicz, pentru care, în 1905, i s-a decernat Premiul Nobel. Titlul face aluzie la întrebarea retorică pe care Sfântul Petru o adresează lui Iisus Hristos, pe care îl întâlnește când pleacă spre Roma: «Quo vadis, Domine?» („Încotro, Doamne?”). Romanul evocă persecuțiile suferite de creștini în perioada lui Nero și aceasta prin intermediul poveștii de dragoste dintre o tânără creștină, Ligia și Marcus Vinicius, patrician roman. Acțiunea se desfășoară în cetatea Romei.

Vă invit la lectură (ediția din 1968)!

          Romanul a fost tradus și în limba română (în București, în 1909, 1968, 1991, 2007 etc.) și îl puteți găsi îm biblioteci. Sunt evocate persecuțiile suferite de creștini în perioada lui Nero. Nu descriem acțiunea, ca să vă facem curioși bine temperați.

          Pentru comozii la citit, romanul are și adaptări cinematografice cu același titlu (1901, Franța, Ferdinand Zecca, Pathé;          1902, Franța, Lucien Nonguet și Ferdinand Zecca; 1912, Italia, Enrico Guazzoni; 1951, SUA,      Mervyn LeRoy; 1985, Italia, Franco Rossi; 2001, Polonia, Jerzy Kawalerowicz – vezi AICI, titrat în engleză). Veți fi impresionați de decăderea Imperiului Roman sub împăratul Nero...

          În literatura română, bășcălioșii epigramiști nu putea să nu-l interpreteze pe Iisus. Cincinat Pavelescu, în Epigrame (1925), se adresează unui critic din Iaşi: „Un bour tânăr - Sevastos, -/ Când năvăli să mă răstoarne,/ Îşi rupse unul dintre coarne/ În pieptu-mi matur, dar vânjos./ Şi eu, adept al lui Christos,/ Milos de orice dobitoc,/ M-aplec şi cornu rupt de jos/ Pe frunte i-l lipesc la loc.” De unii critici de azi nici nu prea auzim, decât poate pe la cei de la #rezist...

          Și Cincinat are și urmași credincioși. Eugen Albu, în Urmaşii lui Cincinat (aprilie 2004) susține că „Deşertăciune ne sunt toate/ Nu doar Isus a fost vândut/ De Iuda Iscarioteanul,/ Dovadă-atâţia am văzut/ Ce n-au nimic mai sfânt ca banul.” Dar rămâne cam neclar la cine s-a referit – la politicienii care cu comisioane grase au făcut dispărute flota, uzinele etc.? Dilemă cre(ș)tină!

          Și cum sărbătorile la români se soldează cu secarea multor vagoane cisternă de băuturi diverse, a-l acuza doar pe un umil soț de îngurgitare bahică e ceva prea simplu (Unui băutor adevărat, Paul Constantin, 28 aprilie 2008: „S–a-ntors acasă bine parfumat:/ - Iubita mea, Hristos a înviat!/ - Adevărat, dar cum ai remarcat,/ În halul în care eşti de beat?”) Așa e dacă bei singur la cârciumă și nu în cadru organizat, acasă sau la pădure, ca orice român normal.

          Și cum după 1989 am tot fost tromboniți cu „schimbările”, nu puteam să nu ne amintim că însuși  Goethe cânta schimbarea (Epigrama germană de cinci secole, 1999, traducere de Florea Ştefănescu):  „Ca pe vremea lui Isus/ În lumea asta mare/ Când vreunul vrea schimbare/ El pare deplasat/ Şi e crucificat.” Eroare! Păi fură crucificați Măgureanu, Năstase pentru Petrom și mătușa Tamara, Roman pentru industria morman de fiare vechi, Ponta pentru conviețuirea cu Băsescu prin Udrea și Kovesi, Băsescu pentru flotă, J pentru case din meditații, poate transcedentale, Lazăr pentru conviețuirea cu vechea securitate, Tudose pentru „servicii”, noul Mesia Rareș Bogdan pentru controversele privind PNL de la un an la altul și mulți alții? Nicht!

          Nu prea știu cui i se adresează Corneliu Sofronie cu „demitizarea” sa: „E un mare vanitos/ Răspândit în multe bresle/ Ce se crede drept Cristos/ Doar fiindcă-i născut în iesle...” Bănuiți breslele? Ghiciți-le! Școlile, universitățile, sindicatele, agențiile și ce or mai fi...

          De Sandor Petofi (de fapt sârbul Petrovics), cu scrierea sa Cândva (Din epigramiştii lumii, 2000, traducere de Aurel Iordache), nu ne legăm, că am mai amintit de el („Îşi călăreau în linişte măgarii/ Toţi înţelepţii, până la Cristos./ De când au devenit măgari husarii,/ Toţi înţelepţii lumii merg pe jos.”), că avem și noi „husarii” noștri (Băsescu, Roman, Năstase, Ilici, Grindeanu, Tudose, Ponta, Lazăr, Cioloș, Prună, Rareș, Orban, Dâncu, Oprea – ăsta chiar că e „husar”, ba nu, intendent ș.a.). Dar avem  și înțelepții lumii (Liiceanu cu editură pe de-a moaca, Pleșu - cel  ce i-a dat editura politică pe de-a moaca și Caramitru cu fiii lor useriști neomarxiști, apoi Patapievici și Tismăneanu cu tații lor bolșevici ș.a.).

          Și deoarece de doar câteva zile ne-am adresat urări de Paște, îl savurăm pe Vasile Iuşan cu îndemnurile sale (Dacă vrei să scapi de stres, 2009): „Hristos a înviat!>>/ Se spunea la noi în sat./ Astăzi: <Paşte Fericit!>>/ - Paşte tu. Eu, miel prăjit.”

          Ion Bindea (Alte epigrame, 2007) se adresează majorității românilor, adică omului cinstit în tranziţie: „N-a râvnit la funcţii mari,/ Nici nu a ajuns prea sus,/ El a fost precum Isus/ Răstignit între tâlhari...” Cine sunt tâlharii intuiți singuri, că ați fost prezenți la vot sau i-ați aprobat prin neprezentare. Și mereu românii au votat „anti”!           În loc să opteze pentru programe, pentru cei ca Rareș sau CTP care au câștigat premii cu iRealitatea TV sau cu UM 24 TV în lupta cu CNN, BBC sau alte televiziuni mari, nu precum Carmen de la Antena 3 care nu a câștigat niciun premiu (parcă era invers, am încurcat borcanele).

          De USR nu mă iau, neomarxiștii iștia noi aliați cu Cioloșul lor, că pare că de ei și de propaganda lor a visat și a scris „Propaganda ateist-ştiinţifică” Marian Cioacă în 1988: „Dacă mai crezi în Dumnezeu/ Sau în Cristos (săracu'!)/ Şi dacă nu devii ateu,/ Să ştii... că dai de dracu'!” Vasile Moşneanu (Între coasă şi floretă – Epigrame, 2008) ne amintește de o minune în Ziua de Paşti: „Cu cearta-mpinsă-n apogeu,/ L-au scos din uz pe Dumnezeu,/ Dar de-Nviere, s-a cântat,/ Solemn, Christos a înviat!” Măi, măi, cum ne-a ghicit omul pe noi, românii...

          Confratele Ion Pena (Scrieri, 2011), trecând peste relele din perioada 1989-2008, se adresează dramaturgului Nicolae Iorga, de parcă nu am avea azi dramaturgi care au hibele lor: „Piesele văzându-i, toate,/ Am conchis, ca spectator:/ Iorga-i, fără doar şi poate,/ ... Cel mai crud inchizitor.” Poate, dar eu îl admir ca istoric, nu ca dramaturg și ca politician. Și era anul când tot prost o duceam cu Năsescu..., că dacă-l alegeam pe Băstase....

          Și eu nu mă iau de cheta popilor, precum Constantin Enescu prin 2012), optând între IT şi biserică: „Între icoane şi sfinţi,/ Încerci bine să te simţi.../ Predica e pe dischetă>>,/ Şi popii prezenţi... la chetă...” Dar, maestre, între timp apărură CD-ul, DVD-ul, Stick-ul... Discheta a cam dispărut! Trebuie o „apgradare”, ca s-o românizăm...

          Referindu-se tot la biserica asta purtătoare de icoane cu Iisus sau cu Fecioara Maria, Valentin David face o descoperire arheologică: „Biserica ascunde un mister/ Ce neelucidat o să rămână;/ Pictura arăta un Lucifer/ Tronând în iad c-un sucitor în mână.” Ce-o avea omul cu sucitorul e treaba lui! O fi primit unul pe spate de la consoartă?

          Că stăm prost cu spitalele alea regionale promise, e o certitudine, dar stăm în schimb bine cu bisericile din spitale, după cum ne informa  Nicolae Ivan în ziarul „Viaţa Buzăului" (2 noiembrie 2005, Biserici în spitale): „Fiind redusă cota de parale/ Cu asistenţa medicală-i greu:/ Acum se fac biserici în spitale,/ Să vindece bolnavii Dumnezeu.” Normal, că doctorii se ușchiră prin străinătățuri, așa cum lăuda Băsescu „mobilitatea” forței de muncă în țările UE..

          Și nu mai criticați crâșmele, că sunt bune și ele, instituții onorabile, unde  să ne aciuăm când vin pompierii, jandarmii și militarii la deszăpezire: „Că la biserici nu-s prea dus/ O ştiţi şi voi şi Cel de Sus,/ Dar, unde-i loc de închinat>>,/ Nu-l ocolesc, c-ar fi... păcat!”. Mărturisirea o face Ioan Neluş în „Când pleca odată, la război, un om...”, în 2010.

          De concursurile „partinice” pentru directori de școli, doctorate pe tema „siguranței naționale” știu alții destule, inclusiv generalissimul Oprea, Ponta și Kovesi, ultimii doi cu „dreptul” și alții de prin Academia aia ce se ocupă cu „științele securității (aproape) naționale. Așa că Mihai Cosma (din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi, 2005) se putea adresa unor jurii de concurs: „Pe cei buni îi premiază,/ Într-un stil bisericesc:/ Mai întâi se tămâiază/ Şi apoi... se-aghezmuiesc!” Câte chiolhari au fost....

          De locuri sfințite pentru aceste chiolhanuri știe doar Janet Nică: „Loc sfinţit, bisericos,/ Este crâşma lui Ilie,/ Unde ne RUGĂM frumos/ Să ne dea... pe datorie!” Dar nu era nevoie să le dea pe datorie, că avea concurentul sau proaspătul doctor bani.

          Că doar ne modernizăm și o să vedeți când trecem la rețeaua 5G. Că biserica nu trebuie să rămână în urmă, așa cum ne informează Dan Norea (Epi...Gramatica / Partea II-a, Nu știu dacă v-am mai spus, la biserică nu-s dus, 2011): „Se profilează-un site la fix/ (se vede bine încotro)/ gen spovedanii XXX/ a rond biserica dot ro>>”. Dacă mai adăugăm că o domnișoară se ruga să fie cald în casă și în laptopul tatălui său ca să nu răcească damele goale de pe discul fix...

          Poate printre pozele damelor din folder – dosar era și cea a uneia care, potrivit lui Valentin Groza (din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi, 2006) spune o rugăciune: „Evlavioasă din născare,/ Ea la biserică se-nchină/ Şi-aprinde câte-o lumânare/ Ca s-o ia dracu... pe vecină!”, care e, poate, mai fotogenică... pe facebook sau instagram...

          Cred că s-ar potrivi și la noi epigrama lui Oscar Blumenthal (Epigrama germană de cinci secole, 1999, traducere de Florea Ştefănescu), că avem și noi un neamț predicator de misticisme (cu meditațiile și cu campania electorală continuă antiPSD): „În misticism, precum se pare,/ Ca şi-n biserică, ades,/ Cuvinte multe-s necesare/ Să fie tot de ne'nţeles.” Că neamțul se dă și bisericos... sau schior alpin... mereu îm concediu...

          Și fiindcă vin alegerile europarlamentare, mă întreb ce părere vor avea popii, că de alea prezidențiale știm. Și știe chiar și Constantin Cristian (2011) despre politica în biserică: „Parcă-s toate azi pe dos,/ În acest război perfid:/ Intră-n casa lui Hristos/ Şi se-nchină... la partid!”

          Dacă nu v-am plictisit destul, îmi cer scuze. De unde am plecat și unde am ajuns!

          Să fiți iubiți, religioșilor semestriali!

 

          (continuare)

 

NC

 

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

Vizualizări: 301

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/